ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3830/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 3469 din 6 mai 1999 la Judecătoria Piatra Neamț, creditoarea B.A. S.A., sucursala Neamț, a cerut înființarea și validarea popririi asupra drepturilor salariale ale debitorului B.V., la terțul poprit Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului Neamț pentru o creanță de 260.208.886 lei, în baza unui contract de cauțiune nr. 1358 din 2 mai 1996 cu care s-a garantat cu un credit de 140.000.000 lei încasat de debitorul S.C. H. Neamț, în baza contractelor de credit nr. 82 din 18 octombrie 1994, 24/1995 și 17/30 aprilie 1996. Prin sentința civilă nr. 5762 din 28 septembrie 1999 s-a respins cererea creditoarei, reținându-se că se invocă pentru executare un contract de împrumut care nu este titlu executor.

Prin decizia nr. 4667 din 7 martie 2000 a Tribunalului Neamț, în dosarul nr. 3334/2000 a fost admis apelul creditoarei A.V.A.B. care a preluat prin cesiune creanța de la B.A., s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Prin sentința civilă nr. 6588 din 11 octombrie 2000 a Judecătoriei Piatra Neamț, în dosarul nr. 3559/2000, în rejudecare, s-a respins cererea creditoarei A.V.A.B. București, iar prin decizia nr. 67/2002 s-a respins ca nefondat apelul creditoarei (dosar nr. 569/2001). Recursul creditoarei declarat împotriva deciziei nr. 67/2002 a fost admis, și, în consecință a fost casată decizia recurată, în sensul că s-a admis și apelul formulat de creditoare, împotriva sentinței Judecătoriei Piatra Neamț, pe care a desființat-o și s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, la nr. 3713 din 16 octombrie 2002. Prin sentința nr. 4 din 17 ianuarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 3713/2002 s-a respins cererea de validare a popririi, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel, a apreciat că, contractul de credit încheiat de bancă cu creditoarea și contractul de cauțiune încheiat cu fidejusorul nu constituie titlu executoriu, chiar dacă în contractul principal există o clauză inserată în acest sens, deoarece O.U.G. nr. 43 din 10 iulie 1997 care prevede la art. 5 caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit încheiate de B.A. a intrat în vigoare ulterior celei trei contracte principale și a contractului accesoriu de cauțiune.

În același context a mai arătat în considerente instanța de apel, că actul normativ invocat nu poate fi aplicat retroactiv datei de 10 iulie 1997, ci numai contractelor încheiate ulterior acestei date. În contra celei din urmă hotărâri, creditoarea a declarat recurs criticând soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie și a susținut în esență că, contractele de credit constituie titlu executoriu conform art. 39 pct. 1 din O.U.G. nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001, invocând ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și, pe cale de consecință a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii de înființare și validare a popririi, astfel cum a fost formulat.

Recursul este fondat. Potrivit art. 453 C. proc. civ., sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporabile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operațiuni juridice procesuale, care, în principiu, presupune participarea indispensabilă a trei părți: creditorul popritor (urmăritor), debitorul poprit (urmărit) și terțul poprit, între aceste trei subiecte de drept se stabilesc tot atâtea raporturi juridice. Dintre aceste raporturi juridice două preced înființarea popririi și anume: raportul de creanță dintre creditorul urmăritor și debitorul urmărit precum și raportul de creanță dintre debitorul poprit și terțul poprit, acesta din urmă caracterizându-se prin aceea că terțul este dator față de debitorul urmărit.

În temeiul popririi executării se naște și un al treilea raport juridic între creditorul popritor și terțul poprit, ce ia naștere în cadrul procedurii de urmărire silită. Și acest raport juridic este tot un raport de creanță, un raport de la creditor la debitor, în sensul că debitorul poprit este creditor al terțului poprit, ce se creează prin adresa de înștiințare sau, după caz, de validare a popririi. În majoritatea cazurilor la poprire participă cele trei subiecte menționate mai sus.

Existența de regulă a celor trei părți implică obligația procesuală, pentru creditorul popritor, ca titular al titlului executoriu, și, deci, în poziție de reclamant în cererea de validare poprire, de a justifica în cerere, calitatea sa procesuală activă cât și cea pasivă a debitorului poprit și a terțului poprit, sub sancțiunea respingerii popririi ca fiind făcută după caz, în lipsa calității procesuale a popritorului sau îndreptată greșit împotriva unui debitor etc. Debitorul poprit nu trebuie să îndeplinească condiții particulare, el trebuie să cumuleze calitatea de debitor al creditorului urmărit cu aceea de creditor al terțului poprit, iar, calitatea procesuală a terțului poprit este determinată de existența unui raport obligațional între debitorul urmărit și terțul poprit.

În cauză, unitatea chemată în judecată în calitate de terț poprit a comunicat instanței prin adresa aflată la dosar că debitorul B.V. nu mai lucrează la această unitate, împrejurare de care a luat cunoștință și creditoarea, așa cum rezultă din concluziile scrise depuse la dosar. Din examinarea adresei depuse de terțul poprit, Curtea constată că terțul poprit indicat de creditor nu mai este debitor al debitorului poprit, situație în care nu mai există cel de-al treilea raport de creanță al popririi de la creditor la debitor, datorită lipsei calității procesuale a terțului poprit. Față de cele ce preced, Curtea urmează a admite recursul, a modifica decizia în sensul respingerii cererii de validare poprire formulată de creditoare, pentru lipsa calității procesuale a terțului poprit.

În ce privește critica referitoare la titlu executoriu conform O.G. nr. 51/1998 modificată și aprobată prin Legea nr. 409/2001, Curtea analizând acest aspect reține următoarele: De principiu constituie titlu executoriu toate documentele care constată debite pe care persoanele fizice sau juridice le au față de bănci și care au fost preluate de A.V.A.B., documente existente deja la intrarea în vigoare a actului normativ invocat și nu numai celor posterioare. De altfel, rațiunea emiterii O.U.G.

nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, modificată și aprobată prin Legea nr. 409/2001 a fost tocmai aceea de a simplifica și impulsiona executarea creanțelor bancare neperformante existente la data emiterii ordonanței și nu numai celor ce se vor ivi în viitor și, în acest sens, legiuitorul a înțeles să dea caracter de titlu executoriu documentelor care constată existența creanțelor, chiar dacă la data constituirii lor dispozițiile legale nu confereau acest caracter. Așa fiind, Curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de creditoarea A.V.A.B. București împotriva sentinței civile nr. 4 din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău, pe care o modifică, în sensul că, respinge cererea de validarea popririi pentru lipsa calității procesuale a terțului poprit. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.