ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3672/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 26 septembrie 2003, pronunțată de

Judecătoria Piatra Neamț în Camera de Consiliu, s-a respins cererea de

încuviințare a executării silite, formulată de Biroul Executorului Judecătoresc

C.C., la solicitarea creditoarei S.N.C.F.R. București, reprezentată legal de

S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, în contradictoriu cu debitorul SC F.X. SA Săvinești.

Această încheiere a fost menținută

de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, care, prin decizia nr. 137 din 12

decembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de creditoarea

S.N.T.F.M. București, împotriva susmenționatei încheieri.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, la fel ca prima instanță, că prin sentința nr. 7076 din 30

octombrie 2000, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, rămasă irevocabilă, s-a

admis cererea reclamantei creditoare S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA București, în

contradictoriu cu pârâta debitoare SC F.X. SA Săvinești, și s-a validat

poprirea pentru suma de 48.411.621 lei.

Ca atare, cum către părți s-a mai

pronunțat o hotărâre, prin care s-a dispus validarea popririi pentru același

debit, prin care se solicită din nou executarea prin poprire, cererea

creditoarei nu poate fi primită, în condițiile în care nu s-a produs nici o

dovadă, care să ateste că urmărirea anterioară nu a fost finalizată din cauza

absenței bunurilor urmăribile, aceasta, mai ales, dacă se are în vedere faptul

că cele două debite sunt diferite, respectiv 8.411.621 lei, față de 35.699.658

lei, precum și împrejurarea că, de asemenea, în cauză nu s-a dovedit că debitul

pentru care s-a formulat a doua cerere de executare nu a fost stins, în urma

executării primei hotărâri, prin care s-a validat poprirea.

Împotriva deciziei instanței de apel,

a declarat recurs creditoarea S.N.T.F.M. R.A. București, invocând, ca motiv de

casare, dispozițiile art. 304 pct. 9 și 8 C. proc. civ.

Se susține, în esență, că urmare a

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, de modificare a Codului de procedură

civilă, dosarele de executare silită aflate pe rolul instanțelor de judecată

trebuiau înaintate birourilor de executori judecătorești și că, față de această

situație, cererea sa adresată Biroului executorului judecătoresc C.C. și care a

format obiectul dosarului nr. 1145/Ex/2003 al Judecătoriei Piatra Neamț,

trebuia considerată ca o continuare a executării silite de validare și nu în

sensul strict la începerii unei noi executări silite prin poprire, așa cum au

apreciat greșit instanțele cum s-au pronunțat în cauză.

Se mai susține, de către recurentă,

că evidențele sale contabile demonstrează că, în realitate, sumele pentru care

a formulat cererea de executare silită nu au fost achitate de debitoare, iar în

ceea ce privește neconcordanța dintre suma înregistrată în evidența sa

contabilă și cea pentru care s-a formulat cererea de executare, susține că

aceasta se datorează neînregistrării în contabilitate, în soldul debitorului, a

sumelor reprezentând cheltuieli de judecată, care au fost înregistrate în

contul de venituri, conform dispozițiilor legale în vigoare.

În consecință, creditoarea solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și, pe

fond, admiterea cererii de executare silită prin poprire, pentru suma de

48.411.621 lei.

Recursul declarat în cauză nu este

fondat.

Din examinarea actelor de la dosar,

rezultă că recurenta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA București recunoaște că, prin

sentința nr. 7076 din 30 octombrie 2000, pronunțată de Judecătoria Piatra

Neamț, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis cererea acesteia, în

contradictoriu cu debitoarea SC F.X. SA Săvinești și s-a dispus validarea

popririi pentru suma de 48.411.621 lei.

Ca atare, în mod corect, instanțele

au reținut că cea de a doua cerere de încuviințare a executării silite,

respectiv cererea de față, prin care se pretindea că în fapt se solicită

reluarea executării silite inițiale prin poprire, nu poate fi primită, în

raport de dispozițiile coroborate ale art. 373

1

și 371

6

C.

proc. civ., în lipsa unor dovezi din care să rezulte că prima executare nu a

putut fi finalizată, din cauza absenței bunurilor urmăribile ale debitoarei.

De asemenea, corect instanțele au

apreciat că, dat fiind cuantumurile diferite ale celor două debite pentru care

s-a solicitat încuviințarea executării silite, adică 48.411.621 lei, care a

făcut obiectul primei cereri și, respectiv, 35.699.201 lei, care a format

obiectul celei de a doua cereri (sumă precizată în adresa nr. 1578 din 12 iunie

2003, emisă de creditoarea S.N.T.F.M. București), de 35.699.201 lei, nu se

poate reține că, în cauză ar fi vorba de același debit, ci de debite diferite

și, cum, în speță, nu s-a făcut dovada neachitării debitului pentru care s-a

formulat cea de a doua cerere de executare silită, justificat, a fost respinsă

și respectiv menținută soluția de respingere a acestei din urmă cereri.

În concluzie, în lipsa unor dovezi

pertinente și concludente cauzei, care să ateste că cea de a doua cerere

privește continuarea executării sentinței de validare nr. 7076 din 30 octombrie

2000 și nu începerea unei noi executări (așa cum se pretinde prin motivele de

recurs), se constată că susținerile creditoarei nu pot fi primite, în contextul

în care aceasta nu a probat că, în realitate, creanța pentru care a fost

încuviințată executarea silită prin poprire nu a fost valorificată.

Așa fiind, recursul declarat în

cauză urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de creditoarea S.N.T.F.M. C.F.R. SA București, împotriva deciziei nr. 137

din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 14 octombrie 2004.