ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3225/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3225/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 323/2002,

Tribunalul Brașov în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d)

C. proc. pen., a achitat pe inculpatul N.M.F., pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, inculpatul N.M.F. a fost

condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 197 alin. (2) lit. a)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

de viol, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 8 ani și 6 luni

închisoare, precum și la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după

executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 201 alin. (4) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

perversiune sexuală, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și

6 luni închisoare, precum și la pedeapsa complimentară a interzicerii

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de

5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o la 9

ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) și (3) C.

pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii și pedeapsa

complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d)

și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate

în mod ilegal, inculpatul D.L.S. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani

închisoare.

În baza art. 197 alin. (2) lit. a)

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, același inculpat a fost

condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, precum și la pedeapsa complimentară

a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.,

pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 201 alin. (4) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de perversiune sexuală, a condamnat pe același

inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, precum și la pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.,

pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale de mai sus și s-a

aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care a

sporit-o la 8 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) și (3) C.

pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa

complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d)

și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, inculpatul O.V.N., a fost

condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 201 alin. (4) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

perversiune sexuală, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani

închisoare, precum și la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după

executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale de mai sus și s-a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen.,

s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii și pedeapsa

complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d)

și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc.

pen., s-a interzis inculpaților drepturile, prevăzute de art. 64 C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat timpul reținerii și durata arestării

preventive, după cum urmează:

- pentru inculpații O.V.N. și N.M.F.

începând din data de 14 octombrie 2001 și până în prezent;

- pentru inculpatul D.L.S. începând

cu data de 17 octombrie 2001 și până în prezent.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpaților.

În baza art. 346 C. proc. pen., s-a

constatat că, partea vătămată V.M.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut, în esență, că în seara zilei de 13 octombrie 2001, în jurul

orelor 19,30, partea vătămată V.M.E. s-a deplasat în barul W. din municipiul

Brașov, unde întâmplător s-a întâlnit cu martorul V.D., fost coleg și prieten,

cu care a stat de vorbă, stând împreună la masă.

În acest timp, în bar au venit și

inculpații D.L.S., N.M.F. și O.V.N., care se cunoșteau de mai multă vreme,

inculpații N.M.F. și D.L.S. fiind vecini și prieteni, iar inculpații D.L.S. și

O.V.N. fiind anterior colegi de serviciu la SC A.O.G., astfel că prin

intermediul inculpatului D.L.S. s-au cunoscut și cu inculpații N.M.F. și O.V.N.

În timp ce stăteau toți trei la

masă, consumând băuturi alcoolice, la un moment dat, inculpatul D.L.S. a

observat-o pe partea vătămată V.M.E. fiind interesat de aceasta, întrucât

credea că este persoana din cauza căreia fusese implicat într-un incident în

discoteca H. Astfel, a aflat de la inculpatul O.V.N., care o cunoștea din

vedere pe partea vătămată din cartierul în care locuiau amândoi și că pe

aceasta o cheamă V.M.E.

Inculpatul D.L.S. s-a deplasat la

masa la care se afla partea vătămată, care rămăsese la un moment dat singură,

încercând să o abordeze pe aceasta, spunându-i că o cunoaște din vedere și

cerându-i numărul de telefon. După întoarcerea la masă a martorului V.D.,

inculpatul nu a mai insistat, întorcându-se la rându-i la masa pe care o ocupa.

La scurt timp inculpatul O.V.N. a

strigat-o pe partea vătămată pentru a ieși pe holul barului și a sta de vorbă.

Partea vătămată l-a urmat pe inculpatul O.V.N. în hol, însă imediat au apărut

și inculpații N.M.F. și D.L.S., care au imobilizat-o și au scos-o pe partea

vătămată în curtea imobilului, în care se afla barul. Inculpații O.V.N. și

N.M.F. s-au întors în bar, pentru a lua geanta părții vătămate. Astfel,

inculpatul O.V.N. este cel care i-a cerut geanta martorului V.D., care inițial

a refuzat să-i dea acestuia geanta părții vătămate, spunându-i că partea

vătămată trebuia să vină și să și-o ia singură, însă în urma amenințărilor

adresate de inculpatul N.M.F. martorului, acesta din urmă i-a dat inculpatului

O.V.N. geanta părții vătămate.

Atât inculpatul D.L.S., cât și

inculpatul N.M.F., în timp ce o scoteau pe partea vătămată din curtea barului

pe stradă, au lovit-o pe aceasta în zona feței și pe corp, spunându-i că

trebuie să-i însoțească la un anume individ, pentru a o confrunta cu acesta.

Aceștia susțineau că datorită părții vătămate, care este prostituată și

prietena acestui individ, au fost bătuți de badyguarzii discotecii H.

Deși partea vătămată le-a cerut

acestora plângând să o lase în pace pentru că nu-l cunoaște pe V.C. și nu a

fost la discotecă, nu este prostituată, iar ei o confundă, inculpații N.M.F. și

D.L.S. au continuat să o lovească, primul lovind-o cu cotul în cap, iar

celălalt în abdomen.

Ajunși în B-dul Saturn, inculpații

au oprit un taxi de la firma T., rămas neidentificat, în care au împins-o pe

partea vătămată, în spate, fiind flancată de inculpații N.M.F. și D.L.S., iar

inculpatul O.V.N. s-a urcat în față.

Inculpații au cerut șoferului să-i

ducă în cartierul Noua pe str. Stejarului și, în același timp să dea muzica mai

tare, astfel încât acesta să nu audă gemetele părții vătămate care era lovită

de cei doi inculpați și amenințată.

Ajunși la destinație, toți cei trei

inculpați au coborât și au dus-o pe partea vătămată în pădure, unde prin

violență și amenințare cu moartea sau că o vor bate în cuie de copac, au

violat-o și au supus-o la perversiuni sexuale. Astfel, inculpații N.M.F. și

D.L.S. au violat-o și au supus-o perversiunilor sexuale pe rând și apoi

concomitent, sub privirile inculpatului O.V.N.

După cca. 20-25 minute, inculpații

N.M.F. și D.L.S. au abandonat-o, fiind urmați de inculpatul O.V.N., care a

supus-o și el pe partea vătămată perversiunilor sexuale.

După consumarea raportului,

inculpatul O.V.N. a ajutat-o pe partea vătămată să-și caute bunurile

împrăștiate pe jos de inculpatul N.M.F., în timp ce îi căuta prin geanta pe

care i-o luase din bar. Apoi, inculpatul O.V.N. a condus-o pe partea vătămată

cu un taxi în oraș, la locuința prietenului ei, martorul P.N.L., unde a ajuns

în jurul orelor 23,00.

Partea vătămată i-a povestit

prietenului ei ce i se întâmplase și că jos, în taxi se află unul dintre cei

trei agresori. Martorul P.N.L. a coborât și a discutat cu inculpatul O.V.N.,

care i-a confirmat cele spuse de partea vătămată, fiind de acord să-i

însoțească la poliție, unde partea vătămată urma să reclame fapta.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații.

Parchetul a solicitat schimbarea

încadrării judiciare din art. 201 alin. (4) C. pen., în art. 197 alin. (2) C.

pen., majorarea cuantumului pedepselor principale și proporționalizarea

pedepsei complimentare cu pedeapsa principală a inculpatului O.V.N., chiar dacă

aceasta din urmă nu va fi majorată, condamnarea inculpatului N.M.F., pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și aplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d)

C. pen., pentru suma de 100.000 lei.

Inculpații N.M.F. și D.L.S. au

solicitat achitarea lor, cu motivarea că nu sunt autorii faptei.

Inculpatul O.V.N. a solicitat să se

constate că a comis fapta de teama celorlalți doi inculpați și cu acordul

părții vătămate, iar în subsidiar să se rețină circumstanțe atenuante și să

reducă cuantumul pedepsei.

Curtea de Apel Brașov a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și de inculpatul

O.V.N., a casat hotărârea atacată numai cu privire la individualizarea

judicioasă a pedepselor principale și a pedepsei complimentare aplicată

inculpatului O.V.N.; la greșita achitare pentru infracțiunea de tâlhărie,

aplicarea art. 118 lit. d) C. pen., pentru inculpatul N.M.F. și aplicarea art.

74 și art. 76 C. pen., pentru inculpatul O.V.N.

Rejudecând, în aceste limite

instanța de apel, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul N.M.F. la 5 ani închisoare.

S-au descontopit pedepsele

principale aplicate celor trei inculpați și pentru inculpatul N.M.F. s-a

majorat pedeapsa aplicată, în baza art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., de la 8 ani și 6 luni închisoare la 10 ani

închisoare, menținându-se celelalte pedepse aplicate acestuia.

Conform art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului N.M.F. pedeapsa cea

mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an, având de executat

în final 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Pentru inculpatul D.L.S. s-a majorat

pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 197 alin.

(2) lit. a) C. pen., de la 8 ani la 9 ani închisoare, menținându-se și pentru

acest inculpat celelalte pedepse principale și complimentare aplicate, iar

conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul va

executa pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare sporită cu 6 luni, în final

9 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară a interzicerii

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În ceea ce-l privește pe inculpatul

O.V.N. s-au reținut circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen. și

făcându-și aplicarea și a dispozițiilor art. 76 C. pen., s-a redus pedeapsa

aplicată pentru infracțiunea, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., de la 6 ani la 3 ani

închisoare, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., de la 4 ani la 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a redus de asemenea și cuantumul

pedepsei complimentare de la 5 ani la 2 ani închisoare, iar în baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa

complimentară a interzicerii unor drepturi, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d)

și e) C. pen.

S-a dispus confiscarea în baza art.

118 lit. d) C. pen., a sumei de 100.000 lei de la inculpatul N.M.F.

Prin aceeași decizie Curtea de Apel

Brașov a respins ca nefondate apelurile inculpaților N.M.F. și D.L.S.

S-a reținut că probele administrate

în cauză au demonstrat că inculpații N.M.F. și D.L.S. se fac vinovați de

săvârșirea infracțiunilor, pentru care au fost condamnați, iar cel dintâi și de

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.,

pentru care greșit prima instanță a dispus achitarea.

Declarațiile părții vătămate

coroborate cu cele ale inculpatului O.V.N. precum și cu procesele verbale de

cercetare a locului faptei și declarațiile martorilor audiați în cauză sunt

probele pe baza cărora instanțele și-au format convingerea asupra vinovăției

inculpaților stabilind gradul de participare a fiecăruia la comiterea faptelor.

Cu privire la inculpatul O.V.N.

instanța de apel a reținut că participarea redusă a acestuia la săvârșirea

infracțiunilor, precum și conduita și atitudinea manifestată imediat după

comiterea faptelor justifică reținerea în favoarea sa a circumstanțelor

atenuante și reducerea pedepselor aplicate.

Referitor la criticile parchetului

în legătură cu individualizarea pedepselor, aplicate inculpaților N.M.F. și

D.L.S. instanța de apel le-a apreciat ca fiind întemeiate față de gravitatea

deosebită a faptelor comise și de persoana și atitudinea celor doi inculpați.

Ca urmare, în raport de limitele de

pedeapsă prevăzute de lege, de condițiile în care s-au săvârșit faptele și de

poziția procesuală nesinceră a celor doi inculpați, instanța de apel a redozat

pedepsele principale în sensul majorării lor.

În ce privește cererea parchetului

de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea, prevăzută de art. 201

alin. (4), în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen., instanța de

apel a considerat această cerere ca neîntemeiată.

S-a argumentat că prin O.U.G. nr.

89/2001 aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr. 61/2002 s-a

procedat la abrogarea art. 200 C. pen., iar în art. 197 alin. (1) C. pen.,

pentru definirea elementului material al laturii obiective s-a folosit sintagma

„actul sexual, de orice natură”.

Pe de altă parte art. 201 C. pen.,

nu a suferit modificări în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii avându-se

în vedere în continuare actele de perversiune sexuală.

Comparând textele celor două

articole rezultă că în urma abrogării art. 200 C. pen. și art. 197 C. pen., a

primit o altă formulare și anume „act sexual, de orice natură”, încriminându-se

prin acest din urmă text și actele sexuale dintre persoanele de același sex

realizate prin elemente de constrângere specifice violului, conținutul laturii

obiective a infracțiunii de viol cuprinzând și ipoteza actului sexual, la care

se referea art. 200 C. pen.

În ce privește art. 201 C. pen.,

acesta nu a suferit modificări asupra conținutului laturii obiective, astfel că

nu se poate reține că sfera acestuia ar fi putut fi restrânsă implicit prin

formularea avută în vedere, în art. 197 C. pen.

Așa fiind, art. 197 C. pen., se

referă la toate acele ipoteze ce nu se includ în art. 201 C. pen., astfel că în

speță, relațiile sexuale pe cale orală, între persoane de sex diferit rămân

acte de perversiune sexuală.

Referitor la apelurile inculpaților

N.M.F. și D.L.S. instanța de apel a constatat că sunt nefondate. S-a reținut că

participarea și vinovăția acestora au fost stabilite fără dubiu, prin probele administrate

în cauză, iar pedepsele aplicate au fost corect individualizate.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpații

N.M.F. și D.L.S.

În esență parchetul a criticat

decizia sub aspectul greșitei încadrări juridice în dispozițiile art. 201 alin.

(4) C. pen. și a individualizării pedepselor aplicate inculpaților N.M.F. și

D.L.S., reiterând susținerile invocate în motivele de apel, pe care le-a

completat prin concluziile orale ale reprezentantului parchetului.

Se solicită, ca și cu ocazia

judecării apelului, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de viol,

prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen., considerându-se că nu se justifică

reținerea infracțiunii de perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 alin. (4)

C. pen., față de modificările legislative intervenite și majorarea pedepselor

aplicate inculpaților intimați.

În recursurile lor inculpații au

criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând achitarea.

Recursurile nu sunt întemeiate.

Susținerea formulată de parchet cu

privire la încadrarea juridică a faptelor a fost analizată pe larg de instanța

de apel și motivat înlăturată, astfel că reluarea și reanalizarea acestui motiv

de casare nu se mai justifică.

Așa cum în mod corect a argumentat

instanța de apel, modificarea legislativă, care a vizat dispozițiile art. 197

C. pen., prin care acest text a primit o nouă formulare, introducându-se

sintagma „act sexual de orice natură” exprimă voința legiuitorului de a

încrimina și actele sexuale dintre persoane de același sex realizate prin

constrângere, incluzându-se astfel în infracțiunea de viol și actul sexual la

care se referea art. 200 C. pen., care a fost abrogat.

Pe de altă parte conținutul laturii

obiective al infracțiunii, prevăzută de art. 201 C. pen., nu s-a modificat,

astfel că nu se justifică ipoteza parchetului în sensul că sfera dispozițiilor

art. 201 C. pen., ar putea fi restrânsă implicit prin formularea din art. 197

C. pen.

Așa fiind încadrarea juridică

reținută de instanțe este corectă, iar sub aspectul pedepselor aplicate

inculpaților Curtea constată, că instanța de apel a făcut o justă

individualizare a acestora ținând seama de toate criteriile, prevăzute de art.

72 C. pen.

Pedepsele aplicate de instanța de

control judiciar, așa cum au fost majorate, sunt în măsură să realizeze scopul

prevăzut de art. 52 C. pen., atât sub aspectul cuantumului cât și al

modalității de executare, nefiind necesară o redozare a acestora.

În ce privește recursurile declarate

de inculpații N.M.F. și D.L.S., Curtea apreciază că apărările acestora care

vizează nevinovăția lor, nu pot fi primite.

Probele administrate în cauză,

respectiv declarațiile părții vătămate care în mod constant și detaliat a

învederat la urmărirea penală și cercetarea judecătorească împrejurările în

care s-au consumat faptele, coroborate cu procesul-verbal de cercetare a locului

faptei, procesele-verbale de recunoaștere, planșele foto, actul medico-legal,

prin care sunt constatate violențele suferite de victimă, declarațiile

martorilor și ale coinculpatului O.V.N. dovedesc fără dubiu că inculpații

recurenți se fac vinovați de săvârșirea faptelor, pentru care au fost

condamnați.

Partea vătămată reaudiată în fața

instanței de apel, la cererea apărării inculpatului N.M.F. și-a menținut

poziția făcând precizări cu privire la comportamentul violent al recurenților

față de ea, constând în lovituri și amenințări.

Aceleași manifestări amenințătoare,

susține partea vătămată că au avut și părinții recurenților inculpați, care pe

parcursul procesului penal au contactat-o cerându-i să-și retragă plângerea și

oferindu-i inițial diferite sume de bani pentru ca mai apoi să o jignească.

Martorul E.M.C. audiat la propunerea

inculpatului D.L.S. a susținut în prima parte a declarației sale că, în ziua de

13 octombrie 2002, în jurul orelor 21,30, i-a văzut pe inculpații N.M.F. și

D.L.S., pe care îi cunoștea din vedere, deplasându-se pe strada Lunii, pentru

ca în finalul declarației să revină cu privire la an, menționând că este vorba

de anul 2001 și nu 2002 cum greșit a declarat inițial, iar cu privire la ora la

care i-a văzut pe cei doi a menționat de această dată că era „spre seară”.

Referitor la inculpatul D.L.S.

martorul a mai relatat că acesta șchiopăta și avea urme de lovituri, ceea ce

l-a determinat pe martor să considere că inculpatul nu putea comite faptele, de

care a fost acuzat.

Declarația acestui martor nu

confirmă însă alibiul recurenților inculpați, care au încercat să acrediteze

ideea că nu au participat la comiterea faptelor.

Contradicțiile vădite din cuprinsul

depoziției creează dubii serioase cu privire la seriozitatea și sinceritatea

martorului, iar pe de altă parte martorul nu face decât să-și exprime opinia cu

privire la nevinovăția inculpaților la care se referă, fără însă a furniza

elemente certe pe baza cărora instanța să-și poată forma convingerea.

Așa fiind, în mod justificat

instanța a înlăturat apărarea inculpaților întemeiată pe depoziția acestui

martor.

Nici cealaltă susținere a

recurenților în sensul că plângerea părții vătămate ar fi fost făcută în scop

de răzbunare și pentru a obține foloase materiale, nu poate fi primită,

vinovăția acestora fiind stabilită nu numai pe baza acestei plângeri, ci și pe

baza celorlalte probe la care ne-am referit, multe dintre ele cu caracter

obiectiv.

Semnificativ este și faptul că

partea vătămată nu s-a constituit parte civilă arătând că nu are pretenții de

la inculpați sub acest aspect, solicitând doar tragerea la răspundere penală a

acestora.

Pentru toate aceste considerente

Curtea apreciază că recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

și ale inculpaților N.M.F. și D.L.S. sunt neîntemeiate, astfel că le va

respinge ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din durata pedepselor

aplicate timpul arestării preventive pentru fiecare inculpat, în temeiul art.

88 C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpații N.M.F. și D.L.S.,

împotriva deciziei penale nr. 75 din 25 martie 2003 a Curții de Apel Brașov, ca

nefondate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului N.M.F., perioada arestării preventive de la 14 octombrie 2001, la

3 iulie 2003, iar pentru inculpatul D.L.S., perioada arestării preventive de la

17 octombrie 2001, la 3 iulie 2003.

Obligă pe recurenți să plătească

statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

iulie 2003

.