ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 543/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 543/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 380 din 15

aprilie 2003, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul B.A. din

infracțiunea prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 –

art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. a) C. pen., dispoziție legală în

baza căreia l-a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

A dedus prevenția de la 18 iulie

2001 la data pronunțării, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută

starea de arest.

În baza art. 208 – art. 209 alin.

(1) lit. a) și alin. (3) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.N. la

pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A dedus prevenția de la 23 iulie

2001 la data pronunțării și a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

confiscat instalația artizanală folosită la săvârșirea infracțiunii, ridicată

de I.P.J. Ilfov.

Inculpații au fost obligați să

plătească statului cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 14 iulie 2001, în jurul

orei 18,30, agenții de pază din cadrul SC B. SA, împreună cu organele de

poliție, se aflau în patrulare în zona Pădurii Buriaș, situată în extravilanul

comunei Periș, județul Ilfov, zonă traversată de conductele petroliere

Ploiești-București. Cu această ocazie au observat mai multe persoane care

transportau, pe biciclete, atelaje hipo și autoturisme, canistre și butoaie

care emanau un puternic miros de benzină.

Lucrătorii de poliție și agenții de

pază au încercat să imobilizeze persoanele, fără succes, acestea reușind să

fugă și să dispară în pădure, abandonând câteva biciclete, un atelaj hipo tras

de un cal și mai multe recipiente cu benzină.

Agentul de pază D.D. a observat un

alt atelaj tras de 2 cai, căruța având obloanele din lemn vopsite în verde,

fiind încărcată cu butoaie din tablă, atelaj condus în viteză de un individ în

vârstă de circa 40 ani, brunet, cu fața prelungă, cu părul des, tuns scurt,

îmbrăcat în pantaloni scurți și cămașă cu mânecă scurtă, care a fost

identificat ulterior în persoana inculpatului B.A.

D.D. a încercat să oprească

atelajul, somându-l pe cel care conducea căruța și blocându-i calea fără ca

inculpatul să se supună somaților. Agentul de pază a fugit după atelaj, reușind

să se urce în acesta, după care a încercat să-l imobilizeze pe inculpat,

nereușind acest lucru. Inculpatul a reușit să sară din căruță și să dispară în

pădure. În momentul în care a sărit, inculpatul s-a smuls din mâna agentului de

pază abandonându-și cămașa.

În atelajul hipo abandonat au fost

găsite cinci butoaie din tablă de 200 l fiecare și 13 canistre de 20-25 l

fiecare, toate conținând benzină.

În momentul în care lucrătorii de

poliție și agenții de pază se pregăteau să ducă atelajul la sediul postului de

poliție Periș, au observat și un autoturism marca Dacia 1310 de culoare

albastră, fără numere de înmatriculare, iar ocupanții autoturismului, la

vederea poliției, au abandonat mașina reușind să dispară în pădure.

În urma cercetărilor s-a stabilit că

proprietarul autoturismului și unul dintre autorii furtului este inculpatul

R.N.

În autoturism au fost găsite patru

canistre de 25 l fiecare, ce conțineau benzină, iar în locul banchetei din

spate, care lipsea, s-au găsit 20 canistre goale cu miros de benzină.

S-a constatat că mașina avea atașată

în partea din spate o plăcuță cu numărul de înmatriculare.

Atât din recipientele găsite în

căruță, cât și în autoturism au fost ridicate probe, iar în urma analizei s-a

constatat că acestea sunt identice și corespund sortimentul de benzină P. cu

plumb, standard românesc 176/1997, sortiment ce se pompează în conducta

magistrală Ploiești-București.

În seara aceleiași zile, agenții de

pază au depistat în zonă o instalație artizanală montată în conducta de benzină

C 3 ce traversează Pădurea Buriaș, fiind formată dintr-un ștuț metalic și

furtun de presiune de 4 metri, având montată la celălalt capăt o instalație de

închidere-deschidere de tip „cană cu pârghie”.

În drept, instanța de fond a reținut

că faptele inculpaților, care împreună cu alte persoane, au sustras benzină din

conducta C 3 ce traversează Pădurea Buriaș, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de furt calificat,

prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și alin.

(3) lit. a) C. pen.

Referitor la inculpatul B.A., acesta

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

reținându-se că, pentru a-și asigura scăparea, l-a lovit cu un topor pe agentul

de pază D.D.

Instanța de fond, a reținut o altă

situație de fapt, considerând că prin probele administrate nu s-a dovedit că

inculpatul B.A. a exercitat violențe asupra lui D.D. în scopul atragerii

incidenței textului de lege prevăzut de art. 211 C. pen.

Astfel, inculpatul B.A. a negat

săvârșirea faptei, însă ulterior, în memoriile depuse la dosar a recunoscut că

s-a aflat în Pădurea Buriaș, că a fost urmărit de un agent de pază care s-a

urcat în căruță, negând faptul că l-a lovit pe acesta, susținând că,

dimpotrivă, el a fost lovit de D.D.

Afirmațiile inculpatului B.A. se

coroborează cu procesele verbale de constatare în care nu se menționează

exercitarea vreunei violențe față de agenții de pază și cu prima declarație a

părții vătămate D.D. în care aceasta relatează: „Eu am alergat după căruța

respectivă pe care am ajuns-o din urmă, am urcat în aceasta prin partea din

spate și am încercat să-l determin pe individul care mâna caii să oprească.

L-am lovit de mai multe ori cu pumnul în cap și chiar cu patul pistolului pe

care îl am în dotare, dar acesta tot nu s-a supus somației mele. Când căruța a

ajuns aproape de malul râului Ialomița, într-o zonă în care malul este abrupt,

individul a sărit din căruță și a intrat în apă traversând râul. Am reușit să

smulg cămașa cu care acesta era îmbrăcat”.

În declarațiile ulterioare, D.D.

susține că inculpatul ar fi vrut să-l lovească, însă el s-a ferit astfel încât

a fost atins ușor cu coada toporului care a alunecat în zona antebrațului. Totodată

el îl recunoștea pe inculpat ca fiind persoana pe care a încercat să o

imobilizeze în căruță.

În fața instanței de fond D.D. a

declarat că a fost lovit în mână cu un lemn.

Martorul B.G., nu a relatat în prima

declarație că D.D. a fost lovit, iar în declarațiile ulterioare descrie modul

în care D.D. a fost lovit de cel care conducea căruța.

În fața instanței martorul B.G. a

negat că a asistat vreodată, în calitate de agent de pază, la imobilizarea

vreunei persoane care să fi lovit cu toporul un alt agent de pază. Față de

contradicțiile dintre declarațiile sus-menționate, instanța de fond a apreciat

că cele ce corespund realității sunt primele declarații, date imediat după

incident, când partea vătămată și martorul aveau proaspete în memorie evenimentele.

Întrucât atât D.D., cât și martorul B.G. au participat la mai multe acțiuni ce

vizau prinderea persoanelor ce sustrăgeau benzină în zona Pădurii Buriaș exista

pericolul unor confuzii cu privire la persoane și incidente.

Chiar dacă s-ar reține cu certitudine

că D.D. a fost lovit, față de împrejurările faptei și intensitatea foarte mică

a loviturii, nu s-ar putea aprecia că, B.A. a intenționat să-l lovească pe D.D.

pentru a-și asigura scăparea, ci s-a apărat în momentul în care a fost lovit de

mai multe ori cu pumnul și patul pistolului în regiunea capului.

Instanța de fond a apreciat că pe

aspectul exercitării violențelor există un puternic dubiu care profită

inculpatul B.A., astfel încât în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptei.

Ambii inculpați au negat inițial

sustragerea bunurilor, declarând că nu s-au aflat în zona Pădurii Buriaș.

Ulterior au recunoscut că au fost în zonă la data de 14 iulie 2001 susținând că

nu au sustras benzină din conductă, ci au dorit să-și însușească benzina

sustrasă și depozitată în canistre și butoaie de alte persoane, rămase

neidentificate.

Sustragerea benzinei este dovedită

cu celelalte mijloace de probă. Astfel, din procesul verbal de constatare

rezultă că în zonă se aflau mai multe persoane cu biciclete, atelaje hipo și

autoturisme, iar după abandonarea acestora, atât în căruța inculpatului B.A.,

cât și în autoturismul inculpatului R.N. au fost găsite recipiente cu benzină,

dovedindu-se că benzina a fost sustrasă din conducta petrolieră C 3 ce traversează

Pădurea Buriaș. La circa 500 m de locul în care au fost abandonate căruța și

automobilul a fost depistată o instalație artizanală, folosită la sustragerea

benzinei din conductă.

Martora B.C. a recunoscut căruța și

caii, abandonați în Pădurea Buriaș și (prezentați de poliție), ca aparținând

familiei, relatând că soțul ei a plecat în dimineața zilei de 14 iulie 2001 cu

căruța, întorcându-se seara cu urme de lovituri și, pentru a-și schimba

fizionomia, s-a tuns și și-a ras mustața.

Martora I.S. a declarat că în data

de 14 iulie 2001 l-a întâlnit pe inculpatul R.N. în Halta Scroviștea împreună

cu un individ cunoscut sub numele de P. și că inculpatul era speriat și a

afirmat că este căutat de poliție.

În aceste condiții, declarația dată

de martorul B.G. în fața instanței nu poate înlătura celelalte mijloace de

probă. Astfel, B.G. a susținut că nu a semnat declarațiile din cursul urmăririi

penale și a dat o singură declarație olografă ce nu a fost atașată la dosar.

Drept urmare, instanța de fond a

solicitat relații de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov în acest sens, care au comunicat că

toate actele au fost transmise instanței, iar B.G. a fost audiat în mai multe

dosare penale privind furtul de benzină.

Este posibil, astfel, ca depoziția

martorului să fie alterată de existența a numeroase dosare penale.

În consecință, constatând că au fost

dovedite atât faptele, cât și vinovăția inculpaților, instanța a constatat că

nu există temeiuri de achitare a inculpaților sau de schimbare a încadrării

juridice a faptelor în infracțiunea de însușire a unui bun găsit, prevăzută de

art. 216 C. pen.

Chiar dacă s-ar reține că inculpații

au găsit recipientele pline cu benzină și au intenționat să și le însușească, faptele

acestora ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat,

fiind de notorietate că în zonă există o conductă petrolieră și că benzina

provenea din furt.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cât și

inculpații B.A. și R.N.

Prin apelul declarat, parchetul a

criticat schimbarea încadrării juridice din tâlhărie în furt calificat pentru

inculpatul B.A., cât și omisiunea instanței de a lua act că partea vătămată SC

P. SA nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin apelurile declarate, inculpații

au solicitat reducerea pedepselor aplicate, pe care le-au apreciat ca fiind

prea severe.

Prin decizia penală nr. 476 din 29

august 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat

pe Parchetul de pe lângă Tribunalul București, desființând parțial sentința

atacată, și rejudecând a dispus următoarele:

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

C. pen., a condamnat pe inculpatul B.A. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art.

71 și art. 64 C. pen.

A luat act că partea vătămată SC P.

SA nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

A respins ca nefondate apelurile

declarate de inculpați.

A dedus prevenția inculpatului B.A.

de la 18 iulie 2001 la 29 august 2003, iar pentru inculpatul R.N. de la 23

iulie 2001 la 29 august 2003, menținând starea de arest a inculpaților.

A dispus obligarea inculpaților la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva deciziei, în termen legal,

au declarat recurs inculpații B.A. și R.N., solicitând

admiterea recursurilor, casarea

hotărârilor și rejudecând, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen. și reducerea corespunzătoare a

pedepsei (inc. B.A.) și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de furt

calificat reținută în sarcina sa (inc. R.N.).

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Instanța de apel a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpaților, procedând la încadrarea juridică

corespunzătoare a faptelor săvârșite de către aceștia.

Astfel, probatoriul administrat în

cauză demonstrează cu certitudine următoarele:

În seara zilei de 14 iulie 2001, în

jurul orelor 18,30, cu ocazia patrulelor efectuate în zona conductelor

petroliere, agenții de pază și polițiștii care erau în serviciu au observat mai

multe persoane care transportau, pe biciclete, atelaje hipo și autoturisme,

canistre care emanau un puternic miros de benzină.

Agentul de pază D.D., parte vătămată

în cauză, a observat, la un moment dat, o căruță condusă de inculpatul B.A.,

încărcată cu butoaie din tablă (5 butoaie a câte 200 litri și 13 canistre a

câte 20-25 litri), fapt ce l-a determinat să acționeze în scopul de a opri

respectivul atelaj și pe cel care se afla în el.

Astfel, partea vătămată l-a somat pe

B.A. să oprească căruța și i-a blocat calea, însă acesta nu s-a oprit;

dimpotrivă, în momentul în care agentul de pază a urcat în căruță și a încercat

să-l imobilizeze pe inculpatul B.A., acesta din urmă l-a lovit cu coada unui

topor pe care-l avea la îndemână (în căruță), lovitură care a atins-o pe partea

vătămată (în zona antebrațului).

Acest lucru demonstrează faptul că

inculpatul s-a opus somației și a făcut tot posibilul să scape cu benzina

sustrasă.

Pe de altă parte, este de remarcat

că, în căruța inculpatului, au fost găsite, pe lângă instrumente necesare

sustragerii benzinei din conductele petroliere, o bâtă și un topor, ceea ce

conduce la ideea că acesta era pregătit să se apere în eventualitatea în care

era surprins în timpul sustragerii benzinei.

În concluzie, este dovedită

întrebuințarea violenței de către inculpat, care nu s-a oprit, la somația

agentului de pază, fapt ce a determinat pe acesta din urmă să treacă la

imobilizarea inculpatului; acesta s-a opus, a avut loc o „altercație” între cei

doi, în sensul prezentat mai sus, în urma căreia partea vătămată a fost lovită,

iar inculpatul a reușit să scape prin fugă, fiind identificat, ulterior, ca

fiind autorul acestei fapte, deși acesta a încercat să-și schimbe fizionomia în

scopul de a nu fi identificat (și-a ras mustața și a schimbat tunsoarea).

În consecință nu se poate lua în

considerare afirmația că inculpatul, fiind în căruță împreună cu agentul de

pază, s-a „apărat”; de fapt, el s-a opus imobilizării, încercând să scape, cum

de altfel a și reușit.

Rezultă că, fapta săvârșită de

inculpatul B.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie

și nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt

calificat, așa cum acesta a solicitat prin recursul declarat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv

de recurs care vizează reducerea pedepsei se apreciază că la individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., condițiile concrete în care a fost săvârșită

fapta, gradul de pericol social, datele personale ale inculpatului (necunoscut

cu antecedente penale, are doi copii minori), aspecte care au condus la

aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru

infracțiunea comisă respectiv 5 ani, în măsură să asigure atingerea scopurilor

pedepsei prevăzute de lege.

Cu privire la inculpatul R.N.,

instanțele au reținut că, în data de 14 iulie 2001, acesta a sustras din

conducta petrolieră C 3, ce traversa Pădurea Buriaș, județul Ilfov, 70 de litri

de benzină, pe care a încărcat-o în canistrele aflate în portbagajul autoturismului

proprietate personală, pe care l-a abandonat în momentul în care a fost

surprins de organele de control (polițiști și agenți de pază).

Efectuând cercetarea la fața locului

a autoturismului abandonat, marca Dacia 1310, de culoare albastră, s-a constatat

că acesta avea atașată în partea din spate plăcuța cu nr. de înmatriculare;

ulterior din cercetările efectuate s-a constatat că autoturismul aparține

inculpatului R.N.

Deși inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în cauză este demonstrat că este

autorul infracțiunii de furt calificat prin probatoriul administrat, și anume:

procesele verbale de depistare și cercetare la fața locului, planșele foto,

dovada de predare-primire a bunurilor sustrase, adresele SC P. SA, declarațiile

martorilor (I.S.) și declarațiile inculpaților.

În consecință, fiind dovedite atât

fapta, cât și vinovăția inculpatului R.N., se constată că nu sunt temeiuri de

achitare a acestuia.

Față de aceste considerente, urmează

să fie respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați, conform

dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.A. și R.N. împotriva deciziei penale nr. 476 din 29

august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepse durata arestării

preventive astfel:

- de la 18 iulie 2001 până la 29

ianuarie 2004, pentru inculpatul B.A.;

- de la 23 iulie 2001 până la 29

ianuarie 2004, pentru inculpatul R.N.

Obligă recurenții la câte 1.500.000

lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 ianuarie 2004.