ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 155/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 294 din 25 martie 2003 (dosar nr. 3282/2003), Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția inculpatului de la 15 aprilie 2002, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest. În baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 762 din 6 decembrie 2001 a Tribunalului București, pedeapsă ce va fi executată integral alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul R.I. având de executat 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 16 octombrie 2001, la 7 decembrie 2001 și de la 15 aprilie 2002 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului R.I. Inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 9 milioane lei către partea civilă T.A. Au fost obligați inculpații și la cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, s-a reținut că, la 11 aprilie 2002, în jurul orei 13,45, partea vătămată T.A. a plecat de la domiciliul său din București, având intenția să meargă la cumpărături, astfel că avea asupra sa telefonul mobil și un portofel maro conținând acte personale și suma de 4.000.000 lei. La ieșirea din bloc, partea vătămată a fost observată de inculpații C.A. și R.I. Aceștia au hotărât să-i sustragă bunurile, scop în care s-au apropiat de partea vătămată și, în timp ce inculpatul C.A. a imobilizat-o, ținând-o cu mâna de cap, inculpatul i-a smuls din mână telefonul mobil și portofelul cu acte și bani, după care au părăsit locul faptei. Inculpații s-au deplasat în parcul de pe str. Prisaca Dornei din sectorul 3, situat lângă blocul unde locuia inculpatul C.A., au împărțit banii și au aruncat portofelul cu acte într-un tufiș, unde ulterior a fost descoperit întâmplător de minorii F.M.V.

și A.G.D. Aceștia, pe baza actelor personale ale părții vătămate au contactat-o pe aceasta și i le-au restituit. Valoarea prejudiciului cauzat numitei T.A. a fost în valoare de 9.000.000 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cât și inculpații pentru nelegalitate și netemeinicie. Parchetul a criticat sentința pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate, care sunt insuficiente pentru atingerea scopului educativ. De asemenea, parchetul a criticat sentința pentru neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă după ce inculpații vor executa pedeapsa principală.

Inculpații R.I. a invocat greșita condamnare și a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 alin (1) lit. c) C. proc. pen., arătând că instanța a ajuns la o soluție greșită, întrucât a luat în considerare probele selectiv, nu a reținut că declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, iar recunoașterea din grup s-a făcut într-un mod ce nu conducea la identificarea certă a inculpatului și, în opinia acestuia, consideră că nu există nici o probă care să-l incrimineze. Aceleași critici a adus sentinței și inculpatul C.A., arătând, în plus, că găsirea portofelului victimei în apropierea locuinței lui nu are relevanță în constatarea că el este și autorul furtului. Prin decizia nr. 423/ A din 13 august 2002, secția I penală, de la Curtea de Apel București a admis apelul parchetului și a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați.

A desființat parțial sentința și în baza art. 65 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același cod, pe timp de 3 ani, după executarea pedepselor principale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a dedus prevenția și a menținut starea de arest a inculpaților. Împotriva acestei decizii, în termenul legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații. Prin recursul procurorului s-a cerut casarea hotărârilor, pentru netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților, motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. S-a motivat că pedepsele sunt blânde, în raport cu pericolul social al faptei și făptuitorilor, care au comis infracțiunea pentru a obține bani cu care să-și cumpere droguri.

Astfel, inculpatul R.I. este recidivist, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, iar inculpatul C.A., în momentul comiterii faptei se afla în tratament de dezintoxicare pentru consumul de heroină. Prin recursurile inculpaților hotărârile sunt criticate pentru nelegalitate. Au reiterat motivele din apel și au solicitat casarea hotărârilor și achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin (1) lit. c) C. proc. pen. La dezbaterea recursurilor, apărătorul inculpatului R.I. a cerut casarea hotărârilor cu trimiterea dosarului la instanța de fond pentru completarea probatoriului. Apărătorul inculpatului C.A., a solicitat achitarea inculpatului și în subsidiar casarea hotărârilor și trimiterea dosarului pentru rejudecare la instanța de fond.

Recursurile sunt nefondate. Verificând actele și lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut corect situația de fapt, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare, pentru care a aplicat inculpaților pedepse cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. În ce privește criticile formulate se constată că ele nu sunt întemeiate, instanța de apel arătând în mod judicios care sunt considerentele, pentru care nu au fost primite. Inculpații nu au recunoscut nici în cursul urmăririi penale și nici în instanță săvârșirea infracțiunilor. În apărare au cerut să fie audiate martorele D.N., asistentă medicală la Policlinica Titan și R.R., sora inculpatului R.I., florăreasă.

Prin audierea acestor martore au încercat să dovedească împrejurarea că la ora săvârșirii faptei nu puteau să se afle în acel loc, deoarece C.A. se prezentase la Policlinica Titan, pentru tratament de dezintoxicare, iar R.I. se afla la toneta de flori unde sora sa era vânzătoare. Având în vedere declarațiile martorei D.N., care a arătat că inculpatul C.A. s-a aflat în incinta Policlinicii Titan, în jurul orelor 13,00, unde s-a prezentat pentru a-și ridica medicamentele, operațiune care nu dura mai mult de 5 minute, după care a părăsit policlinica, cum și declarația numitei R.R., care a arătat în cursul urmăririi penale că în ziua respectivă nu l-a văzut pe fratele său, instanțele nu au primit apărările inculpaților.

Că ulterior după luni de zile, și după ce inculpații au putut lua legătura cu cel puțin una din martore, acestea prezintă versiuni, care fie nu localizează precis în timp prezența lui C.A., fie că R.I. s-a aflat toată ziua de 11 aprilie 2002 la toneta alături de sora sa R.R., declarațiile acestora au fost înlăturate. Este evident că declarația martorei R.R. din 19 aprilie 2002, în care arată că nu l-a văzut pe fratele său, inculpatul R.I., în ziua de 11 aprilie 2002, reflectă adevărul, fiind scrisă personal, aceasta deoarece, inculpatul fiind reținut și arestat la 15 aprilie cei doi nu au apucat să se pună de acord. Acest lucru a fost posibil după trimiterea în judecată, când cei doi au luat legătura și au stabili de comun acord cele ce urmează să declare, pentru ca R.I.

să încerce să scape de răspunderea penală. Dar celelalte probe administrate și analizate în extenso de instanțe, declarațiile părții vătămate, descrierea inculpaților, recunoașterea lor, declarațiile martorului C.C.D., și mai ales găsirea portofelului cu actele părții vătămate într-un spațiu verde, lângă blocul în care locuiește inculpatul C.A., la o distanță apreciabilă de blocul părții vătămate, au condus instanțele la reținerea vinovăției inculpaților, și condamnarea lor, hotărârile fiind legale și temeinice. Față de cele arătate, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive până la data deciziei conform dispozitivului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații C.A. și R.I., împotriva deciziei penale nr. 423 din 13 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce reținerea și arestarea preventivă pentru inculpatul C.A. de la 15 aprilie 2002, până la 13 ianuarie 2004, iar pentru inculpatul R.I. de la 16 octombrie 2001, până la 7 decembrie 2001 și de la 15 aprilie 2002, până la 13 ianuarie 2004. Obligă inculpatul C.A. la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe inculpatul R.I.

la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2004.