ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3587/2003

Deliberând asupra cauzei penale de față; Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin decizia penală nr. 215 pronunțată la data de 16 aprilie 2003, în dosarul penal nr. 708/200,3 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.V.Șt., declarat împotriva sentinței penale nr. 803 din 7 decembrie 2000, pronunțată în dosarul penal nr. 1122/2000 de Tribunalul București, secția I penală, prin care fusese condamnat la 7 ani închisoare pedeapsă rezultantă pentru înșelăciune și falsuri, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. S-a constatat că inculpatul este arestat de la 8 februarie 2002 pentru executarea pedepsei de 7 ani închisoare, conform mandatului nr. 1042/2001 emis de Tribunalul București, secția I penală, precum și în executarea altor pedepse.

Apelantul a fost obligat la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a avut în vedere că în mod nejustificat inculpatul a criticat soluționarea cauzei în absența sa, acest aspect datorându-i-se, întrucât nu și-a indicat noile adrese și de altfel s-a dovedit că a cunoscut termenele dar s-a sustras urmăririi penale. Sub acest aspect, s-a reținut în mod corect situația infracțională, contrar susținerilor inculpatului, avându-se în vedere probele administrate și chiar declarațiile coinculpaților și anume că în zilele de 7 și 8 iunie 1998, după ce s-a înțeles cu ceilalți inculpați au indus în eroare conducerea SC C. pentru oțeluri speciale SA Târgoviște, prezentând file C.E.C. în alb, fără a avea acoperire.

Împotriva acestei decizii, în termen legal s-a declarat recurs fiind invocate ca motive de casare dispozițiile precizând: grava eroare de fapt [ (art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)] și asprimea exagerată a pedepsei de 7 ani închisoare [(art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)]. Recurentul a solicitat casarea hotărârii și fie achitarea sa pentru lipsa elementului constitutiv subiectiv al infracțiunii de înșelăciune, fie reducerea pedepsei. Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, ținând seama de probele existente și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat. Atât sentința de condamnare nr. 803 din 7 decembrie 2000 a Tribunalului București, cât și decizia nr. 708/2003 a Curții de Apel București, secția I penală, sunt legale și temeinice, urmând a fi reținute.

Inculpatul a comis o infracțiune contra patrimoniului frecvent practicată și care afectează relațiile sociale legate de modul afacerilor. Față de modul cum a fost concepută infracțiunea cu participarea a trei făptuitori, demonstrând așadar un grad ridicat de pericol social, precum și față de cuantumul ridicat al pagubei produse, fapta inculpatului are un pericol social concret ridicat. De altfel, pedeapsa aplicată este medie față de limitele speciale prevăzute de lege și deci nu este exagerată, iar în cauză nu există nici o împrejurare care să atragă atenuarea răspunderii penale. Astfel fiind, urmează a se respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., cu cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.Șt. împotriva deciziei penale nr. 215 din 16 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 8 februarie 2002 până la 9 septembrie 2003. Obligă recurentul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2003.