ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3587/2003

Deliberând asupra cauzei penale de

față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin decizia penală nr. 215 pronunțată

la data de 16 aprilie 2003, în dosarul penal nr. 708/200,3 Curtea de Apel

București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul D.V.Șt., declarat împotriva sentinței penale nr. 803 din 7 decembrie

2000, pronunțată în dosarul penal nr. 1122/2000 de Tribunalul București, secția

I penală, prin care fusese condamnat la 7 ani închisoare pedeapsă rezultantă

pentru înșelăciune și falsuri, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

S-a constatat că inculpatul este

arestat de la 8 februarie 2002 pentru executarea pedepsei de 7 ani închisoare,

conform mandatului nr. 1042/2001 emis de Tribunalul București, secția I penală,

precum și în executarea altor pedepse.

Apelantul a fost obligat la 500.000

lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a avut în vedere că în mod

nejustificat inculpatul a criticat soluționarea cauzei în absența sa, acest

aspect datorându-i-se, întrucât nu și-a indicat noile adrese și de altfel s-a

dovedit că a cunoscut termenele dar s-a sustras urmăririi penale.

Sub acest aspect, s-a reținut în mod

corect situația infracțională, contrar susținerilor inculpatului, avându-se în

vedere probele administrate și chiar declarațiile coinculpaților și anume că în

zilele de 7 și 8 iunie 1998, după ce s-a înțeles cu ceilalți inculpați au indus

în eroare conducerea SC C. pentru oțeluri speciale SA Târgoviște, prezentând

file C.E.C. în alb, fără a avea acoperire.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal s-a declarat recurs fiind invocate ca motive de casare dispozițiile

precizând: grava eroare de fapt

[

(art.

385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)] și asprimea exagerată a

pedepsei de 7 ani închisoare [(art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen.)]. Recurentul a solicitat casarea hotărârii și fie achitarea sa pentru

lipsa elementului constitutiv subiectiv al infracțiunii de înșelăciune, fie

reducerea pedepsei.

Examinând hotărârea atacată în

raport de criticile formulate, cât și din oficiu, ținând seama de probele

existente și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că

recursul este nefondat. Atât sentința de condamnare nr. 803 din 7 decembrie

2000 a Tribunalului București, cât și decizia nr. 708/2003 a Curții de Apel

București, secția I penală, sunt legale și temeinice, urmând a fi reținute.

Inculpatul a comis o infracțiune contra

patrimoniului frecvent practicată și care afectează relațiile sociale legate de

modul afacerilor. Față de modul cum a fost concepută infracțiunea cu

participarea a trei făptuitori, demonstrând așadar un grad ridicat de pericol

social, precum și față de cuantumul ridicat al pagubei produse, fapta

inculpatului are un pericol social concret ridicat.

De altfel, pedeapsa aplicată este

medie față de limitele speciale prevăzute de lege și deci nu este exagerată,

iar în cauză nu există nici o împrejurare care să atragă atenuarea răspunderii

penale.

Astfel fiind, urmează a se respinge

recursul ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.V.Șt. împotriva deciziei penale nr. 215 din 16 aprilie

2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă durata arestării

preventive de la 8 februarie 2002 până la 9 septembrie 2003.

Obligă recurentul la 1.500.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

septembrie 2003.