ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2297/2006

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 132 din 6 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 952/2005, Tribunalul Olt, secția penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului C.V.D. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.V.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. S-au aplicat prevederile art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. S-a menținut măsura sechestrului asigurător. A fost admisă acțiunea civilă, dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 2.465.597.025 lei reactualizată conform creșterii indicelui prețului de consum la momentul plății efective, către partea civilă SC M. SA – Drăgănești Olt, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL Ploiești. Instanța a reținut că, în perioada 1 decembrie 2003 – 30 mai 2004, inculpatul C.V.D., în calitate de administrator la SC V.C.

SRL Ploiești a aprovizionat societatea cu mărfuri industriale în valoare de 2.465.597.025 lei, în baza unei comenzi trimise SC M. SA – Drăgănești Olt, completând și emițând către furnizor două file C.E.C., deși se afla în interdicție bancară și nu avea disponibil bănesc. Prin decizia penală nr. 327 din 27 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a desființat, în parte sentința atacată, pe latură penală, a reîncadrat faptele deduse judecății în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și în baza acestui text cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 7 ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul C.V.D. Recursul vizează cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 teza I (când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni) și pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.). Examinând recursul, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză nici unul dintre cazurile de casare invocate. Astfel, referitor la cazul prevăzut de art. 385 9 pct. 12 teza I C. proc. pen., nu poate fi vorba de lipsa intenției inculpatului de a înșela partea civilă cu prilejul executării contractului, deoarece în calitate de administrator, inculpatul cunoștea situația contului bancar precum și interdicția de plată în care se afla.

Adresa nr. VII/4/GR/8417din 29 iulie 2004 a B.N.R. este edificatoare în acest sens, menționându-se că societatea SC V.C. SRL Ploiești a fost înregistrată în baza de date a C.I.P. cu 17 incidente de plată, având interdicție bancară de a emite cecuri în perioadele: 29 aprilie 1998 – 4 mai 1999 și 29 iunie 2004 – 28 iulie 2005. Or, cecurile fiind emise, la datele de 2 iulie 2004 și 14 iulie 2004, este evident că au fost emise în perioada de interdicție bancară, intenția inculpatului de a înșela partea civilă fiind clară. Totodată, în calitate de administrator al societății, inculpatul cunoștea atât perioadele de interdicție bancară în care nu avea voie să emită cecuri, cât și inexistența unui disponibil în cont, nefiind la primele încălcări ale acestor interdicții.

Recursul nu este fondat nici sub aspectul subsidiar, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., nefiind, de asemenea, incident în cauză, întrucât instanța de apel a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., avându-se în vedere atât gravitatea faptei săvârșite (înșelăciune care a avut consecințe deosebit de grave) cât și persoana inculpatului (infractor necunoscut cu antecedente penale). Pedeapsa de 7 ani închisoare se situează sub minimul special prevăzut de legea penală, prin aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., conform art. 76 din același cod. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat urmează a fi obligat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V.D. împotriva deciziei penale nr. 327 din 27 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2006.