ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2297/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 132 din 6 iunie

2005, pronunțată în dosarul nr. 952/2005, Tribunalul Olt, secția penală, în

baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor

inculpatului C.V.D. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3),

(4) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3),

(4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia, cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul

C.V.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-au aplicat prevederile art. 71 și

64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934,

nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. S-a menținut măsura

sechestrului asigurător.

A fost admisă acțiunea civilă,

dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 2.465.597.025 lei

reactualizată conform creșterii indicelui prețului de consum la momentul plății

efective, către partea civilă SC M. SA – Drăgănești Olt, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC V.C. SRL Ploiești.

Instanța a reținut că, în perioada 1

decembrie 2003 – 30 mai 2004, inculpatul C.V.D., în calitate de administrator

la SC V.C. SRL Ploiești a aprovizionat societatea cu mărfuri industriale în

valoare de 2.465.597.025 lei, în baza unei comenzi trimise SC M. SA – Drăgănești

Olt, completând și emițând către furnizor două file C.E.C., deși se afla în

interdicție bancară și nu avea disponibil bănesc.

Prin decizia penală nr. 327 din 27

octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a desființat, în parte sentința

atacată, pe latură penală, a reîncadrat faptele deduse judecății în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și în baza acestui text cu aplicarea art. 74

și 76 C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 7 ani

închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței și a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs inculpatul C.V.D.

Recursul vizează cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 12 teza I (când nu sunt întrunite

elementele constitutive ale unei infracțiuni) și pct. 14 C. proc. pen. (când

s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C.

pen.).

Examinând recursul, Înalta Curte

constată că nu sunt incidente în cauză nici unul dintre cazurile de casare invocate.

Astfel, referitor la cazul prevăzut

de art. 385

9

pct. 12 teza I C. proc. pen., nu poate fi vorba de

lipsa intenției inculpatului de a înșela partea civilă cu prilejul executării

contractului, deoarece în calitate de administrator, inculpatul cunoștea

situația contului bancar precum și interdicția de plată în care se afla.

Adresa nr. VII/4/GR/8417din 29 iulie

2004 a B.N.R. este edificatoare în acest sens, menționându-se că societatea SC V.C.

SRL Ploiești a fost înregistrată în baza de date a C.I.P. cu 17 incidente de

plată, având interdicție bancară de a emite cecuri în perioadele: 29 aprilie 1998

– 4 mai 1999 și 29 iunie 2004 – 28 iulie 2005.

Or, cecurile fiind emise, la datele

de 2 iulie 2004 și 14 iulie 2004, este evident că au fost emise în perioada de

interdicție bancară, intenția inculpatului de a înșela partea civilă fiind

clară.

Totodată, în calitate de administrator

al societății, inculpatul cunoștea atât perioadele de interdicție bancară în

care nu avea voie să emită cecuri, cât și inexistența unui disponibil în cont,

nefiind la primele încălcări ale acestor interdicții.

Recursul nu este fondat nici sub

aspectul subsidiar, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., nefiind, de asemenea, incident în cauză, întrucât instanța de apel

a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului, în raport cu criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., avându-se în vedere atât gravitatea faptei

săvârșite (înșelăciune care a avut consecințe deosebit de grave) cât și

persoana inculpatului (infractor necunoscut cu antecedente penale). Pedeapsa de

7 ani închisoare se situează sub minimul special prevăzut de legea penală, prin

aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., conform art. 76

din același cod.

În consecință, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat urmează a fi obligat la plata sumei de 220 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.V.D. împotriva deciziei penale nr. 327 din 27

octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

aprilie 2006.