ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 150/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 150/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 341 din 16

martie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 215 alin.

(3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul M.G., la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C.

pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsă, reținerea de o zi.

S-a constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză.

S-a constatat recuperat prejudiciul

părților civile SC P.L. SA Ploiești și SC S.R. SA Câmpina.

S-a admis în parte cererea de

despăgubiri civile formulată de partea civilă SC T. SA Constanța și a fost

obligat inculpatul M.G. și N.G., în solidar, la 6.796.229 lei despăgubiri

civile cu dobânda aferentă de la rămânerea definitivă a sentinței până la

achitarea debitului, către această parte civilă.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a

dispus anularea filelor C.E.C. A 03500003481, A 03500003482, A 03500003488.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care 300.000 lei onorariul avocatului din oficiu la urmărirea penală s-au

avansat din fondul Ministerului Justiției.

În esență, prin actul de inculpare

s-a reținut că, în cursul lunii iulie 1998, în calitate de administrator la SC

A.T. SRL și SC P.L. SA a indus în eroare aceste societăți, emițând filele C.E.C.

fără a avea disponibil în cont.

Anterior pronunțării sentinței

penale mai sus arătate, Tribunalul București, secția I penală, a pronunțat

sentința penală nr. 769 din 6 decembrie 2001, atât cu privire la inculpatul M.G.,

cât și cu privire la coinculpatul N.G. care privește o pedeapsă de 3 ani și 6

luni închisoare.

Cei doi inculpați au fost obligați în

solidar la despăgubirile civile către SC T. SA Constanța în cuantum de

6.796.229 lei.

Împotriva acestei sentințe și a

deciziei penale nr. 88/ A a Curții de Apel București a declarat recurs

inculpatul N.G. și prin decizia penală nr. 581 din 6 februarie 2003 a Curții

Supreme de Justiție a fost admis recursul și a fost casată decizia Curții de

Apel București, cât și sentința tribunalului și, rejudecând a stabilit ca

pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului N.G. să fie

executată prin suspendarea sub supraveghere, cu aplicarea art. 86

1

,

86

2

C. pen., cu atragerea atenției asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 341

din 16 martie 2005, care îl privește pe inculpatul M.G. au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul M.G.

Parchetul a criticat sentința penală

nr. 341 din 16 martie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, în ce

privește greșita obligare a inculpatului N.G. la plata despăgubirilor civile,

întrucât în ce îl privește soluția în prezenta cauză a rămas definitivă, prin

decizia Curții Supreme de Justiție.

Un alt motiv de apel se referă la

înlăturarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., fiind

aplicabile numai cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul a solicitat prin apelul

declarat exonerarea de plata despăgubirilor civile, întrucât nu a avut

raporturi comerciale, sub nici un aspect cu SC T. SA Constanța și, în

consecință să fie achitat.

Prin decizia penală nr. 596/ A din

28 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 1509/2005, au fost admise

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul

M.G. împotriva sentinței penale nr. 341 din data de 16 martie 2005 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală.

S-a desființat în parte sentința

penală apelată și rejudecând:

A fost înlăturată obligarea

inculpatului N.G. la plata despăgubirilor civile către SC T. SA Constanța.

A fost înlăturată aplicarea pedepsei

complementare a dispozițiilor art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă

de 5 ani și s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară prevăzută de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a constatat că prima instanță a reținut bine situația de fapt și a

stabilit vinovăția inculpatului în legătură cu săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune, în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5) C.

pen. și pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Este o apărare formulată pro cauza,

respectiv aceea că, nu a avut raporturi comerciale cu firma păgubită, atâta

vreme cât mijlocul fraudulos prin care a indus-o în eroare a fost tocmai C.E.C.

- ul fals, fără acoperire pe care l-a lăsat la dispoziția acesteia, apărare ce

a fost înlăturată, întrucât nu are suport probator.

Cu privire la latura civilă și care

a făcut obiectul apelului parchetului și în opinia instanței, cu toată economia

susținerii motivelor de apel invocate, a considerat că atâta vreme cât

hotărârea a rămas definitivă prin decizia Curții Supreme de Justiție, în ce îl

privește pe coinculpatul N.G., acesta urmează ca prin decizia care îl privește

pe M.G. să nu mai fie obligat și N.G.

Apelul referitor la înlăturarea

dispozițiilor art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară este corect

pentru că a proceda altfel înseamnă a se agrava situația în propria cale de

atac, rămânând ca pedeapsă complementară interzicerea drepturilor pe o perioadă

de 5 ani în baza dispozițiilor art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.G., ale cărui motive de recurs

formulate în scris de apărător au fost depuse la dosar.

Astfel, s-a învederat instanței de

recurs că inculpatul M.G. a fost asistat, atât la urmărirea penală, cât și în

calea de atac a apelului de același apărător, care a asigurat asistența și a

inculpatului N.G. la instanța de fond, cât și în recurs, în condițiile în care

rezultă din actele existente la dosar ca și probele administrate în cauză a că

cei doi inculpați au interese contrarii. Astfel, apărătorul celor doi a creat o

situație nefavorabilă inculpatului recurent M.G., spre deosebire de cea a

inculpatului N.G.

Se arată că apărătorul inculpatului M.G.

a făcut o apărare incompletă a acestuia, în sensul că nu a formulat probe în

apărare în calea de atac a apelului, nu a adus la cunoștința instanței de apel

că prima instanță nu a administrat una din probele încuviințate de instanță, nu

a pus în discuție schimbarea încadrării juridice de către instanța de fond,

față de cum a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, nu a făcut vorbire

despre situația juridică a SC T. SA, în sensul că sunt neconcordanțe între

adresele emise de Oficiul Registrului Comerțului în dosarele primei instanțe și

al instanței de apel, s-a creat o confuzie instanței de fond, la rejudecare,

prin concluziile sale, în sensul că ar fi apărătorul inculpatului N.G., deși

cauza nu se mai referea la acesta, inculpatul fiind nevoit într-o atare

situație să încerce să-și formuleze singur apărările, dovadă fiind motivele de

apel ale inculpatului, care s-a văzut nevoit să suplinească obligațiile

avocatului său.

Apărarea celor doi inculpați cu

interese contrarii de către același avocat constituie o gravă încălcare a

dreptului la apărare, care atrage sancțiunea nulității absolute a tuturor

actelor procesuale îndeplinite, în acest mod obligând organele judiciare,

inclusiv instanțele de judecată, să refacă actele în strictă conformitate cu

legea.

Totodată apărătorul recurentului

inculpat a solicitat casarea hotărârilor și restituirea cauzei la organul de

urmărire penală în temeiul art. 333 C. proc. pen., apreciind că există

contradicție între situația de fapt și încadrarea juridică reținută în sarcina

inculpatului M.G., în sensul că faptele sunt reținute ca fiind trei infracțiuni

distincte de înșelăciune, iar încadrarea juridică este calificată ca fiind

infracțiune săvârșită în formă continuată, situație ce a fost de natură să

îngreuneze și să afecteze apărarea inculpatului în cauză. În realitate erau

incidente dispozițiile privind concursul de infracțiuni și nu cele ale

infracțiunii continuate, având în vedere că în cauză sunt trei pretinse părți

vătămate distincte, nefiind stabilită existența unei rezoluțiuni infracționale

unice și anticipate.

Instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra motivelor de apel invocate în scris personal de inculpat, limitându-se

să reproducă formal textul de lege, care obligă instanța dă verifice din oficiu

motivele de ordine publică.

Hotărârea pronunțată în apel este

nemotivată, instanța limitându-se pe parcursul a trei fraze să reproducă texte

de lege și să afirme doar că apărarea inculpatului este „pro cauza și că nu are

suport probator”, fără nici o referire concretă la motivele de apel formulate

personal de inculpat.

Apărătorul inculpatului arată că M.S.,

administratorul SC C.I. SRL, căruia inculpatul i-a predat fila C.E.C.

incriminată, cu privire la care parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire

penală, nu a fost audiat în nici una din fazele procesuale și nici la urmărirea

penală. De asemenea se impune refacerea urmăririi penale și cu privire la

remedierea situației inculpatului N.G., care este contradictorie privind

situația de fapt și încadrarea juridică, fapt ce a avut consecințe nefavorabile

asupra posibilităților de apărare ale inculpatului M.G.

Se mai apreciază că se impune refacerea

cercetării judecătorești de către instanța de fond pentru stabilirea corectă a

cadrului procesual cu referire la SC C.I. SRL, deoarece sunt neconcordanțele

deja menționate, iar trimiterea dosarului la organul de urmărire penală este

necesară pentru a se administra probele solicitate de inculpat, care au fost

admise în parte, dar nu au fost administrate, probe ce nu pot fi administrate

în faza procesuală a cercetării judecătorești, cum ar fi audierea de martori,

confruntări, expertize financiar-contabile cu obiectivul, relatarea circuitului

comercial al mărfurilor ce au format mijlocul de plată cu fila C.E.C., audierea

lui M.S., audiere care nu a fost efectuată sub nici o formă procesuală.

Motivelor de recurs ale inculpatului

i-au fost anexate fotocopiile unor înscrisuri.

La dosarul cauzei se află depus și

un memoriu al recurentului inculpat M.G. în care a descris împrejurările

faptice, că urmare a refuzului la plată a filei C.E.C. A 03500003488, SC T. SA

a făcut plângere penală împotriva lui M.S., administratorul SC C.I. SRL, că a

fost și el audiat de către domnul procuror F.H., căruia i-a relatat cum s-au

petrecut faptele și că a avut la dispoziție toate documentele din care rezultă

că societatea sa nu a avut rolul de intermediar și deși a adus martori pentru a

fi demonstrată nevinovăția sa, a fost trimis în judecată, la instanța de

judecată au fost audiați doar o parte din martori, s-au refuzat nemotivat

audierea lui M.S., precum și solicitarea balanței contabile pe luna iulie,

august, septembrie 1998 depusă de SC C.I. SRL pentru a vedea dacă fapta lui M.S.

a fost fără intenție.

Apărătorul recurentului inculpat, în

concluziile orale, în dezbateri a susținut motivele scrise de recurs pe care

le-a depus la dosar și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor

atacate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 6,

9, 10, 12, 14, 17, 17

1

, 18 C. proc. pen., arătând că a fost încălcat

dreptul la apărare, încălcare sancționată cu nulitatea absolută prevăzută de art.

197 alin. (2) C. pen., creându-se imaginea unui infractor de tip mafiot.

Totodată apărarea a arătat că

hotărârea instanței de apel nu este motivată, că există contradicții la

instanța de fond cu privire la partea civilă lichidator, probatoriile

încuviințate au fost abandonate, s-au invocat dispozițiile art. 41 alin. (2) C.

pen., dar se motivează pe dispozițiile concursului de infracțiuni. În

concluzie, apărătorul recurentului inculpat a solicitat ca rejudecând cauza să

se dispună restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru efectuarea

actelor de urmărire penală necesare lămuririi tuturor aspectelor, în temeiul art.

333 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de

inculpatul M.G. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare invocate prevăzute

de art. 385

9

pct. 6, 9, 10, 12, 14, 17, 17

1

, 18 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei a rezultat că

prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția

anticorupție, urmărire penală și criminalistică emis la data de 5 august 1999

în dosarul nr. 576/P/1998 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimiși în

judecată în stare de libertate inculpații M.G. pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215

alin. (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 146 C. pen. și art. 41 alin.

(2) C. pen. și N.G. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 C. pen.,

raportat la art. 248

1

C. pen., cu referire la art. 258 C. pen.

În actul de sesizare menționat, la

măsurile procesuale se arată că, la 26 aprilie 1999, a fost prezentat

materialul de urmărire penală învinuitului N.G., iar învinuitul M.G. s-a

sustras urmăririi penale, neputându-i-se prezenta materialul de urmărire

penală.

În procesul-verbal de prezentare a

urmăririi penale învinuitului N.G. se face referire că aceasta a avut loc în

prezența apărătorului ales R.V., având delegația nr. 412 din 25 ianuarie 1999

Cabinet individual.

La dosarul de urmărire penală se

află împuternicirea avocațială a domnului avocat P.M. pentru M.G., având

mențiunea contractului de asistență juridică nr. 29383 din 5 ianuarie 1999

pentru a asigura asistența juridică la I.G.P. cercetări penale.

Totodată, în dosarul instanței de

apel cu nr. 1509/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie, a cărei decizie pronunțată face obiectul

prezentului recurs, se află împuternicirea avocațială a domnului avocat P.M. pentru

inculpatul M.G., Cabinet individual, cu mențiunea contractului de asistență

juridică nr. 38512 din 25 mai 2005, asistență juridică art. 215 C. pen., apel

inculpat, Curtea de Apel București, secția penală.

La dosarul instanței de apel mai sus

menționat se află depuse motivele de apel formulate în scris, personal, de

către apelantul inculpat M.G., în care acesta solicită achitarea pentru cele

două fapte având ca părți vătămate SC P.L. SA și SC S.R. SA, pentru lipsa

elementelor constitutive și anume urmarea directă, legătura de cauzalitate și

latura subiectivă, respectiv intenția directă, greșita sa condamnare pentru

fapta a cărei parte vătămată este SC T. SA, să se constate că instanța de fond

a admis să se constituie parte civilă în numele SC T. SA, persoane fizice care

nu mai reprezintă societatea, aceasta fiind în procedură de lichidare,

schimbarea încadrării juridice din înșelăciunea prevăzută de art. 215 alin. (1),

(3), (4) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934,

întrucât nu se constată din probatoriu elementele constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune, solicitând admiterea apelului, iar pe fond pronunțarea unei

hotărâri temeinice și legale, în sensul achitării pentru infracțiunea de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., în baza

probatoriului administrat.

În partea introductivă a deciziei

penale nr. 596/ A din 28 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și familie, se face mențiunea că se prezintă

apelantul inculpat M.G., în stare de arest și asistat de avocat P.M., în baza

împuternicirii avocațiale nr. 38512 din 25 mai 2005 emisă de Baroul București,

Cabinet individual, consemnându-se concluziile acestuia, în sensul admiterii

apelului parchetului, ca fiind întemeiat sub toate aspectele, iar cu privire la

apelul inculpatului a considerat că în mod greșit s-a constatat că există

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, avându-se în vedere că

inculpatul nu a avut raporturi comerciale sub nici un aspect cu SC T. SA

Constanța, iar celelalte file C.E.C., inculpatul le-a lăsat cu titlu de

garanție, neavând intenția inducerii în eroare a reprezentanților societăților

comerciale părții civile, solicitând achitarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune.

Totodată, domnul avocat P.M. a

asigurat asistența și inculpatului N.G. în faza recursului, potrivit

împuternicirii avocațiale emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 438027

din 22 octombrie 2002 pentru Curtea Supremă de Justiție, secția penală,

asistență juridică recurs (dosarul nr. 1719/2002 al Curții Supreme de Justiție,

secția penală).

La acel dosar se află note scrise

pentru recurentul inculpat N.G. (dosar nr. 1719/2002 al instanței supreme) în

care, însă se fac referiri și la inculpatul M.G., respectiv că acesta „are

mandat de urmărire generală prin ordinul D.G.P.M.V. cu nr. 228720 din 20

aprilie 1999 și mai are încă câteva condamnări substanțiale pentru același gen

de infracțiuni, de înșelăciune”, „inculpatul M.G., deși are mandat de urmărire

generală prin ordinul D.G.P.M.B. cu nr. 228720 din 20 aprilie 1999 este trimis

în judecată prin rechizitoriu în stare de libertate, deoarece prezintă un grad

de pericol social minim și în acest context, deși este deținătorul unui

palmares bogat de condamnări, prin toate mijloacele juridice, nu poate fi

audiat de instanță pentru clarificarea situației de fapt și de drept”, „vom

demonstra prin probe noi, care vor fi administrate, că M.S. a acționat în acest

tablou infracțional cu maximă vinovăție, alături de martorul N.R., T.Șt. și

inculpatul M.G., fiind organizatorii unei rețele de tip mafiot, care au

premeditat realizarea acestui prejudiciu, aflându-se într-o legătură de

cauzalitate directă și nemijlocită, iar participarea inculpatului N.G.,

identică cu a martorului L.G.O., directorul general, se situează în afara

răspunderii penale”.

De asemenea, se mai arată de domnul

avocat P.M. că rețeaua de tip mafiot este demonstrată de două elemente „existența

unor multiple condamnări pentru activități infracționale de aceeași natură, cu

același mecanism infracțional, conform unor hotărâri judecătorești evidente,

definitive privind pe martorul N.R., T.Șt., M.S. și inculpatul M.G.,

imposibilitatea aducerii în fața instanței, indiferent de măsurile luate de

președinte, aspect care demonstrează sfidarea justiției, pe de-o parte și frica

de a apărea în fața justiției, pe de altă parte; dacă audierea lor s-a făcut cu

maximă ușurință în faza de cercetare penală la poliție, unde aceștia s-au

prezentat cu o plăcere surprinzătoare și fără nici un fel de teamă, acolo unde

martorul M.S. a dat o singură declarație olograf nesemnificativă, acolo unde nu

s-a efectuat nici o confruntare, apare acest paradox juridic că audierea lor

este imposibilă în faza de cercetare judecătorească.”

Ulterior, în dosarul nr. 5633/2003

al Tribunalului București, secția I penală, în care figurează ca inculpat M.G.,

la data de 5 ianuarie 2005, a fost depusă împuternicire avocațială de către

domnul avocat P.M. pentru N.G. emisă în baza contractului de asistență juridică

nr. 237501 din 5 ianuarie 2005 pentru Tribunalul București, secția I penală, în

dosarul nr. 5633/2003 inculpat.

La termenul din 5 ianuarie 2005

domnul avocat, în dosarul mai sus menționat, a solicitat audierea lui N.G. în

calitate de martor, întrucât față de acesta procesul penal s-a terminat, se

află în faza de executare a pedepsei de 3,6 ani în condițiile dispozițiilor art.

86

2

C. pen., considerând că în aceste condiții nu mai are calitatea

de inculpat ci de martor, în condițiile prevăzute de art. 78 C. proc. pen.,

apreciind că prin audierea acestuia în calitate de inculpat se încalcă un drept

fundamental la apărare a-l audia în această calitate, cerere față de care, atât

reprezentantul Ministerului Public, cât și apărătorul inculpatului M.G. nu s-au

opus, instanța procedând la audierea martorului N.G. în conformitate cu art. 327

C. proc. pen., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 5 ianuarie 2005

în dosarul arătat.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte consideră ca fiind întemeiate criticile recurentului inculpat M.G.

referitoare la lipsa de apărare a acestuia, ca urmare a existenței unei

contrarietăți de interese între apărarea sa și aceea a inculpatului N.G.,

deoarece în faze procesuale diferite recurentul inculpat a beneficiat de

serviciile aceluiași avocat ales, la nemotivarea deciziei instanței de apel, precum

și nelămurirea tuturor aspectelor ce țin situația de fapt, atât în latură

penală, cât și civilă privind fapta de care a fost învinuit, motive ce presupun

preeminență în examinarea lor, deoarece încălcările arătate au drept

consecință, nulitatea absolută a hotărârii, precum și o incorectă rezolvare a

fondului cauzei.

Astfel, inculpatul M.G. a fost

asistat, atât în faza urmăririi penale, cât și în apel de același apărător

ales, domnul avocat P.M., apărător, care, însă a asigurat asistență juridică și

coinculpatului N.G., în faza recursului, iar la instanța de fond, în rejudecarea

cauzei privind pe inculpatul M.G. i-a asigurat asistență, martorului N.G.,

deoarece prin decizia instanței de recurs, procesul penal privind pe acesta s-a

finalizat, condamnarea sa de 3 ani și 6 luni, în condițiile art. 86

1

C. pen., rămânând definitivă, instanța apreciind că acesta are calitate de

martor.

Înalta Curte consideră că în cauză a

fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului M.G., apreciind că au existat

interese contrare între acest inculpat și coinculpatul N.G., cărora le-a fost

asigurată asistență juridică de către același avocat ales, chiar dacă a avut

loc în faze procesuale distincte și ale cărui concluzii au fost esențialmente

divergente, concretizate în mod expres, prin sublinierea, pe de-o parte, a

contribuției inculpatului M.G. la săvârșirea infracțiunii și inexistența unei

răspunderi penale a coinculpatului N.G., în recursul acestui din urmă inculpat,

iar, pe de altă, în cazul apelantului inculpat M.G., greșita constatare a

existenței elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, față de

lipsa unor raporturi comerciale sub nici un aspect cu SC T. SA Constanța, și

respectiv a intenției inducerii în eroare a reprezentanților societăților

comerciale părți civile, solicitând achitarea acestui inculpat pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Așadar, prin manifestarea evidentă a

contrarietății de interese între cei doi inculpați asistați de același avocat

ales, concretizată prin apărările formulate, inculpatul M.G. a fost lipsit de

apărare, asistența acestuia fiind obligatorie, în raport cu infracțiunea pentru

care a fost trimis în judecată, respectiv art. 215 alin. (3), (4) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, înșelăciune în formă

continuată, ale cărui limite de pedeapsă sunt prevăzute de lege de la 10 la 20

ani și interzicerea unor drepturi, încălcare ce se sancționează cu nulitatea

absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., fiind incident cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 6 din același cod.

De asemenea, Înalta Curte apreciază

ca fiind întemeiată și critica recurentului inculpat M.G. referitoare la

nemotivarea deciziei instanței de apel, deoarece, așa cum s-a arătat, prin

expunerea considerentelor hotărârii pronunțate în apel, instanța de control

judiciar nu a făcut un examen propriu al cauzei în fapt și în drept cu privire

la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în raport cu

ansamblul probelor administrate și reevaluarea lor, ci s-a rezumat la aprecieri

generalizante asupra modului de soluționare de către prima instanță, fără o

analiză a tuturor motivelor de apel invocate personal și depuse la dosar, cât

și ale avocatului său.

Astfel, curtea de apel nu a răspuns

apărărilor formulate de apelant, respectiv solicitării de achitare pentru cele

două fapte având ca părți vătămate SC P.L. SA și SC S.R. SA, pentru lipsa

elementelor constitutive și anume urmarea directă, legătura de cauzalitate și

latura subiectivă, respectiv intenția directă, greșita sa condamnare pentru

fapta a cărei parte vătămată este SC T. SA, deoarece instanța de fond a admis

să se constituie parte civilă în numele SC T. SA, persoane fizice care nu mai

reprezintă societatea, aceasta fiind în procedură de lichidare, schimbării

încadrării juridice din înșelăciunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4)

și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934,

întrucât nu se constată din probatoriu elementele constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune, încălcare ce echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei, fiind

aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte apreciază ca

fiind fondată și critica recurentului inculpat cu privire la nelămurirea

tuturor aspectelor ce țin situația de fapt, atât în latură penală, cât și

civilă privind fapta de care a fost învinuit.

Astfel, Înalta Curte consideră că,

deși în cauză cu ocazia judecării fondului și a rejudecării acestuia, ca urmare

a desființării cu trimitere au fost administrate și readministrate probatoriile

propuse prin actul de sesizare, respectiv ascultarea inculpatului M.G., a

inculpatului N.G. iar, ulterior a acestuia, în calitate de martor, a celor 11

din cei 12 martori din lucrări, audierea martorului propus de inculpat V.T., nefiind

ascultați martorii din acte N.R. și A.C., propus de inculpat și încuviințat de

tribunal la 11 noiembrie 2004, conform încheierii de ședință de la acea dată

(dosarul nr. 5633/2003 al Tribunalului București, secția I penală), în raport

și cu apărările invocate în apel, referitoare la situația juridică a

societăților comerciale SC T. SA, aflată în prezent în lichidare judiciară prin

lichidator C.C. și SC C.I. SRL, totuși nu au fost lămurite toate aspectele în

fapt și în drept, față de fapta de care a fost învinuit și de schimbarea

încadrării juridice solicitate, impunându-se rejudecarea cauzei în scopul unei

rezolvări corecte a fondului cauzei, cu respectarea tuturor garanțiilor

procesuale ale inculpatului, care a fost lipsit de apărare, fiind incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc.

pen.

Înalta Curte apreciază că în ceea ce

privește celelalte motive de recurs invocate, acestea vizează aspecte legate de

rezolvarea fondului cauzei, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Înalta Curte consideră că nu poate

fi reținută solicitarea recurentului inculpat, cu privire la restituirea cauzei

la parchet, deoarece criticile formulate nu se circumscriu condițiilor impuse

de art. 333 C. proc. pen., instanța de fond, putând readministra și completa

probatoriul fără a produce o mare întârziere.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 596/ A din 2

8 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie.

Se vor casa decizia atacată și

sentința penală nr. 341 din 16 martie 2005 a Tribunalului București, secția I

penală, și se va trimite cauza pentru rejudecare la instanța de fond, respectiv

Tribunalul București, care va efectua o nouă cercetare judecătorească, prin

readministrarea tuturor probelor efectuate în cursul urmăririi penale, cu

respectarea principiilor ce guvernează faza judecății procesului penal,

respectiv a publicității, oralității, nemijlocirii și contradictorialității cu

asigurarea dreptului la apărare, în condițiile legii, prin ascultarea

inculpatului M.G., a martorului N.G., a martorilor din lucrări, respectiv L.G.O.,

N.R., B.B., T.Șt., A.O., M.J., S.P., C.E., N.V., R.A.G., B.A., I.E., D.N., a

martorilor propuși și încuviințați de către instanță, respectiv, V.T. și A.C.,

în condițiile prevăzute de art. 323 și 327 C. proc. pen., pentru lămurirea

tuturor împrejurărilor faptice, efectuarea de confruntări, în condițiile unor

declarații contradictorii, potrivit art. 87 – art. 88 C. proc. pen., efectuarea

adreselor necesare pentru lămurirea aspectelor civile arătate în motivele de

apel, precum și administrarea oricăror probe, utile, pertinente și concludente,

în scopul stabilirii situației de fapt, a vinovăției sau nevinovăției

inculpatului, în ceea ce privește fapta reținută în sarcina sa, a laturii

civile a cauzei, în scopul aflării adevărului, ținându-se cont și de efectele

principiului neagravării situației inculpatului, pentru pronunțarea unei hotărâri

legale și temeinice.

Se va constata că inculpatul este

arestat în altă cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 596/ A din 28 iulie 2005 a Curții

de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu minori și familie.

Casează decizia penală atacată și

sentința penală nr. 341 din 16 martie 2005 a Tribunalului București, secția I

penală, și trimite cauza pentru rejudecare la instanța de fond, respectiv

Tribunalul București.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15

ianuarie 2006.