ÎCCJ, Secția penală

Asupra contestației la executare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 38 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C.D.F., pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 31 alin. (2) C. pen. Totodată, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC C. SA Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște, Șoseaua Găiești, județul Dâmbovița. Pentru a pronunța o atare sentință, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză, în esență, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești din 23 iulie 2003, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea respectivă deoarece, în calitate de administrator al SC F.C.C.

SRL București, a emis în prima jumătate a anului 2002, sau a dispus emiterea de către o altă persoană - fără vinovăție - de instrumente bancare în valoare de 9.285.050.587 lei, în favoarea părții civile SC C. SA Târgoviște, de la care a achiziționat produse siderurgice, fără a avea în contul bancar disponibilul necesar acoperirii acestora. După cercetarea judecătorească, instanța de fond a pronunțat sentința penală nr. 38 din 2 februarie 2004 dispunând achitarea inculpatului pe considerentul că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 31 alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 374 din 3 septembrie 2004 Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea civilă SC C. SA, a desființat sentința atacată și în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului C.D.F. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicându-i totodată și pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 și 64 C. pen. Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.C.C. SRL la plata sumei de 9.285.050.587 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Târgoviște.

Prin decizia penală nr. 5741 din 5 octombrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și parte civilă SC M.T. SA (fostă SC C. SA Târgoviște) împotriva deciziei penale nr. 131 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, privind pe inculpatul C.D.F. În baza art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 31 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.D.F. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. A făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

și a obligat pe intimatul inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.C.C. SRL la 9.285.050.587 lei către partea civilă SC M. SA (fostă SC C. SA Târgoviște). A reținut instanța că inculpatul a acționat cu intenția de a induce în eroare partea vătămată SC C. SA Târgoviște prin emiterea filelor cec și a biletului la ordin precum și prin dispoziția de a se emite file CEC, știind că pentru valorificarea lor nu există acoperirea necesară, producând acesteia un prejudiciu în cuantum de 9.285.050.587 lei. Împotriva acestei decizii la data de 29 noiembrie 2011 contestatorul a formulat contestație la executare în temeiul disp art. 461 lit. c) C. proc. pen. cu referire la art.463 din același cod.

În motivarea contestației se arată, în esență, că la momentul soluționării recursului nu mai era în vigoare cazul de casare prevăzut la pct. 17 1 al art. 385 9 C. proc. pen., caz de casare invocat în motivele de recurs ale parchetului și, de asemenea, contestatorul a solicitat să se constate că în mod greșit a fost soluționată latura civilă, întrucât părțile civile și-au recuperat prejudiciul. Verificând motivele invocate de către contestator în raport de dispozițiile legale în materie, actele dosarului și soluția pronunțată, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru argumentele ce se vor arăta în continuare: Dispozițiile legale ce reglementează contestația la executare împotriva unei hotărâri pronunțată în materie penală se regăsesc în prevederile art. 460-464 C. proc.

pen. Dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen. stabilesc clar și limitativ cazurile în care poate fi promovată contestația contra executării hotărârii penale, respectiv: - când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă; - când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; - când se ivește vreo vătămare cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare; - când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de atingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. În speță, motivele invocate de contestatorul C.D.F. nu se regăsesc în cazurile reglementate de prevederile art. 461 C. proc.

pen. Astfel, recursul parchetului la care face referire contestatorul a fost declarat împotriva deciziei penale nr. 131 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Ploiești și viza greșita achitare a inculpatului, la acea dată, C.D.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată. La momentul promovării căii de atac, cazul de casare la care face referire contestatorul (pct.17 1 ) era în vigoare. Textul de lege la care face trimitere a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 7 august 2006. Mai mult decât atât, motivele expuse în scris și susținute oral de procuror au vizat greșita achitare, iar la termenul de dezbateri procurorul de ședință a precizat în mod expres și cazul de casare prevăzut de legiuitor pentru această critică, respectiv pct. 18 al art.385 9 C. proc.

pen. (așa cum reiese din încheierea din 7 septembrie 2006). Pe cale de consecință o simplă eroare materială vizând indicarea în preambulul motivelor de recurs ale procurorului a unui caz de casare (care la acea dată era în vigoare) nu poate conduce la concluzia că recursul a fost soluționat în baza unei legi care nu era în vigoare. Referitor la motivele întemeiate pe disp art.463 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că într-adevăr prin Hotărârea nr. 9 din 28 ianuarie 2003 a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Comisia de Arbitraj Comercial s-a dispus obligarea SC F.C.C.

SA (partea responsabilă civilmente din dosar) să plătească părții civile SC C. SA sumele de 9.285.050.587 lei și 2.416.549.857 lei, însă nu există nicio hotărâre definitivă pronunțată de vreo instanță în acest sens, pe de o parte pentru a se încadra în condițiile prevăzute de legiuitor, iar pe de altă parte, oricum partea civilă nu mai poate solicita o nouă despăgubire, întrucât ar fi vorba de o îmbogățire fără just temei, iar contestatorul are deschisă alea acțiunii în regres sau contestație la executare în civil. Avându-se în vedere cele arătate mai sus considerăm că în speță nu este incident nici unul din cazurile reglementate de lege care ar impune admiterea contestației la executare, nici disp.

art.461 lit. c) C. proc. pen. (când se ivește vreo vătămare cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare), iar față de cele de mai sus se va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul C.D.F. împotriva deciziei penale nr. 5741 din 5 octombrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 9806/1/2006. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul C.D.F. împotriva deciziei penale nr. 5741 din 5 octombrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 9806/1/2006. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Dispune scutirea de plata amenzii cu 1.000 lei aplicată prin încheierea din 22 mai 2012 apărătorului desemnat din oficiu al contestatorului, avocat S.O. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2012.