ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5201/2006

La 7 mai 2005, inculpatul B.E.M. a observat-o pe stradă pe partea vătămată P.A.M., a urmărit-o, intrând cu ea în bloc și în lift, a oprit liftul între etaje, i-a pus cuțitul la gât, spunându-i să nu țipe și să-i dea bunurile de valoare pe care le avea asupra sa. Speriată, partea vătămată, și-a scos din urechi două perechi de cercei și le-a dat inculpatului. După ce a intrat în posesia bunurilor, inculpatul a coborât la parter, spunându-i părții vătămate să nu spună nimănui ce i s-a întâmplat. În aceeași zi, inculpatul a dus cerceii și i-a amanetat, obținând suma de 750.000 lei. Pentru încheierea contractului de amanet a apelat la un trecător.

La 10 mai 2005, inculpatul B.E.M., aflându-se pe strada Dumbrava Nouă, a observat-o pe partea vătămată S.A. care vorbea la telefon. Hotărând să-i sustragă telefonul, inculpatul a urmat-o în scara blocului și apoi în lift. Aici inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona feței, trăgând-o în lift și continuând să o lovească; i-a pus cuțitul la gât și i-a cerut să-i dea tot ce are de valoare asupra sa, amenințând-o că o omoară. De frică, partea vătămată i-a întins telefonul și i-a spus că nu mai are alte lucruri de valoare. Inculpatul a vândut telefonul în schimbul sumei de 2.500.000 – 3.000.000 lei unei persoane necunoscute.

La 29 mai 2005, inculpatul B.E.M. se deplasa pe str. Nedeleanu Ion și observând-o pe minora M.A.I. că intră în bloc a urmat-o, urcând cu ea în lift. A lovit-o și a amenințat-o după care i-a luat telefonul mobil pe care în aceeași zi l-a vândut în Piața Rahova cu 300.000 – 350.000 lei. Lucrătorii de poliție au identificat cumpărătorul telefonului în persoana numitului M.Șt. care l-a rândul lui l-a vândut cu 900.000 lei lui M.N. Bunul a fost ridicat de lucrătorii de poliție de la cel de-al doilea cumpărător și restituit, pe bază de dovadă, părții vătămate.

La 6 iunie 2005, inculpatul B.E.M. se deplasa în zona Pieței Rahovei, însoțit fiind de numitul G., iar la un moment dat, observând-o pe partea vătămată M.A.F. au intrat după ea în bloc, apoi în lift. În timp ce G. a oprit liftul între etaje, inculpatul i-a pus părții vătămate cuțitul la gât, cerându-i să-i predea bunurile de valoare. Speriată, partea vătămată i-a dat inculpatului cerceii de aur din urechi și suma de 200.000 lei pe care o avea în buzunar. După ce a intrat în posesia bunurilor, inculpatul a controlat partea vătămată în buzunare pentru a vedea dacă mai are și altceva, dar nu a mai găsit. Cei doi au amanetat cerceii pe numele altei persoane, căreia i-au dat o sumă de bani pentru acest serviciu. Pentru numitul G. care a participat la săvârșirea faptei, în calitate de complice, s-a disjuns cauza pentru a fi identificat.

La 8 iunie 2006, inculpatul a observat pe partea vătămată B.A. care tocmai intra într-un bloc, a urmat-o urcând în lift. Sub amenințarea cu cuțitul, inculpatul i-a smuls părții vătămate cercelul din ureche, după care partea vătămată i l-a dat și pe celălalt. În timp ce cobora din lift a observat și lanțul de gâtul părții vătămate pe care l-a luat.

La 13 iunie 2006, inculpatul a observat-o pe stradă pe partea vătămată D.I. și procedând de aceeași manieră a însoțit-o în lift, unde sub amenințarea cu cuțitul, i-a luat acesteia lanțul de la gât și celelalte bunuri, respectiv, inelul și cerceii.

La 16 iunie 2005, inculpatul folosind aceleași metode, a sustras prin amenințare de la partea vătămată M.C. o pereche de cercei din aur și telefonul mobil. În aceeași zi, lucrătorii de poliție au identificat telefonul la M.C.G. un coleg al inculpatului.

În data de 18 mai 2005, inculpații B.E.M. și S. s-au întâlnit în cartierul Rahova unde amândoi au intrat în același bloc cu partea vătămată G.C. În lift, amenințând-o cu cuțitul, inculpatul B.E.M. i-a luat părții vătămate de la gât un colier de aur și două brățări de aur de la mână. Apoi inculpatul S. i-a cerut părții vătămate telefonul mobil și a căutat-o în geantă. Nemaigăsind alte bunuri au părăsit locul faptei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații care le-au criticat pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia penală nr. 481 din 15 iunie 2006, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați. În motivarea soluției s-a reținut că au fost respectate dispozițiile privind desemnarea instanței pentru cauze cu minori, după cum și prevederile și criteriile de individualizare a pedepsei cuprinse în art. 72 C. pen. Starea de fapt și vinovăția inculpaților sunt de necontestat și au rezultat din probele administrate. În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs ambii inculpați. Prin motivele de recurs inculpatul S.A. a susținut, în esență, următoarele: - judecata în fața instanței de fond a fost afectată de o nulitate absolută prin aceea că asistența juridică a inculpatului a fost asigurată de un avocat stagiar; cu privire la acest aspect a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la parchet; - în subsidiar, a considerat că nu s-a dat eficiența necesară circumstanțelor judiciare atenuante, solicitând reducerea până la limita permisă de lege. Recurentul inculpat B.E.M. a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra primei critici dezvoltată în apel, invocând în acest sens, dispozițiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen. În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat reducerea pedepsei la limita minimă legală, sau sub această limită, prin reținerea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., având în vedere conduita procesuală sinceră și împrejurarea că a contribuit la recuperarea prejudiciilor și prinderea altor infractori. În raport de prevederile art. 385 9 pct. 6 și 14 C. proc. pen., se vor examina criticile formulate de inculpatul S.A., constatându-se însă, că recursul este nefondat. Asistența juridică acordată acestui inculpat de un avocat stagiar nu constituie o nulitate în sensul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., și în consecință nu poate conduce la desființarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale. Este adevărat că potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen., asistența juridică este obligatorie, printre altele, când inculpatul este arestat în cauză sau în altă cauză, și tot astfel art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sancționează cu nulitatea absolută dispozițiile relative la asistența juridică când aceasta este obligatorie. În cauză, nu sunt incidente aceste dispoziții imperative pentru că ele au fost respectate. Astfel, în faza urmăririi penale și a judecății în fața primei instanțe, inculpatul S.A. a fost asistat de avocat ales în persoana domnului avocat T.G. Din adresa nr. 5081 din 14 iunie 2006 a Baroului București a rezultat că acesta figurează în Baroul București începând cu 1 februarie 2005, în calitate de avocat stagiar. Ori, în această situație, se constată că nu instanța a desemnat acest avocat pentru a asigura apărarea inculpatului ci chiar inculpatul a făcut această alegere, caz în care nu și-ar putea invoca propria culpă legat de calitatea asistenței juridice prestate de avocatul ales. Dar, osebit de acest argument de ordin moral se constată că avocatul ales are pregătirea de specialitate, este înscris în Barou, iar împrejurarea că a acordat asistență inculpatului în fața unei instanțe la care nu avea dreptul reprezintă o încălcare a legii de organizare și funcționare a avocaturii, ce poate fi constatată și sancționată ca o abatere disciplinară de cei în drept. Așa fiind, asistența juridică acordată inculpatului, în aceste condiții, nu poate echivala cu o lipsă a acesteia, sancționată prin dispozițiile imperative ale art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu nulitatea actelor astfel efectuate. Cât privește pedeapsa aplicată inculpatului S.A. se constată că instanțele au stabilit pedeapsa cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen. Apreciind lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că inculpatul are o ocupație și că a participat alături de coinculpatul B.E.M. la o singură activitate infracțională a convins instanța în a reține circumstanțe judiciare atenuante în favoarea acestuia și să coboare pedeapsa sub limita minimă legală. Dar, eficienta la care se referă inculpatul, prin reducerea cuantumului până la limita permisă de lege, nu poate fi admisă în condițiile în care inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea unei fapte grave de tâlhărie calificată, sancționată de lege cu o pedeapsă cuprinsă între 7 și 20 ani închisoare. Pentru aceste considerente se apreciază că pedeapsa poate realiza cerințele art. 52 C. pen., numai în acest cuantum și modalitate de executare și neexistând motive care să justifice o altă coborâre sub limita minimă legală, critica se va respinge ca nefondată. Criticile formulate de inculpatul B.E.M. se vor analiza în raport de prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și 14 C. proc. pen. Instanța de apel a discutat și motivat în considerentele hotărârii criticile formulate de acest inculpat, inclusiv cele referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 356 C. proc. pen. Referitor la încălcarea acestor prevederi, s-a susținut că nu s-a motivat neaplicarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., așa cum s-a cerut la fond de inculpatul B.E.M. Critica este nefondată în raport de considerentele hotărârilor care motivează aplicarea și menținerea pedepsei în cuantum de 10 ani închisoare în raport de respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., și de activitatea infracțională continuată dedusă judecății. Aceleași considerente care privesc pericolul social deosebit al infracțiunii comise nu justifică reținerea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., nici în această cale procesuală, după cum nici o reducere a pedepsei la limita minimă legală. Astfel, modalitatea de concepere și executare a faptelor comise în baza unei rezoluțiuni unice denotă o periculozitate sporită, cu atât mai mult cu cât, inculpatul își alegea victimele în persoana unor femei tinere, lipsite de apărare, supuse amenințărilor cu cuțitul sau violentărilor, blocate în lifturi unde nu puteau fi auzite și sprijinite. Desigur, în acest context, al unei modalități de executare unice și deosebit de periculoase, lipsa antecedentelor sau conduita procesuală sinceră nu pot fi împrejurări suficiente care să justifice reducerea pedepsei la limita minimă sau reținerea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen. În considerarea dispozițiilor art. 72 și 52 C. pen., se impune menținerea pedepsei aplicate în cuantum și modalitate de executare, aspect sub care, critica este nefondată, după cum și recursul declarat. Așa fiind, pentru considerentele expuse, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de ambii inculpați se vor respinge, ca nefondate. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedepsele aplicate inculpaților timpul reținerii și arestării preventive pentru fiecare. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.