ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2113/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 138 din 24 mai 2013 a Tribunalului Brașov a fost admisă cererea formulată de condamnatul N.C. privind rejudecarea cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr. 1828/2001 al Tribunalului Brașov în care s-a pronunțat sentința penală nr. 69/2002 a Tribunalului Brașov. A fost anulată sentința penală nr. 69/S din 29 martie 2002 Tribunalul Brașov rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1694 din 02 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție și toate formele de executare începute în baza acestei hotărâri. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată infracțiunii prin actul de sesizare din art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului N.C. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. și art. 64 lit. c) C. pen. respectiv dreptul de a fi asociat și administrator la orice societate comercială, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

și art. 64 lit. c) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată efectiv de inculpat în perioada 06 ianuarie 2012 - 09 ianuarie 2012 și din 22 martie 2012 la zi. S-a constatat că inculpatul este deținut în prezent în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 100/2002 din 18 aprilie 2003 emis în baza sentinței penale nr. 69/S din 29 martie 2002 Tribunalul Brașov rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1694 din 02 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție. S-a dispus comunicarea dispozițiilor sentinței la O.R.C. după rămânerea definitivă. A fost respinsă cererea părții civile de instituire a măsurii sechestrului asigurător. În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile SC N. SA Făgăraș suma de 340.756,34 RON cu titlu de despăgubiri și a respins restul pretențiilor formulate ca neîntemeiate dată fiind natura delictuală a răspunderii civile. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 69/S din 29 martie 2002 Tribunalul Brașov, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpat din art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen. a condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a exercita profesia de comerciant, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen. art. 998, 999 C. civ. a obligat pe inculpat să plătească părții civile SC N. SA Făgăraș suma de 3.407.563.433 RON și a respins restul pretențiilor împotriva aceste hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Prin decizia penală nr. 175/Ap din 04 septembrie 2002 Curtea de Apel Brașov a desființat sentința în parte și rejudecând în baza art. 7 din Legea nr. 25/1990 a dispus comunicarea către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Județului Prahova a hotărârii de condamnare a inculpatului și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Prin decizia penală nr. 1694 din 02 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 13 ani închisoare menținând celelalte dispoziții. Din actele dosarului a rezultat că inculpatul nu a fost prezent nici la urmărire penală și nici la judecata cauzei în fond sau căile de atac exercitate împotriva sentinței pronunțată de tribunal.

Procedura de citare cu inculpatul a fost realizată prin afișare atât la domiciliul cunoscut al acestuia indicat în actul de sesizare, cât și prin afișare la consiliul local al municipiului Făgăraș. După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, formele de executare au fost întocmite emițându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 100/2002 din 18 aprilie 2003. Prin dispoziția I.G.P.R. din 20 septembrie 2001 condamnatul a fost dat în urmărire națională și în urmărire internațională prin mesajul B.N.I. din 19 iunie 2003. La data de 25 martie 2008 a fost emis mandat european de arestare în executarea căruia condamnatul a fost arestat în Spania la data de 06 ianuarie 2012. Din adresa din data de 27 iunie 2012 a Biroului SIRENE a rezultat că N.C.

a fost eliberat la data de 09 ianuarie 2012 și rearestat la data de 22 martie 2012, fiind predat în aceeași autorităților române și încarcerat în aceeași zi în România. Cu adresa din 29 martie 2012 A.N.P. - Penitenciarul Mărgineni comunică faptul că la data de 29 martie 2012 condamnatul a fost încarcerat în acest penitenciar în executarea pedepsei. La data de 30 martie 2012, inculpatul prin apărător a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 69/2002 a Tribunalului Brașov, menționând că înțelege să declare apel peste termen. Prin încheierea de ședință din data de 03 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul penal nr. 191/64/2012, cauza fiind recalificată cerere de rejudecare după extrădare potrivit art. 522 1 C. proc.

pen., a fost înaintată Tribunalului Brașov. La data de 02 aprilie 2012, avocat D.A.N. a declarat pentru inculpat recurs peste termen împotriva deciziei penale nr. 172/Ap/2002 a Curții de Apel Brașov. Prin decizia penală nr. 3356 din 19 octombrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de retragerea recursului declarat de inculpat. Instanța a constatat că sunt întrunite condițiile art. 522 1 C. proc. pen. în ceea ce privește judecarea în lipsă a inculpatului. Nu există probe în cauză din care să rezulte că inculpatul ar fi renunțat în mod neechivoc la dreptul de a sta personal în instanță, astfel încât s-a impus reluarea judecății cauzei în prezența acestuia, pentru a-i asigura dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, este întrunită și condiția ca inculpatul să fi fost predat în baza unui mandat european de arestare, în vederea executării pedepsei aplicate așa cum am arătat mai sus. În ceea privește faptul că, din istoricul procedurii așa cum a fost prezentat, a rezultat că inculpatul, prin avocați, a declarat atât apel peste termen, cât și recurs peste termen împotriva hotărârilor pronunțate în primul ciclu procesual, tribunalul a reținut că cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnat este admisibilă, întrucât acesta a fost condamnat în lipsă, deși a declarat apel peste termen, acesta nu a fost soluționat pe fond și ca urmare nu s-a procedat la o nouă cercetare judecătorească. În interpretarea corectă a condiției existenței „unei persoane judecate și condamnate în lipsă", cuprinsă în art. 522 1 C. proc.

pen., trebuie avute în vedere și prevederile art. 365 alin. (1) C. proc. pen., respectiv art. 385 3 C. proc. pen. referitoare la apelul/recursul peste termen, apel care poate fi declarat de partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare. Pentru a fi respectată voința legiuitorului, interpretarea corectă din punct de vedere gramatical și sistematic a sintagmei amintite nu poate fi decât aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpații condamnați ce au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată, până la rămânerea definitivă a hotărârii (atât la judecata și pronunțarea în primă instanță, cât și la judecata în apel și recurs, în măsura în care au fost exercitate în cauză aceste căi ordinare de atac).

Instanța a considerat că în situația în care au fost formulate de aceeași persoană două cereri, simultan sau succesiv, respectiv apel/recurs peste termen și rejudecare potrivit art. 522 1 C. proc. pen., în condițiile în care apelul/recursul peste termen au fost soluționate pe fond, o nouă judecată potrivit art. 522 1 C. proc. pen. nu poate duce la administrarea acelorași probe ca în fazele anterioare de judecată. În cazul inculpatului N.C., cererea formulată de avocat la data de 30 martie 2012, deși intitulată apel peste termen a fost recalificată cerere de rejudecare după extrădare, iar recursul peste termen a fost retras de inculpat nefiind soluționate pe fond.

Față de aceste considerente, în urma admiterii cererii de rejudecare după extrădare, instanța a anulat sentința penală nr. 69/S din 29 martie 2002 Tribunalul Brașov rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1694 din 02 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție și toate formele de executare începute în baza acestei hotărâri. Examinând cauza în fond instanța a constatat următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov din data de 25 septembrie 2001, întocmit în dosar penal nr. 268/P/2001, s-a dispus trimiterea în judecată în lipsă a inculpatului N.C., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

constând în aceea că în luna mai 2001, în baza aceleiași rezoluții infracționale a emis 5 file CEC pentru suma totală de 3.421.563.433 ROL (342.156,34 RON) către SC N. SA Făgăraș, fără ca pentru acoperirea acestora să existe provizia necesară, cauzând o pagubă părții vătămate și un folos material injust SC D.C. SRL. În ceea privește istoricul cauzei instanța a reținut următoarele: La data de 21 iunie 2001 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul N.C. care în derularea contractului încheiat cu SC N. SA Făgăraș în luna mai a anului 2001 a emis un număr de 5 file CEC pentru plata mărfii cunoscând că nu are disponibil în contul societății, prejudiciul creat în patrimoniul SC N. SA ridicându-se la suma de 3 miliarde ROL, faptă încadrată în conținutul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Ulterior prin ordonanța procurorului din data de 24 septembrie 2001 s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea pentru care a fost începută urmărirea penală. În aceeași zi, prin ordonanță, procurorul a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe durata a 30 de zile, măsură care nu a fost pusă în executare, inculpatul fiind încarcerat în baza mandatului. În cursul cercetărilor s-au efectuat acte de căutare, inculpatul nefiind prezent, nu s-a întocmit un proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. Mai înainte de începerea cercetării judecătorești inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală de care are cunoștință, precum și față de faptul că probele au fost legal administrate, instanța va admite cererea întemeiată pe dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. Din probele legal administrate în cauză a rezultat care sunt faptele pentru care inculpatul, identificat fără dubiu a fi cel cercetat, a fost trimis în judecată. Astfel, a rezultat din probele administrate în cauză faptul că data de 05.04.2011, inculpatul, asociat unic și administrator al SC D.C. SRL, s-a prezentat la SC N. SA Făgăraș și a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în baza căruia societatea SC N. SA Făgăraș urma să vândă societății inculpatului cantitatea de 1.000 tone de azotat de amoniu, îngrășământ ambalat în saci de polietilenă de 50 kg. Prețul mărfii vândute urma să se achite în rate, respectiv 30% din valoare respectiv 1.500.000.000 ROL cu titlu de avans și 70% la 25 de zile de la expedierea mărfii.

Inculpatul a plătit avansul de 30% cu ordine de plată. În perioada 13 aprilie 2001 - 02 mai 2001, SC N. SA a livrat întreaga cantitate de azotat de amoniu către societatea inculpatului, marfa fiind transportată cu autocamioane închiriate de inculpat de la SC O. SA Câmpulung Muscel, județul Argeș. După încheierea livrărilor, inculpatul s-a prezentat la sediul SC N. SA unde a completat filele CEC 1 cu suma de 700.000.000 ROL, scadentă la 10 mai 2001; 2 cu suma de 700.000.000 ROL, scadentă la 14 mai 2001; 3 cu suma de 700.000.000 ROL; scadentă la 17 mai 2001, 4 cu suma de 700.000.000 ROL, scadentă la 22 mai 2001, 5 cu suma de 700.000.000 ROL, scadentă la 28 mai 2001. Filele CEC au fost introduse la plată, însă Banca C.R.

- Sucursala Câmpina a refuzat plata pentru lipsa disponibil în cont. Fila CEC în valoare de 700.000.000 ROL scadentă la 17 mai 2001 a fost onorată parțial, cu suma de 14.000.000 ROL. Din adresa din 21 iunie 2001 a Băncii C.R. - Sucursala Câmpina rezultă că din contul SC D.C. SRL, în data de 07 mai 2001 s-a ridicat în numerar suma de 245.000.000 ROL, iar în data de 10 mai 2001, suma de 80.000.000 ROL. Suma rămasă neachitată către SC N. SA este de 3.407.563.433 ROL. În drept, fapta a fost încadrată în conținutul concret al infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen. SC N. SA Făgăraș s-a constituit partea civilă în cauză cu suma de 3.907.496.427 ROL reprezentând contravaloarea mărfii livrate și penalități prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare.

De asemenea, partea civilă a solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului. În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei instanța a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât nu suntem în prezența unei infracțiuni continuate, unitate legală de infracțiuni care presupune existența mai multor acte materiale comise la intervale de timp în baza aceleiași rezoluții infracționale. În cauză, inculpatul a întocmit filele CEC în aceeași zi așa cum rezultă din probele administrate în cauză. Ca urmare, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare în sensul înlăturării dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Văzând dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege care incriminează fapta, respectiv art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., dar și dispozițiile art. 72 C. pen., la individualizarea judiciară a pedepselor instanța a ținut seama de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, persoana inculpatului așa cum este conturată aceasta de actele dosarului, în vârstă de 53 de ani, aflat la primul contact cu legea penală și față de timpul scurs de la momentul săvârșirii faptei până în prezent, instanța a apreciat că se impune reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. Acordând circumstanțelor atenuante efectele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.

și luând în considerare gravitatea faptei, modul și mijloacele de săvârșire, consecințele produse, persoana inculpatului, instanța a constatat că un cuantum al pedepsei principale de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. și art. 64 lit. c) C. pen.

respectiv dreptul de a fi asociat și administrator la orice societate comercială, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale este de natură să răspundă scopului și funcțiilor pedepsei astfel cum este acesta definit în art. 52 C. pen., reținând că scopul imediat al pedepsei, consecințele acesteia față de inculpat, vor fi pe deplin realizate, pe de o parte față de faptul că aceasta a realizat consecințele faptelor săvârșite, le-a regretat și le-a asumat, iar pe de altă parte scopul mediat al pedepsei pentru acest gen de fapte necesită nu numai o intervenție promptă a organelor statului, dar și aplicarea unor sancțiuni care să asigure o prevenție în materie. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

și art. 64 lit. c) C. pen. Având în vedere că inculpatul a executat o parte din pedeapsa aplicată prin sentința penală anulată în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de inculpat în baza acestui mandat, respectiv din data de 06 ianuarie 2012 - 09 ianuarie 2012 și din 22 martie 2012 la zi. Față de faptul că nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile care să fie în proprietatea inculpatului, instanța a respins cererea părții civile de instituire a măsurii sechestrului asigurător. A dispus comunicarea dispozițiilor sentinței la O.R.C. după rămânerea definitivă. În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească părții civile SC N. SA Făgăraș suma de 340.756,34 RON cu titlu de despăgubiri și a respins restul pretențiilor formulate ca neîntemeiate dată fiind natura delictuală a răspunderii civile.

Împotriva acestei decizii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul N.C. Ministerul Public a criticat hotărârea pentru netemeinicie în ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, ca urmare a greșitei rețineri dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen. care se raportează la lipsa antecedențelor penale ale inculpatului, la vârsta acestuia și la durata de timp scursă de la momentul săvârșirii faptei până la data pronunțări sentinței.

Ministerul Public a precizat că pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată acestui inculpat nu reflectă gravitatea faptei comise de către acesta în cursul anului 2002 când a comis o infracțiune de înșelăciune prin emitere de file CEC fără acoperire în paguba societății N. SA Făgăraș de la care a cumpărat 1.000 tone de azotat de amoniu și căreia i-a creat un prejudiciu de aproape 3.421.000.000 ROL la nivelul anului 2001, luna mai, și după 12 ani când inculpatul a fost prins doar urmare condamnării în lipsă, fiind admisă rejudecarea inculpatului ca urmare a cererii promovate de către acesta și când i s-a permis să se aplice și dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.

Raportat la acest prejudiciu imens la nivelul anului 2001 care a dus la dezechilibrarea financiară a societății respective, raportat și la conduita pe care a avut-o inculpatul după ce s-a aflat în posesia unor sume de bani când a părăsit domiciliul și nu a mai putut fi găsit pentru finalizarea urmăririi penale pentru a i se prezenta materialul și a-și exprima punctul de vedere cu privire la acuzația care i se aduce, pedeapsa aplicată nu se justifică și nu reflectă gravitatea faptei comise în urmă cu 12 ani. De asemenea, scurgerea unei durate foarte mari de timp de la data comiterii faptei și până la data pronunțării este exclusiv din atitudinea culpabilă a inculpatului, iar împrejurarea că acesta nu are antecedente penale nu poate fi evaluată pe două criterii de către instanță, atât pe temeiul dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., cât și acela al reținerii circumstanțelor atenuante. Ca urmare, consideră că este netemeinică reținerea acestui aspect al personalității inculpatului referitor la lipsa antecedentelor penale și nu se impune ca acesta să fie evaluat în aceste două criterii juridice ale art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen. Inculpatul N.C. a solicitat, în primul rând, a se observa că motivul pentru care s-a admis cererea sa de rejudecare a fost acela că a fost judecat în lipsă, întrucât în cursul urmăririi penale și în timpul judecății în căile de atac a fost citat la o adresă greșită, deși la dosar se afla depus buletinul acestuia, astfel încât inculpatul nu a știut de efectuarea urmăririi penale și de faptul că este supus judecății.

Părăsirea domiciliului conjugal se datorează unei alte împrejurări decât aceea de a se sustrage de la urmărirea penală despre care acesta nu a avut cunoștință. Datorită unui prost management al societății a cărei asociat unic era, acesta a rămas în imposibilitate de a asigura întreținere familiei sale, nu s-a complăcut în situația de a fi întreținut de către soție și în acest context a înțeles să nu fie o povară pentru familie, motiv pentru care a părăsit domiciliul plecând în Spania ca să-și câștige existența.

Inculpatul a solicitat o mai largă aplicare a efectelor circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei la limitele prevăzute de legea în vigoare în acest moment, ceea ce ar fi permis ca pedeapsa să ajungă la 3 ani închisoare, arătând că a trecut o îndelungată perioadă de timp din anul 2001 până în prezent în care inculpatul nu a mai săvârșit nicio faptă de natură penală, a înțeles semnificația acestui dosar, a recunoscut faptele, deși ar fi avut de dat anumite explicații pentru că nu a plecat cu banii, el doar a livrat marfa. în această situație, a acceptat statutul existent recunoscând fapta și încercând să beneficieze de prevederile art. 320 1 C. proc. pen., că nu se poate reține faptul că s-a sustras, acesta a recunoscut fapta și nu are antecedente penale.

Mai mult, în curând, o astfel de faptă va fi pedepsită cu o pedeapsă cuprinsă între 1 și 5 ani închisoare și dacă se rețin circumstanțe, potrivit noii legi ar putea să coboare sub un an închisoare, existând garanția că inculpatul se va îndrepta. Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța de apel a constatat că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Așa cum a reținut și prima instanță, dispozițiile privind rejudecarea după executarea mandatului european de arestare au fost corect aplicate. În ceea ce privește starea de fapt și încadrarea juridică, acestea au fost stabilite corect de prima instanță, în speță fiind incidente dispozițiile legale privind unitatea naturală de infracțiune.

Singura chestiune supusă devoluțiunii apelului este individualizarea judiciară a pedepsei. Ministerul Public solicitând înlăturarea circumstanțelor atenuante și majorarea pedepsei, iar inculpatul acordarea unei eficiente sporite acestor circumstanțe și reducerea pedepsei. Instanța de apel, a reținut similar primei instanțe, că dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen. au fost judicios reținute de Tribunalul Brașov. Astfel, deși valoarea prejudiciului produs de inculpat prin infracțiune este mare, instanța de apel a constatat că inculpatul este în vârstă de 53 de ani, se află la primul contact cu legea penală și față de timpul scurs de la momentul săvârșirii faptei până în prezent, în mod evident, are loc o diluare a pericolului social concret al faptei comise, în cauză nu există dat că de la acea dată până în prezent acesta ar mai fi comis și alte fapte penale.

În acest context, s-a apreciat că inculpatul a realizat consecințele faptelor săvârșite, le-a regretat și le-a asumat, prin solicitarea ca judecarea cauzei să fie efectuată conform procedurii abreviate, iar pe de altă parte scopul mediat al pedepsei pentru acest gen de fapte necesită nu numai o intervenție promptă a organelor statului, dar și aplicarea unor sancțiuni care să asigure o prevenție în materie, or, pedeapsa aplicată este suficientă și de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală, astfel că nu se impune majorarea pedepsei și nici înlăturarea circumstanțelor atenuante.

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că nu se impune nici reducerea pedepsei, așa cum a solicitat inculpatul: nu poate fi neglijată valoarea mare a prejudiciului produs prin infracțiune, respectiv 3.407.563.433 ROL, inculpatul fiind obligat la plata acestei sume convertite în RON, iar o reducere a pedepsei ar fi de natură a conduce la diluarea scopului general și special al prevenției penale. În consecință, s-a constatat că pedeapsa aplicată de prima instanță este conformă prevederilor art. 72 C. pen., hotărârea fiind legală și temeinică. Față de cele menționate, prin decizia penală nr. 137/Ap din 26 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. au fost respirase apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul N.C. Având în vedere că inculpatul se află în executarea pedepsei, s-a adăugat, în continuare, la pedeapsa executată și perioada de la 24 mai 2013 la zi. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina acestuia. Împotriva deciziei penale nr. 137/Ap din 26 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul N.C. Analizând decizia recuratâ atât din perspectiva criticilor formulate, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Drept urmare, față de data pronunțării deciziei atacate, respectiv 26 noiembrie 2013, în speță sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. din 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin legea anterior menționată s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Astfel, instanța de recurs nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile, analizând exclusiv dacă din punctul de vedere al legalității, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. invocat în apărare, nu este incident în cauză. În conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Dispozițiile legale enunțate au în vedere situațiile în care instanța nu aplică prevederile legale (penale sau civile) obligatorii (spre exemplu nu aplică prevederile art. 37 C. pen. referitoare la recidivă); aplică dispoziții legale neprevăzute de lege sau aplică greșit prevederi legale care trebuiau aplicate (exemplu: aplicarea greșită a prevederilor art. 37 C. pen. sau greșita aplicare a legii civile prin înlăturarea solidarității la despăgubirea morală a părții civile, în condițiile în care fapta prevăzută de legea penală a fost săvârșită de mai mulți inculpați).

În speță, se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării apelului, exclude posibilitatea analizării criticii formulate de către recurentul inculpat N.C. în sensul reducerii pedepsei sub rninirnul special prevăzut de lege, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante judecătorești prevăzute de art. 74 C. pen. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen.

anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În același sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea legii. În consecință, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate examina în cauza de față critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior. În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

În speță, de la data săvârșirii infracțiunilor de către inculpat- mai 2001, până la soluționarea recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Ca atare, se pune problema determinării legii penale mai favorabile în cauza de față. Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, s-a statuat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile. În speță, inculpatul N.C.

a fost condamnat de către instanța de fond la pedeapsa de 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi asociat și administrator la orice societate comercială, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. Potrivit legii noi, fapta inculpatului de a emite un număr de 5 file CEC pentru suma totală de 3.421.563.433 ROL, către SC N. SA Făgăraș, fără ca pentru acoperirea acestora să existe provizia necesară, cauzând o pagubă părții vătămate și un folos material injust SC D.C.

SRL, se regăsește incriminată în forma simplă prev.de art. 244 alin. (1) din noul C. pen. și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. În concret, fapta inculpatului astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare, cât și prin cele două hotărâri de condamnare, corespunde tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în varianta tip, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., deoarece filele CEC au fost emise de către inculpat în mod legal, neconstituind astfel un mijloc fraudulos în accepțiunea textului incriminator prev. în alin. (2) al art. 244 din noul C. pen. Fapta prev. de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen. anterior reținută în sarcina inculpatului era pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani închisoare, limite reduse ca efect al reținerii art. 320 1 C. proc.

pen. anterior, la 6 ani și 8 luni și respectiv la 13 ani și 4 luni închisoare. În raport cu aceste limite, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și pedepsită de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen. anterior, pedeapsa fiind redusă sub minimul special ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior. În ceea ce privește efectele procedurii recunoașterii vinovăției, se constată că nu există diferențe între art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior și art. 396 alin. (10) cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor pedepsei cu o treime în aceleași condiții de reglementare.

În prezent, fapta de înșelăciune este incriminată în art. 244 alin. (1) C. pen., fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, limitele în situația reținerii art. 396 alin. (10) C. proc. pen. fiind între 4 luni și 2 ani închisoare. Concluzionând, se constată că legea nouă este mai favorabilă inculpatului datorită limitelor de pedeapsă mai reduse, dar și împrejurării că potrivit art. 244 alin. (3) din C. pen. în vigoare, în cazul infracțiunii de înșelăciune este prevăzută posibilitatea împăcării, ca și cauză de înlăturare a acțiunii penale.

În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, se au în vedere dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. În speță, legea nouă a fost identificată ca lege mai favorabilă și prin urmare, în conformitate cu dispozițiile legale enunțate, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii vechi. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 137/Ap din 26 noiembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 138 din 24 mai 2013 a Tribunalului Brașov, numai în ceea ce privește aplicarea art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptei și cuantumul pedepsei aplicate și, rejudecând în aceste limite: În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și va reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., la 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. Va constata că inculpatul a executat din pedeapsa de 2 ani închisoare perioadele de la 6 ianuarie 2012 la 9 ianuarie 2012 și de la 22 martie 2012 la 23 iunie 2014. Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului N.C.

de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 100/2002 din 18 aprilie 2003 emis de Tribunalul Brașov în baza sentinței penale nr. 69/S din 29 martie 2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1694 din 2 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 137/Ap din 26 noiembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 138 din 24 mai 2013 a Tribunalului Brașov, numai în ceea ce privește aplicarea art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptei și cuantumul pedepsei aplicate. Rejudecând în aceste limite: În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen., la 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. Constată că inculpatul a executat din pedeapsa de 2 ani închisoare perioadele de la 6 ianuarie 2012 la 9 ianuarie 2012 și de la 22 martie 2012 la 23 iunie 2014. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului N.C. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 100/2002 din 18 aprilie 2003 emis de Tribunalul Brașov în baza sentinței penale nr. 69/S din 29 martie 2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1694 din 02 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2014.