ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 831/2014

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 831/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 52 din februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2009 s-au hotărât următoarele:

S-a făcut aplic. art. 327 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la martorii cu identitate protejată.

S-a făcut aplic. art. 13 C. pen. în raport cu infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 230/2010.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de procuror.

S-a schimbat încadrarea juridică din rechizitoriu, față de inculpatul A., din infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (1) și (5) C. pen. și art. 12 alin. (1), și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

S-a schimbat încadrarea juridică din rechizitoriu, în sensul reținerii art. 41 alin. (2) C. pen. în raport cu infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001.

S-a admis cererea formulată de inculpata B. și s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001, ambele, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost admisă cererea formulată de inculpata C. și s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) și art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001, ambele, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Au fost respinse, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații A., D. și E.

1) În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 13 alin. (1),alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) în ref. la art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate,în final inculpatul A., execută pedeapsa cea mai grea, 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.,după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.,ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă, perioada executată prin arest preventiv,de la data de 30 aprilie 2008 și până la data de 14 octombrie 2008,când a fost pus în libertate - de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 95/UP din 01 mai 2008 emis de Tribunalul București, secția a Il-a penală, în baza Deciziei penale nr. 66/MP din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în Dosar nr. x/118/2008.

2) În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen.,cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată, la pedeapsa de 4 (patru ) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. în ref. la art. 35alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate,în final inculpata B., execută pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.,după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată prin arest preventiv, de la data de 09 aprilie 2010 (când a fost pus în executare mandatul de arestare preventivă nr. 110/UP din 05 iunie 2008 emis în lipsă de Tribunalul București, secția I penală, în baza încheierii de ședință din data de 05 iunie 2008 pronunțată în Dosar penal nr. x/3/2008) și până la data de 04 mai 2010, când a fost pusă în libertate (în urma respingerii recursului declarat de parchet împotriva încheierii din 30 aprilie 2010 a Tribunalului Constanța - prin Decizia penală nr. 32/PM din 04 mai 2010 a Curții de Apel Constanța).

3) În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata D., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 329 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) în ref. la art. 35 alin. (3) C. pen., contopește pedepsele aplicate, în final inculpata D. execută pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

În baza art. 86

2

În baza art. 86

3

a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea pe durata termenului de încercare, respectiv Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanta, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 86

4

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada executată prin arest preventiv, de la data de 30 aprilie 2008 și până la data de 14 octombrie 2008, când a fost pusă în libertate - de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 96/UP din 01 mai 2008 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza Deciziei penale nr. 66/MP din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în Dosar nr. x/118/2008.

4) În baza art. 7 din Legea nr. 39/ 2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat inculpata C., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat aceeași inculpată, la pedeapsa de 3 (trei ) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. în ref. la art. 35alin. (3) C. pen., s-a contopit pedepsele aplicate,în final, inculpata C. execută pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86

1

În baza art. 86

2

În baza art. 86

3

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 86

4

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada executată prin arest preventiv, de la data de 30 aprilie 2008 și până la data de 14 octombrie 2008,când a fost pusă în libertate - de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 98/UP din 01 mai 2008 emis de Tribunalul București, secția a I-a penală, în baza Deciziei penale nr. 66/MP din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în Dosar nr. x/118/2008.

5) În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. în ref. la art. 35alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul F., execută pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86

1

În baza art. 86

2

În baza art. 86

3

a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea pe durata termenului de încercare, respectiv Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanta, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada executată prin arest preventiv de la data de 30 aprilie 2008 și până la data de 14 octombrie 2008, când a fost pus în libertate - de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 97/UP din 01 mai 2008 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza Deciziei penale nr. 66 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în Dosar nr. x/118/2008.

6) În baza art. 7 din Legea nr. 39/ 2003, cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 4 ( patru) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 840 din 18 decembrie 2007 a Judecătoriei sector 6 București pronunțată în Dosar nr. x/303/2007, definitivă prin decizia penală la data de 09 iulie 2007a Tribunalului Municipiului București. S-a descontopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 840 din 18 decembrie 2007 menționată mai sus,în componentele de 2 ani închisoare, 2 luni închisoare și 2 luni închisoare.

În baza art. 36 rap. la art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., în ref. la art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 2 luni închisoare și 2 luni închisoare cu pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, în final, inculpatul G. execută pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta hotărâre, perioada executată prin arest preventiv în intervalul 25 octombrie 2007 - 21 noiembrie 2007, când a fost pus în libertate de judecătoria sectorului 6 București în baza încheierii f. n. din 20 noiembrie 2007 (de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 88 emis la 06 octombrie 2007 pus în executare la data de 25 octombrie 2007).

S-a anulat formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 840 din 18 decembrie 2007 a Judecătoriei Sector 6 București și s-a dispus emiterea unui nou mandat, pentru pedeapsa rămasă de executat,la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,ca pedeapsă accesorie.

7) În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003,cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 329 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1037 din 19 iunie 2007 a Judecătoriei Constanța, definitivă la data de 09 iulie 2007.

În baza art. 36 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., în ref. la art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 5 luni închisoare, în final inculpatul E., execută pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86

1

rap. la art. 865 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.

În baza art. 86

2

În baza art. 86

3

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate.

8) În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003,cu aplic. art. 37 lit. b) și art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 4 (patru) ani și 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 4 ( patru) ani și 6 ( șase) luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 13 alin. (1),alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001,cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. art. 37 lit. b) și art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 4 (patru ) ani și 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani .

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1176 din 06 noiembrie 2008 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare, în pedepsele componente: de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală menționată (nr. 1176 din 06 noiembrie 2008), de 1 an și 2 luni închisoare și de 1 an și 2 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 2232 din 09 noiembrie 2005 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 177/P din 03 aprilie 2007 a Curții de Apel Constanța. În baza art. 36 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare,de 1 an și 2 luni închisoare și de 1 an și 2 luni închisoare, cu pedepsele aplicate prin prezenta sentință.

În final, inculpatul H. execută pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,după executarea pedepsei principale.

S-a menținut beneficiul liberării condiționate dispuse la data de 08 aprilie 2008 prin sentința penală nr. 550/P/2008 a Judecătoriei Medgidia cu privire la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare din sentința penală nr. 2232/2005 .în baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta hotărâre perioada executată în intervalul 20 iunie 2007 - 08 aprilie 2008, precum și durata arestului preventiv în prezenta cauză, de la data de 08 ianuarie 2009 și până la data de 06 februarie 2009, când a fost pus în libertate (de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 111/UP din 05 iunie 2008 emis în lipsă de Tribunalul București, secția I penală, și pus în executare la data de 08 ianuarie 2009), în baza încheierii de ședință din data de 06 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în Dosar nr. x/36/2009, prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

S-au anulat formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 1176 din 06 noiembrie 2008 a Judecătoriei Constanța și s-a dispus emiterea unui nou mandat, pentru pedeapsa rămasă de executat,la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, față de inculpații A., C., D. și F. (măsură dispusă ca urmare a înlocuirii arestării preventive,prin Decizia penală nr. 66/MP din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța în Dosar penal nr. x/118/2008), față de inculpatul H. (măsură dispusă ca urmare a înlocuirii arestării preventive, prin încheierea de ședință din 06 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța în Dosar penal nr. x/36/2009) și față de inculpata B. (măsură dispusă la data de 04 mai 2010, când a fost pusă în libertate, în urma respingerii recursului declarat de parchet împotriva încheierii de ședință din 30 aprilie 2010 a Tribunalului Constanța prin care s-a înlocuit arestarea preventivă - conform Deciziei penale nr. 32/PM din 04 mai 2010 a Curții de Apel Constanța).

S-a respins cererea formulată de procuror, de confiscare a sumelor de bani obținute din activitatea infracțională, ca nefondată.

S-a luat act că părțile vătămate I. și J. nu au formulat pretenții civile în cauză, iar partea civilă Z.Z. a renunțat la pretențiile civile formulate.

În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., corob. cu art. 998, art. 999 și art. 1003 C. civ., s-a admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile K., L., M., N., O., P. și R.

Au fost obligați inculpații A., B.,F. și C., în solidar, la despăgubiri civile,respectiv, la plata sumei de 2.500 (două mii cinci sute) euro echivalent în lei la data plății efective, reprezentând daune morale,către fiecare dintre părțile civile P., N. și L.

Au fost obligați inculpații A., B., C. și H., în solidar, către partea civilă R. la plata sumei de 2.500 (două mii cinci sute) euro echivalent în lei la data plății efective, reprezentând daune morale.

A fost obligat inculpatul H., în solidar cu inculpații A., B. și F., către fiecare dintre părțile civile K. și N., la plata sumei de 2.500 (două mii cinci sute) euro echivalent în lei la data plății efective, reprezentând daune morale și tot inculpatul H., în solidar și cu inculpații A., B. și F., către partea civilă L., la plata sumei de 2.500 (două mii cinci sute) euro echivalent în lei la data plății efective, reprezentând daune morale.

Au fost obligați inculpații A. și G., în solidar, către fiecare dintre părțile civile O. și M. la plata sumei de 2.500 (două mii cinci sute) euro echivalent în lei la data plății efective, reprezentând daune morale.

Au fost respinse, ca nefondate, restul pretențiilor civile formulate de părțile civile.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariu avocat oficiu către Baroul Constanța, pentru av. S. (400 lei), av. T. 400 lei), av. U. (400 lei), av. V. (750 lei), av. X. (1.200 lei), s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata sumelor, reprezentând cheltuieli judiciare către stat ocazionate de procesul penal după cum urmează: câte 2.744 lei inculpații A.,B.,D.,C. și F., din care câte 2.000 lei sunt cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală și câte 744 lei pentru faza de judecată, ce include și onorariu avocat oficiu (pentru părțile vătămate, respectiv,câte 244 lei și câte 500 lei cheltuieli judiciare); câte 3.144 lei inculpații H.,E. și G., din care câte 2.000 lei sunt cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală și câte 1.144 lei pentru faza de judecată inclusiv onorariu avocat oficiu (pentru asistența juridică obligatorie acordată acestora și părților vătămate, respectiv, câte 644 lei și 500 lei cheltuieli judiciare).

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că partea vătămată P. a declarat (vol. 2, fila 244 și urm. dos u.p.) că, în luna octombrie 2005, în timp ce mergea pe stradă, lângă ea a oprit o mașină, iar șoferul a invitat-o la o plimbare. Inițial, ea a refuzat, dar la insistențele acestuia, i-a dat numărul de telefon. După circa două zile, a fost sunată de persoana respectivă, care s-a recomandat ca fiind A. și a invitat-o la o cafea, unde martora a venit însoțită și de o prietenă pe nume „Z." Partea vătămată și „Z." s-au mai întâlnit cu inculpatul A. de câteva ori, iar la un moment dat, acesta i-a spus că o poate ajuta să ajungă în Spania să muncească, dar nu legal, însă o să câștige bani mulți pentru ea și familia sa. Aceasta l-a întrebat pe inculpat unde urmează să lucreze în Spania, iar acesta i-a spus părții civile și prietenei acesteia, „Z.", că vor lucra într-un club din Spania, unde el mai are și alte fete și vor întreține relații sexuale cu clienții clubului,contra cost. Inculpatul A. le-a promis celor două tinere că va avea grijă de ele în Spania și că banii câștigați îi vor împărți pe jumătate. Partea vătămată a fost de acord să meargă în Spania să lucreze la clubul acestuia, unde i s-a spus că mai are fete și că tot acolo se află si soția acestuia, inculpata B.

Întrucât partea vătămată nu avea pașaport, tot inculpatul A. s-a ocupat de obținerea pașaportului, el a achitat toate taxele, și tot el a pregătit plecarea în Spania, pentru aceasta și prietena ei, „Z." Inculpatul a vorbit cu șoferul unui autocar pe nume F. acesta fiind cel care le-a dus în Spania și care a avut grijă de ele și tot A. le-a dat câte 50 euro și 1.500.000 lei pentru fiecare. înainte de a pleca în Spania, inculpatul A. le-a spus că o să le aștepte soția sa, B., în autogara și că tot ea se va ocupa de ele. în Madrid, cele două tinere au fost așteptate de B. și inc. C., care le-a cazat într-un apartament unde se mai aflau trei fete, toate fiind minore. După câteva zile, B. le-a dus în club, spunându-le că acolo vor practica prostituția. În acel club se mai aflau circa 17-18 fete din România care practicau prostituția pentru inculpații A. și B. Partea vătămată a declarat că B. i-a luat pașaportul ei și al prietenei sale, „Z." Programul de lucru la club era de la ora 17,00 până dimineața la ora 05,00, trebuia să plătească zilnic 50 euro (taxa de cazare) clubului, iar tariful era de 53 de euro pentru 20 minute, 63 de euro pentru o jumătate de oră și 123 de euro pentru o oră, iar în cazul în care clientul dorea două fete, se plătea dublu. Fetele erau obligate să obțină cel puțin 300 de euro pe seară, iar în cazul în care nu obțineau această sumă, din ordinul inculpaților A. și B. erau bătute de fetele de încredere ale acestora și uneori chiar de cei doi. După o perioadă de timp în care a practicat prostituția pentru A. și B., văzând că aceștia nu-i dau niciun ban, partea civilă le-a spus fetelor că va pleca. Aflând despre cele afirmate, cei doi care i-au atras atenția că trebuie să le plătească o datorie de 3.000 de euro și contravaloarea cheltuielilor ocazionate de obținerea pașaportului și a transportului până în Spania. Cele două tinere au practicat prostituția în acel club timp de 6 luni, după care inculpații A. și B. le-au mutat în alte cluburi, fiind ajutați la acest transfer de către Y., unchiul inculpatului A., care, de cele mai multe ori, întreținea raporturi sexuale cu fetele care se prostituau pentru el și inculpata B. Partea vătămată a fost obligată de către inculpații A. și B. să practice prostituția,timp de 11 luni și în fiecare seară câștiga sume cuprinse între 300 - 800 euro obținând pentru aceștia circa 115.000 de euro. De fiecare dată când nu obținea cel puțin 300 de euro pe noapte, era bătută de fetele de încredere ale celor doi și, pentru a nu-i rămâne semne pe corp, a fost introdusă în cada cu apă rece. Printre fetele de încredere ale lui A. și B. se aflau și alte fete, acestea având o perioadă mai lungă de timp de când lucrau la club. Inculpații B. și A. le mutau pe tinere dintr-un club în altul, pentru că se certau cu cele de altă naționalitate, care se aflau în același club. In luna septembrie 2006, partea vătămată le-a spus celor doi că nu mai rezistă, că vrea să-și vadă fetița și astfel, la începutul lunii octombrie 2006, aceștia i-au luat bilet de întoarcere în România, iar A. i-a dat suma de 2.000 de euro și i-a atras atenția să nu spună la nimeni ce s-a întâmplat în cluburile din Spania, altfel „îi va distruge familia și îi va tăia capul". A plecat în România cu o tânără pe nume S., iar în gara din Constanța au fost așteptate de inculpata B., care le-a cerut pașapoartele, însă partea vătămată nu i l-a dat, sub pretextul că trebuie să-1 arate mamei ei pentru a o convinge că a fost în Spania atâta timp. Partea vătămată cunoaște faptul că inculpatul A. spunea că banii obținuți de către fete în urma practicării prostituției pentru el, îi investește în construirea unei vile și a cumpărării unor mașini de lux, pentru el și familia lui. Acesta le punea frecvent să trimită diferite sume de bani, începând de la 3.000 de euro, în România, pe numele lor către alte persoane, prieteni ai acestuia, pentru a nu se afla cum ajungeau banii din Spania în România. In toată perioada cât a stat în Spania, cei doi inculpați i-au dat aproximativ 6.000 euro pentru a-i trimite familiei ca să aibă convingerea că lucrează în Spania. A mai declarat partea vătămată, că fratele inculpatului A., inc. H., avea o fată care se prostitua pentru el în aceleași cluburi din Spania, iar acesta locuia într-un apartament închiriat de inculpații B. și A. Cei doi nu le permiteau tinerelor traficate să-și spună numele adevărat celorlalte fete, acestea trebuind să folosească un nume fictiv, nume de scenă, partea civilă fiind cunoscută din cluburi nu li se permitea să plece decât însoțite, iar dacă încercau să fugă erau bătute crunt. Partea vătămată a asistat la o scenă în care „A.A.", persoană de încredere a celor doi, a bătut-o pe una dintre tinerele care au încercat să fugă și chiar a tăiat-o cu cuțitul pe mâini. „A.A." a profitat de faptul că B. și A. erau în România și a fugit din club cu banii obținuți de fete pe o perioadă de o săptămână.

Din planșele foto prezentate în cursul urmăririi penale, partea vătămată i-a recunoscut pe A., B., H. și F.

În cursul urmăririi penale, P. s-a constituit parte civilă cu suma de 120.000 euro.

În faza de judecată, aceeași parte vătămată, inițial a arătat că nu-și menține declarațiile date în cursul urmăririi penale (vol. 3 fila 119) dar ulterior, fiind audiată (vol. 3 fila 185), a declarat în sensul celor arătate în prima fază procesuală, dar,contrar celor afirmate inițial,a susținut că a acceptat propunerea inculpatului A. de a merge în Spania,numai după ce acesta i-a promis că banii obținuți vor fi doar ai ei și că nu cunoaște dacă vreuna dintre fete practica prostituția în folosul inculpatului H.

De asemenea,susnumita și-a nuanțat declarațiile de la urmărirea penală,în privința constituirii de parte civilă,arătând că organele de poliție i-au sugerat să precizeze suma de 120.000 euro,pe de altă parte însă, și-a menținut pretențiile civile în acest cuantum,echivalent în lei, reprezentând daune materiale și daune morale.

Partea vătămată K. a declarat (vol. 2, fila 293 și urm. dos. urm. pen.) că, în luna februarie 2006, în urma unei discuții pe care a avut-o cu verișoara sa, B.B., a aflat că sora acesteia este în Spania, la muncă și lucrează la o seră unde câștigă foarte mulți bani. După o scurtă perioadă de timp, a fost sunată de aceasta, care i-a spus că o poate ajuta să ajungă în Spania și că o va pune în legătură cu un bărbat din jud. Constanța pe nume A. La scurt timp, partea vătămată a fost sunată de inculpat, care i-a trimis și suma de 1.000.000 lei, pentru a plăti transportul și a putea veni la Constanța și când a ajuns, a fost așteptată de inculpatul A. și sora acestuia, inculpata D., care au dus-o la domiciliul mamei lor. Aici, inculpatul i-a spus că o să lucreze în Spania, într-o seră, unde va câștiga bani mulți. Partea vătămată a fost transportată cu o mașină de către inculpatul A. și fratele acestuia, inculpatul H., la un autocar, unde au vorbit cu un șofer inc. F. și căruia i-au dat o sumă de bani, acesta transportând-o ulterior până în Spania, unde a fost așteptată de inculpata B., însoțită de o fată pe nume „Isabella". In Spania, inculpata B. i-a dat inculpatului F. suma de 150 euro. La destinație, în Spania, B. i-a spus părții civile că nu o să lucreze într-o seră, ci o să practice prostituția într-un club, ca și celelalte fete din România, iar banii obținuți ca urmare a acestei activități îi vor împărți pe jumătate, partea ei urmând să o primească atunci când se va întoarce în România. Inculpata B. a dus-o pe partea vătămată la club, unde a cazat-o într-o cameră cu circa 7-8 fete care se prostituau pentru cei doi inculpați. La club, o persoană de încredere a lui A. și a B., pe nume „A.A.", a instruit-o cu privire la ceea ce trebuie să facă, i-a spus că programul de lucru era între orele 17-05 dimineața și că va primi 53 de euro pentru 20 de minute, 63 de euro pentru jumătate de oră și 123 euro pentru o oră, iar zilnic trebuia să plătească 50 euro clubului. În prima zi în care a fost pusă să practice prostituția, inculpata B., a pus o tânără pe nume „C.C., să o însoțească și să-i arate cum trebuie să îndeplinească cerințele clienților barului în ceea ce privește întreținerea raporturilor sexuale. Astfel, partea vătămată a practicat prostituția în folosul inculpaților o perioadă de nouă luni, banii obținuți fiind strânși în fiecare dimineață de către fetele de încredere, ale celor doi, în special „A.A." și „D." În cazul în care nu strângeau suma de 400 - 500 de euro pe seară, tinerele erau bătute de fetele de încredere ale inculpaților A. și B., fapt care i s-a întâmplat și ei. în club mai erau înjur de 20 - 24 fete.

În perioada în care partea vătămată a stat la club, poliția spaniolă a făcut o razie, ocazie cu care inculpatul A. a fost reținut, dar fiindu-i frică de răzbunarea acestuia și a rudelor sale, victima nu a declarat nimic împotriva inculpatului,în fața autorităților judiciare spaniole. După audierea de la tribunal, i-a fost restituit pașaportul, moment în care, partea vătămată, însoțită de verișoara sa, S., precum și de alte fete din club, și o minoră, au luat legătura telefonic cu inculpata B., care se afla în România și care le-a spus să o aștepte să se întoarcă în Spania, pentru a stabili ce vor face în continuare. în acest sens, inculpata a trimis o rudă de-a inculpatului A., cu bani pentru a se caza la un hotel. Potrivit declarației părții vătămate, această rudă, pe nume Y. a venit din Germania împreună cu soția sa E.E., după o scurtă perioadă de timp, a sosit în Spania și inculpata B., împreună cu o altă fată și le-a spus că nu are bani să le trimită în țară, urmând să găsească un club unde să practice prostituția, pentru a strânge bani în scopul reluării afacerii.

Drept urmare, inculpata a dus-o pe partea civilă la club de unde, după ce a strâns 1.000 de euro a reușit să fugă. în cele nouă luni în care a practicat prostituția în folosul inculpaților B. și A., partea vătămată a obținut suma de 135.000 euro, pe care aceștia și i-au însușit, părții civile revenindu-i numai suma de 500 de euro pentru a-i trimite familiei în România. Partea vătămată l-a auzit pe A. spunând că vrea să-și deschidă un club nou cu fostul patron de la club.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 145.000 euro,pretenții civile pe care le-a menținut în fața instanței,cu titlu de daune morale,totodată pretinzând să fie despăgubită pentru suferința pricinuită de către „fetele de încredere"ale inculpaților A. și B.

În fața instanței, această parte vătămată și-a menținut poziția procesuală de la urmărirea penală (vol. 3 fila 110).

Din declarațiile date de G.G. în cursul urmăririi penale, în calitate de parte vătămată (vol. l,fila 4 și urm.), a rezultat că la începutul anului 2005, dorea să plece să lucreze în străinătate, întrucât avea o situație materială precară. In cursul lunii februarie 2005, a venit la locuința sa numita N., împreună cu alte două femei, pe nume inculpata D. și martora F.F., care în prezența mamei sale, i-au spus că-i pot găsi de lucru în Spania, fără a-i preciza în ce domeniu. După ce mama părții civile a ieșit din cameră, martora i-a spus că bărbatul ei, pe nume „A." (inculpatul A.) are în Spania un club, unde ar putea să danseze, de asemenea,cele două i-au spus că în Spania o va aștepta susnumitul și că, până va învăța limba spaniolă, va sta la acesta acasă. F.F. i-a dat părții civile suma de 1.000 lei și i-a spus să-și facă bagajul, întrucât va pleca împreună cu ea și cu D., iar o perioadă urmează să locuiască la domiciliul acesteia din urmă. In casa inculpatei D. se mai aflau mama lui A. și copii acestuia. Mama lui A. l-a sunat pe acesta în Spania și i-a spus că inculpata a adus o fată, care este foarte frumoasă și i-o va trimite în Spania să lucreze pentru el la club. În perioada în care a locuit la domiciliul inculpatei D., aceasta i-a dat telefonul pentru a o suna pe mama sa, căreia i-a spus că este în Spania și că este foarte bine. La insistențele părții vătămate de a pleca în Spania, inculpata i-a spus că o să plece la soțul ei, care se află în Germania, iar ea va urma să plece în Spania cu un prieten de-al său. Așa fiind G.G. a mers însoțită de doi bărbați la Mangalia, la domiciliul acestora, iar a doua zi au mai venit două tinere cu nume turcești, care urmau să ajungă tot în Spania, la inculpatul A. După 2 -3 zile, au ajuns în Spania, în localitatea Murcia, unde au fost așteptați la gară de către acesta din urmă, au fost cazați în casa inculpatului, unde se afla concubina acestuia B.B., respectiv inculpata B. Aceasta le-a întrebat dacă știu pentru ce au venit, tinerele spunându-i că pentru a dansa într-un club, moment în care inculpata a început să râdă, spunându-le că, în club va trebui să consume băuturi alcoolice și să întrețină relații sexuale cu clienții clubului. De asemenea, le-a condus pe cele trei tinere la clubul „Sala Selecta" din localitatea Murcia și le-a prezentat altor tinere, spunându-le că sunt fetele ei și ale lui A.. In club erau 16 fete care au fost predate unor fete de încredere pe nume „C.C." și S., iar acestea două le-au spus tinerelor că nu pot refuza să întrețină relații sexuale cu clienții clubului, întrucât au o datorie la „tata A.", că pașapoartele sunt la B.B., nu au bani, nu cunosc limba spaniolă, nu au telefoane pentru a suna. Inculpații A. și B. schimbau cartelele telefonice la fiecare două zile. În club, programul era de la orele 17,00, până la orele 3-4 dimineața, până la ultimul client, cu program mai lung sâmbăta și duminica. Inculpata B. nu locuia în club, venea la 2-3 zile sau chiar o săptămână pentru a lua banii, certa fetele și când nu era mulțumită de suma primită, chiar le bătea. Aceasta avea o fată de încredere inc. C., care ținea o evidența strictă cu privire la numărul de clienți ai fiecărei fete și a sumelor încasate de la aceștia și supraveghea fetele. Tariful practicat în club era pentru 20 de minute 53 de euro, 30 minute 63 de euro, 40 minute 103 euro, 1 oră 123 euro. Inc. A. și B. le impuneau fetelor să obțină 300 - 500 de euro pe noapte, dar erau fete care obțineau sume cuprinse între 800 și 1.000 de euro pe noapte.

A mai precizat G.G. că în timpul cât a practicat prostituția pentru cei doi inculpați, a câștigat aproximativ 20.000 de euro, ea primind numai 2.000 curo pentru a-i trimite familiei sale.

Din planșele foto prezentate, susnumita i-a recunoscut pe A., D., H.H., B., F.F., J.J., K.K., L.L., M.M.

În fața instanței, G.G. a precizat că nu are pretenții civile, mai mult, că nu dorește să-și păstreze calitatea de parte vătămată și a fost de acord să depună ca martor,astfel că instanța a făcut aplicarea art. 82 C. proc. pen.

În declarația dată în calitate de martor (vol. 3, fila 188), aceasta și-a nuanțat poziția procesuală adoptată inițial, afirmând că a fost de acord să se prostitueze întrucât pentru ea era important să câștige bani și totodată i se promisese că banii obținuți îi va împărți pe jumătate cu inculpatul A., ceea ce însă nu s-ar mai fi întâmplat. De asemenea,aceasta l-a recunoscut pe inculpatul F., prezent la termenul la care a fost audiată,susținând că este persoana care a însoțit-o atunci când au plecat prima dată în Spania, ea și încă două fete. Referitor la inculpata D., prezentă la termenul la care susnumita a fost ascultată, a arătat că o recunoaște, întrucât a văzut-o în casa din localitatea Lumina, dar că aceasta nu are legătură cu plecarea în Spania și cu ceea ce s-a întâmplat acolo, aceleași precizări făcându-le, amintind de inculpații H. și E.

Din declarația părții vătămate N. (vol. 1, fila 117 și urm.), a reieșit că în toamna anului 2005, inculpatul A. i-a spus că o poate ajuta să ajungă în Spania, în vederea practicării prostituției, pentru a câștiga bani mulți pentru familia ei. Tot acesta i-a spus că el are mai multe fete în Spania, care câștigă foarte mulți bani pe care-i trimit acasă în România la membrii familiei și că nu va cheltui bani decât pentru hrană și cazare. Despre obținerea pașaportului, inculpatul i-a spus că se va ocupa fratele lui, H., pentru că el pleacă în Spania. Așa fiind, inculpatul H., împreună cu sora sa, inculpata D., s-au ocupat de obținerea pașaportului iar cheltuielile necesare au fost suportate de inculpatul A. În ziua în care a fost obținut pașaportul, partea vătămată a plecat împreună cu H. și D., la autogara Tomis III din municipiul Constanța, unde cel dintâi a vorbit cu inculpatul F., șoferul autocarului în care a fost urcată, i-a spus că în Spania o va aștepta fratele său, A. și soția acestuia, B., iar pe drum dacă are nevoie de ceva, o va ajuta șoferul căruia i se spunea F. Când a ajuns în Madrid, partea vătămată a fost așteptată de inculpatul A. și concubina acestuia, inculpata B., care au dus-o într-un apartament în care se mai afla o fată pe nume „C.C.", care la acea vreme era însărcinată și care, uneori era sfătuită de A. să facă avort, pentru a se întoarce cât mai repere la lucru. La scurt timp, inculpata B. a dus-o la club, unde a fost cazată într-o cameră de la etajul 1 în care se mai aflau alte fete și i s-a spus că programul clubului se desfășară între orele 17,00 - 05,00 dimineața, iar prețurile practicate pentru raporturile sexuale sunt 63 euro pentru o jumătate de oră iar 123 euro pentru o oră. De asemenea, inculpata i-a pus în vedere că trebuie să plătească o taxă de 50 euro, respectiv contravaloarea cazării datorată clubului. încă din prima zi, cei doi inculpați i-au spus părții vătămate că are o datorie de 1.000 euro la ei, care reprezintă cheltuielile efectuate pentru obținerea pașaportului și transportul până în Spania.

Partea vătămată a afirmat că a întreținut relații sexuale cu clienții clubului, timp de 11 luni, banii obținuți în acest fel fiindu-i luați de inculpații A. și B., direct sau prin intermediul unor fete de încredere care strângeau banii în fiecare dimineață, îi notau într-un caiet și apoi îi dădeau celor doi. In această perioadă, a obținut suma de peste 300.000 de euro, întrucât în fiecare seară încasa de la clienții cu care întreținea raporturi sexuale,sume cuprinse între 1.000 - 1.500 de euro. Din toată această sumă, ea a primit cel mult 4.000 de euro, pe care i-a trimis familiei, în sume mici,de mai multe ori.

În cazul în care nu reușeau să obțină cel puțin 700 euro pe seară, fetele erau bătute. După o perioadă mai lungă de timp de practicare a prostituției, pentru a le arăta că sunt apreciate, cei doi le spuneau tinerelor exploatate că au devenit fete de încredere.

După aproximativ trei luni, partea vătămată i-a cerut inculpatului A. să-i dea drumul să plece acasă, întrucât nu se simțea bine, însă acesta nu a fost de acord și de fiecare dată când îi cerea să o lase să plece, el îi spunea să mai stea o perioadă scurtă de timp. Datorită acestui refuz, s-a hotărât să fugă din club, însă nu a reușit, întrucât a aflat „A.A.", o fată de încredere, care l-a sunat pe inculpatul A. și din dispoziția acestuia, partea vătămată a fost bătută și tăiată cu cuțitul pe mâini.

În toamna anului 2006, poliția spaniolă a efectuat o acțiune în locuința închiriată de inculpatul A., ocazie cu care acesta a fost arestat, iar fetele au fost audiate, însă nu au declarat nimic împotriva acestuia, întrucât se temeau de răzbunarea prietenilor și rudelor lui.

În perioada de 11 luni cât a practicat prostituția în folosul celor doi inculpați, partea vătămată a avut de mai multe ori crize, întrucât era bolnavă și avea nevoie de medicamente, dar cei doi au lovit-o și au refuzat să-i cumpere medicamentele necesare. Fetele de încredere ale acestora,asistau de multe ori la crizele pe care le făcea din cauza bolii de care suferea, dar A. le spunea că aceasta se preface.

A mai declarat că,în club se aflau în permanență 20 de fete care practicau prostituția în folosul inculpaților A. și B. și că, în acel club, avea și inculpatul H., fratele lui A., o fată pe nume „Z.", ce practica prostituția, banii obținuți fiind încasați de acesta.

Pașapoartele fetelor se af

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 730/2013
Asupra recursurilor de față; În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penala nr. 163 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul lași, s-au dispus următoarele: „În temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc.
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 816/2014
sexuale cu martora A.G. și nu cu inculpata, martoră care a și spus că a intrat în posesia borsetei și și-a însușit o parte din bani, inculpata B.J. fiind confundată cu această martoră. Prin Decizia penală nr. 111/P din 27 septembrie 2013 a
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2814/2013
Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul T.E. constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 157, pronunțată la data de 28 noiembrie 2012. Curtea de Apel Constanța, secția pe
ÎCCJ 2012-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2104/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 141 din data de 29 martie 2011, pronunțată în Dosarul penal nr. 9736/118/2010, Tribunalul Constanța a hotărât: În baza art. 334 C. proc.
ÎCCJ 2012-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1038/2012
demers inculpata a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni prevăzute de Legea nr.678/2001, cu toate că inclusiv în actul de sesizare al instanței s-a menționat că la săvârșirea
Sursă