ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2132/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2132/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 135

din 13 februarie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul S.A. la 16 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform

art. 65 C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 250 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 251 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., l-a condamnat la câte 2 ani închisoare.

În baza art. 31, raportat la

art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat

la 4 ani închisoare.

În baza art. 252 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la 2 ani

închisoare.

În baza art. 33 – art. 34 C.

pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 67 C. pen., s-a

dispus degradarea militară.

S-a dedus prevenția de la 10

iunie 2001.

În baza art. 14 și art. 346

C. proc. pen., s-a dispus:

A. – A fost obligat

inculpatul la despăgubirea părților civile, astfel:

- 6.000 dolari S.U.A.

(echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) și 12.000.000

lei către partea civilă S.F.;

- 17.500 dolari S.U.A.

(echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.), către partea

civilă M.C.;

- 5.318 dolari S.U.A.

(echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă

I.C.A.;

- 4.000 dolari S.U.A.

(echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea

civilă D.I.;

- 12.800 dolari S.U.A.

(echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea

civilă Ș.M.V.;

- 10.150 dolari S.U.A.

(echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea

civilă A.D.N.;

- 35.000 dolari S.U.A.

(echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea

civilă P.V.;

- 40.000 dolari S.U.A.

(echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea

civilă C.D.;

- 15.000 dolari S.U.A.

(echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea

civilă C.V.I.;

- 15.000 dolari S.U.A.

(echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea

civilă C.N.;

- 23.200 dolari S.U.A. și

3200 D.M. (echivalentul în EURO la data plății) către partea civilă S.I.

B. – În baza art. 348 C.

proc. pen., s-a dispus anularea contractelor de împrumut cu garanție imobiliară

și a celor de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare, astfel:

- contractul nr. 1160 din 26

aprilie 1996, privind pe partea vătămată I.M.;

- contractul nr. 4433 din 20

iunie 1996, privind pe partea vătămată S.M.;

- contractul nr. 5133 din 28

august 1996, privind pe partea vătămată I.M.;

- contractul nr. 14199 din 30

martie 1995, privind pe partea vătămată B.G.;

- contractul nr. 264 din 26

februarie 1996, privind pe partea vătămată H.N.;

- contractul nr. 300 din 3

martie 1996, privind pe partea vătămată V.N.;

- contractul nr. 1456 din 23

mai 1996, privind pe partea vătămată V.A.;

- contractul nr. 548 din 9

aprilie 1996, privind pe partea vătămată R.M.;

- contractul nr. 338 din 11

martie 1996, privind pe partea vătămată T.M.;

- contractul nr. 632 din 19

aprilie 1996, privind pe partea vătămată Ș.M.;

- contractul nr. 1787 din 26

iunie 1996, privind pe partea vătămată K.Șt.;

- contractul nr.

336/22.04.1996, privind pe partea vătămată B.A.;

- contractul nr. 3200 din 30

aprilie 1996, privind pe partea vătămată T.E.C.;

- contractul nr. 3750 din 23

mai 1996, privind pe partea vătămată D.E.;

- contractul nr. 722 din 2

mai 1996 și contractul nr. 3312 din 7 mai 1996, privind pe partea vătămată B.M.;

- contractul nr. 4455 din 20

iunie 1996, privind pe partea vătămată F.E.;

- contractul nr. 1354 din 25

septembrie 1996, privind pe partea vătămată P.C.;

- contractul nr. 25872 din 6

octombrie 1995, privind pe partea vătămată B.C.;

- contractul nr. 26161 din 10

octombrie 1995, privind pe partea vătămată V.M.;

- contractul nr. 14853 din 19

iunie 1995, privind pe partea vătămată B.M.;

- contractul nr. 15232 din 22

iunie 1995, privind pe partea vătămată H.V.

Inculpatul a fost obligat la

20.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a reținut, prin

Rechizitoriul parchetului că, în perioada iunie 1995 – 1997, prin intermediul

societății SC P.C.S. SRL, constituită de inculpatul S.A., pe numele socrului

său M.C., acesta a convins părțile vătămate că firma sa va aduce profituri

importante, din construcții, și că ar dori să dezvolte o serie de noi afaceri,

prin efectuarea de investiții suplimentare, provenite din împrumuturi acordate

de acestea, urmând ca la rambursare să primească unele comisioane.

Instanța, pentru a pronunța

această sentință, a reținut că, la data de 30 iulie 1993, inculpatul S.A. și-a

înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului, propria societate comercială cu

răspundere limitată, intitulată SC P.C.S. SRL la care îl avea ca asociat pe

socrul său, M.C. Societatea avea ca sediu, apartamentul familiei S.A., din

Aleea Călinești.

Pentru evidențierea

activității desfășurate prin societatea comercială sus-arătată, s-au solicitat

A.F. a sectorului 4, copii ale bilanțurilor contabile depuse de această firmă.

Aceasta a comunicat faptul că această societate comercială nu a depus niciodată

bilanțuri sau alte raportări contabile și nu a plătit TVA.

S-a mai constatat că,

singura activitate „notabilă”, desfășurată de către inculpat, în numele firmei,

a fost solicitarea și contractarea unui credit, în sumă de 250.000.000 lei de

la B.R.D., sucursala Berceni, la data de 25 ianuarie 1996. Acest credit nu a

fost rambursat, nici până în prezent, fapt pentru care a fost inițiată

procedura declarării falimentului. Pentru modul de obținere a creditului și

întrebuințarea dată creditului, alta decât cea declarată de inculpat, la

contractarea creditului. Ca urmare, împotriva inculpatului a fost pusă în

mișcare acțiunea penală, la data de 7 martie 1997, pentru comiterea

infracțiunii de înșelăciune, fals intelectual, uz de fals și folosirea

creditului societății, într-un scop contrar intereselor acesteia.

Din cele de mai sus, rezultă

că, inculpatul nu a constituit SC P.C.V. SRL, cu scopul de a desfășura, prin

această firmă, activități licite, care să-i aducă profituri prin muncă, ci să o

folosească pentru obținerea unor sume de bani, pe căi ilegale. Pe lângă faptele

săvârșite, în legătură cu creditul menționat, inculpatul a mai dat acestei

societăți comerciale o întrebuințare, care, de asemenea, se încadrează în sfera

ilicitului penal. În acest sens, profitând de profesia sa anterioară, de

inginer constructor, precum și de numele dat societății, inculpatul și-a

convins viitoarele părți civile că, firma sa aduce profituri însemnate din

construcții și că ar dori să dezvolte o serie de noi afaceri, prin efectuarea

de noi investiții suplimentare, provenite din împrumuturi acordate de ele,

urmând ca la rambursare să primească unele comisioane.

Astfel, exploatând anunțurile

publicitare, care abundau în presa vremii, de genul „ofer împrumut valută,

solicit garanții imobiliare”, inculpatul a găsit calea obținerii, cu ușurință,

a unor mari câștiguri, în următoarele condiții:

În primul rând, contrar

realității, induce în eroare părțile vătămate, adică atât pe cei care garantau,

cât și pe cei care împrumutau, pretinzând că societatea sa are o eficiență

deosebită cu o mare cifră a afacerilor sale ce vor determina profituri de-a

dreptul fabuloase, ce urmau a fi obținute prin dezvoltarea investițiilor. În

activitatea de inducere în eroare a inculpatului a „concretizat” mai multe

afaceri, între care exemplificăm: firma sa construiește un cartier de vile în

provincie, motiv pentru care vrea să mărească fondurile de investiții, prin

contractarea de împrumuturi, profiturile ce urmează să le obțină fiind foarte

importante; prin firma sa, va achiziționa o presă de ulei, pe care o va folosi

împreună cu o moară din comuna Glodeanu Sărat, de asemenea, urmând să obțină

mari profituri.

Părțile vătămate care au

acceptat calitatea de giranți, pentru obținerea de împrumuturi de la persoane

contactate prin intermediul ziarului, le-a promis plata unor comisioane

importante.

După ce câștigase, în acest

mod, încrederea potențialelor victime, lăsându-le impresia că sunt favorizați

de „noroc” și au întâlnit o șansă mică, le-a determinat să meargă la notariat

pentru încheierea contractelor de împrumut cu garanții imobiliare (sau, în

funcție de credulitatea lor, direct contracte de vânzare-cumpărare imobiliare)

unde inculpatul se ocupa de toate formalitățile. La notariat, părțile vătămate

semnau actul încheiat, fără să mai acorde importanță conținutului, convinși că

o persoană serioasă și potentă financiar ca „domnul S.A.”, avea să le „ridice”,

în cel mai scurt timp, nivelul economic.

Pentru ca părțile vătămate

să nu realizeze că de fapt erau înșelați, inculpatul falsifică scrisul și

semnătura pe cererile de obținere de la Administrația Financiară și Judecătorie

a certificatelor fiscale și certificatelor de sarcini.

De asemenea, inculpatul nu

permitea, sub diferite motive ca notarii să explice părților conținutul

contractelor și consecințele acestora, profitând de defectuoasa îndeplinire a

serviciului de către aceștia. Ca urmare a erorii create, intenționat de

inculpat, părțile vătămate semnau contractele, convinse că nu vor fi

prejudiciate.

Surpriza survenea ulterior,

creditorii, persoane înșelate, care-i predaseră banii direct și integral lui S.A.,

neprimindu-i înapoi, în termen, solicitau să li se ramburseze creditele de la

giranți. În aceste condiții, părțile vătămate, giranți, aflau că de fapt nu au

calitatea exclusivă de giranți, cum le spusese inculpatul, ci semnaseră

contractele, autentificate la notariat, ca persoane împrumutate și, deci că,

ele au primit banii, garantând împrumutul lor cu imobilele proprietate și nu

împrumutul inculpatului.

Sub imperiul amenințării cu

evacuarea silită, aceștia îl contactau pe inculpat, care în calitatea de

administrator al SC P.C.V. SRL, dădea o declarație olografă, în care recunoștea

datoria, față de ei, garantând rambursarea cu toate bunurile mobile și imobile.

Inculpatul semna aceste declarații cu titlu de inginer S.A., peste care aplica

ștampila firmei. Ulterior, fiind presat de reclamanți solicita amânări de la

aceștia, pentru ca în ultima etapă să dispară de la domiciliu.

În aceste condiții, așa ziși

„giranți” înșelați au fost acționați în instanță pentru evacuarea silită de

către împrumutători, unii dintre ei „pierzându-și apartamentele și ajungând la

situații familiale și sociale fără rezolvare.

Abia în acest moment,

părțile vătămate și-au dat seama că au fost înșelate de inculpat, și, ca

urmare, au sesizat organele de poliție, pentru cercetarea și tragerea la

răspundere penală a acestuia.

Trebuie remarcat faptul că

în activitatea sa infracțională inculpatul a exploatat unele imperfecțiuni sau

lacune ale legislației, a consultat mai mulți avocați, reușind să înșele un

mare număr de persoane, astfel:

- inculpatul s-a ferit să

încheie de fiecare dată două contracte, unul de împrumut și altul accesoriu, de

ipotecă pentru garantarea împrumutului, ca urmare a folosit „un contract de

împrumut cu garanție imobiliară”, obținând mai ușor de la persoanele înșelate o

singură semnătură, acestea fiind „lămurite” că semnează în calitate de garant

și nu de împrumutat;

- inculpatul a profitat de

faptul că legea nu a limitat dobânda, până la O.G.R. nr. 9/2001;

- inculpatul a profitat de

faptul că art. 295 lit. c) și d) C. pen., a fost abrogat, nemaifiind

sancționate ca infracțiuni darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire sau cu

dobândă mai mare decât cea legală;

- inculpatul a profitat de

faptul că unii notari nu și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de

serviciu, privind certificatele de sarcini, fiscale, identificarea părților,

realitatea voinței părților, exprimarea conținutului actelor autentificate și a

consecințelor față de părți, înainte de a semna, etc.;

- inculpatul a profitat de

necunoașterea legii de către părțile vătămate, de faptul că acestea nu și-au

asigurat asistența juridică, etc.;

- inculpatul a folosit o

expertiză, în care expertul, în mod greșit, a consemnat că moara de măcinat

porumb din Glodeanu Sărat, este proprietatea SC P.C.V. SRL.

Întrucât, în cauză, nu s-au

efectuat cercetări pentru evaziune fiscală, față de inculpat, s-a dispus

disjungerea cauzei.

S-a mai remarcat faptul că

inculpatul S.A. s-a sustras urmăririi penale, fiind prins după ce a fost dat în

urmărire generală.

Împotriva sentinței, au

declarat apel inculpatul S.A. și părțile civile C.I. și R.M., care ulterior

și-a retras apelul.

Inculpatul S.A. a solicitat

reducerea pedepsei, încadrarea juridică incorect stabilită în raport de

gravitatea faptelor comise și urmările lor.

De asemenea, a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., întrucât activitatea sa infracțională

s-a desfășurat până în noiembrie 1996, înainte de modificarea codului penal

prin Legea nr. 190/1996.

Partea civilă C.I. a

solicitat acordarea despăgubirilor morale, precum și anularea contractului de

vânzare-cumpărare prin care a semnat vânzarea locuinței sale.

Prin decizia penală nr. 304/

A din 27 iunie 2003, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de S.A. și C.I., luând act de retragerea apelului declarat

de R.M.

Împotriva acestei decizii,

au declarat recurs inculpatul S.A., părții civile C.Șt. și părțile vătămate T.G.,

B.A., V.M., V.M., I.E., I.M., I.M.L. și C.N.

Inculpatul a solicitat

achitarea pentru infracțiunea de înșelăciune în dauna părții vătămate D.I. și

pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;

- schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. și art. 292 C. pen.;

- reducerea cuantumului

prejudiciului de la 2 miliarde lei la 400 milioane lei;

- grațierea pedepsei de 4

ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen.;

- trimiterea cauzei la

instanța de fond pentru audierea a 25 de martori.

Partea civilă C.Șt. a

solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, și pe fond,

respingerea cererii de anulare a contractului încheiat între C.Șt., împrumutător

și V.N. și V.N., cu suma de 15.850 mărci germane în echivalentul în lei la data

plății.

Părțile vătămate B.A., V.M.,

V.M., I.E., I.M., I.M.L. și C.N. au solicitat admiterea recursurilor lor,

întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la ele.

T.G. a solicitat casarea

celor două hotărâri și trimiterea la instanța de fond spre rejudecare.

Prin decizia nr. 708 din 5

februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

declarate de inculpatul S.A. și părțile vătămate B.A., V.M., V.M., I.E., I.M.,

C.N. și T.G. și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel

București.

S-a menținut starea de arest

a inculpatul S.A.

S-au respins, ca

inadmisibile, recursurile declarate de părțile civile C.Șt. și I.M.L.

În fond după casare, Curtea

de Apel București, prin decizia penală nr. 358 din 11 mai 2004, a admis

apelurile, după cum urmează:

Cu privire la inculpatul S.A.

a descontopit pedepsele de 16 ani, 4 ani și câte 2 ani închisoare, pe care le-a

repus în individualitate.

Conform art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și l-a condamnat la 9 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 290 C. pen. și

art. 291 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat

pe inculpat la câte 2 ani închisoare; în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 a

constatat pedepsele grațiate.

În baza art. 289 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat la 4 ani

închisoare, iar în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 a constatat pedeapsa

grațiată.

A pus în vedere inculpatului

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 137/1997.

În baza art. 33 – art. 34 C.

pen., inculpatul va executa 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen.

A înlăturat aplicarea art.

67 C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței și s-a dedus prevenția de la 10 iunie 2001.

Admite apelurile părților

civile B.A., V.M., V.M., I.E., I.M. și C.N.

Constată că alături de I.M. în

contractul de vânzare cumpărare nr. 1160 din 26 aprilie 1996, figurează ca

părți și I.N., I.E. și P.M.;

- în contractul de

vânzare-cumpărare nr. 5133 din 28 august 1996 alături de I.M. figurează ca

parte și I.M.L.;

- în contractul de împrumut

nr. 336 din 22 aprilie 1996 alături de B.A. figurează ca parte și B.C.;

- în contractul de

vânzare-cumpărare nr. 2616 din 10 octombrie 1995 alături de V.M. figurează și V.M.

Respinge, ca tardive,

recursurile declarate de D.T. și C.Șt.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de partea interesată T.G.

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de intervenție a numitului C.C.

Împotriva deciziei curții de

apel au declarat recurs, inculpatul S.A., partea interesată D.T. și părțile

civile C.Șt. și T.G.

Cu privire la recursul

inculpatului S.A.

În motivele sale, inculpatul

S.A. a solicitat admiterea recursului având ca temei dispozițiile art. 385

9

pct. 10, 17 și 14 C. proc. pen.

A motivat că din probele

administrate în cauză, rezultă că ultimul act al infracțiunii de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., s-a produs la data de 14 noiembrie 1996, înainte de modificarea

survenită prin Legea nr. 140/1996 și, în consecință, îi sunt aplicabile

dispozițiile mai favorabile.

Sub imperiul vechiului C.

pen., pedeapsa pentru infracțiunea de înșelăciune era pedeapsa cu închisoare

până la 3 ani, situație în care, conform art. 122 lit. a) și art. 124 C. pen.,

a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, fiind împlinit termenul

de 7 ani și 6 luni.

Deși inculpatul a mai comis

o faptă la 27 mai 1997, aceasta nu constituie infracțiunea de înșelăciune,

situație care se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ipoteza însă, în care

aceasta va constitui infracțiune, consideră că între ultimul act, noiembrie

1996 și mai 1997, a trecut o perioadă mai mare de timp, astfel că unitatea de

rezoluție infracțională nu se menține, și, ca atare, nu se justifică aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea continuată nefiind epuizată la 27 mai

1997.

În subsidiar, s-a solicitat

reindividualizarea pedepsei și reducerea acesteia.

Recursul este fondat în

parte sub aspectul intervenției prescripției speciale pentru infracțiunea

prevăzută de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 31 raportat la 289 C.

pen. și art. 292 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pedeapsa prevăzută de lege

pentru aceste infracțiuni este până la 5 ani închisoare.

Astfel, infracțiunile

prevăzute de art. 31, raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art.

292 C. pen., s-au comis până în luna octombrie 1996, termenul de prescripție

prevăzut de art. 122 lit. d) este de 5 ani închisoare, iar în conformitate cu

art. 124 C. pen., intervine prescripția speciala a răspunderii penale dacă termenul

este împlinit cu încă jumătate, deci 2 ani și 6 luni.

Acest termen s-a împlinit în

aprilie 2004, astfel că urmează a se dispune încetarea procesului penal conform

art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) lit. g) C.

proc. pen.

Cât privește infracțiunea

prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aceasta

a fost comisă la 27 mai 1997, astfel că termenul de prescripție de 7 ani și 6

luni s-a împlinit la 27 iulie 2004, situație în care, de asemenea, se va

dispune încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Motivul vizând aplicarea

dispozițiilor art. 13 C. pen., cu privire la infracțiunea de înșelăciune comisă

până la 14 mai 1996, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat,

inculpatul acționând cu aceeași intenție infracțională și prin aceleași

mijloace și la 27 mai 1997, după intrarea în vigoare a Legii nr. 140/1996, când

a înșelat pe partea vătămată D.I.

Susținerea inculpatului că

în cauză este vorba de un simplu împrumut și nu inducerea în eroare a părții

civile nu are suport probatoriu.

În chitanța încheiată la 27

mai 1997 s-au consemnat fapte nereale, modalitatea de intrare în posesia unui

împrumut fiind, ca și în celelalte cazuri, inducerea în eroare a părții

vătămate, astfel că în mod cert s-a reținut existența infracțiunii de

înșelăciune.

Cât privește pedeapsa de 9

ani aplicată inculpatului S.A., aceasta corespunde criteriilor de

individualizare stabilite de art. 52 C. pen., avându-se în vedere multitudinea

faptelor comise, urmările acestora, prejudiciile importante cauzate părților

vătămate, cât și poziția procesuală a inculpatului.

Sub aceste aspecte, recursul

inculpatului nu este fondat.

- Cu privire la recursul

părții interesate D.T.

În motivele invocate, D.T. a

susținut că în mod greșit i-a fost respins apelul ca tardiv introdus, întrucât,

nefiind parte în proces în momentul judecării cauzei, a exercitat calea de atac

atunci când a luat cunoștință, dar a fost împiedicat să o folosească în

termenul legal.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins ca atare.

Din examinarea cauzei

rezultă că într-adevăr, recurentul nu a fost prezent la judecarea fondului

cauzei dar a avut interes în cauză, având astfel calitatea de parte interesată,

așa cum este prevăzut în dispozițiile art. 362 lit. f) C. proc. pen.

Termenul de apel este

termenul general de 10 zile, fie de la pronunțare, fie de la comunicare, pentru

părțile lipsă sau inculpatul arestat, militar în termen, etc., conform art. 363

C. proc. pen.

Pe de altă parte, dacă

apelul este declarat după expirarea termenului, se poate dispune repunerea în

termen, dacă întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de

împiedicare, iar apelul a fost declarat în 10 zile de la începerea executării

pedepsei sau despăgubirilor civile (art. 364 C. proc. pen.).

De asemenea, se consideră în

termen apelul declarat și peste termen de către persoana care a lipsit atât la

judecată cât și la pronunțare, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării

pedepsei sau executării dispozițiilor privind despăgubirile civile (art. 365 C.

proc. pen.).

În speță însă, recurentul D.T.

a declarat apel, la data de 3 februarie 2004, împotriva sentinței penale nr.

135 din 13 februarie 2003, după ce cauza a fost casată cu trimitere de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare admiterii recursului inculpatului

și al unora din părțile civile, nedovedind vreo cauză de împiedicare a

exercitării în termen a căii de atac.

Ca atare, în mod temeinic și

legal apelul său a fost respins ca tardiv de Curtea de Apel București.

Cu privire la recursul

declarat de C.Șt., Înalta Curte constată că în mod temeinic și legal a fost

respins apelul său de Curtea de Apel București.

Prin decizia nr. 708 din 5

februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat

de C.Șt., astfel că hotărârea era definitivă în ceea ce-l privește și nu mai

putea fi atacată prin nici o cale.

În consecință, recursul va

fi respins ca nefondat.

Cu privire la recursul

declarat de partea interesată T.G.

În motivarea recursului, T.G.

a susținut că instanța de apel nu a motivat respingerea apelului său.

Din motivare însă, rezultă

că instanța de apel a considerat că, primează principiul reparării

prejudiciului în natură, față de alte forme de despăgubire, iar apelantul care

a participat la manevrele frauduloase ale inculpatului S.A., cu prilejul

încheierii celor două contracte, își poate valorifica pretențiile în cadrul

unui alt proces.

Pe fond, a criticat cele

două hotărâri în sensul că, deși nu a fost citat ca parte în procesul penal,

totuși acestea își produc efectele și cu privire la el.

De asemenea, își motivează

susținerile în baza dispozițiilor legii procesual civile și ale codului civil,

făcând abstracție de împrejurarea că, deși în ceea ce privește modul de

soluționare a laturii civile pot fi avute în vedere, în situația de față, o

cauză penală având ca obiect înșelăciunea, există obligativitatea pentru

instanță de a soluționa latura civilă și, de asemenea, de a restabili situația

anterioară și, conform art. 346 C. proc. pen., a anula actele stabilit a fi

false.

Din examinarea cauzei,

rezultă în mod cert inducerea în eroare a părții civile R.M. de către

inculpatul S.A. cu consecința creării unui prejudiciu material, contractul

încheiat la data de 9 aprilie 1996 fiind nul, încheiat cu nerespectarea

dispozițiilor art. 1769 C. civ. Astfel, a fost încheiat de fiica lui R.M.D.L. procurator

care avea procură numai de administrator, nu și de dispoziție.

Cu toate acestea, la

solicitarea lui S.A., a semnat fără drept contractul de împrumut cu garanție

imobiliară, deși nu era proprietarul imobilului.

Ulterior, contractul a fost

autentificat la notariat, la 5 septembrie 1996 (încheierea nr. 2477) R.M. semnând

ulterior și fără a avea cunoștință de conținut.

Chiar în această situație,

contractul este lovit de nulitate, fiind încheiat de o persoană fără calitate.

Contractul de împrumut

548/1996, a cărei nulitate am discutat-o, prevedea un împrumut de 6720 dolari S.U.A.

acordat de T.G. lui S.A., împrumut garantat cu apartamentul lui R.M.

Cum S.A. nu și-a achitat

suma împrumutată, T.G. a introdus acțiune de valorificare a garanției, obținând

ordonanță de adjudecare definitivă prin care apartamentul părții vătămate R.M. este

vândut lui A.A.I. cu suma de 63.000.000 lei (din care 52.039.680 lei rămâneau

lui T.G., iar 11.960.320 lei trebuiau dați părții vătămate).

Ulterior, în 1997, R.M. s-a

întors în țară, T.G. a ascuns că a vândut apartamentul, iar partea vătămată i-a

restituit suma de 5200 dolari S.U.A.

Pentru această faptă comisă

de T.G. împreună cu notarul public și alte persoane, Parchetul de pe lângă

Tribunalul București a disjuns cauza în vederea cercetării lor pentru

infracțiunea prevăzută de art. 26, art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.

Având în vedere această

situație de fapt, contractul inițial fiind nul și urmare inducerii în eroare a

părții vătămate R.M. s-a reținut în sarcină inculpatului S.A., infracțiunea de

înșelăciune, iar în mod corect instanța de apel a respins apelul, anulând

conform art. 346 C. proc. pen., contractul nr. 548/1996 și a dispus

restabilirea situației anterioare.

În concluzie, recursul

declarat de T.G. este nefondat întrucât, soluționând latura penală a

procesului, reținând în sarcina inculpatului S.A. infracțiunea de înșelăciune,

instanța era obligată să soluționeze și latura civilă a procesului, în sensul

despăgubirii părții vătămate, procedând la repararea prejudiciului.

Conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte rejudecând, va admite recursul

inculpatului S.A., în limitele arătate.

Conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de partea

interesată D.T. și părții civile T.G. și C.Șt.

Se va deduce prevenția

inculpatului S.A. de la 10 iunie 2001 la 29 martie 2005.

Cheltuielile judiciare vor

fi suportate conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 358/ A din 11 mai 2004 a Curții

de Apel București, secția a II–a penală.

Casează în parte decizia

penală atacată, precum și sentința penală nr. 135 din 13 februarie 2003 a

Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la intervenirea

prescripției speciale, prevăzută de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., combinat

cu art. 124 din același cod, pentru infracțiunile prevăzute de: art. 290 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) din același cod,

încetează procesul penal cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 290 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale prevăzute de art.

122 alin. (1) lit. d) C. pen., combinat cu art. 124 C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate urmând ca inculpatul S.A. să execute pedeapsa de 9 ani

închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 10 iunie 2001 la 29 martie

2005.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de partea interesată D.T. și de părțile civile: C.Șt. și

T.G. împotriva deciziei penale nr. 358/ A din 11 mai 2004 a Curții de Apel

București, secția a II–a penală.

Obligă recurenții D.T., C.Șt.

și T.G. la plata sumei de câte 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 martie 2005.