ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2132/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 135 din 13 februarie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul S.A. la 16 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei. În baza art. 250 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 251 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la câte 2 ani închisoare. În baza art. 31, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat la 4 ani închisoare.

În baza art. 252 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare. În baza art. 33 – art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 67 C. pen., s-a dispus degradarea militară. S-a dedus prevenția de la 10 iunie 2001. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a dispus: A. – A fost obligat inculpatul la despăgubirea părților civile, astfel: - 6.000 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) și 12.000.000 lei către partea civilă S.F.; - 17.500 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.), către partea civilă M.C.; - 5.318 dolari S.U.A.

(echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă I.C.A.; - 4.000 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă D.I.; - 12.800 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă Ș.M.V.; - 10.150 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă A.D.N.; - 35.000 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă P.V.; - 40.000 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă C.D.; - 15.000 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă C.V.I.; - 15.000 dolari S.U.A.

(echivalentul în lei la data plății, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă C.N.; - 23.200 dolari S.U.A. și 3200 D.M. (echivalentul în EURO la data plății) către partea civilă S.I. B. – În baza art. 348 C. proc.

pen., s-a dispus anularea contractelor de împrumut cu garanție imobiliară și a celor de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare, astfel: - contractul nr. 1160 din 26 aprilie 1996, privind pe partea vătămată I.M.; - contractul nr. 4433 din 20 iunie 1996, privind pe partea vătămată S.M.; - contractul nr. 5133 din 28 august 1996, privind pe partea vătămată I.M.; - contractul nr. 14199 din 30 martie 1995, privind pe partea vătămată B.G.; - contractul nr. 264 din 26 februarie 1996, privind pe partea vătămată H.N.; - contractul nr. 300 din 3 martie 1996, privind pe partea vătămată V.N.; - contractul nr. 1456 din 23 mai 1996, privind pe partea vătămată V.A.; - contractul nr. 548 din 9 aprilie 1996, privind pe partea vătămată R.M.; - contractul nr. 338 din 11 martie 1996, privind pe partea vătămată T.M.; - contractul nr. 632 din 19 aprilie 1996, privind pe partea vătămată Ș.M.; - contractul nr. 1787 din 26 iunie 1996, privind pe partea vătămată K.Șt.; - contractul nr. 336/22.04.1996, privind pe partea vătămată B.A.; - contractul nr. 3200 din 30 aprilie 1996, privind pe partea vătămată T.E.C.; - contractul nr. 3750 din 23 mai 1996, privind pe partea vătămată D.E.; - contractul nr. 722 din 2 mai 1996 și contractul nr. 3312 din 7 mai 1996, privind pe partea vătămată B.M.; - contractul nr. 4455 din 20 iunie 1996, privind pe partea vătămată F.E.;

- contractul nr. 1354 din 25 septembrie 1996, privind pe partea vătămată P.C.; - contractul nr. 25872 din 6 octombrie 1995, privind pe partea vătămată B.C.; - contractul nr. 26161 din 10 octombrie 1995, privind pe partea vătămată V.M.; - contractul nr. 14853 din 19 iunie 1995, privind pe partea vătămată B.M.; - contractul nr. 15232 din 22 iunie 1995, privind pe partea vătămată H.V. Inculpatul a fost obligat la 20.000.000 lei cheltuieli judiciare statului. S-a reținut, prin Rechizitoriul parchetului că, în perioada iunie 1995 – 1997, prin intermediul societății SC P.C.S. SRL, constituită de inculpatul S.A., pe numele socrului său M.C., acesta a convins părțile vătămate că firma sa va aduce profituri importante, din construcții, și că ar dori să dezvolte o serie de noi afaceri, prin efectuarea de investiții suplimentare, provenite din împrumuturi acordate de acestea, urmând ca la rambursare să primească unele comisioane.

Instanța, pentru a pronunța această sentință, a reținut că, la data de 30 iulie 1993, inculpatul S.A. și-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului, propria societate comercială cu răspundere limitată, intitulată SC P.C.S. SRL la care îl avea ca asociat pe socrul său, M.C. Societatea avea ca sediu, apartamentul familiei S.A., din Aleea Călinești. Pentru evidențierea activității desfășurate prin societatea comercială sus-arătată, s-au solicitat A.F. a sectorului 4, copii ale bilanțurilor contabile depuse de această firmă. Aceasta a comunicat faptul că această societate comercială nu a depus niciodată bilanțuri sau alte raportări contabile și nu a plătit TVA.

S-a mai constatat că, singura activitate „notabilă”, desfășurată de către inculpat, în numele firmei, a fost solicitarea și contractarea unui credit, în sumă de 250.000.000 lei de la B.R.D., sucursala Berceni, la data de 25 ianuarie 1996. Acest credit nu a fost rambursat, nici până în prezent, fapt pentru care a fost inițiată procedura declarării falimentului. Pentru modul de obținere a creditului și întrebuințarea dată creditului, alta decât cea declarată de inculpat, la contractarea creditului. Ca urmare, împotriva inculpatului a fost pusă în mișcare acțiunea penală, la data de 7 martie 1997, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, fals intelectual, uz de fals și folosirea creditului societății, într-un scop contrar intereselor acesteia.

Din cele de mai sus, rezultă că, inculpatul nu a constituit SC P.C.V. SRL, cu scopul de a desfășura, prin această firmă, activități licite, care să-i aducă profituri prin muncă, ci să o folosească pentru obținerea unor sume de bani, pe căi ilegale. Pe lângă faptele săvârșite, în legătură cu creditul menționat, inculpatul a mai dat acestei societăți comerciale o întrebuințare, care, de asemenea, se încadrează în sfera ilicitului penal. În acest sens, profitând de profesia sa anterioară, de inginer constructor, precum și de numele dat societății, inculpatul și-a convins viitoarele părți civile că, firma sa aduce profituri însemnate din construcții și că ar dori să dezvolte o serie de noi afaceri, prin efectuarea de noi investiții suplimentare, provenite din împrumuturi acordate de ele, urmând ca la rambursare să primească unele comisioane.

Astfel, exploatând anunțurile publicitare, care abundau în presa vremii, de genul „ofer împrumut valută, solicit garanții imobiliare”, inculpatul a găsit calea obținerii, cu ușurință, a unor mari câștiguri, în următoarele condiții: În primul rând, contrar realității, induce în eroare părțile vătămate, adică atât pe cei care garantau, cât și pe cei care împrumutau, pretinzând că societatea sa are o eficiență deosebită cu o mare cifră a afacerilor sale ce vor determina profituri de-a dreptul fabuloase, ce urmau a fi obținute prin dezvoltarea investițiilor.

În activitatea de inducere în eroare a inculpatului a „concretizat” mai multe afaceri, între care exemplificăm: firma sa construiește un cartier de vile în provincie, motiv pentru care vrea să mărească fondurile de investiții, prin contractarea de împrumuturi, profiturile ce urmează să le obțină fiind foarte importante; prin firma sa, va achiziționa o presă de ulei, pe care o va folosi împreună cu o moară din comuna Glodeanu Sărat, de asemenea, urmând să obțină mari profituri. Părțile vătămate care au acceptat calitatea de giranți, pentru obținerea de împrumuturi de la persoane contactate prin intermediul ziarului, le-a promis plata unor comisioane importante.

După ce câștigase, în acest mod, încrederea potențialelor victime, lăsându-le impresia că sunt favorizați de „noroc” și au întâlnit o șansă mică, le-a determinat să meargă la notariat pentru încheierea contractelor de împrumut cu garanții imobiliare (sau, în funcție de credulitatea lor, direct contracte de vânzare-cumpărare imobiliare) unde inculpatul se ocupa de toate formalitățile. La notariat, părțile vătămate semnau actul încheiat, fără să mai acorde importanță conținutului, convinși că o persoană serioasă și potentă financiar ca „domnul S.A.”, avea să le „ridice”, în cel mai scurt timp, nivelul economic. Pentru ca părțile vătămate să nu realizeze că de fapt erau înșelați, inculpatul falsifică scrisul și semnătura pe cererile de obținere de la Administrația Financiară și Judecătorie a certificatelor fiscale și certificatelor de sarcini.

De asemenea, inculpatul nu permitea, sub diferite motive ca notarii să explice părților conținutul contractelor și consecințele acestora, profitând de defectuoasa îndeplinire a serviciului de către aceștia. Ca urmare a erorii create, intenționat de inculpat, părțile vătămate semnau contractele, convinse că nu vor fi prejudiciate. Surpriza survenea ulterior, creditorii, persoane înșelate, care-i predaseră banii direct și integral lui S.A., neprimindu-i înapoi, în termen, solicitau să li se ramburseze creditele de la giranți. În aceste condiții, părțile vătămate, giranți, aflau că de fapt nu au calitatea exclusivă de giranți, cum le spusese inculpatul, ci semnaseră contractele, autentificate la notariat, ca persoane împrumutate și, deci că, ele au primit banii, garantând împrumutul lor cu imobilele proprietate și nu împrumutul inculpatului.

Sub imperiul amenințării cu evacuarea silită, aceștia îl contactau pe inculpat, care în calitatea de administrator al SC P.C.V. SRL, dădea o declarație olografă, în care recunoștea datoria, față de ei, garantând rambursarea cu toate bunurile mobile și imobile. Inculpatul semna aceste declarații cu titlu de inginer S.A., peste care aplica ștampila firmei. Ulterior, fiind presat de reclamanți solicita amânări de la aceștia, pentru ca în ultima etapă să dispară de la domiciliu. În aceste condiții, așa ziși „giranți” înșelați au fost acționați în instanță pentru evacuarea silită de către împrumutători, unii dintre ei „pierzându-și apartamentele și ajungând la situații familiale și sociale fără rezolvare.

Abia în acest moment, părțile vătămate și-au dat seama că au fost înșelate de inculpat, și, ca urmare, au sesizat organele de poliție, pentru cercetarea și tragerea la răspundere penală a acestuia. Trebuie remarcat faptul că în activitatea sa infracțională inculpatul a exploatat unele imperfecțiuni sau lacune ale legislației, a consultat mai mulți avocați, reușind să înșele un mare număr de persoane, astfel: - inculpatul s-a ferit să încheie de fiecare dată două contracte, unul de împrumut și altul accesoriu, de ipotecă pentru garantarea împrumutului, ca urmare a folosit „un contract de împrumut cu garanție imobiliară”, obținând mai ușor de la persoanele înșelate o singură semnătură, acestea fiind „lămurite” că semnează în calitate de garant și nu de împrumutat; - inculpatul a profitat de faptul că legea nu a limitat dobânda, până la O.G.R.

nr. 9/2001; - inculpatul a profitat de faptul că art. 295 lit. c) și d) C. pen., a fost abrogat, nemaifiind sancționate ca infracțiuni darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire sau cu dobândă mai mare decât cea legală; - inculpatul a profitat de faptul că unii notari nu și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, privind certificatele de sarcini, fiscale, identificarea părților, realitatea voinței părților, exprimarea conținutului actelor autentificate și a consecințelor față de părți, înainte de a semna, etc.; - inculpatul a profitat de necunoașterea legii de către părțile vătămate, de faptul că acestea nu și-au asigurat asistența juridică, etc.; - inculpatul a folosit o expertiză, în care expertul, în mod greșit, a consemnat că moara de măcinat porumb din Glodeanu Sărat, este proprietatea SC P.C.V.

SRL. Întrucât, în cauză, nu s-au efectuat cercetări pentru evaziune fiscală, față de inculpat, s-a dispus disjungerea cauzei. S-a mai remarcat faptul că inculpatul S.A. s-a sustras urmăririi penale, fiind prins după ce a fost dat în urmărire generală. Împotriva sentinței, au declarat apel inculpatul S.A. și părțile civile C.I. și R.M., care ulterior și-a retras apelul. Inculpatul S.A. a solicitat reducerea pedepsei, încadrarea juridică incorect stabilită în raport de gravitatea faptelor comise și urmările lor. De asemenea, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., întrucât activitatea sa infracțională s-a desfășurat până în noiembrie 1996, înainte de modificarea codului penal prin Legea nr. 190/1996.

Partea civilă C.I. a solicitat acordarea despăgubirilor morale, precum și anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care a semnat vânzarea locuinței sale. Prin decizia penală nr. 304/ A din 27 iunie 2003, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, apelurile declarate de S.A. și C.I., luând act de retragerea apelului declarat de R.M. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpatul S.A., părții civile C.Șt. și părțile vătămate T.G., B.A., V.M., V.M., I.E., I.M., I.M.L. și C.N. Inculpatul a solicitat achitarea pentru infracțiunea de înșelăciune în dauna părții vătămate D.I. și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată; - schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen.

și art. 292 C. pen.; - reducerea cuantumului prejudiciului de la 2 miliarde lei la 400 milioane lei; - grațierea pedepsei de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen.; - trimiterea cauzei la instanța de fond pentru audierea a 25 de martori. Partea civilă C.Șt. a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, și pe fond, respingerea cererii de anulare a contractului încheiat între C.Șt., împrumutător și V.N. și V.N., cu suma de 15.850 mărci germane în echivalentul în lei la data plății. Părțile vătămate B.A., V.M., V.M., I.E., I.M., I.M.L. și C.N. au solicitat admiterea recursurilor lor, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la ele. T.G. a solicitat casarea celor două hotărâri și trimiterea la instanța de fond spre rejudecare.

Prin decizia nr. 708 din 5 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de inculpatul S.A. și părțile vătămate B.A., V.M., V.M., I.E., I.M., C.N. și T.G. și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel București. S-a menținut starea de arest a inculpatul S.A. S-au respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de părțile civile C.Șt. și I.M.L. În fond după casare, Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 358 din 11 mai 2004, a admis apelurile, după cum urmează: Cu privire la inculpatul S.A. a descontopit pedepsele de 16 ani, 4 ani și câte 2 ani închisoare, pe care le-a repus în individualitate. Conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 C. pen. și l-a condamnat la 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat la câte 2 ani închisoare; în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 a constatat pedepsele grațiate. În baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare, iar în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 a constatat pedeapsa grațiată. A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 7 din Legea nr. 137/1997. În baza art. 33 – art. 34 C. pen., inculpatul va executa 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen.

A înlăturat aplicarea art. 67 C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței și s-a dedus prevenția de la 10 iunie 2001. Admite apelurile părților civile B.A., V.M., V.M., I.E., I.M. și C.N. Constată că alături de I.M. în contractul de vânzare cumpărare nr. 1160 din 26 aprilie 1996, figurează ca părți și I.N., I.E. și P.M.; - în contractul de vânzare-cumpărare nr. 5133 din 28 august 1996 alături de I.M. figurează ca parte și I.M.L.; - în contractul de împrumut nr. 336 din 22 aprilie 1996 alături de B.A. figurează ca parte și B.C.; - în contractul de vânzare-cumpărare nr. 2616 din 10 octombrie 1995 alături de V.M. figurează și V.M. Respinge, ca tardive, recursurile declarate de D.T. și C.Șt.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea interesată T.G. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenție a numitului C.C. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs, inculpatul S.A., partea interesată D.T. și părțile civile C.Șt. și T.G. Cu privire la recursul inculpatului S.A. În motivele sale, inculpatul S.A. a solicitat admiterea recursului având ca temei dispozițiile art. 385 9 pct. 10, 17 și 14 C. proc. pen. A motivat că din probele administrate în cauză, rezultă că ultimul act al infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a produs la data de 14 noiembrie 1996, înainte de modificarea survenită prin Legea nr. 140/1996 și, în consecință, îi sunt aplicabile dispozițiile mai favorabile.

Sub imperiul vechiului C. pen., pedeapsa pentru infracțiunea de înșelăciune era pedeapsa cu închisoare până la 3 ani, situație în care, conform art. 122 lit. a) și art. 124 C. pen., a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, fiind împlinit termenul de 7 ani și 6 luni. Deși inculpatul a mai comis o faptă la 27 mai 1997, aceasta nu constituie infracțiunea de înșelăciune, situație care se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În ipoteza însă, în care aceasta va constitui infracțiune, consideră că între ultimul act, noiembrie 1996 și mai 1997, a trecut o perioadă mai mare de timp, astfel că unitatea de rezoluție infracțională nu se menține, și, ca atare, nu se justifică aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea continuată nefiind epuizată la 27 mai 1997. În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei și reducerea acesteia.

Recursul este fondat în parte sub aspectul intervenției prescripției speciale pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 31 raportat la 289 C. pen. și art. 292 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este până la 5 ani închisoare. Astfel, infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen., s-au comis până în luna octombrie 1996, termenul de prescripție prevăzut de art. 122 lit. d) este de 5 ani închisoare, iar în conformitate cu art. 124 C. pen., intervine prescripția speciala a răspunderii penale dacă termenul este împlinit cu încă jumătate, deci 2 ani și 6 luni.

Acest termen s-a împlinit în aprilie 2004, astfel că urmează a se dispune încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aceasta a fost comisă la 27 mai 1997, astfel că termenul de prescripție de 7 ani și 6 luni s-a împlinit la 27 iulie 2004, situație în care, de asemenea, se va dispune încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Motivul vizând aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., cu privire la infracțiunea de înșelăciune comisă până la 14 mai 1996, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, inculpatul acționând cu aceeași intenție infracțională și prin aceleași mijloace și la 27 mai 1997, după intrarea în vigoare a Legii nr. 140/1996, când a înșelat pe partea vătămată D.I.

Susținerea inculpatului că în cauză este vorba de un simplu împrumut și nu inducerea în eroare a părții civile nu are suport probatoriu. În chitanța încheiată la 27 mai 1997 s-au consemnat fapte nereale, modalitatea de intrare în posesia unui împrumut fiind, ca și în celelalte cazuri, inducerea în eroare a părții vătămate, astfel că în mod cert s-a reținut existența infracțiunii de înșelăciune. Cât privește pedeapsa de 9 ani aplicată inculpatului S.A., aceasta corespunde criteriilor de individualizare stabilite de art. 52 C. pen., avându-se în vedere multitudinea faptelor comise, urmările acestora, prejudiciile importante cauzate părților vătămate, cât și poziția procesuală a inculpatului. Sub aceste aspecte, recursul inculpatului nu este fondat.

- Cu privire la recursul părții interesate D.T. În motivele invocate, D.T. a susținut că în mod greșit i-a fost respins apelul ca tardiv introdus, întrucât, nefiind parte în proces în momentul judecării cauzei, a exercitat calea de atac atunci când a luat cunoștință, dar a fost împiedicat să o folosească în termenul legal. Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare. Din examinarea cauzei rezultă că într-adevăr, recurentul nu a fost prezent la judecarea fondului cauzei dar a avut interes în cauză, având astfel calitatea de parte interesată, așa cum este prevăzut în dispozițiile art. 362 lit. f) C. proc. pen. Termenul de apel este termenul general de 10 zile, fie de la pronunțare, fie de la comunicare, pentru părțile lipsă sau inculpatul arestat, militar în termen, etc., conform art. 363 C. proc.

pen. Pe de altă parte, dacă apelul este declarat după expirarea termenului, se poate dispune repunerea în termen, dacă întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar apelul a fost declarat în 10 zile de la începerea executării pedepsei sau despăgubirilor civile (art. 364 C. proc. pen.). De asemenea, se consideră în termen apelul declarat și peste termen de către persoana care a lipsit atât la judecată cât și la pronunțare, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării pedepsei sau executării dispozițiilor privind despăgubirile civile (art. 365 C. proc. pen.). În speță însă, recurentul D.T. a declarat apel, la data de 3 februarie 2004, împotriva sentinței penale nr. 135 din 13 februarie 2003, după ce cauza a fost casată cu trimitere de către Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare admiterii recursului inculpatului și al unora din părțile civile, nedovedind vreo cauză de împiedicare a exercitării în termen a căii de atac.

Ca atare, în mod temeinic și legal apelul său a fost respins ca tardiv de Curtea de Apel București. Cu privire la recursul declarat de C.Șt., Înalta Curte constată că în mod temeinic și legal a fost respins apelul său de Curtea de Apel București. Prin decizia nr. 708 din 5 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de C.Șt., astfel că hotărârea era definitivă în ceea ce-l privește și nu mai putea fi atacată prin nici o cale. În consecință, recursul va fi respins ca nefondat. Cu privire la recursul declarat de partea interesată T.G. În motivarea recursului, T.G. a susținut că instanța de apel nu a motivat respingerea apelului său.

Din motivare însă, rezultă că instanța de apel a considerat că, primează principiul reparării prejudiciului în natură, față de alte forme de despăgubire, iar apelantul care a participat la manevrele frauduloase ale inculpatului S.A., cu prilejul încheierii celor două contracte, își poate valorifica pretențiile în cadrul unui alt proces. Pe fond, a criticat cele două hotărâri în sensul că, deși nu a fost citat ca parte în procesul penal, totuși acestea își produc efectele și cu privire la el. De asemenea, își motivează susținerile în baza dispozițiilor legii procesual civile și ale codului civil, făcând abstracție de împrejurarea că, deși în ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile pot fi avute în vedere, în situația de față, o cauză penală având ca obiect înșelăciunea, există obligativitatea pentru instanță de a soluționa latura civilă și, de asemenea, de a restabili situația anterioară și, conform art. 346 C. proc.

pen., a anula actele stabilit a fi false. Din examinarea cauzei, rezultă în mod cert inducerea în eroare a părții civile R.M. de către inculpatul S.A. cu consecința creării unui prejudiciu material, contractul încheiat la data de 9 aprilie 1996 fiind nul, încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 1769 C. civ. Astfel, a fost încheiat de fiica lui R.M.D.L. procurator care avea procură numai de administrator, nu și de dispoziție. Cu toate acestea, la solicitarea lui S.A., a semnat fără drept contractul de împrumut cu garanție imobiliară, deși nu era proprietarul imobilului. Ulterior, contractul a fost autentificat la notariat, la 5 septembrie 1996 (încheierea nr. 2477) R.M. semnând ulterior și fără a avea cunoștință de conținut.

Chiar în această situație, contractul este lovit de nulitate, fiind încheiat de o persoană fără calitate. Contractul de împrumut 548/1996, a cărei nulitate am discutat-o, prevedea un împrumut de 6720 dolari S.U.A. acordat de T.G. lui S.A., împrumut garantat cu apartamentul lui R.M. Cum S.A. nu și-a achitat suma împrumutată, T.G. a introdus acțiune de valorificare a garanției, obținând ordonanță de adjudecare definitivă prin care apartamentul părții vătămate R.M. este vândut lui A.A.I. cu suma de 63.000.000 lei (din care 52.039.680 lei rămâneau lui T.G., iar 11.960.320 lei trebuiau dați părții vătămate). Ulterior, în 1997, R.M. s-a întors în țară, T.G. a ascuns că a vândut apartamentul, iar partea vătămată i-a restituit suma de 5200 dolari S.U.A.

Pentru această faptă comisă de T.G. împreună cu notarul public și alte persoane, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a disjuns cauza în vederea cercetării lor pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. Având în vedere această situație de fapt, contractul inițial fiind nul și urmare inducerii în eroare a părții vătămate R.M. s-a reținut în sarcină inculpatului S.A., infracțiunea de înșelăciune, iar în mod corect instanța de apel a respins apelul, anulând conform art. 346 C. proc. pen., contractul nr. 548/1996 și a dispus restabilirea situației anterioare. În concluzie, recursul declarat de T.G. este nefondat întrucât, soluționând latura penală a procesului, reținând în sarcina inculpatului S.A.

infracțiunea de înșelăciune, instanța era obligată să soluționeze și latura civilă a procesului, în sensul despăgubirii părții vătămate, procedând la repararea prejudiciului. Conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte rejudecând, va admite recursul inculpatului S.A., în limitele arătate. Conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de partea interesată D.T. și părții civile T.G. și C.Șt. Se va deduce prevenția inculpatului S.A. de la 10 iunie 2001 la 29 martie 2005. Cheltuielile judiciare vor fi suportate conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 358/ A din 11 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a II–a penală. Casează în parte decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 135 din 13 februarie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la intervenirea prescripției speciale, prevăzută de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., combinat cu art. 124 din același cod, pentru infracțiunile prevăzute de: art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) din același cod, încetează procesul penal cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale prevăzute de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., combinat cu art. 124 C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate urmând ca inculpatul S.A. să execute pedeapsa de 9 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 10 iunie 2001 la 29 martie 2005. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea interesată D.T.

și de părțile civile: C.Șt. și T.G. împotriva deciziei penale nr. 358/ A din 11 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a II–a penală. Obligă recurenții D.T., C.Șt. și T.G. la plata sumei de câte 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2005.