Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6613/2006

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6613/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1183 din 13 septembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II–a penală, au fost condamnați inculpații: 1. C.E., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 4 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa închisorii de 16 ani. În baza art. 3 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa închisorii de 18 ani. În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 17 ani. În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 18 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durata de 8 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 67 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa durata reținerii și arestării preventive de la 08 octombrie 2004 la zi. 2. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului Șt.W.

din infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 75 lit. a) C. pen., și art. 4 C. pen. și art. 3 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 75 lit. a) C. pen., formulată de apărătorul inculpatului ȘT.W., ca nefondată. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., și art. 4 C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul ȘT.W., la pedeapsa închisorii de 8 ani.

În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 75 lit. a) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 10 ani. În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durata de 6 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa durata reținerii și arestării preventive de la 23 decembrie 2003 la 05 octombrie 2004 și de la 06 octombrie 2004 la zi. 3. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., și art. 4 C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a) și c) C. pen., și art. 76, lit. b) C. pen., și art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.G.D. la pedeapsa închisorii de un an. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a) și c) C. pen., și art. 76 lit. b) C. pen., raportat la art. 80 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de un an si 3 luni.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de un an si 3 luni. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durata de un an după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa durata reținerii și arestării preventive de la 08 octombrie 2004 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 2,900 gr. heroină depusă la I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar si Evidentă Operativă, în vederea distrugerii. În baza art. 118 lit. b) C. pen. și art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri și sume de bani: - autovehiculul marca Peugeot Boxer aparținând inculpatului Șt.W., aflat în prezent in custodia I.J.P.F. Arad; - suma de 632.000 lei și 16.830 forinți, descoperită asupra inculpatului Șt.W. în momentul prinderii în flagrant, aflată în prezent în Arestul Direcției Cercetări Penale din cadrul I.G.P.R.; - suma de 7000 Euro dobândită în mod ilicit de inculpatul Șt.W.

cu ocazia celor 4 transporturi cu heroina efectuate din România peste graniță în perioada august - decembrie 2003; - autovehiculul marca Citroen Jumper aparținând inculpatului C.E., aflat in prezent in custodia I.G.P.F.; - autovehiculul marca Peugeot, aflat in prezent în custodia I.G.P.F - platforma auto marca REMA, aparținând inculpatului C.E., aflat in prezent in custodia I.G.P.F. - rulota marca Tabbert aparținând inculpatului C.E., aflată în prezent în custodia I.G.P.F.; - suma de 1100 dolari S.U.A. ridicată de la locuința inculpatului C.E. cu ocazia percheziției domiciliare depusa la Serviciul Contabilitate din cadrul Parchetului I.C.C.J., conform procesului - verbal nr. 11/ P din 13 octombrie 2004; - brățara cu inscripția E. depusă la D.T.C.P.M.B., conform procesului – verbal nr. 11/ P din 11 noiembrie 2004 și a inventarului cu aceeași dată.

- suma de 400 Euro de la inculpatul B.G.D. În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea sumei de 72.700.000 lei ridicată de la locuința inculpatului C.E. cu ocazia percheziției domiciliare depusă la C.E.C., agenția Victoria conform recipisei de consemnare nr. 42.30 ianuarie/04/40.6/000444 din 13 octombrie 2004 și recipisei de consemnare nr. 83/01 din 11 noiembrie 2004, a bijuteriilor descoperite la locuința inculpatului C.E. cu ocazia efectuării percheziției domiciliare (cu excepția brățării cu inscripția E.) depusă la D.T.C.P.M.B., conform procesului - verbal nr. 11/ P din 11 noiembrie 2004 și a inventarului cu aceeași dată și a cărții de muncă seria BC nr. 0219425 a inculpatului C.E.

S-a ridicat măsura popririi instituită asupra sumelor de bani obținute de inculpatul C.E. în baza contractului de comodat prin care acesta a cedat folosința rulotei, platformei și a autovehiculului Citroen Jumper către SC A.P. SRL și s-a dispus restituirea sumelor de bani către inculpat, măsură luată prin ordonanța nr. 11/ P din 15 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a criminalității organizate și antidrog. În sarcina inculpaților s-au reținut următoarele: În perioada aprilie 2002 – mai 2003 inculpatul C.E. a efectuat 6 transporturi ilicite de heroină din România către Europa Occidentală, disimulate, intr-un compartiment special amenajat, situat sub scaunele din fată ale auto transportorului marca PEUGEOT BOXER, proprietatea inculpatului, drogurile fiind aduse în România din Turcia, de cetățeni turci, neidentificați, de la care, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul C.E.

le prelua și apoi le transporta în Olanda și Italia. În perioada august - decembrie 2003, inculpatul C.E. împreună cu inculpatul ȘT.W. a efectuat încă 4 transporturi cu heroină din România în străinătate, după ce, în prealabil, l-a convins pe inculpatul ȘT.W. să transporte personal heroină în străinătate, urmând ca acesta să primească o parte din sumele de bani plătite de cetățenii turci, pentru fiecare transport. De asemenea, în cursul lunii iulie 2003, la solicitarea inculpaților C.E. și ȘT.W., inculpatul B.G.D. i-a ajutat pe cei doi inculpați să confecționeze încă o ascunzătoare pentru transportarea drogurilor în plafonul autovehiculului PEUGEOT BOXER în acest sens punându-le la dispoziția celor doi inculpați, precum și unor cetățeni turci, atelierul său auto, iar după confecționarea ascunzătorii, prin aplicarea unui plafon fals, inculpatul B.G.D.

a vopsit plafonul pe exterior pentru a ascunde modificările aduse. Același inculpat l-a ajutat pe inculpatul C.E. să confecționeze o ascunzătoare în rampele rabatabile ale platformei auto, proprietatea inculpatului C.E., iar în luna decembrie, după ascunderea drogurilor în locașul special din plafonul autovehiculului Peugeot Boxer, inculpatul B.G.D. a vopsit caroseria interioară, pentru a masca ascunzătoarea, în care se afla heroina. La data de 23 decembrie 2003, inculpatul Șt.W. și învinuita D.N. au fost opriți pentru un control de organele vamale ungare din punctul de frontieră KISZOMBOR, ocazie cu care, în autovehiculul PEUGEOT BOXER, au fost descoperite 112 kg heroină, disimulate, în locașuri special amenajate, în plafonul autovehiculului și sub scaunele din față.

Astfel, la începutul anului 2002 (luna februarie - martie), inculpatul C.E., fost șofer de TIR al SC T.B.N.I. SRL, a fost contactat de un cetățean turc, pe nume M., pe care-l cunoscuse anterior, și care i-a propus să deschidă împreună o afacere, constând în efectuarea unor importuri din străinătate de mărfuri second-hand, pe care să le valorifice în România, propunere cu care inculpatul a fost de acord. La scurt timp C.E. a avut o nouă întâlnire cu M. care, de această dată, a fost însoțit de cetățeanul turc A., ocazie cu care s-a discutat despre înființarea unei firme, al cărui administrator să fie C.E. și, prin intermediul acesteia, să desfășoare activități comerciale, stabilindu-se, totodată, și achiziționarea unui autovehicul pentru efectuarea transporturilor din străinătate.

În continuare, inculpatul C.E. împreună cu cetățenii turci M. și A. s-au deplasat la Tulcea, unde au intrat în legătură cu cetățeanul turc I., un apropiat al celorlalți doi cetățeni turci, și au tratat cu acesta posibilitatea achiziționării unei autoutilitare. În acest sens, I. le-a prezentat un autovehicul marca PEUGEOT BOXER, care era înmatriculat pe numele numitei C.F. și, întrucât, cetățenii turci M. și A. au fost mulțumiți de felul în care arata autovehiculul, i l-au cumpărat însă autovehiculul a fost înmatriculat pe numele inculpatului C.E. Întrucât starea tehnică a autovehiculului marca PEUGEOT BOXER din acel moment, nu permitea efectuarea de transporturi internaționale, C.E. s-a ocupat de efectuarea unor reparații capitale la această mașină, piesele fiind achiziționate cu banii cetățenilor turci, de către inculpat de la un magazin de piese auto aparținând SC R.S.

SRL, la care lucra inculpatul Șt.W., iar reparațiile propriu-zise au fost efectuate de inculpatul B.G.D., la atelierul sau. În luna aprilie 2002, inculpatul C.E. a avut o întâlnire cu cetățeanul turc M., care i-a propus să efectueze transporturi cu droguri din România în Olanda, cu autovehiculul PEUGEOT BOXER, cetățeanul turc asigurându-l pe inculpat, că nu va fi prins, după care i-a explicat „cu minuțiozitate toate detaliile referitoare la transport, comunicare, întâlniri și sumele de bani în valută” pe care acesta, urma să le primească. Inculpatul C.E. a fost de acord să transporte droguri în străinătate stabilind cu M. ca pentru fiecare transport efectuat să primească suma de 8.000 Euro. Tot în cursul lunii aprilie inculpatul C.E.

s-a deplasat împreună cu M. cu autovehiculul Peugeot Boxer către Focșani iar în apropierea localității TAMBOIESTI aceștia s-au întâlnit cu cetățeanul turc I. și împreună au intrat, pe un drum lăturalnic, în apropierea unei liziere de arbuști. Aici, un alt cetățean turc, a pus în autovehiculul Peugeot Boxer niște sacoșe din plastic de culoare neagră, care conțineau pachete cu droguri (aproximativ 50 kg heroină, după care, acesta a desfăcut bancheta pasagerilor și a ascuns drogurile în locașul special amenajat, situat sub scaun. După ascunderea drogurilor, inculpatul C.E. și M. au plecat către București, iar pe autostrada București – Pitești, inculpatul a primit de la cetățeanul turc suma de 2.000 Euro, în acest sens, urmând ca diferența până la 8.000 Euro să o primească ulterior.

Inculpatul a mai fost informat că drogurile urmează să fie transportate în Olanda, unde va fi contactat pe telefonul mobil, de persoana care va prelua drogurile. La 27 aprilie 2002, inculpatul C.E. a ieșit din România cu autovehiculul Peugeot Boxer, prin punctul de frontiera Nădlac, după care s-a deplasat în Olanda, pe ruta Ungaria – Austria - Germania - Olanda. La intrarea în Olanda, inculpatul a fost contactat telefonic de M., care i-a comunicat ca va fi contactat de o persoana vorbitoare de limba engleza, care urmează să preia drogurile. În localitatea BREUKELEN, la o stație de carburanți S., inculpatul s-a întâlnit cu o persoană căreia i-a predat pachetele cu droguri si a primit, în schimb, suma de 3.000 Euro, după care a revenit în România.

În luna mai 2002, inculpatul C.E., împreună cu M., s-a deplasat cu Peugeot Boxer, pană la Slobozia, iar de aici către Brăila, unde, s-au întâlnit din nou, cu cetățeanul turc I. care a adus o cantitate de droguri, ce se afla într-un geamantan de culoare închisă, pe care a introdus-o în locașul special amenajat situat sub scaunul din față. După ascunderea celor aproximativ 50 kg heroină, C.E. și M. au plecat către București și, în cursul aceleiași zile, inculpatul s-a întâlnit cu M. în apropierea autostrăzii București - Pitești, de la care pe drum a primit suma de 2.000 Euro, după care a ieșit din țară, pe la punctul de frontieră NADLAC și și-a continuat, deplasarea pe aceeași rută, până în Olanda, în localitatea Breukelen.

Aici, la aceeași stație de benzină S., inculpatul C.E. s-a întâlnit cu două persoane, care au preluat drogurile, primind în schimb de la aceștia, suma de 4.000 Euro, după care a revenit în țară. Tot în luna mai 2002, inculpatul C.E. s-a întâlnit cu M. și împreună s-au deplasat la Slobozia cu autovehiculul Peugeot Boxer, iar aici s-au întâlnit cu cetățeanul turc I., care a adus drogurile și le-a ascuns, în locașul special amenajat, sub scaunele din față. După ascunderea drogurilor (aproximativ 50 kg heroină), C.E. a revenit la București, unde a primit de la M. suma de 2.000 Euro, în avans, și a plecat către OLANDA ieșind din țara pe la NADLAC la 31 mai 2002. În Olanda, după ce a ajuns în localitatea BREUKELEN și s-a cazat la un motel, a fost contactat de o persoana căreia i-a predat drogurile, acestea fiind scoase din ascunzătoare, chiar in parcarea hotelului și a primit de la persoana respectivă, suma de 8.000 Euro, după care a revenit în țară.

În luna iunie 2002, inculpatul C.E. s-a întâlnit din nou cu M., după care, împreună, s-au deplasat și s-au întâlnit cu un alt cetățean turc, de la care au primit drogurile ce se aflau în niște cutii de carton, droguri ce au fost puse în ascunzătoare de M.. (Cu privire la această întâlnire inculpatul C.E. a declarat la 20 octombrie 2004, că a avut loc în parcarea C. MILITARI, însă în declarația din 11 noiembrie 2004, a precizat ca întâlnirea a avut loc la un Restaurant M.D. din zona Muncii). După primirea acestor cutii, inculpatul a mai primit și o sacoșă în care se afla un spray de vopsea albă, un tub cu soluție adezivă și o bucată de carton, întrucât drogurile urmau a fi ascunse în locașul de sub scaune, de inculpatul C.E.

În aceeași zi, inculpatul a primit suma de 2.000 Euro în avans de la M., după care a plecat pe autostrada București – Pitești, unde la un moment dat s-a oprit și a ascuns drogurile, în locașul special amenajat, de sub scaun, după care și-a continuat deplasarea către Olanda, ieșind din România, la 25 iunie 2002, prin punctul de frontieră NADLAC. Inculpatul a ajuns in Olanda, iar în apropierea localității UTRECHT, într-o parcare, s-a întâlnit cu 2 persoane, cărora le-a predat drogurile și a primit de la acestea, suma de 4.000 Euro, după care a revenit în România. La 10 iunie 2002, inculpatul C.E. a achiziționat de la reprezentanta Peugeot din București, autoturismul Peugeot 307 în valoare totală de 639.512.565 lei, pe care l-a achitat în două rate, respectiv 210.000.000 lei la 30 mai 2002 și 429.512.565 lei la 10 iunie 2002, și l-a înmatriculat.

După efectuarea celor 4 transporturi cu droguri din anul 2002, întrucât inculpatul nu a fost depistat de autoritățile de frontieră, acesta a fost invitat de M. în TURCIA, pentru a petrece aici câteva zile, dar și pentru a primi restul de bani, reprezentând sume restante, neachitate de cetățenii turci, pentru transporturile de droguri, deja, efectuate. În acest sens, la 10 iulie 2002, inculpatul a ieșit din țară, pe la punctul de frontiera GIURGIU, cu autovehiculul marca Peugeot 307, proprietatea sa și s-a deplasat în Turcia, în localitatea SELIM PASA, unde s-a întâlnit cu M. și l-a cunoscut și pe cetățeanul turc C. În TURCIA, inculpatul a primit cadou de la M. o brățară din aur, care avea drept model numele E. precum și suma de 1.500 Euro.

În cursul anului 2003, in perioada ianuarie - mai, inculpatul C.E. a mai efectuat încă două transporturi, cu heroină, din România în străinătate, drogurile fiind ascunse și în aceste cazuri, în locașul special amenajat sub scaunele din față ale autovehiculului marca PEUGEOT BOXER, proprietatea sa. Astfel, în luna ianuarie 2003, inculpatul C.E. s-a întâlnit cu M. și împreună s-au deplasat în parcarea Restaurantului M.D., situat în zona Muncii și, în timp ce inculpatul aștepta în restaurant, M. a luat dintr-un autoturism doi saci de polipropilena, în care se aflau drogurile și i-a pus în autovehiculul Peugeot Boxer, după care inculpatul a revenit la mașina și împreună cu M. a ascuns drogurile, în locașurile special amenajate.

A doua zi, inculpatul a primit de la M. suma de 2.000 Euro, după care, a ieșit din țară pe la punctul de frontiera NADLAC, la 20 ianuarie 2003 și, de aici, s-a deplasat în Olanda în localitatea Breukelen, cazându-se la același motel. Drogurile au fost preluate, de o persoana care l-a contactat, in prealabil, telefonic, pe inculpat și care, i-a plătit acestuia suma de 6.000 Euro, după care, inculpatul a revenit în țară. În luna februarie 2003, inculpatul C.E. și M. s-au deplasat împreună cu auto Peugeot Boxer și s-au întâlnit cu altă persoană de la care M. a luat 4 cutii din carton, în care se aflau droguri (aproximativ 50 kg heroina), ce au fost ascunse, în același locaș de C.E.

și M. A doua zi, inculpatul a primit suma de 2.000 Euro, după care a ieșit din țară la 15 februarie 2003 prin punctul de frontiera NADLAC și s-a deplasat în Italia, la Veneția, unde a fost contactat telefonic, de o persoană care i-a comunicat în engleză că vine din partea lui M., predându-i acesteia drogurile. După predarea drogurilor, inculpatul a primit de la acea persoană, la Veneția, suma de 30.000, Euro pe care trebuia sa-i aducă în România și să-i predea lui M., după care, a revenit în țară. În România din suma de 30.000 Euro, inculpatul si-a oprit 6.000 Euro pentru transportul efectuat, diferența, fiind predata lui M., prin intermediul unui cetățean turc trimis de acesta. După efectuarea acestui transport, având în vedere riscurile la care se expunea, inculpatul C.E.

i-a comunicat lui M. ca nu dorește să mai transporte drogurile personal, împrejurare, în care, M. i-a solicitat inculpatului, să caute o altă persoană, care să efectueze aceste transporturi. În aceste condiții inculpatul C.E., s-a hotărât să-l determine pe inculpatul Șt.W. să efectueze el aceste transporturi, cu droguri, în străinătate. Astfel, într-o prima fază, i-a propus lui Șt.W. să deschidă împreună o afacere, sens în care C.E. va înființa o societate comercială, al cărei administrator urma sa fie Șt.W., după care autovehiculul Peugeot Boxer, a fost înmatriculat pe numele inculpatului ȘT.W., fiind încheiat, în acest sens, un contract de vânzare cumpărare fictiv, întrucât, în schimbul transmiterii proprietății, inculpatul Șt.W., nu a achitat vreun preț.

Efectuarea acestei operațiuni i-a fost explicată inculpatului Șt.W. de către inculpatul C.E. prin aceea că, întrucât, Șt.W. urma sa aibă calitatea de administrator, în cadrul SC A.T. SRL, ce avea ca obiect efectuarea de transporturi către EUROPA, se impunea ca autovehiculul ce era folosit, pentru a efectua aceste transporturi, să fie înmatriculat pe numele administratorului, pentru a nu mai fi necesare, îndeplinirea altor formalități. În aceste condiții, inculpatul Șt.W. a renunțat la locul său de muncă de la magazinul de piese aparținând SC R.S. SRL, pentru a lucra în cadrul SC A.T. SRL, însă ulterior inculpatul C.E. nu a mai finalizat îndeplinirea formalităților pentru înființarea acestei societăți.

După acest moment, cu ocazia unei discuții, C.E., care se afla sub influența băuturilor alcoolice, i-a mărturisit inculpatului Șt.W. că, în urmă cu puțin timp, a efectuat un transport cu droguri din România și Italia comunicându-i, totodată, că M. se ocupa de aducerea drogurilor, în România, iar ulterior i-a propus lui Șt.W. să transporte el drogurile în străinătate, C.E. explicându-i că el a mai făcut asemenea transporturi și i-a dat asigurări că nu vor fi depistați de organele vamale întrucât anterior nu au existat asemenea dificultăți. În aceste împrejurări, inculpatul Șt.W. a acceptat să transporte droguri din România în străinătate.

În cursul lunii mai 2003, întrucât cetățenii turci care aduceau drogurile din Turcia în România, nu își achitaseră toate datoriile față de inculpatul C.E., pentru transporturile de droguri efectuate, anterior, de către acesta, i-au cumpărat de la reprezentanta CITROEN un autovehicul marca CITROEN JUMPER, înmatriculat pe numele lui C.E., la 09 mai 2003, cu suma de 24.850 Euro. Tot în cursul lunii mai 2003, inculpatul C.E. a mai primit în contul datoriilor pentru transporturile cu droguri efectuate anterior, de către acesta, suma de 5.000 Euro, bani din care, și-a achiziționat o platformă de transport auto, cu suma de aproximativ 2.300 Euro de la SC E. SRL, pe care a înmatriculat-o la 22 mai 2003. Întrucât, cetățenii turci doreau să transporte ilicit cantități mai mari de droguri în străinătate, s-a hotărât, confecționarea a încă unui locaș special, de ascundere a drogurilor în autovehiculul marca PEUGEOT BOXER.

În acest sens, inculpații C.E. și Șt.W. l-au contactat pe inculpatul B.G.D., căruia i-au cerut să le pună la dispoziție, pentru câteva zile, garajul său și sculele necesare, urmând să primească o suma de bani pentru acest ajutor. După aproximativ o săptămână, la atelierul auto aparținând inculpatului B.G.D. a fost adus auto PEUGEOT BOXER de către inculpații C.E. și Șt.W. , care erau însoțiți și de trei cetățeni turci, doi dintre aceștia, fiind M. și A., iar cel de-al treilea, fiind tinichigiu de meserie. Ascunzătoarea urma a fi confecționată în plafon, prin aplicarea unui alt plafon peste cel original, astfel încât, spațiul rămas între cele doua plafoane, să fie folosit pentru disimularea drogurilor.

În acest sens C.E. împreună cu M. și A. s-au deplasat în localitatea Otopeni, la o firmă de dezmembrări auto, aparținând unor cetățeni arabi de unde au achiziționat un plafon auto, tip PEUGEOT BOXER pe care l-au transportat cu un taxi „papuc”, la atelierul lui B.G.D. Plafonul achiziționat a fost aplicat peste plafonul original al auto PEUGEOT BOXER, prin sudură, după care a fost chituit, operațiunile fiind efectuate de cetățeanul turc, care se pricepea la tinichigerie și ajutat de cetățenii turci M. si A. precum și de inculpații Șt.W. și C.E., despre acestea, cunoscând și inculpatul B.G.D. În continuare, tinichigiul turc a executat niște decupaje, prin plafonul din interiorul autovehiculului, longitudinal, asigurând astfel, căile de acces către ascunzătoarea din plafon.

După ce a fost confecționată ascunzătoarea inculpatul B.G.D., a vopsit partea exterioară a caroseriei pentru a masca astfel ascunzătoarea confecționată. Pentru ajutorul dat inculpatul B.G.D. a primit suma de 300 Euro de la unul dintre cetățenii turci. În urma înțelegerii cu cetățenii turci inculpatul C.E. a stabilit ca pentru fiecare cursă efectuată să primească suma de 10.000 Euro din care o parte să-i revină inculpatului Șt.W. În luna august 2003, inculpatul C.E. a fost contactat de M. și s-a deplasat cu auto PEUGEOT BOXER în parcarea Restaurantului M.D. din cartierul Dristor. Aici s-a întâlnit cu M. care a sosit cu un autoturism marca VW GOLF de culoare neagră și a predat inculpatului C.E., șase cutii de carton în care se aflau pachetele cu droguri (aproximativ 50 kg heroină), pe care inculpatul le-a ascuns în locașul de sub scaunele din față.

Organizarea transportării drogurilor din România în Olanda a fost făcută de inculpatul C.E. care a stabilit că drogurile disimulate în auto PEUGEOT BOXER vor fi transportate personal de inculpatul Șt.W. care va conduce auto PEUGEOT BOXER, acesta urmând a fi însoțit de la plecarea din România până la destinație de inculpatul C.E. cu autovehiculul CITROEN JUMPER. Prezența inculpatului C.E. de la expedierea drogurilor din România și până la ajungerea acestora în Olanda era necesară întrucât acesta cunoștea punctele de trecere a frontierei și formalitățile ce trebuiau a fi îndeplinite la vamă, căile rutiere pe care urma să se circule, locurile de întâlnire cu beneficiarii drogurilor și trebuia să asigure predarea drogurilor la destinație persoanelor care îl contactau telefonic.

Inculpatul a înțeles să organizeze efectuarea transporturilor în acest mod pentru a înlătura orice risc în legătură cu identificarea și implicarea sa în traficul cu droguri, care ar fi putut apărea în momentul în care drogurile disimulate în auto PEUGEOT BOXER ar fi fost descoperite de autoritățile vamale, întrucât autovehiculul în cauză figura înmatriculat pe numele inculpatului Șt.W. și acesta s-ar fi aflat singur în mașină. Inculpatul C.E. a primit suma de 3.000 Euro în avans de la M., din care i-a dat inculpatului Șt.W., suma de 1.500 Euro. La 29 august 2003, inculpatul ȘT.W., care conducea auto PEUGEOT BOXER unde erau disimulate drogurile, a plecat împreună cu inculpatul C.E., ce conducea auto CITROEN JUMPER, au plecat din București și au ieșit din țară, în aceiași zi, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, cu destinația Olanda.

Ajunși în Olanda, cei doi inculpați s-au cazat la un hotel situat pe autostrada care face legătura între localitățile Utreht și Amsterdam, iar aici inculpatul C.E. a fost contactat telefonic de o persoană care a spus că vine din partea lui M. În continuare, cei doi inculpați au coborât în parcare și au scos din ascunzătoare, aproximativ 90 calupuri cu droguri, fiecare cântărind circa 500 gr. pe care le-au predat persoanei respective de la care inculpatul C.E. a primit suma de 7000 Euro în schimb. După predarea drogurilor, cei doi inculpați au revenit în România. La începutul lunii noiembrie, C.E. s-a deplasat cu auto PEUGEOT BOXER în parcarea restaurantului M. D. din zona Piața Muncii, la solicitarea lui M. și aici s-a întâlnit cu acesta, de la care a primit niște saci în care se aflau peste 100 pachete cu droguri (aproximativ 50 kg heroină).

O parte din droguri au fost ascunse de inculpatul C.E. în locașul special de sub scaunele din față, și 30 pachete în ascunzătoarea din plafonul auto PEUGEOT BOXER. Cu toate acestea au mai rămas pachete cu droguri ce nu au mai putut fi introduse în cele două ascunzători întrucât acestea erau deja pline. în aceste împrejurări, a doua zi, restul de aproximativ 10 pachete cu droguri au fost ascunse în interiorul roții de rezervă a autovehiculului PEUGEOT BOXER de inculpatul C.E., după care roata în cauză a fost luată de inculpatul Șt.W. care a dus-o la o vulcanizare și a umflat-o pentru a nu se observa drogurile din interior. După ascunderea drogurilor locașurile special amenajate au fost chituite și vopsite de C.E.

Înainte de plecarea din țară, inculpatul C.E. a primit de la M. suma de 4.000 Euro din care i-a dat inculpatului Șt.W. 1.500 Euro. Cei doi inculpați au plecat împreună din București și au ieșit din România prin punctul de frontieră Nădlac la 2 noiembrie 2003, inculpatul Șt.W. conducând auto PEUGEOT BOXER, iar inculpatul C.E., auto CITROEN JUMPER, drogurile fiind transportate în Olanda. Ca și cu ocazia transportului anterior cei doi inculpați au intrat în Olanda și s-au cazat la același hotel situat pe autostrada dintre UTREHT și AMSTERDAM, iar aici inculpatul C.E. a fost contactat de două persoane cărora le-a predat drogurile primind suma de 13.000 Euro, după care cei doi inculpați au revenit în România.

După revenirea în țară inculpatul C.E. a confecționat două ascunzători situate în rampele rabatabile ale platformei de transport auto, împreună cu inculpatul B.G.D. la atelierul acestuia, operațiunea constând în aceea că pe partea inferioară a acestor rampe au fost prinse în nituri niște bucăți de tablă astfel că, s-a reușit obținerea unui spațiu între fața superioară și fața inferioară a rampei în care puteau fi ascunse calupurile de droguri. La confecționarea acestor ascunzători a participat și inculpatul Șt.W. care la solicitarea inculpatului C.E. i-a procurat acestuia niturile speciale pentru prinderea tablei. După ce locașurile situate în cele două rampe rabatabile au fost realizate, întreaga platformă auto a fost vopsită de inculpatul B.G.D.

pentru a masca existența ascunzătorilor. La sfârșitul lunii noiembrie 2003, inculpatul C.E. care conducea auto CITROEN JUMPER s-au deplasat în apropierea localității Brănești la cererea lui M., iar la scurt timp în același loc a fost chemat și inculpatul ȘT.W. care i-a dus pe cetățenii turci M. și A. cu auto PEUGEOT BOXER. În timp ce Șt.W. și cei doi cetățeni turci patrulau în zonă cu auto CITROEN JUMPER , inculpatul C.E. s-a deplasat cu auto PEUGEOT BOXER într-o pădure din apropiere unde s-a întâlnit cu un șofer turc de TIR care i-a dat din autocamion patru genți de voiaj fiecare cântărind aproximativ 20 kg. Pachetele cu droguri preluate de C.E. au fost introduse de acesta în ascunzătoarea situată sub scaunele din față în auto PEUGEOT BOXER, iar aproximativ 50 - 60 de calupuri, care nu au mai avut loc în această ascunzătoare au fost disimulate în locașurile special amenajate în cele două rampe rabatabile ale platformei de transport auto.

La 29 noiembrie 2003, cei doi inculpați au plecat împreună din București și au ieșit din România prin punctul de frontieră Nădlac la 29 noiembrie 2003, inculpatul ȘT.W. conducând auto PEUGEOT BOXER, iar inculpatul C.E. auto CITROEN JUMPER, de care a fost atașată platforma de transport auto cu, drogurile fiind transportate și de această dată tot în Olanda. De menționat că de această dată inculpatul Șt.W. a fost însoțit de concubina sa învinuita D.N. care a mers să viziteze Olanda. Cei doi inculpați s-au cazat împreună cu învinuita D.N. la același hotel, situat pe autostrada dintre UTREHT și AMSTERDAM, drogurile fiind predate de inculpatul C.E. unor persoane necunoscute. În drumul de întoarcere către România, inculpatul C.E.

a achiziționat din Germania, din localitatea REGENSBURG, o rulotă marca TABBERT BARONESSE pentru suma de 7.000 Euro, autovehicul ce a fost introdus în România și înmatriculat pe numele lui C.E. la 06 ianuarie 2004. Datorită achiziționării acestei rulote inculpatul C.E. a fost nevoit să lase platforma de transport auto în localitatea REGENSBURG, rulota fiind tractată până în România cu auto CITROEN JUMPER. În luna decembrie 2003, inculpatul C.E. care conducea auto PEUGEOT BOXER s-a întâlnit cu M. pe o stradă situată în apropierea târgului Vitan Bârzești și a primit de la acesta 5 saci ce conțineau pachete cu droguri pe care le-a așezat în autovehicul și apoi s-a deplasat la locuința sa. Toate pachetele cu droguri (aproximativ 50 kg heroină), au fost ascunse în locașurile special amenajate situate atât sub scaunele din față cât și în plafonul dublu al autovehiculului PEUGEOT BOXER.

Pachetele cu droguri ascunse în plafon au fost introduse în prealabil în ciorapi de damă pentru a ușura manevrarea acestora atât la încărcarea cât și la descărcarea lor. După ascunderea drogurilor, inculpatul C.E. a încercat să mascheze căile de acces către ascunzătorile din auto PEUGEOT BOXER aplicând în acest sens chit auto și vopsea însă operațiunea nu i-a reușit, fapt pentru care autovehiculul a fost dus la atelierul inculpatului B.G.D. care, pentru a realiza mascarea căilor de acces către ascunzători și implicit a modificărilor aduse autovehiculului, a procedat la vopsirea caroseriei pe interior. După preluarea drogurilor, inculpatul C.E. a primit de la M. suma de 4.000 Euro reprezentând avansul din banii cuveniți pentru acest transport.

Întrucât se apropiau sărbătorile de iarnă acest transport a fost programat pentru ultima decadă a lunii decembrie, inculpatul Șt.W. urmând a fi însoțit in Olanda de concubina sa D.N. , iar inculpatul C.E.C. de soția sa C.E.A. și de fiul său C.E. în vârstă de 6 ani, pentru a petrece împreună sărbătorile de Crăciun în localitatea REGENSBURG din Germania la niște prieteni. La 22 decembrie 2003, inculpatul Șt.W. însoțit de concubina sa D.N. a plecat din București conducând auto PEUGEOT BOXER în care se aflau disimulate drogurile, iar în apropierea localității Slatina aceștia s-au întâlnit cu inculpatul C.E. care conducea auto CITROEN JUMPER și era însoțit de C.E.A și C.E.C. Cei doi inculpați și-au continuat deplasarea împreună cu persoanele care-i însoțeau până la punctul de trecere a frontierei Cenad pe unde au ieșit din țară, inculpatul Șt.W.

la 23 decembrie 2003, ora 01,42, inculpatul C.E. la 23 decembrie 2003, ora 01,42. Cei doi inculpați și-au continuat deplasarea și ajungând la intrarea pe teritoriul Ungariei atât autovehiculul PEUGEOT BOXER cât și autovehiculul CITROEN JUMPER au fost supuse controlului de frontieră de către organele vamale maghiare, după care inculpatului C.E. i s-a permis intrarea pe teritoriul Ungariei, însă inculpatul Șt.W. împreună cu învinuita D.N. au fost reținuți în punctul de frontieră KISZONBOR pentru efectuarea unui control amănunțit. Până la începerea controlului amănunțit, în timp ce se afla în punctul de frontieră KISZOMBOR, inculpatul Șt.W. a purtat două discuții telefonice cu inculpatul C.E., la prima dintre acestea spunându-i că a fost oprit la vamă și urmează să i se facă un control amănunțit la autovehicul, iar la ce-a de a doua convorbire inculpatul C.E., văzând că inculpatului ȘT.W.

nu i se permite intrarea în Ungaria și că drogurile ar putea fi descoperite, i-a cerut acestuia să arunce telefoanele mobile pe care le avea asupra sa împreună cu cartelele SIM. La rândul său inculpatul C.E. în timp ce se afla pe teritoriul Ungariei l-a contactat telefonic de două ori pe M. spunându-i că Șt.W. are probleme la vama ungară și că s- ar putea ca drogurile să fie descoperite cu ocazia controlului amănunțit asupra auto PEUGEOT BOXER. Cu ocazia controlului efectuat de autoritățile vamale maghiare la autovehiculul PEUGEOT BOXER, acestea au constatat că plafonul prezenta modificări în sensul existenței unor șuruburi care nu puteau fi aplicate din fabricație, iar locul părea potrivit pentru ascunderea unor cantități mari de țigări sau alte bunuri.

În aceste împrejurări, plafonul a fost găurit cu ajutorul unei bormașini ocazie cu care a fost descoperită existența unui material suspect. În continuare a fost utilizat un câine dresat special pentru depistarea drogurilor care a semnalat fără echivoc existența unor stupefiante. În aceste condiții controlul vamal a fost suspendat și s-au luat măsuri de conservare a autovehiculului cazul fiind semnalat poliției din localitatea MAKO. În continuarea cercetărilor plafonul autovehiculului a fost desfăcut cu ajutorul unul flex, ocazie cu care în două dintre spațiile barelor de susținere a ramei plafonului și căptușeala suplimentară a plafonului s-au descoperit pachete sub formă de cărămidă împachetate în ciorapi de damă.

Totodată, s-a constatat că în acest spațiu accesul se face din partea de jos printr-o placă metalică de cea 20 x 10 cm care a fost vopsită. Cu ocazia cercetării pachetelor s-a constatat că acestea prezintă un ambalaj din indigo sub care există un alt ambalaj argintiu. În ascunzătoarea din plafon au fost descoperite 85 de pachete cu droguri fiecare având o greutate aproximativă de 540 grame. Continuându-se cercetarea autovehiculului a fost descoperită și ascunzătoarea situată sub scaunele din față la care accesul se făcea printr-un capac de cea 20 x 30 cm, iar în interior au fost descoperite 122 pachete cu un ambalaj și formă similară celor depistate în ascunzătoarea din plafon. Cele 207 pachete suspecte au fost supuse unei expertize judiciare de laborator efectuate de Laboratorul Regional pentru Stupefiante al Poliției Județene C.S.O.N.G.R.A.D.

ocazie cu care s-a constatat că masa netă a substanței din aceste pachete este în greutate de 102,676 kg și reprezintă heroină. La 23 decembrie 2003, Serviciul cercetări penale al județului C.S.O.N.G.R.A.D. a dispus începerea urmăririi penale față de Șt.W. și D.N. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de cantități însemnate de stupefiante și reținerea acestora pentru 72 de ore. La 24 decembrie 2003, Judecătoria orașului SZEGED a dispus arestarea inculpatului Șt.W. și a inculpatei D.N . Tot cu ocazia descoperirii drogurilor au fost ridicate impresiuni digitale care însă nu au putut fi verificate datorită lipsei unor elemente suficiente de comparație.

În cursul cercetărilor efectuate, organele judiciare maghiare au efectuat o expertiză judiciară tehnică având ca obiect examinarea autovehiculului marca PEUGEOT BOXER ocazie cu care s-a constatat că autoutilitara în cauză a fost modificată substanțial în două locuri independente unul de celălalt și având în vedere mărimea ascunzătorilor realizate s-a concluzionat că modificarea a fost efectuată exclusiv pentru traficul de droguri. Astfel, a fost modificat spațiul de sub scaunul șoferului și scaunele pasagerilor, unde din fabricație se află rezervorul de combustibil cu capacitatea de 80 litri realizându-se un spațiu închis din plăci de oțel care a fost închis în partea de sus, sub scaune, cu o placă de închidere dreptunghiulară, cu dimensiunile 23,5 x 25,5 cm.

Materialul din care spațiul a fost confecționat constituie placă originală din fabricație care a fost tăiată cu un dispozitiv de tăiere cu disc. Pe partea stângă a direcției de mers, placa a fost fixată printr-o toartă cu lungime de 17,5 cm, cu sudură de arc, pe partea dreaptă la colțuri fiind fixată cu câte un șurub cu dimensiunea M6 mm. Placa de închidere a fost camuflată de un strat de chit de 2-3 mm și cu un spray de culoare alb mat. Dimensiunile spațiului astfel confecționat au fost stabilite astfel: lățimea 117 cm, lungimea 66 cm și înălțimea 14 cm, având o capacitate utilă de cea. 100 litri. Expertul a apreciat că de regulă într-un asemenea spațiu pot fi introduse aproximativ 50-60 kg heroină ambalată.

Totodată, s-a mai precizat că, datorită modificărilor efectuate rezervorul de combustibil a fost așezat mai jos astfel că înălțimea acestuia la suprafață a scăzut cu circa 15 cm, fapt sesizat ușor deoarece partea de jos a rezervorului s-a deteriorat datorită lovirii de drum. Cu privire la ascunzătoarea din plafon s-a constatat că aceasta a fost confecționată prin suprapunerea a două plafoane. Totodată, expertul a descoperit că cele două plafoane suprapuse sunt originale aparținând mărcii PEUGEOT spațiul dintre cele două plafoane fiind demarcat cu patru bucăți de bare transversale tot din fabricație care însă au fost ridicate prin sudare de bucăți de profil cu dimensiunile de 40 x 40 mm obținându-se astfel o înălțime utilă a spațiului dintre cele două plăci ale plafonului de 7 cm.

Expertul a concluzionat, indubitabil că deasupra plafonului din fabricație al autovehiculului s-a sudat un alt plafon tot de fabricație PEUGEOR BOXER provenind din dezmembrări, utilizând barele din fabricație și profilele închise pentru înălțare. Urmele lăsate de sudură au fost acoperite cu un chit în strat gros (în unele locuri de 6-7 mm) peste care s-a pus chit praf de culoare galbenă și autovehiculul a fost vopsit din nou în culoare albă. De asemenea, s-a constatat că „pentru a așeza marfa de contrabandă plafonul de jos a fost decupat în patru locuri pe o suprafață de 22 x 16,5 cm. Nișele au fost închise cu bucățile de placă originală aplicându-se în partea de sus a plăcilor niște mânere, iar în partea opusă a acestora au fost fixate cu două șuruburi.

Plăcile au fost chituite și vopsite cu un spray de culoare albă. Toată suprafața din interior a fost astfel vopsită”. Totodată, expertul a concluzionat în raportul său de expertiză că modificările făcute au fost de natură să pericliteze participarea la circulația pe drumurile publice prezentând pericol pentru siguranța publică întrucât; „- sistemul modificat al plafonului (dublu) și marfa de contrabandă care s-a transportat în acest spațiu, modifica substanțial centrul de greutate al înălțimii autovehiculului situându-l mai sus, astfel s-a influențat negativ stabilitatea laterală, în curbă a autovehiculului. Altfel spus, a crescut pericolul de răsturnare al autovehiculului. (Placa montată pe plafon, barele de susținere au o greutate de peste 150 kg, nu cunosc greutatea încărcăturii transportate dar numai modificare în sine produce pericolul descris).

- realizarea ascunzătorii sub scaune a necesitat montarea rezervorului de combustibil cu 15 cm mai jos. Ca urmare a scăzut considerabil garda la sol a autovehiculului într-un punct periculos ia rezervorul de combustibil. La verificări s-au observat deformări ale rezervorului datorită lovirii de sol. Ca urmare a lovirilor rezervorul se poate crăpa (eventual poate să cadă) iar motorina inflamabilă se poate scurge. Motorina ajunsă pe carosabil, ducând la scăderea aderenței, reprezintă un pericol mare pentru participanții la trafic, în special în cazul în care plouă” . În cauză organele judiciare maghiare au efectuat o expertiză judiciară tehnică auto complementară ocazie cu care s-a constatat că modificarea plafonului a fost efectuată în a doua jumătate a anului 2003, iar ultimele operațiuni de chituire și vopsire pe pereții laterali și pe plafon au fost efectuate în luna decembrie 2003 . După reținerea inculpatului Șt.W.

și a învinuitei D.N. de către autoritățile judiciare maghiare inculpatul C.E. și-a continuat deplasarea până în Germania împreună cu familia sa și a revenit în România la 26 decembrie 2003, intrând în țară prin punctul de trecere a frontierei Borș. Ajuns în București, C.E. s-a deplasat la locuința inculpatului B.G.D. căruia i-a comunicat că Șt.W. și D.N. au fost arestați în Ungaria pentru trafic de droguri și i-a cerut acestuia, ca în cazul în care va fi contactat de autoritățile judiciare române să nu dea nici un fel de relații privitoare la legăturile dintre inculpatul C.E. și inculpatul Șt.W., despre cetățenii turci M. și A. și nici despre modificările aduse auto PEUGEOT BOXER cu la atelierul său, atrăgându-i atenția că „sunt mulți bani la mijloc” și l-a amenințat spunându-i că „ăia sunt în stare de orice”.

După depistarea inculpatului Șt.W. și a învinuitei D.N. de către autoritățile judiciare maghiare, autoritățile judiciare române s-au sesizat din oficiu cu privire la activitatea ilicită de trafic cu droguri de mare risc desfășurată de cei doi cetățeni români și de posibilitatea existenței unor legături ale acestora cu alte persoane aflate pe teritoriul României din cadrul aceleași rețele de narcotraficanți, considerent pentru care la 23 februarie 2004, s-a solicitat părții ungare predarea cazului și a persoanelor cercetate în vederea tragerii la răspundere penală a acestora de autoritățile române cu scopul de a continua investigațiile în vederea identificării tuturor persoanelor din cadrul grupării de narcotraficanti.

De asemenea, la 23 aprilie 2003, organele de poliție judiciară din cadrul I.G.P.F. au avut o întâlnire în Ungaria cu autoritățile vamale maghiare în vederea obținerii unor date suplimentare privitoare la cercetarea efectuată de autoritățile judiciare maghiare, ocazie cu care partea maghiară a furnizat date utile privitoare la modalitatea de confecționare a ascunzătorilor descoperite în auto PEUGEOT BOXER precum și o casetă video conținând imagini înregistrate în momentul efectuării controlului și descoperirii drogurilor . Urmare corespondentei purtata cu autoritățile judiciare maghiare, acestora li s-au solicitat sa predea in prealabil autoritarilor judiciare române, dosarul cauzei, în vederea traducerii acestuia precum si a unei mostre de 3 grame heroina din cantitatea de aproximativ 112 kg descoperita in auto PEUGEOT NOXER, urmând ca apoi sa fie predați și cei doi cetățeni romani Șt.W.

și D.N., autoritățile maghiare dându-si acordul in acest sens. La 24 august 2004, autoritățile judiciare române s-au deplasat in UNGARIA la punctul de frontiera NAGYLAG unde au preluat de la autoritățile judiciare maghiare dosarul cauzei in limba maghiară, bunurile personale ale celor doi cetățeni români, autovehiculul PEUGEOT BOXER precum și o mostră de 3 grame heroina din cantitatea de aproximativ 112 kg descoperite de autoritățile vamale maghiar. Pe teritoriul României auto PEUGEOT BOXER a fost lăsat în custodia I.G.P.F. Arad conform procesului verbal din 25 august 2004. Monstra de 3 grame heroina a fost supusa analizei de laborator iar prin raportul de constatare tehnico-științifica nr. 283807 din 26 august 2004 s-a concluzionat ca „proba cu masa de 3,00 grame înaintată în cauza privind pe numiții Șt.W.

și D.N. conține heroină”, iar cantitatea de 2,90 grame heroină rămasă după analiza de laborator a fost depusa la I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar și Evidenta Operativa conform dovezii seria B, nr. 3246 din 31 august 2004. La 05 octombrie 2004, autoritățile judiciare romane s-au deplasat la punctul de trecere a frontierei BORS unde au procedat la preluarea cetățenilor romani Șt.W. și D.N. în vederea cercetării acestora de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de combatere a criminalității organizate și antidrog. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații C.E., Șt.W.

și B.G.D., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub mai multe aspecte, astfel: Parchetul de pe lângă Tribunalul București cu privire la: - pedepsele stabilite inculpatului B.G.D., căruia, în mod netemeinic și nelegal în raport cu participarea sa concretă la activitatea infracțională și cu atitudinea sa procesuală, „constant parțial nesinceră”, i-au fost acordate circumstanțe atenuante judiciare, cu consecința coborârii accentuate a acestor pedepse sub minimul special; - omisiunea confiscării, de la inculpatul C.E. în baza art. 118 lit. b) C. pen.

și a art. 17 din Legea nr. 143/2000 a următoarelor: - suma de 72.700.000 lei, ridicată din locuința acestuia cu ocazia percheziției domiciliare, sumă a cărei proveniență licită nu a fost dovedită; - bijuteriile descoperite în aceeași locuință cu același prilej, cu privire la care există indicii temeinice că au fost achiziționate din străinătate cu ocazia transporturilor de heroină efectuate de inculpat în perioada aprilie 2002 – decembrie 2003, inculpatul neputând prezenta documente justificative privitoare la proveniența și data achiziției acestora; - sumele de bani datorate inculpatului, cu titlu de chirie pentru folosința rulotei, a platformei și a autovehiculului de SC A.P. SRL, sume a căror poprire asiguratorie a fost greșit ridicată.

Inculpatul Șt.W. cu privire la: - omisiunea instanței de fond de a fi dat eficiență dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și împrejurările reținute ca circumstanță atenuantă, situație față de care solicită reducerea pedepsei aplicate; - greșita aplicare a legii privind confiscarea, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a sumelor de 632.000 lei și 16.830 forinți, aflate în custodia organelor de poliție și a sumei de 7000 Euro, pe care a dobândit-o în mod licit; - netemeinicia respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice, cu consecința condamnării, nelegale, pentru două infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000. Inculpatul C.E., cu privire la pedeapsa de 18 ani închisoare, apreciind că este „mult prea severă” în raport cu vârsta sa, 46 ani, starea precară a sănătății, lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală pozitivă și împrejurarea că are o viață de familie organizată, cu un copil de 7 ani în întreținere.

Inculpatul B.G.D., cu privire la nelegalitatea condamnării sale, în condițiile în care nu există nici o probă pentru stabilirea vinovăției sale iar el nu a avut o reprezentare exactă în privința scopului real al amenajării acelor ascunzători la transporter și platformă, motivare cu care a solicitat să fie achitat în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 989/ A din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații C.E., Șt.W. și B.G.D. au fost respinse, ca nefondate. Această decizie, a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel prin decizia penală nr. 2253 din 6 aprilie 2006 a Î

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-07-11
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4430/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 332 din 23 martie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și cu aplicarea art. 99 și urm. C
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4207/2012
, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. 165 din 12 noiembrie 2003, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 3 mai 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004, nr. 131 d
ÎCCJ 2013-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 978/2013
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 542/F din 18 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 8 raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Leg
ÎCCJ 2009-07-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2612/2009
Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1360 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea
ÎCCJ 2003-12-19
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 88/2013
reducerea pedepselor sub limitele stabilite de instanța de fond, având în vedere considerentele expuse în cuprinsul deciziei. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs inculpatul C.D., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Înalte
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă