ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3800/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

G.C.,

domiciliată în Huși, Județ Vaslui, a acționat în

judecată pe pârâtul, G.Z., domiciliat în municipiul Timișoara, Județ Timiș,

solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună desfacerea

căsătoriei încheiată de părți la data de 22 noiembrie 1996, și trecută în

registrul stării civile al Primăriei Timișoara, la nr. 2215 din 22 noiembrie

1996, din vina exclusivă a pârâtului, revenirea la numele avut anterior

căsătoriei, acela de R., încredințarea reclamantei spre creșterea și educarea a

minorului, G.Ș., născut la 24 iunie 1997, obligarea pârâtului la plata unei

pensii de întreținere în favoarea minorului și la cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvențională,

pârâtul-reclamant a solicitat respingerea acțiunii promovată de

reclamanta-pârâtă, desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți, încredințarea

pârâtului-reclamant spre creștere și educare a minorului rezultat din

căsătorie, obligarea reclamantei-pârâte la plata unei pensii legale de

întreținere, stabilirea unui program de vizitare a minorului, revenirea reclamantei

la numele avut anterior căsătoriei și cheltuielile de judecată.

Prin aceeași cerere reconvențională,

pârâtul-reclamant a invocat excepția lipsei de competență teritorială a

Judecătoriei Huși, în soluționarea cauzei, având în vedere dispozițiunile art. 607

C. proc. civ., ce instituie o competență exclusivă obligatorie în materia

divorțului și, în consecință, declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 1134 din 21

octombrie 2003, Judecătoria Huși, a admis excepția de necompetență teritorială

invocată de pârâtul, G.Z., și și-a declinat competența de soluționare a cauzei

având ca obiect „divorț”, privind pe reclamanta-pârâtă, G.C., și

pârâtul-reclamant, G.Z., în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut din probele administrate că părțile au locuit în municipiul

Timișoara până în luna mai 2001, când s-au mutat la Huși, unde au conviețuit

până în luna octombrie 2001, când s-a produs despărțirea în fapt, pârâtul

întorcându-se în municipiul Timișoara, unde locuiește și în prezent.

Potrivit actelor de identitate

depuse la dosar, domiciliul părților a fost până la despărțirea în fapt în

municipiul Timișoara, iar în perioada mai-octombrie 2001, părțile au avut doar

reședința în municipiul Huși.

Conform dispozițiunilor art. 607 C.

proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția

căreia se află cel din urmă domiciliu al soților, care, în speță, a fost

municipiul Timișoara.

Împotriva sentinței Judecătoriei

Huși, a declarat recurs G.C., arătând, în esență, că în mod nelegal instanța a

admis excepția de necompetență teritorială ridicată de pârât, declinându-și

competența în favoarea Judecătoriei Timișoara, deoarece din probele testimoniale

și cu acte administrate pentru soluționarea excepției, rezultă că părțile au

convenit și au locuit statornic în municipiul Huși, iar despărțirea în fapt a

intervenit în perioada în care părțile locuiau efectiv în municipiul Huși.

Instanța de fond a greșit când a

conferit eficiența maximă singurului act depus de pârâtul-reclamant, cartea de

identitate, care atestă că acesta își are domiciliul în municipiul Timișoara.

Prin încheierea din camera de

consiliu de la 4 martie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis, în

principiu, recursul declarat de reclamanta, G.C.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, în lumina criticilor formulate de G.C., Înalta Curte constată că

recursul de față este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Potrivit art. 607 C. proc. civ., cererea

de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel

din urmă domiciliu comun al părților. Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau

dacă nici unul din soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care

se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în

circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are

domiciliul în țară, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își

are domiciliul reclamantul.

În speță, părțile și-au avut

domiciliul comun în municipiul Timișoara până în luna mai 2001, când s-au mutat

în domiciliul părinților reclamantei din Huși.

Despărțirea în fapt a părților a

intervenit, așa cum acestea recunosc, prin acțiunea principală și cererea

reconvențională, în luna octombrie 2001.

Părțile și-au avut domiciliul și nu

reședința în municipiul Huși, iar caracterul de stabilitate și unicitate a

locuinței rezultă din acea că aceștia au demarat o afacere în municipiul Huși,

stabilind sediul societății în Huși la locuința în care au conviețuit.

Martorii audiați, în cauză, au

arătat că părțile au revenit în municipiul Huși de la Timișoara, cu intenția

manifestă de a conviețui în această localitate, și că pârâtul a părăsit

domiciliul conjugal din Huși plecând la Timișoara.

Se reține, așadar, că raporturile matrimoniale ale

părților s-au consumat în ultima perioadă a conviețuirii în municipiul Huși, de

unde a intervenit despărțirea, în fapt, astfel că instanța de fond a făcut o

greșită aplicare a art. 607 C. proc. civ., atunci când a concluzionat că

părțile și-au avut ultimul domiciliu în municipiul Timișoara, declinându-și

competența în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru cele ce preced, recursul reclamantei

este întemeiat, impunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

soluționare Judecătoriei Huși, în temeiul art. 313 coroborat cu art. 158 și 607

C. proc. civ.

La termenul din 20 mai 2004,

recurenta-reclamantă, G.C., a depus la dosar cerere prin care își manifesta

acordul în legătură cu soluționarea cauzei de către Judecătoria Timișoara.

Acestei cereri nu i se poate da

curs, întrucât, în materia divorțului, competența teritorială fiind de ordine

publică, părțile nu pot dispune în privința acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.C., împotriva

sentinței civile 1134 din 21 octombrie 2003, a Judecătoriei Huși, pe care o

casează, și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea cauzei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 20 mai 2004.