ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3800/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: G.C., domiciliată în Huși, Județ Vaslui, a acționat în judecată pe pârâtul, G.Z., domiciliat în municipiul Timișoara, Județ Timiș, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună desfacerea căsătoriei încheiată de părți la data de 22 noiembrie 1996, și trecută în registrul stării civile al Primăriei Timișoara, la nr. 2215 din 22 noiembrie 1996, din vina exclusivă a pârâtului, revenirea la numele avut anterior căsătoriei, acela de R., încredințarea reclamantei spre creșterea și educarea a minorului, G.Ș., născut la 24 iunie 1997, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului și la cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat respingerea acțiunii promovată de reclamanta-pârâtă, desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți, încredințarea pârâtului-reclamant spre creștere și educare a minorului rezultat din căsătorie, obligarea reclamantei-pârâte la plata unei pensii legale de întreținere, stabilirea unui program de vizitare a minorului, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei și cheltuielile de judecată. Prin aceeași cerere reconvențională, pârâtul-reclamant a invocat excepția lipsei de competență teritorială a Judecătoriei Huși, în soluționarea cauzei, având în vedere dispozițiunile art. 607 C. proc. civ., ce instituie o competență exclusivă obligatorie în materia divorțului și, în consecință, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 1134 din 21 octombrie 2003, Judecătoria Huși, a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtul, G.Z., și și-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect „divorț”, privind pe reclamanta-pârâtă, G.C., și pârâtul-reclamant, G.Z., în favoarea Judecătoriei Timișoara. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut din probele administrate că părțile au locuit în municipiul Timișoara până în luna mai 2001, când s-au mutat la Huși, unde au conviețuit până în luna octombrie 2001, când s-a produs despărțirea în fapt, pârâtul întorcându-se în municipiul Timișoara, unde locuiește și în prezent. Potrivit actelor de identitate depuse la dosar, domiciliul părților a fost până la despărțirea în fapt în municipiul Timișoara, iar în perioada mai-octombrie 2001, părțile au avut doar reședința în municipiul Huși.

Conform dispozițiunilor art. 607 C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu al soților, care, în speță, a fost municipiul Timișoara. Împotriva sentinței Judecătoriei Huși, a declarat recurs G.C., arătând, în esență, că în mod nelegal instanța a admis excepția de necompetență teritorială ridicată de pârât, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Timișoara, deoarece din probele testimoniale și cu acte administrate pentru soluționarea excepției, rezultă că părțile au convenit și au locuit statornic în municipiul Huși, iar despărțirea în fapt a intervenit în perioada în care părțile locuiau efectiv în municipiul Huși.

Instanța de fond a greșit când a conferit eficiența maximă singurului act depus de pârâtul-reclamant, cartea de identitate, care atestă că acesta își are domiciliul în municipiul Timișoara. Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 martie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta, G.C. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în lumina criticilor formulate de G.C., Înalta Curte constată că recursul de față este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Potrivit art. 607 C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al părților.

Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul din soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliul în țară, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul. În speță, părțile și-au avut domiciliul comun în municipiul Timișoara până în luna mai 2001, când s-au mutat în domiciliul părinților reclamantei din Huși. Despărțirea în fapt a părților a intervenit, așa cum acestea recunosc, prin acțiunea principală și cererea reconvențională, în luna octombrie 2001. Părțile și-au avut domiciliul și nu reședința în municipiul Huși, iar caracterul de stabilitate și unicitate a locuinței rezultă din acea că aceștia au demarat o afacere în municipiul Huși, stabilind sediul societății în Huși la locuința în care au conviețuit.

Martorii audiați, în cauză, au arătat că părțile au revenit în municipiul Huși de la Timișoara, cu intenția manifestă de a conviețui în această localitate, și că pârâtul a părăsit domiciliul conjugal din Huși plecând la Timișoara. Se reține, așadar, că raporturile matrimoniale ale părților s-au consumat în ultima perioadă a conviețuirii în municipiul Huși, de unde a intervenit despărțirea, în fapt, astfel că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 607 C. proc. civ., atunci când a concluzionat că părțile și-au avut ultimul domiciliu în municipiul Timișoara, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Timișoara. Pentru cele ce preced, recursul reclamantei este întemeiat, impunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Huși, în temeiul art. 313 coroborat cu art. 158 și 607 C. proc.

civ. La termenul din 20 mai 2004, recurenta-reclamantă, G.C., a depus la dosar cerere prin care își manifesta acordul în legătură cu soluționarea cauzei de către Judecătoria Timișoara. Acestei cereri nu i se poate da curs, întrucât, în materia divorțului, competența teritorială fiind de ordine publică, părțile nu pot dispune în privința acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de G.C., împotriva sentinței civile 1134 din 21 octombrie 2003, a Judecătoriei Huși, pe care o casează, și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea cauzei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2004.