ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2759/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 340 din 6

decembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, inculpatul D.C.G., zis „C.”

a fost condamnat la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, pentru

infracțiunea de furt calificat, aplicată prin sentința penală nr. 67/2002 a

Judecătoriei Hunedoara, urmând ca în final inculpatul să execute 9 ani

închisoare.

S-a dedus arestul preventiv executat

de la 18 iunie 2002, la zi și a fost menținută starea de arest.

S-a constatat că bluza inculpatului

înregistrată drept corp delict, este mijloc de probă și s-a dispus conservarea la

Camera de corpuri delicte.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească 14.000.000 lei despăgubiri părții

civile T.C.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că în seara zilei de 7 iunie 2002, partea vătămată T.C.,

reîntoarsă de la Deva la Hunedoara cu un maxi taxi, după ce a coborât a se

îndrepta înspre o casă undeva în zona Gării C.F.R., a fost urmărită de inculpat

care a imobilizat-o, legând-o la mâini, a tras-o într-o parc și sub amenințarea

cuțitului a deposedat-o de două brățări, un lănțișor și suma de 400.000 lei.

După sustragerea obiectelor,

inculpatul a amenințat-o cu moartea în cazul în care va reclama fapta, a

dezlegat-o la mâini și a fugit.

Situația de fapt și vinovăția au

fost reținute pe baza plângerii părții vătămate făcută în noaptea de 8 iunie

2002, la orele 0,20, recunoașterea inculpatului din albumul de fotografii, apoi

recunoașterea după voce, declarațiilor martorilor F.A., B.E., dovada de

ridicare a bluzei inculpatului de la martora F.A., proceselor verbale de

confruntare coroborate cu declarațiile inculpatului care a negat săvârșirea

faptei.

Apelul declarat de inculpat prin

care a criticat sentința ca nelegală și netemeinică, susținând că nu el este

autorul infracțiunii, a fost respins, ca nefondat prin decizia nr. 79/ A din 27

februarie 2003, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Alba-Iulia.

Nemulțumit și de această hotărâre,

în termen legal, inculpatul, a atacat-o cu recurs. A reiterat motivele din

apel, susținând că nu el este autorul infracțiunii, că în noaptea de 7 iunie se

afla în locuința martorei F.A. și nu avea cum să fie în același timp și în

locul unde partea vătămată a fost tâlhărită.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar se constată că instanțele au reținut temeinic situația de fapt și

vinovăția inculpatului în concordanță cu întreg probatoriul administrat în

cauză și au dat o încadrare juridică corectă faptei săvârșite de inculpatul D.C.G.

Vinovăția inculpatului este dovedită

cu certitudine cu declarațiile părții vătămate și a martorilor F.A., B.E. și B.C.,

chiar dacă martorele, audiate în instanță și-au schimbat declarațiile încercând

să-l ajute pe inculpat, declarând că în noaptea de 7 iunie 2002, inculpatul s-a

aflat în locuința lor după orele 23,00 și până dimineața.

Instanțele au înlăturat justificat

declarațiile prin care martorele au revenit în instanță, deoarece aceste

declarații sunt contradictorii și sunt contrazise de însăși inculpat care

întrebat în instanță a susținut că în nopțile de 7-8 iunie, martora B.E., nu a

dormit acasă în timp ce el cu F.A. au dormit împreună în noaptea de 7-8 iunie

frați și mama (B.) dormeau, așa că nu au știut când au intrat ei în casă.

Ceea ce martorele nu au putut să

înlăture sunt aspectele de amănunt pe care numai ele le cunoșteau și pe care

nimeni altcineva nu are cum să le cunoască. Astfel, F.A. audiată la 17 iunie

2002, a relatat aspecte deosebit de importante pentru identificarea

inculpatului ca fiind autor al tâlhăriei.

Martora a arătat că în seara de 16

iunie 2002, în timp ce mama sa era plecată în vecini, a venit inculpatul care

era nervos și s-au certat, moment în care și-a rupt bluza cu mânecă lungă de

culoare vișinie cu fermoar și a aruncat-o la coșul de gunoi.

A mai adăugat martora că inculpatul

i-a spus că se duce la poliție să se predea pentru că este căutat, fără însă,

să îi arate motivul pentru care este căutat.

Este de observat că în declarația

dată în noaptea de 7 iunie 2002, partea vătămată descriind îmbrăcămintea

agresorului a arătat „îmbrăcat cu o geacă din tercot de culoare vișinie cu

fermoar”.

Este evident că inculpatul a căutat

să scape de bluza vișinie cu care a fost îmbrăcat, bluză pe care partea

vătămată a descris-o și care a fost găsită în coșul de gunoi al martorei.

În fine, un aspect care nu poate fi

neglijat este grija inculpatului de a-și schimba fizionomia pentru a nu fi

recunoscut.

Martora F.A. la 17 iunie 2002, a declarat

că în cele trei săptămâni cât a fost prietenă cu inculpatul, acesta avea părul

mai lung și nu purta barbă sau cioc, și că în urmă cu o săptămână, inculpatul

s-a tuns mai scurt și nu s-a mai bărbierit lăsându-și „cioc”.

Hotărârile pronunțate de cele două

instanțe fiind legale și temeinice urmează ca, motivul de recurs care vizează

greșita condamnare a inculpatului să fie respins.

Motivul de recurs invocat în

subsidiar privind greșita individualizare a pedepsei este și el nefondat.

Prima instanță a avut în vedere

pericolul social deosebit al faptei săvârșită în timpul nopții, într-un loc

necirculat, prin imobilizarea victimei și prin amenințarea cu cuțitul, precum

și persoana făptuitorului care a mai săvârșit fapte de furt și condamnat la o

pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat a continuat să

săvârșească infracțiuni. Așa fiind, pedeapsa de 8 ani închisoare orientată

înspre minimul special reprezintă o individualizare justă prin care au fost

avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Recursul urmează a fi respins în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin.

(4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce reținerea și

arestarea preventivă de la 18 iunie 2002, până la pronunțare.

Recurentul urmează a fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.C.G. împotriva deciziei penale nr. 79/ A din 27 februarie

2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Deduce din pedeapsă reținerea și

perioada executată în arest preventiv de la 18 iunie 2002, la 10 iunie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 iunie 2003.