ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1032/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 10 martie 2003, reclamantul N.F. a solicitat anularea deciziei nr. 63 din 6 februarie 2003, emisă de Președintele A.N.O.F.M., prin care a fost destituit din funcția de director al Direcției Buget din cadrul A.J.O.F.M. Teleorman. Totodată, a solicitat repararea tuturor prejudiciilor materiale și morale ce i-au fost aduse prin emiterea deciziei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la baza deciziei contestate stă Raportul Comisiei de Disciplină din cadrul A.N.O.F.M. nr. 24 din 27 ianuarie 2003, care nu i-a fost comunicat, nu s-au luat în calcul obiecțiunile sale, iar audierea sa a fost incompletă, încălcându-se prevederile art. 70 pct. 5 din Legea nr. 188/1999.

Reclamantul a precizat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, că nu a primit nici o sancțiune disciplinară și că în ultimii ani i s-au acordat calificativele excepțional și bine. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 818 din 4 iunie 2003, a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului. Instanța a reținut că măsura destituirii reclamantului din funcția de conducere și trecerea acestuia în funcția de execuție, este legală și temeinică, ținând cont de gravitatea faptelor săvârșite, în special în ce privește plata ajutorului de șomaj pe luna ianuarie 2003. Nemulțumit de sentința sus-menționată a declarat recurs N.F. În motivarea cererii de recurs, reclamantul a arătat, în esență, că instanța a reținut greșit împrejurarea că cercetarea Comisiei de disciplină s-a făcut corect, deoarece această comisie i-a încălcat dreptul de apărare, prin neluarea în calcul a obiecțiunilor formulate.

Instanța a reținut greșit că suma de plată de pe ordin a fost completată de adjuncta reclamantului, imputându-i acestuia că nu a verificat. Recurentul apreciază că nu i se poate imputa completarea eronată a ordinelor de plată și anunțarea cu întârziere a A.J.O.F.M. Teleorman, că a fost virat întregul disponibil din cont către A.N.O.F.M., vinovată de aceste fapte făcându-se șefa serviciului gestiune fonduri. Examinând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale incidente în cauză se constată că recursul este nefondat. Prin decizia nr. 63 din 6 februarie 2003, Președintele A.N.O.F.M. l-a destituit pe reclamantul N.F., din funcția publică de conducere de director al Direcției Buget din cadrul A.J.O.F.M.

Teleorman, conform art. 70 alin. (3) lit. f), coroborat cu dispozițiile art. 94 1 din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor și a fost trecut în funcția publică de execuție de expert categoria A clasa II gradul 1, în cadrul A.J.O.F.M., cu menținerea drepturilor salariale aferente acesteia, la care se adaugă sporul de vechime în muncă. Comisia de disciplină, constituită în temeiul prevederilor H.G.nr. 1083/2001, privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină din cadrul autorităților și instituțiilor publice, a declanșat procedura de cercetare a faptelor, reținând că reclamantul a semnat în alb fila CEC, cu care șefa Serviciului de gestiune fond șomaj s-a prezentat la trezorerie, pentru virarea disponibilului din fondul de șomaj existent la 20 decembrie 2002, în contul ordonatorului principal de credite.

Mai mult, șefa Serviciului de gestiune fonduri a lăsat ordinul, fără completarea rubricii privind suma, la funcționara băncii care urma să indice suma. Așa cum pretinde reclamantul, funcționara băncii a virat întregul disponibil din cont, fără a fi reținută suma de 9,2 miliarde lei pentru plata ajutorului de șomaj pe luna ianuarie 2003. Cum plățile către șomeri trebuiau efectuate la 7 ianuarie 2003, abia la 6 ianuarie 2003, orele 12.00, reclamantul a sesizat că nu existau banii necesari în cont, pentru efectuarea plății ajutorului de șomaj. Potrivit art. 27 din H.G. nr. 1083/2001, în urma administrării probelor, membrii Ccomisiei de disciplină vor întocmi un referat, ce va fi adus la cunoștința funcționarului public, în vederea formulării unor eventuale obiecțiuni.

În cauză, referatul nr. 2.3 din 24 ianuarie 2003 a fost comunicat reclamantului, la 25 ianuarie 2003, care a formulat obiecțiunile la data de 30 ianuarie 2003. Potrivit art. 29 din H.G. nr. 1083/2001, raportul comisiei de disciplină se înaintează conducătorului autorității publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public, a cărui faptă a fost cercetată în termen de 3 zile de la data ultimei ședințe. Întrucât termenul de întocmire a raportului a expirat la 27 ianuarie 2003, Comisia de disciplină l-a elaborat, fără să poată avea în vedere obiecțiunile formulate de recurent, ca întârziere, la 30 ianuarie 2003. În această situație se constată că procedura de cercetare a faptelor prevăzute în sesizare s-a efectuat cu respectarea prevederilor Legii nr. 188/1999 și a dispozițiilor H.G.

nr. 1083/2001. În conformitate cu art. 41 din Statutul funcționarilor publici, funcționarul public are obligația să își îndeplinească cu profesionalism, loialitate și corectitudine îndatoririle de serviciu și de a se abține de la acea faptă ce ar aduce atingere instituției sau autorității publice. Potrivit funcției de conducere pe care o deținea, reclamantul avea obligația de a coordona, asigura și răspunde de administrarea bugetului pentru șomaj, aprobat, angajarea cheltuielilor proprii de funcționare și a celor pentru realizarea obiectivelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Reclamantul N.F., în calitate de director al Direcției Buget, a procedat la semnarea în alb a unei file CEC, nu a verificat ordinul de plată completat de Serviciul gestiune fond șomaj, periclitând achitarea ajutorului de șomaj la termenul stabilit.

Față de probatoriul administrat, instanța de fond, corect, temeinic și judicios a reținut ca fiind emisă în mod legal, decizia nr. 63 din 6 februarie 2003, de președintele A.N.O.F.M. În raport cu considerentele expuse, motivele de casare fiind nefondate, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul lui N.F., împotriva sentinței civile nr. 818 din 4 iunie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2004.