ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1352/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Constanța, reclamantul P.D., în contradictoriu cu pârâții A.N.O.F.M București și

Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, a solicitat ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea actului prin

care i-au încetat raporturile de muncă, respectiv Ordinul emis de Președintele A.N.O.F.M.

nr. 281 din 24 aprilie 2009, comunicat prin Biroul Executorului Judecătoresc V.D.G.

în data de 2 iunie 2009,

- repunerea părților în

situația anterioară emiterii ordinului contestat precum și plata unei despăgubiri

egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, a primelor, stimulentelor

și celorlalte drepturi de care ar beneficia dacă nu ar fi intervenit ordinul contestat;

- suspendarea executării

ordinului prin care i-au încetat raporturile de muncă, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei;

- pe cale de excepție

a invocat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 264/22.04.2009, în baza căreia au fost emise actele atacate.

În motivarea acțiunii,

reclamantul învederează, în esență, că prin Ordinul nr. 581 din 24 aprilie 2009

emis de A.N.O.F.M., s-a dispus, în temeiul prevederile art. III alin. (11) ale O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice,

ca funcția publică de conducere de director executiv adjunct MPM al Agenției Județene

pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța, se desființează în termen de 32 de zile

de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

A mai susținut reclamantul

că în alin. (2) al aceluiași ordin s-a dispus, în temeiul prevederilor art. III

alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1)

lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

republicată, cu modificările și completările ulterioare, că numitul P.D., director

executiv adjunct MPM al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța,

i se acordă un preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data de 24

aprilie 2009, data comunicării prezentului ordin, urmând ca la data expirării perioadei

de preaviz, să fie eliberat din funcția publică.

În

referire la capătul de

cerere având ca obiect suspendarea executării ordinului emis de autoritate, contestat

în prezenta cauză, r

eclamantul

a arătat că este vătămat în dreptul la muncă, ce include atât dreptul la salariu

și dreptul la condiții rezonabile de viață, în prezent fiind lipsit de orice sursă

de venit precum și de posibilitatea a-și susține familia pe o perioadă îndelungată.

Mai arată reclamantul

că pentru a preveni producerea unor prejudicii ireparabile datorate lipsirii de

orice sursă de venit pe o perioadă îndelungată, apreciază că se impune suspendarea

actului administrativ contestat, suspendare ce ar veni în concordanță și cu recomandarea

nr. R (89) 8 adoptată la data de 13 septembrie de Comitetul de Miniștri din cadrul

Consiliului Europei precum și practica Curților de apel din întreaga țară raportat

la ordinele emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.

În drept, a fost invocat

dispozițiile art. 15 și 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta A.N.O.F.M.,

pe cale de excepție a invocat prematuritatea capătului de cerere privind suspendarea

executării ordinului contestat motivat de faptul că nu a îndeplinit procedura plângerii

prealabile cu A.N.O.F.M., acesta adresându-se direct instanței de judecată, făcând

trimitere la dispozițiile art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Pe fondul

cererii de suspendare

pârâtul a solicitat respingerea acesteia întrucât nu sunt îndeplinite condițiilor

prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui

caz bine justificat și paguba iminentă.

Argumentând cele susținute,

în ceea ce privește prima condiție arată că reclamantul a beneficiat de o perioadă

de 30 de zile de preaviz începând cu data de 24 aprilie 2009, potrivit dispozițiilor

art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999. A.N.O.F.M. a procedat la eliberarea din

funcție a reclamantului cu respectarea prevederilor legale și că Ordinul Președintelui

A.N.O.F.M. nr. 281 din 24 aprilie 2009 a fost emis cu respectarea întocmai a dispozițiilor

legale și îndeplinește condițiile de fond și de formă care se impun pentru validitatea

actelor administrative.

În ce privește paguba

iminentă, arată că reclamantul face parte din corpul de rezervă și beneficiază de

protecția socială suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, prin acordarea

indemnizației de șomaj.

Curtea de Apel Constanța,

prin încheierea din data de 27 iulie 2009, a admis cererea de suspendare a executării

Ordinul emis de Președintele A.N.O.F.M. nr. 281 din 24 aprilie 2009, formulată de

reclamantul P.D., în contradictoriu cu pârâtul A.N.O.F.M.

Totodată, a respins excepția

prematurității introducerii cererii având ca obiect

suspendarea executării

Ordinul emis

de Președintele A.N.O.F.M. nr. 281 din 24 aprilie 2009, formulată de A.N.O.F.M.,

ca nefondată și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 281 din 24

aprilie 2009 emis

de

A.N.O.F.M. București,

până

la soluționarea fondului cauzei.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:

Instanța în temeiul dispozițiilor

art, 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția prematurității cererii,

a respins-o ca

neîntemeiată,

întrucât în cauză se contestă un ordin emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 act normativ

ce a fost supus controlului Curții Constituționale.

Pe fondul cererii de suspendare

a executării ordinului contestat,

Curtea a reținut că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Din probatoriul administrat

în cauză, instanța a constat că pentru luarea acestei măsuri au fost avute în vedere

prevederile art. III alin. (1) ale O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice, ale prevederilor art. III alin. (11) din O.U.G.

nr. 37/2009, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările

și completările ulterioare.

În ceea ce privește luarea

măsurii suspendării a executării actului administrativ, instanța a apreciat că aceasta

este îndeplinită, pentru următoarele considerente:

Obiectul suspendării executării

îl reprezintă actul administrativ, astfel cum este definit de art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004, emis de autoritatea publică în vederea executării ori a organizării

executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice

.

Existența unui caz bine

justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială

puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative,

emise în baza și în vederea executării legii.

În speță, prin actul administrativ

contestat s-a dispus eliberarea din funcție cu un termen de preaviz pentru reclamantul

P.D. Temeiurile invocate privesc încetarea raportului de serviciu prin eliberarea

din funcție [art. 97 lit. c)] din Legea nr. 188/1999) prin reducerea postului ocupat

de funcționarul public [art. 99 alin. (1) lit. b)].

La dosar nu există dovada

desființării postului ocupat de către reclamant, post ocupat de acesta în urma unui

concurs. Reclamantul a fost numit în funcție prin Ordinul nr. 557 din 26

noiembrie 2007.

Așadar, toate aceste aspecte

sunt de natură să creeze o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ

atacat.

Paguba iminentă

este definită de dispoziția

cuprinsă în art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, fiind un prejudiciu material

viitor, dar previzibil, cu evidență -- ca primă situație - care ar determina perturbarea

previzibilă gravă a funcționării societății.

Probatoriul administrat

în cauză face dovada îndeplinirii și celei de a doua condiții legale pentru luarea

măsurii suspendării solicitată, dat fiind iminența producerii unei pagube în patrimoniul

său, situația de fapt ce rezultă din începerea procedurii de executare silită. O

eventuală executare, în baza actului administrativ atacat, este de natură, apreciază

Curtea, de a produce un prejudiciu material viitor și previzibil, prin punerea în

executare a acestui ordin s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantului

prin lipsa veniturilor de natură salariată, dar și s-ar perturba activitatea funcției

publice.

Împotriva acestei încheieri,

considerând-o netemeinică și nelegală, a promovat recurs pârâta A.P.I.A.

Au fost invocate motivele

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., solicitându-se

modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii intimatei-reclamante

ca neîntemeiată.

În motivarea recursului

s-a susținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării Ordinului nr.

281 din 24 aprilie 2009 privind eliberarea reclamantului din funcția de director

executiv adjunct la Direcția Managementul Pieței Muncii, întrucât aceasta a fost

emisă în conformitate cu prevederile art. Ordonanței de Urgență a Guvernului

nr. 37/2009, în vigoare de la data de 22 aprilie 2009, ca urmare a desființării

respectivului post, existența cazului justificat fiind greșit reținută.

S-a susținut, de asemenea,

că instanța de fond nu a avut în vedere caracterul de excepție al măsurii suspendării

și nu a indicat în concret motivele temeinice considerate ca fiind de natură să

înlăture prezumția de legalitate de care se bucură actul contestat, limitându-se

la indicarea articolelor de lege care reglementează instituția suspendării actului

administrativ și la invocarea unor motive legate de lipsa veniturilor salariale.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului,

Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate de

recurentă, pentru considerentele în continuare arătate.

Este incontestabil faptul

că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul

la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ

aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat

și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași

lege.

Aceste condiții se analizează

în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor

de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ

și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul

particular supus evaluării.

În raport cu circumstanțele

concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt

și de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Criticile aduse hotărârii,

grefate în principal pe inexistența unui caz bine justificat, motivat de faptul

că prin actul contestat au fost aplicate întocmai prevederile Ordonanței de Urgență

a Guvernului nr. 37/2009 în a cărei executare a fost emis, nu sunt de natură a impune

o altă concluzie în cauză.

Actul normativ care a

constituit temeiul legal al deciziei contestate a fost abrogat prin O.U.G. nr. 105/2009.

De asemenea, atât legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 (supusă controlului de

constituționalitate anterior promulgării cât și prevederile din respectiva ordonanță

ce au fost preluate integral în O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.

Curtea Constituțională

a statuat astfel că, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit

într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând dispozițiile

art. 115 alin. (6) din Constituție.

S-a reținut, totodată,

că O.U.G. nr. 137/2009 a exprimat, prin dispozițiile sale, o tendință de politizare

a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, punând în

discuție însuși regimul constituțional și legal al funcției publice.

În consecință, nefiind

incident în cauză nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta A.N.O.F.M. împotriva încheierii din 27 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială precum și pentru cauze de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2010.