ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., suspendarea executării Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 emis de aceasta din urmă până la soluționarea dosarului de fond care formează obiectul Dosarului nr. 533/42/2009. În motivarea acțiunii, reclamantul susține că ordinul atacat este nelegal, fiind dat cu încălcarea dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. b) cu aplicarea dispozițiilor art. 65 C. muncii, raportate la disp. art. 117 din Legea nr. 188/1999, în sensul că reorganizarea invocată nu este efectivă, ea neproducând o reducere a personalului, cu consecința desființării efective a locului de muncă sub o cauză reală și serioasă.

Susține că Ordinul atacat este motivat de adoptarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice și nu satisface condițiile de validitate cerute de art. 99 alin. (1) lit. b) din Statutul funcționarului public și de art. 65 din C. muncii. Mai arată reclamantul că motivul preavizului nu este real și serios de vreme ce "reorganizarea activității'' nu a produs o desființare efectivă a locului de muncă al reclamantului, așa cum cer dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. b) din Statutul funcționarului public și art. 65 din 2 C. muncii. Atât Ordinul nr. 985 din 22 mai 2009, cât și Ordinul nr. 554 din 24 aprilie 2009 sunt motivate, printre altele, de punerea în aplicare a Ordinului nr. 375/2009 a Președintelui A.N.A.F.

de aprobare a noii structuri organizatorice a direcțiilor generale a finanțelor publice județene, aparat propriu și unități subordonate, cu modificările și completările ulterioare. În fine, arată reclamantul, termenul de desființare utilizat de art. lll (1) din O.U.G. nr. 37/2009 este impropriu relativ la "desființarea locului de muncă ocupat de salariat "- art. 65 alin. (1) C. muncii, sau la "reducerea postului ocupat de funcționarul public "- art. 99 alin. (1) lit. b) din Statutul funcționarului public, acest termen privind, printre altele, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor. La data de 03 august 2009, reclamantul și-a precizat obiectul cererii, în sensul că a solicitat suspendarea Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 al Președintelui A.N.A.F., act administrativ, pentru a cărui suspendare s-a exercitat cererea de chemare în judecată iar, prin încheierea de ședință din data de 12 august 2009 s-a dispus, în temeiul disp.

art. 164 alin. (1) C. proc. civ., conexarea Dosarului nr. 583/42/2008 la Dosarul nr. 575/42/2009. Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 141 din data de 14 august 2009, a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Din conținutul art. 14 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba să fie iminentă.

Suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu. A mai constat prima instanță că, simpla susținere a reclamantului în sensul că reorganizarea invocată nu este efectivă, ea neproducând o reducere a personalului, cu consecința desființării efective a locului de muncă sub o cauză reală și serioasă, nu este de natură a satisface cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ, mai ales că reclamantului i s-a oferit un alt loc de muncă condiții prevăzute în mod expres de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamantul P.G., fără a preciza motivele de nelegalitate și netemeinice ale hotărârii atacate. Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat, în temeiul art. 4 din C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 299 din același act normativ, a constatat că recurentul nu a respectat dispozițiile art. 303 din C. proc. civ., situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 din C. proc. civ. și va constata nul recursul declarat. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) din C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 302 1 din C. proc. civ., a constatat că recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege în termenul arătat. Văzând dispozițiile art. 302 1 din C. proc. civ. raportate la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 101 și art. 102 din C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru depunerea motivelor de recurs, precum și modalitatea de calcul a termenului, se constată faptul că recurentul nu a respectat dispozițiile procedurale prevăzute de lege, întrucât data comunicării sentinței atacate este 15 septembrie 2009 iar data motivării căii de atac este 23 septembrie 2009, peste termenul legal.

Curtea mai reține că exercițiul drepturilor procesuale, cum este în cauză dreptul de a declara recurs împotriva prezentei sentințe, se exercită în strânsă dependență cu îndeplinirea obligațiilor procesuale, cum este aceea de a declara și motiva în termenul prevăzut de C. proc. civ. recursul împotriva unei hotărâri judecătorești, chiar dacă se precizează în sentința ca și termen de exercitare, 15 zile de la comunicare. Întrucât recurentul nu a respectat dispozițiile mai sus arătate, Înalta Curte văzând dispozițiile art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancțiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva sentinței nr. 141 din 14 august 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2010.