ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.G.G. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., suspendarea executării Ordinului nr. 985

din 22 mai 2009 emis de aceasta din urmă până la soluționarea dosarului de fond

care formează obiectul Dosarului nr. 533/42/2009.

În motivarea acțiunii,

reclamantul susține că ordinul atacat este nelegal, fiind dat cu încălcarea dispozițiilor

art. 99 alin. (1) lit. b) cu aplicarea dispozițiilor art. 65 C. muncii, raportate

la disp. art. 117 din Legea nr. 188/1999, în sensul că reorganizarea invocată nu

este efectivă, ea neproducând o reducere a personalului, cu consecința desființării

efective a locului de muncă sub o cauză reală și serioasă.

Susține că Ordinul atacat

este motivat de adoptarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a administrației publice și nu satisface condițiile de validitate cerute de

art. 99 alin. (1) lit. b) din Statutul funcționarului public și de art. 65 din C.

muncii.

Mai arată reclamantul

că motivul preavizului nu este real și serios de vreme ce "reorganizarea activității''

nu a produs o desființare efectivă a locului de muncă al reclamantului, așa cum

cer dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. b) din Statutul funcționarului public și

art. 65 din 2 C. muncii.

Atât Ordinul nr. 985

din 22 mai 2009, cât și Ordinul nr. 554 din 24 aprilie 2009 sunt motivate, printre

altele, de punerea în aplicare a Ordinului nr. 375/2009 a Președintelui A.N.A.F.

de aprobare a noii structuri organizatorice a direcțiilor generale a finanțelor

publice județene, aparat propriu și unități subordonate, cu modificările și completările

ulterioare.

În fine, arată reclamantul,

termenul de desființare utilizat de art. lll (1) din O.U.G. nr. 37/2009 este impropriu

relativ la "desființarea locului de muncă ocupat de salariat "- art. 65

alin. (1) C. muncii, sau la "reducerea postului ocupat de funcționarul public

"- art. 99 alin. (1) lit. b) din Statutul funcționarului public, acest termen

privind, printre altele, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor.

La data de 03 august 2009,

reclamantul și-a precizat obiectul cererii, în sensul că a solicitat suspendarea

Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 al Președintelui A.N.A.F., act administrativ,

pentru a cărui suspendare s-a exercitat cererea de chemare în judecată iar, prin

încheierea de ședință din data de 12 august 2009 s-a dispus, în temeiul disp. art.

164 alin. (1) C. proc. civ., conexarea Dosarului nr. 583/42/2008 la Dosarul nr.

575/42/2009.

Curtea de Apel Ploiești,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 141 din data de 14

august 2009, a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ,

formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței,

următoarele:

Din conținutul art. 14

alin. (1) al Legii nr. 554/2004, rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii

de suspendare, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie

bine justificat și paguba să fie iminentă. Suspendarea actului administrativ ca

operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație

de excepție de la regula executării din oficiu.

A mai constat prima instanță

că, simpla susținere a reclamantului în sensul că reorganizarea invocată nu este

efectivă, ea neproducând o reducere a personalului, cu consecința desființării efective

a locului de muncă sub o cauză reală și serioasă, nu este de natură a satisface

cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării

actului administrativ, mai ales că reclamantului i s-a oferit un alt loc de muncă

condiții prevăzute în mod expres de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea va fi

respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe

a promovat recurs reclamantul P.G., fără a preciza motivele de nelegalitate și netemeinice

ale hotărârii atacate.

Înalta Curte sesizată

cu soluționarea recursului declarat, în temeiul art. 4 din C. proc. civ. coroborat

cu dispozițiile art. 299 din același act normativ, a constatat că recurentul nu

a respectat dispozițiile art. 303 din C. proc. civ., situație în care va aplica

sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 din C. proc. civ. și va constata nul

recursul declarat.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 303 alin. (1) din C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul

pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă

recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 302

1

din C. proc. civ., a

constatat că recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de

lege în termenul arătat.

Văzând dispozițiile

art. 302

1

din C. proc. civ. raportate la art. 14 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 101 și art. 102 din C. proc. civ.,

care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru depunerea motivelor de recurs,

precum și modalitatea de calcul a termenului, se constată faptul că recurentul nu

a respectat dispozițiile procedurale prevăzute de lege, întrucât data comunicării

sentinței atacate este 15 septembrie 2009 iar data motivării căii de atac este 23

septembrie 2009, peste termenul legal.

Curtea mai reține că exercițiul

drepturilor procesuale, cum este în cauză dreptul de a declara recurs împotriva

prezentei sentințe, se exercită în strânsă dependență cu îndeplinirea obligațiilor

procesuale, cum este aceea de a declara și motiva în termenul prevăzut de

C. proc. civ.

recursul împotriva unei hotărâri judecătorești,

chiar dacă se precizează în sentința ca și termen de exercitare, 15 zile de la comunicare.

Întrucât recurentul nu

a respectat dispozițiile mai sus arătate, Înalta Curte văzând dispozițiile art.

306 alin. (1) din C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost

motivat în termenul legal, va aplica sancțiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul P.G. împotriva sentinței nr. 141 din 14 august 2009 a Curții

de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2010.