ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3083/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 231 din 26 iunie

2001, Judecătoria Sf. Gheorghe a condamnat pe inculpatul G.G. la 2 ani

închisoare, pentru infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C.

pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de

încercare de 4 ani.

Pentru a pronunța această hotărâre,

s-a reținut că inculpatul și partea vătămată sunt oameni de afaceri, patroni ai

unor firme din orașul Baraolt, care se cunoșteau de mai multă vreme.

În luna august 1999 la Tribunalul

Municipiului București a început procedura de declarare a falimentului în

condițiile Legii nr. 64/1995 la SC B. SA București și în cadrul acesteia s-a

ajuns la vânzarea unor clădiri din patrimoniul băncii.

Partea vătămată, aflând din presă de

organizarea licitației pentru vânzarea unei clădiri a negociat direct cu

lichidatorii băncii în vederea cumpărării imobilului respectiv, în care sens la

7 decembrie 2000 a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare, oferind un preț

și în 24 ore de la semnarea actului a plătit și garanția respectivă. În

perioada de 20 zile, prevăzută de lege puteau interveni și alte persoane dacă

ofereau mai mult decât primul ofertant.

În acest interval de timp inculpatul

G.G. aflând de oferta făcută de partea vătămată față de lichidatorul din

București și-a manifestat și el intenția de a participa la licitație pentru a

cumpăra aceeași clădire, după care a căutat-o pe partea vătămată pentru a o

înștiința că are un concurent real la licitație în persoana sa și pentru a

scăpa de el, trebuie să-i plătească o sumă de bani.

În acest scop, cei doi s-au întâlnit

și au discutat această problemă stabilind o sumă în valută pe care victima urma

să i-o dea pentru ca inculpatul să se retragă de la licitație.

Întrucât partea vătămată mai trecuse

printr-o situație asemănătoare creată de fratele inculpatului a anunțat

lucrătorii de poliție care au organizat flagrantul, găsind la inculpat suma de

bani convenită care în urma primirii ei a anunțat lichidatorul că nu mai

participă la licitație.

Tribunalul Covasna prin decizia nr.

150 din 24 octombrie 2001, a admis apelul declarat de inculpat și rejudecând

cauza în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., l-a achitat pentru infracțiunea dedusă judecății.

Curtea de Apel Brașov a respins

recursurile declarate de procuror și partea vătămată (decizia nr. 998 din 28

mai 2002).

Împotriva acestor două decizii,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a

declarat recurs în anulare, deoarece a considerat că aceste hotărâri au fost

pronunțate cu încălcarea legii și susținând că achitarea inculpatului este

consecința unei erori de fapt, a solicitat admiterea recursului în anulare,

casarea hotărârilor pronunțate în apel și în recurs și menținerea sentinței Judecătoriei

Sf. Gheorghe.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 194 alin. (1) C. pen.,

constituie infracțiunea de șantaj în formă simplă, constrângerea unei persoane

prin violență sau amenințare să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva,

dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau

pentru altul.

Având în vedere modul în care

legiuitorul definește infracțiunea de șantaj, rezultă că de esența acestei

fapte penale este atingerea adusă libertății psihice a persoanei căreia

făptuitorul, cu intenție calificată, în funcție de scopul ilicit urmărit, și

anume obținerea unui folos injust, îi induce o stare de temere, de neliniște.

Cu alte cuvinte săvârșirea acestei fapte se soldează întotdeauna cu o lezare a

libertății psihice, ca efect al amenințărilor sau violențelor exercitate de

subiectul activ al infracțiunii pentru a o determina să facă sau să nu facă

ceva, să dea sau să sufere ceva.

În principal, obiectul juridic al

infracțiunii afectat îl constituie relațiile sociale ale căror existență și

normală desfășurare sunt condiționate de manifestarea nestingherită a

libertății psihice a persoanei contra faptelor de îngrădire a posibilității

sale de a acționa după voia sa fără a fi constrânsă prin amenințare sau

violență.

Ținând seama de particularitățile de

ordin structural, infracțiunea de șantaj își menține individualitatea și atunci

când prestația, având ca obiect un bun mobil, nu se execută de persoana

vătămată concomitent cu constrângerea morală sau fizică exercitată de infractor.

Adiacent pot fi periclitate și

relațiile sociale menite să ocrotească patrimoniul persoanei.

Amenințarea ca formă alternativă de

realizare a elementului material al infracțiunii de șantaj, trebuie să fie

aptă, să inspire temere, să suprime ori să restrângă libertatea sau capacitatea

de decizie a persoanei asupra căreia se exercită.

Ca atare nu este relevant dacă

scopul ilicit urmărit s-a produs sau nu, infracțiunea de șantaj fiind comisivă

și instantanee, de pericol, iar nu de rezultat, se consumă în momentul

săvârșirii cu intenție a acțiunii de constrângere.

Analiza probelor administrate în

cauză potrivit principiilor consacrate de art. 1, art. 3 și art. 63 alin. (2)

C. proc. pen., referitoare la scopul procesului penal, aflarea adevărului și

modalitatea de apreciere a probelor denotă că inculpatul a comis fapta imputată

care întrunește obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii

de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

Astfel, potrivit art. 102 din Legea

nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, urmare

a propunerii lichidatorului, judecătorul sindic a aprobat vânzarea directă prin

licitație a unor imobile aparținând B. printre care s-a aflat și cel situat în

orașul Baraolt.

Față de această situație, partea

vătămată a urmat procedura impusă de lege pentru obținerea acelui imobil, el

având prioritate la cumpărarea lui.

La rândul său inculpatul s-a erijat

formal în postura de contraofertant avansând un preț cu mult peste valoarea

reală a clădirii și a exercitat presiuni asupra părții vătămate pretinzându-i o

sumă de bani în valută, în schimbul retragerii sale din competiție.

La refuzul părții vătămate,

inculpatul a atenționat-o că în caz contrar, deși nu are intenția de a

achiziționa acel imobil, va supralicita pentru a o obliga să-l cumpere la un

preț neconvenabil.

Modul cum a procedat inculpatul și a

abordat pe lichidatori, prețul oferit, precum și termenul de gândire solicitat

în vederea deschiderii unui cont de garanție pentru acel preț, denotă că

inculpatul nu a fost un concurent serios dornic să-și exercite un drept legal

în cadrul procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 ci a dorit să obțină un

avantaj material injust ca urmare a amenințării exercitate asupra părții

vătămate.

În afară de aceasta, din probele

administrate rezultă că inculpatul a fost cel care a căutat-o pe partea

vătămată și a avansat oferta deși nu avea disponibilul necesar, societatea lui

nefiind profitabilă în ultimii doi ani.

Demersurile insistente întreprinse

de inculpat către partea vătămată în fața căreia a recunoscut scopul urmărit,

obținerea de bani și nu achiziționarea imobilului, dovedesc intenția acestuia

de a o constrânge să-i dea o sumă de bani. De altfel, fapta păgubitoare pentru

partea vătămată constă în achiziționarea imobilului la un preț nereal, ca

urmare a supralicitării neloiale din partea inculpatului.

Mai mult modul în care inculpatul a

conceput și desfășurat acțiunile, în scopul obținerii unui folos material

injust, excede cadrul onest al negocierilor dintre doi oameni de afaceri,

precum și riscul inerent derulării activității în condițiile economiei de

piață.

Momentul comiterii infracțiunii nu

este acela al înscrierii inculpatului la licitație, ci ulterior respectiv,

acela în care el a luat legătura directă cu partea vătămată și a amenințat-o că

în ipoteza în care nu-i dă suma de bani pretinsă va recurge la anumite mijloace

pentru a o prejudicia și anume creșterea prețului de achiziție al imobilului

prin supralicitarea nejustificată a acestuia.

Totodată, violențele psihice

folosite de inculpat constituie o nouă formă de șantaj prin amenințare în

vederea intimidării părții vătămate.

Ca atare, fiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C.

pen., recursul în anulare urmează să fie admis și casate deciziile Tribunalului

Covasna și Curții de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziilor nr. 150 din 24 octombrie 2001 a Tribunalului Covasna și

nr. 398 din 28 mai 2002 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul G.G.

Casează deciziile atacate și menține

sentința nr. 231 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Sf. Gheorghe.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 iunie 2003.