ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 102/D din 09.03.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2008, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În latură penală:

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor:

1

alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. din 1969;

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. din 1969.

S-a stabilit pedeapsa de executat de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 16 C. proc. pen. și a art. 5 pen., s-a încetat procesul penal prin prescrierea faptelor prev. de:

Prin aceeași sentință au fost pronunțate soluții față de inculpații B., C., D., E., F., G. și H.

În latură civilă:

Au fost obligați inculpații, în solidar, la plata de despăgubiri civile după cum urmează:

- inculpații B., A. și C., la plata sumei de 510.700,28 lei - pentru infracțiunea de evaziune fiscală, către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - ANAF, cu plata de accesorii fiscale calculate până la data debitelor de bază;

- inculpații B., A., C., D. și H., la plata sumei de 8.388.364,59 lei - pentru infracțiunea de înșelăciune, către S.C. I. S.A. Bacău, din care suma de 250.000 euro către partea civilă J.;

- inculpații B., A., C., D., E., F., G. și H., la plata sumei de 2.907.572,28 lei - pentru infracțiunea de delapidare, către S.C. I. S.A. Bacău;

- inculpații B., A., C., D., F., G. și H., la plata sumei de 2.022.255,20 lei - majorări ilegale de capital, către S.C. I. S.A. Bacău;

- inculpații B., A., C., D., E., F., G. și H., la plata sumei de 833.120,45 lei - diferență preț vânzare active și 3.216.542,42 lei - plăți nelegale, către S.C. I. S.A. Bacău;

S-a luat act că partea civilă K. nu a solicitat despăgubiri civile.

S-a dispus menținerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanțele procurorului dispuse în dosarul nr. x/2005 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău.

Pentru a pronunța această hotărâre, notând, prioritar, că, raportat la data comiterii faptelor reținute în sarcina inculpatului A. și pedepsele prevăzute pentru săvârșirea acestora, în vechiul și noul C. pen., legea penală mai favorabilă sunt normele C. pen. din 1969, instanța de fond, în esență, a reținut că inculpatul A., vicepreședinte al consiliului de administrație, director general adjunct și acționar majoritar la S.C. I. S.A., a săvârșit următoarele infracțiuni:

1

alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (infracțiunea continuată prev. de art. 272

1

alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 fiind absorbită în mod natural în infracțiunea mai gravă de delapidare), constând în aceea că, în mod repetat, în perioada anilor 01.01.1999 - 31.12.2004:

- a procedat la majorarea ilegală a capitalului social, cauzând S.C. I. S.A., o pagubă de 20.222.552.000 lei;

- a procedat la vânzarea ilegală, în detrimentul societății pe care o administra, a unor active din patrimoniul acesteia, cauzând acesteia un prejudiciu de 8.331.204.520 lei;

- a dispus efectuarea unor plăți nelegale din casieria societății, prin intermediul inculpatelor C. și H., în favoarea altor persoane fizice, fără documente justificative, cauzând o pagubă de 32.165.424.125 lei;

Prejudiciu total: 60.719.180.645 ROL.

- acte materiale de delapidare cu participarea inculpaților B., D., F., C., E., G. și H., săvârșite în perioada 1 ianuarie 1999 - 31 decembrie 2004, prin conceperea, întocmirea, semnarea și folosirea unui important număr de documente comerciale și financiar - contabile falsificate, prin care s-a produs un prejudiciu total de 73.500.536.847 ROL, defalcat după cum urmează:

- în relația cu S.C. L. S.R.L. Bacău - administrator inculpatul F., a dispus efectuarea unor plăți nelegale, cu documente contabile ce nu reflectau realitatea, în valoare totală de 34.315.544.309 ROL, sumă ce constituie pagubă pentru S.C. I. S.A.;

- în relația cu S.C. M. S.R.L. Bacău - administrator inculpata C., a dispus efectuarea unor plăți nelegale către aceasta, cu documente contabile ce nu reflectau realitatea, în valoare de 7.619.729.948 ROL, sumă care constituie pagubă pentru S.C. I. S.A.;

- în relația cu S.C. N. S.R.L. Bacău, administrator - inculpatul E., a dispus efectuarea unor plăți nelegale către această societate, cu documente contabile ce nu reflectau realitatea, în valoare de 26.001.244.200 ROL, sumă care constituie pagubă pentru S.C. I. S.A.;

- în relația cu S.C. O. S.R.L. - administrator inculpatul G., a dispus efectuarea unor plăți nelegale către această societate, cu documente contabile ce nu reflectau realitatea, în valoare de 5.564.018.390 ROL, sumă ce constituie pagubă pentru S.C. I. S.A.;

- acte materiale de delapidare cu participarea inculpaților B., C., H. ș.a., prin care s-a produs un prejudiciu total de 25.075.722.832 ROL, defalcate după cum urmează:

- în perioada ianuarie 1999 - 31 decembrie 2004, a dispus în mod ilegal transferarea și implicit plata sumei de 12.200.000.000 lei, din conturile S.C. I. S.A., în conturile numitului P., în interesul său și al inculpatului B., în urma acestor activități infracționale dobândind împreună cu inculpatil B., în schimbul acelei sume, un număr de 489.918 acțiuni - câte 244.959 fiecare;

- în perioada 2000 - 2002, a dispus, în mod ilegal, împreună cu ceilalți inculpați menționați anterior (semnând documente nelegale în acest sens, votând în adunarea generală) restituirea sumei de 7.078.550.000 lei, reprezentând aport social al unor acționari la privatizarea S.C. I. S.A. (G. și B.);

- în perioada 1 ianuarie 1999 - 31 decembrie 2004, împreună cu ceilalți inculpați, pentru aceleași scopuri și în aceleași condiții, a dispus în mod ilegal plata sumei de 9.797.172.832 lei, reprezentând contravaloarea unor produse agroalimentare (vin, struguri, produse din carne și altele), fără să existe documente justificative (acte de recepționare, dare în consum, înregistrare în contabilitate).

- în relația cu S.C. Q. S.R.L. și S.C. R. S.R.L. Bacău - administrator P., a dispus efectuarea unor plăți nelegale, fără documente justificative, către aceste societăți, cauzând un prejudiciu în valoare de 6.979.140.092 ROL;

- în relația cu S.C. S. S.R.L. - administrator J., a dispus efectuarea unor plăți nelegale, fără documente justificative, către această societateM cauzând un prejudiciu în valoare de 3.403.968.962 ROL;

- în calitate de parte la Contractul de cesiune din 27.12.2000 încheiat cu P., a primit de la partea vătămată/parte civilă J. (participant ca terț) suma de 250.000 USD, inducându-l în eroare că, ulterior, îi va cesiona 244.959 acțiuni S.C I. S.A, din cele 489.918 primite prin același act de la P., promisiune ce nu s-a mai realizat, producând astfel părții vătămate/părții civile J. un prejudiciu de 250.000 USD (22.333 ROL/USD la data săvârșirii faptei)

- în perioada 1 ianuarie 1999 - 31.12.2004, în calitate de administrator al S.C. I. S.A., nu a luat măsuri de virare la bugetul consolidat al statului, în mod constant și în cotele prevăzute de lege, a sumelor de bani (total impozit pe profit 5.107.002.789 ROL) datorate sub formă de impozite și alte taxe curente, proucând statului o pagubă prin:

- înregistrarea pe costuri a sumei de 8.249.219.998 ROL, reprezentând vin și struguri, fără să existe documente justificative privind consumul;

- înregistrarea pe cheltuieli a sumei de 1.547.952.839 ROL, reprezentând preparate din carne, fără să existe documente justificative privind consumul;

- înregistrarea pe cheltuieli a diferențelor rezultate din achiziționarea cu un preț mai mare (6.299.147.720 ROL), a imobilului din S. și revânzarea la un preț mai mic (2.608.000.000 ROL), diferența înregistrându-se pe "Cheltuieli reprezentând valoarea neamortizată a imobilizărilor cedate sau scoase din activ" - 3.691.147.720 ROL;

- înregistrarea pe cheltuieli a diferențelor rezultate din achiziționarea cu un preț mai mare (4.250.000.000 ROL), a imobilului din L. și revânzarea la un preț mai mic (887.640.000 ROL), diferența înregistrându-se pe "Cheltuieli reprezentând valoarea neamortizată a imobilizărilor cedate sau scoase din activ " - 3.362.360.000 ROL;

- a înstrăinat o parte din bunurile sechestrate în cauză. Astfel, deși organele de urmărire penală, prin ordonanța din 26.04.2006, au dispus aplicarea sechestrului asigurator pe bunurile inculpaților B. și A., aceștia, după aplicarea sechestrului asigurator și semnarea proceselor - verbale de aplicare a sechestrului, au vândut o parte din aceste bunuri unor alte persoane (rude sau alte terțe persoane).

- în perioada 1 ianuarie 1999 - 31.12.2004, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu ajutorul inculpaților B., E., D., C., F., H. și G., a efectuat importante tranzacții financiar-bancare suspecte de spălare de bani, prin intermediul unor societăți comerciale din Bacău și alte locații din țară, special înființate în acest sens, reciclând suma de peste 814.000 EURO;

- în perioada 1 ianuarie 1999 - 31.12.2004, împreună cu inculpații B., E., D., C., F., H. și G., a inițiat și constituit în condițiile menționate, în scopul săvârșirii de infracțiuni de delapidare, evaziune fiscală și spălarea banilor proveniți din acestea, cauzând importante pagube S.C. I. S.A. (inclusiv aducerea acesteia în stare de insolvență) și bugetului de stat.

Constatând dovedită existența faptelor și a vinovăției inculpatului A., instanța de fond a dispus condamnarea sa coform dispozitivului, în privința înfracțiunilor prev. de art. 271 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1991 și de art. 290 C. pen.din 1969, deopotrivă reținute în sarcina acestuia, constatând, raportat la perioada în care au fost comise, 01.01.1999 - 31.12.2004, că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul A., care a solicitat achitarea sa, arătând că nu a prejudiciat în vreun fel societatea pe care o administra și nici nu a desfășurat operațiuni ascunse de spălare de bani, soldurile cu societățile menționate în actul de sesizare fiind 0.

Prin decizia penală nr. 470 din 13 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 102/D/2015 din 9.03.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2008.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată, iar în rejudecare, cu privire la inculpatul A., s-au decis următoarele:

În latură penală:

În baza art. 386 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. prin actul de sesizare, în ceea ce privește infracțiunile de delapidare și înșelăciune, din infracțiunile prevăzute de art. 215

1

alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracțiunile de:

- delapidare, prev. de art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (în care se includ și actele materiale reținute prin rechizitoriu în conținutul infracțiunii de înșelăciune - fapte comise în relația cu S.C. Q. S.R.L. și S.C. R. S.R.L. Bacău și, respectiv, cu S.C. S. S.R.L.);

- înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (infracțiune in formă simplă).

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

A fost menținută dispoziția de condamnare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. din 1969, art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 3 ani.

A fost redus cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului A. prin sentința apelată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen., de la 2 ani și 10 luni închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare și, respectiv, 2 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, și s-a stabilit pedeapsa de executat de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.

În latura civilă, printre altele, în temeiul art. 19 și art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 998, art. 999 și art. 1003 C. civ. din 1864, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. I. S.A. și au fost obligați inculpații B., A. și C., în solidar, la plata către partea civilă, a sumei de 2.351.499 lei RON cu titlu de daune materiale.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-au lăsat nesoluționate acțiunile civile exercitate de părțile civile Statul Român, prin A.N.A.F. și J.

S-a luat act că persoana vătămată K. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și s-au înlăturat dispozițiile contrare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, în urma cercetării judecătorești efectuate în cauză, a reținut, în esență, că încadrarea juridică dată unor fapte reținute în sarcina inculpatului A. nu este cea corectă.

În acest sens, instanța de apel a notat că efectuarea unor plăți nelegale, fără documente justificative către S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L. (administrator P.) și S.C. S. S.R.L. (administrator J.), în valoare de 6.979.140.092 ROL, respectiv 3.403.968.962 ROL, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. întrucât fapta administratorului de a prejudicia societatea pe care o administrează, prin folosirea disponibilităților acesteia, prin efectuarea unor plăți nelegale, nu este rezultatul unei induceri în eroare a vreunei persoane (în cazul de față S.C. I. S.A., reprezentată chiar de inculpații B., A. sau C.), ci a unei rele credințe în activitatea de administrare, ce a dus la obținerea unui folos de către o altă persoană, rezultat urmărit și produs. Ca urmare, această activitate infracțională reprezintă, în fapt, acte materiale din cadrul infracțiunii de delapidare în formă continuată, reținută față de prejudiciul cauzat S.C. I. S.A. în raport cu alte societăți, fără a exista vreo diferență între modurile de operare relevate.

În consecință, s-a notat că în sarcina inculpatului A. nu se va reține existența a două infracțiuni, de delapidare în formă continuată și înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 215

1

alin. (1), (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, respectiv de art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ci a două infracțiuni, una de delapidare în formă continuată prev. de art. 215

1

alin. (1), (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (în care sunt incluse însă și faptele comise în relația cu S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L.-administrator P., și S.C. S. S.R.L. - administrator J.), prin care s-ar fi cauzat prejudicii în valoare de 6.979.140.092 ROL, respectiv 3.403.968.962 ROL, și o infracțiune de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 C. pen. din 1969, constând în inducerea în eroare a celeilalte părți din contractul de cesiune nr. 4716/27.12.200, încheiat cu P.

Trecând în continuare la analiza infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în fond inculpatul A., constând în aceea că, în calitate de parte în contractul de cesiune din 27.12.2000 încheiat cu P., a primit de la persoana vătămată J. (participant ca terț) suma de 250.000 USD, inducându-l în eroare că ulterior îi va cesiona 244.959 acțiuni la S.C. I. S.A., din cele 489.918 primite prin actul anterior menționat de la P., promisiune ce nu s-a mai realizat, cauzându-i-se, astfel, persoanei vătămate J. un prejudiciu de 250.000 USD, instanța de apel a apeciat că aceasta nu este prevăzută de legea penală, lipsindu-i unul dintre elementele constitutive.

În acest sens, a reținut, în primul rând, că persoana vătămată nu a fost parte în contract, acesta fiind semnat de către inculpații A. și B. și de numitul P.. Prin contract, P. a cedat fiecăruia dintre cei doi inculpați câte 244.959 acțiuni pe care le deținea la Asociația salariaților T. Bacău, în schimbul sumei totale de 500.000 USD, pe care a declarat că a primit-o de la aceștia. Prin aceeași convenție, cei doi inculpați se obligau să cesioneze persoanei vătămate J. un număr de 244.959 acțiuni din cele primite, precizând că au primit de la acesta din urmă contravaloarea acțiunilor, respectiv 250.000 USD, dar și cesiunea o vor face ulterior. În consecință, instanța a constatat că inculpații și-au asumat obligația de a cesiona numărul de acțiuni anterior menționat, nu către o parte din contract, ci către un terț - J., motiv pentru care acesta nu putea fi indus în eroare prin convenția de referință.

Pe de altă parte, s-a reținut că cei doi inculpați și-au asumat o obligație de a cesiona, susținând că au primit suma de 250.000 USD de la persoana vătămată J. Or, paguba astfel produsă (incertă în condițiile în care în fața instanței civile persona vătămată a susținut că nu a dat această sumă de bani inculpaților) nu este rezultatul promisiunii făcute de inculpați, deci a unei induceri în eroare, astfel că în sarcina acestora nu se poate reține infracțiunea de înșelăciune în convenții.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., instanța de apel a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 din C. pen. din 1969, reținând că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 C. pen., reținută în sarcina inculpatului, constând în aceea că, în perioada 01.01.1999 - 31.12.2004, în calitate de administrator al S.C. I. S.A., nu a luat măsuri de virare la bugetul consolidat al statului, în modul constatat și în cotele prevăzute de lege, a sumelor de bani (impozit pe profit 5.107.002.789 ROL) datorate sub formă de impozite și alte taxe curente, prin:

- înregistrarea în contul cheltuieli a sumei de 8.249.219.998 ROL, reprezentând vin și struguri, și a sumei de 1.547.952.839 ROL, reprezentând preparate din carne, fără să existe documente justificative privind consumul;

- înregistrarea în contul cheltuieli a diferențelor rezultate din achiziționarea cu un preț mai mare a imobilelor din S. și L. și vânzarea acestora la un preț mai mic, diferențele înregistrându-se în contul "cheltuieli reprezentând valoarea neamortizată a imobilizărilor cedate sau scoase din activ", instanța de apel a notat, că, dincolo de descrierea deficientă a actelor materiale de evaziune fiscală, în concret, activitățile reținute ca ilicite nu se încadrează în norma de incriminare.

În acest sens, reținând că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi, evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, instanța de apel a constatat că atât achiziția de carne și vin, cât și cumpărarea și vânzarea celor două imobile sunt tranzacții/operațiuni reale, neîntocmirea unor bonuri de consum (așa cum au reținut experții contabili și instanța de fond) neafectând realitatea acestor achiziții.

Totodată, nici înregistrarea eronată a diferenței de preț pentru cele două imobile (în contul cheltuieli reprezentând valoarea neamortizată a imobilizărilor cedate sau scoase din activ) nu reprezintă o operațiune nereală, ci doar o aplicare greșită a normelor de contabilitate. Prin urmare, chiar dacă experții au stabilit că prin aceste înregistrări eronate s-a diminuat impozitul pe profit, nefiind îndeplinită condiția ca acest rezultat să fie rezultatul înregistrării unor operațiuni nereale, așa cum prevede art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, fapta nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la aceeași infracțiune, reținând că aceasta a fost comisă până în anul 2003 (31 decembrie), instanța de apel a constat că, la data de 31.12.2015, s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale (calculat conform art. 124 C. pen. din 1969, în varianta anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012, prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în varianta anterioară intrării în vigoare a Legii 50/2013).

Reținând însă că soluțiile de achitare au prioritate față de cele de încetare a procesului penal, instanța de apel a dispus achitarea inculpatului pentru această infracțiune, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Instanța de apel a constatat că inculpatul A. a fost cercetat și pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, întrucât a înstrăinat bunurile sechestrate, dar că prin sentința apelată nu s-a dispus vreo soluție cu privire la această infracțiune. Constatând că a fost însă învestită numai cu apelul inculpatului, Curtea a notat că nu poate dispune în apel condamnarea acestuia pentru această infracțiune, întrucât s-ar încălca principiul instituit prin art. 418 C. proc. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, instanța de apel a reținut că activitatea concretă reținută în sarcina inculpatului A. sub această încadrare juridică, constând în aceea că, în perioada 01.01.1999 - 31.12.2004, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a efectuat importante tranzacții financiar-bancare suspecte de spălare de bani, prin intermediul unor societăți comerciale din Bacău și alte locații din țară, special înființate în acest sens, reciclând suma de 814.000 euro, nu se încadrează în norma de incriminare.

Infracțiunea de spălare de bani nu poate consta în tranzacții finanaciar-bancare supecte de spălare de bani, ci doar în schimbarea sau transferul de bunuri (lit. a) sau ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora (lit. b), fără a mai fi necesară analiza celorlalte condiții prevăzute de norma de incriminare.

În acest sens, a reținut că, în afara câtorva trimiteri făcute în rechizitoriu, din probatoriul administrat nu a rezultat că în urma săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală sau a actelor de delapidare s-ar fi obținut sume de bani care să fie reciclate, transferate sau care să suporte alte operațiuni de ascundere, de disimulare a provenienței, proprietății etc. Ca urmare, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. și pentru această infracțiune.

În ceea ce privește prejudiciul produs în cauză prin fapta inculpatului A., plecând de la concluziile raportului de expertiză financiar contabilă efectuată în apel, Curtea a reținut ca fiind cert faptul că acesta datorează S.C. I. S.A. suma de 34.207 lei.

Instanța a respins apărările inculpatului vizând intevenirea unei compensări a datoriei către S.C. I. S.A. cu salariile sale neridicate de la firmă ulterior comiterii faptelor, reținând că aceasta nu putea interveni întrucât, pe de o parte, din punct de vedere contabil, conturile sunt diferite, iar, pe de altă parte, nu pot fi ridicate sume în avans pentru salariile viitoare.

A mai reținut că la această sumă se adaugă și diferențele dintre prețul de achiziție al imobilelor de la L. și .S., de către S.C. I. S.A., de la inculpatul A. și B., și prețul la care au fost vândute acelorași inculpați sau persoanei vătămate J. (imobilul de la L.), respectiv de 369.114 RON pentru imobilul din S. și de 336.236 RON pentru imobilul din L.

Prejudicierea societății în acest mod și însușirea acestor diferențe de către inculpatul A. (alături de inculpatul B.) este evidentă și face parte dintr-un complex de operațiuni fictive sau reale, menite să conducă la scoaterea unor sume sau bunuri din societate, în special în folosul acestuia (acestora).

S-a reținut în acest sens că locuința de vacanță din S. a fost achiziționată de S.C. I. S.A. de la inculpații A. și B. pentru suma de 629.914 RON (contract din 19.05.1999), fiind ulteior vândută, la data de 26.09.2002 (contract 3481), acelorași inculpați, pentru o sumă mult mai mică - 260.800 lei.

Prin contractul din 23.12.1999 a fost achiziționat de către S.C. I. S.A. un imobil în L., jud. Bacău (de la inculpatul B. și numiții J. și U.), pentru suma de 425.000 lei, imobil ce a fost vândut, la data de 30.07.2001 (contract nr. x), pentru suma de 88.764 lei.

În realitate, aceste imobile nu au intrat efectiv în posesia S.C. I. S.A., astfel că tranzacțiile frauduloase descrise au avut ca efect atât devalizarea societății și îmbogățirea celor doi inculpați, pe termen mediu, acestea contribuind, deopotrivă, la falimentarea societății. Aceasta întrucât, în perioada de referință, societatea a apelat la numeroase credite bancare (costurile fiind foarte mari, datorită dobânzilor foarte mari) pentru a-și asigura fondurile necesare desfășurării activității comerciale de bază și pentru a asigura fondurile necesare pentru transferul ilicit al acestora către inculpați și nu numai. Or, dacă s-ar fi luat în considerare și creșterile generale de prețuri pentru imobile din perioada respectivă, s-ar fi ajuns la concluzia că paguba cauzată S.C. I. S.A. a fost mult mai mare.

Totodată, instanța de apel a reținut că intră în compunerea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului și sumele sustrase de acesta din societate prin folosirea unei operațiuni frauduloase de înlocuire aport capital.

În acest sens a notat că, pentru a asigura o aparență de legalitate a acestor demersuri, efectuarea lor a fost votată în adunarea generală a acționarilor, în care acționarii majoritari erau tocmai inculpații A. și B. Or, în condițiile în care S.C. I. S.A. era o societate pe acțiuni, acest gen de operațiuni nu era legal, întrucât bunurile aduse ca aport de capital intrau în activele acestuia și nu mai puteau fi restituite, singurele operațiuni permise fiind vânzarea de acțiuni sau dizolvarea societății. Însă, inculpații nu puteau apela la aceste operațiuni legale, deoarece societatea avea datorii enorme, astfel că nu s-ar fi permis dizolvarea ei, iar vânzarea acțiunilor s-ar fi făcut cu mare dificultate datorită lipsei de cumpărători.

Valoarea acestor restituiri se ridică la suma de 707.855 RON, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale și la judecata în fond (restituiri numerar). Expertul desemnat să efectueze expertiza contabilă în apel le-a luat în calcul pentru a stabili soldurile societății în raport de inculpații A. și B.

Curtea a mai notat că o altă operațiune prin care s-a cauzat un prejudiciu S.C. I. S.A. a constituit-o folosirea, în interes propriu sau a altor persoane, a unor produse achiziționate și plătite de societate, care nu aveau legătură cu obiectul de activitate al aceteia, respectiv produse din carne, pui vii, vin și struguri.

Reținând însă că probatoriul administrat în cauză nu combate în mod rezonabil apărarea inculpaților A. și B. vizând folosirea cărnii și a puilor vii pentru a oferi o masă caldă salariaților societății, instanța nu a luat în calcul aceste sume la stabilirea prejudiciului, aplicând principiul in dubio pro reo.

Instanța a apreciat însă că apărarea anterior menționată nu poate justifica și achizițiile de vin și struguri în valoare de 824.921 RON, de aprox. 7 ori mai mare față de valoarea produselor din carne, reținând, pe de o parte, că vinul nu putea și nu a fost folosit la asigurarea unei mese calde salariaților societății, iar pe de altă parte, că nu putea servi acestui scop nici cantitatea de struguri foarte mare cumpărată de firmă, în condițiile în care numărul salariaților nu era foarte mare (169) în perioada de referință.

Toate aceste aspecte, coroborate cu lipsa vreunui document contabil din care să rezulte vânzarea/prelucrarea/consumul acestora, sau a declarațiilor unor salariați ai societății în acest sens, au fost apreciate că justifică concluzia însușirii și folosirii acestor produse de către inculpați, în folosul lor sau al altor persoane, constituind elemente ale activități complexe de delapidare.

Instanța de apel a mai notat că în cuantumul prejudiciului trebuie avută în vederea și contravaloarea autoturismului x, respectiv de 41.650 lei, care a fost luat în calcul la stabilirea soldului contului inculpatului A., deși, în fapt, fusese vândut anterior acestuia.

Sub același aspect a reținut că, deși experții care au efectuat expertiza contabilă în faza apelului, au stabilit că soldul inculpatului A. față de societate este de doar de 34.207 lei, se observă că, potrivit actelor doarului, acesta (împreună cu coinculpatul B.), a ridicat sume mari de bani din casieria S.C. I. S.A. (de peste 1.000.000 lei), pe care le-a folosit o perioadă îndelungată în interes personal. Or, chiar dacă acest avans a fost compensat cu dividende de plată, el reprezintă tot o activitate interzisă de lege, respectiv o modalitate alternativă de comitere a infracțiunii de delapidare. Practic, aceste sume nu au putut fi folosite de societate, în condițiile în care aceasta se angajase în numeroase împrumuturi cu dobânzi foarte mari.

În considerarea argumentelor prezentate, în concluzie, Cutea a stabilit că prejudiciul total cauzat S.C. I. S.A. de către inculpații A. și B. este de 2.351.499 lei RON.

A mai reținut că, în același scop, inculpatul A. (alături de coinculpații B. și C., cu care avea o înțelegere prealabilă), a asigurat circuitul economic fictiv dintre S.C. I. S.A. și societățile administrate de inculpații F. (S.C. L. S.R.L.), E. (S.C. N. S.R.L.), G. (S.C.O. S.R.L.), D. (S.C.V. S.R.L.), dar și J. (S.C. S. S.R.L.) și chiar de inculpata C., prin S.C. M. S.R.L. Acest circuit economic viza obținerea de credite în baza unor facturi și cifre de afaceri care nu aveau corespondent în realitate (tranzacțiile dintre aceste societăți se desfășurau doar scriptic, circuitul se închidea și banii ajungeau, în cea mai mare parte, la S.C. I. S.A., pentru a se asigura derularea în continuare a activității, dar și pentru a se obține fonduri în vederea scoaterii lor din societate prin modalitățile prezentate mai sus, în special în folosul inculpaților A. și B.). Aceste operațiuni de creditare excesivă au contribuit la rândul lor la majorarea pierderilor financiare ale societății și, în final, alături de devalizarea permanentă, la falimentul acesteia.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, Curtea a constatat că aceasta a fost just stabilită de către instanța de fond, întrucât, deși pedepsele prevăzute de C. pen. în vigoare pentru infracțiunile de delapidare și constituirea unui grup organizat sunt mai mici față de cele prevăzute de legea penală anterioară (de la 3 ani la 10 ani și 6 luni pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave și de la 3 ani la 10 ani pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. (2) C. pen., față de închisoarea de la 10 la 20 de ani închisoare, respectiv de la 3 ani la 15 ani, în C. pen. din 1969), în condițiile în care se impune a fi valorificată conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptelor, care nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă decât în baza vechii legi, dar care are ca efect stabilirea limitelor maxime de pedeapsă, potrivit C. pen. din 1969, la 10 ani, respectiv 3 ani închisoare, iar contopirea pedepselor pentru cele două infracțiuni nu presupune aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsa, legea penală veche este mai favorabilă.

Deopotrivă, instanța de apel a constatat că nu a intervenit prescripția specială a răspunderii penale pentru nici una dintre cele două fapte, nici potrivit vechiul C. pen., dar nici potrivit noii legi penale.

În acest sens a reținut că, potrivit art. 122 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, termenul de prescripție pentru infracțiunea de delapidare prev. de art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. din 1969 este de 15 ani, iar prescripția specială prev. de art. 124 C. pen. din 1969 (în forma Legii nr. 63/2012) intervine după încă jumătate din acest termen (în total 22 ani și 6 luni). Pentru infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, termenul de prescripție este de 10 ani (art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969), iar termenul de prescripție specială de 15 ani.

Pe de altă parte, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripție pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave este de 10 ani, iar cel de prescripție specială (calculat potrivit art. 155 alin. (4) C. pen.) este de 20 de ani.

Termenul de prescripție pentru infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat este de 8 ani (calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.), iar cel de prescripție specială este de 16 ani.

Or, aceste termene de prescripție specială nu s-au împlinit pentru niciuna dintre cele două infracțiuni, dată fiind data comiterii ultimelor acte componente ale infracțiunilor - 2003, respectiv 2004.

În consecință, în raport cu agumentele prezentate, instanța de apel a menținut soluția de condamnare pronunțată de prima instanță față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și constituire de grup organizat.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate în fond, Curtea a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. din 1969 este nelegală întrucât, ca efect al reținerii în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, în condițiile art. 76 alin. (2) C. pen. din 1969, pedeapsa minimă ce s-ar fi putut aplica era de 3 ani și 4 luni.

Notând însă că a fost învestită numai cu apelul inculpatului, Curtea a constatat că nu poate agrava situația apelantului în propria cale de atac, motiv penru care, în aplicarea principiului non reformatio in peius, a dispus menținerea pedepsei aplicate acestuia de către instanța de fond pentru infracțiunea de referință.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu ref. la art. 323 C. pen. din 1969, constatând că aceasta este orientată spre limita maximă stabilită ca efect al reținerii în beneficiul inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, deși pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de delapidare a fost orientată spre minimul acestei valori, în vederea asigurării unei sancționări proporționale, Curtea a redus cuantumul acestei pedepse de la 2 ani și 10 luni, la 2 ani închisoare, menținând cuantumul pedepsei rezultante principale de 3 ani închisoare pentru inculpatul A.

În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate aceluiași inculpat, Curtea a constatat că, raportat la prejudiciul cauzat, la urmările produse prin faptele ilicite (falimentul S.C. I. S.A., pierderea a sute de locuri de muncă, datorii imense la bugetul de stat), la faptul că inculpatul a fost unul dintre principalii beneficiari ai sumelor luate fraudulos din societate, asupra căreia, la fel de fraudulos, a dobândit controlul, chiar dacă a trecut o perioadă îndelungată de la data comiterii faptelor, scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a acesteia.

În același sens a reținut că inculpatul nu a manifestat vreun regret legat de activitatea infracțională, nu a făcut vreun minim efort pentru repararea pagubei, ci, dimpotrivă, a împiedicat acoperirea parțială a prejudiciului prin înstrăinarea unor bunuri asupra cărora se aplicase sechestru asigurător.

Curtea a menținut și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 3 ani, reținând că, deși aplicarea pedepselor accesorii este obligatorie în cauză, nu poate complini această omisiune a instanței de fond în calea de atac a inculpatului, întrucât s-ar încălca principiul non reformatio in peius.

*****

Împotriva deciziei din apel a declarat recurs în casație inculpatul A.

În motivarea căii de atac, inculpatul, prin apărător ales, a invocat un unic caz de recurs în casație, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în considerarea căruia a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului in casație, casarea parțială a deciziei contestate, urmând ca în rejudecare, constatându-se că au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ca urmare a greșitei aplicări a art. 5 C. pen. și a încălcării principiului non reformatio in peius, să se dispună:

- schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunile de delapidare (prev. de art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. din 1969) și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni (prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. din 1969), în infracțiunile de delapidare (prev. de art. 295 C. pen. rap. la art. 308 C. pen. si art. 309 C. pen.) și constituire a unui grup infracțional organizat (prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.);

- încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.), întrucât la data de 30.12.2014 s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale cu privire la această faptă;

- redozarea pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare (prev. de art. 295 C. pen. rap. la art. 308 C. pen. și art. 309 C. pen.), în considerarea respectării principiului non reformatio in peius, prin reducerea pedepsei concret aplicată la minimul special de 2 ani, coroborat cu aplicarea dispozițiilor art. 91 și urm. C. pen., referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În esență, în motivarea recursului în casație, inculpatul A., prin apărător ales, a invocat nelegalitatea deciziei atacate, susținând că aceasta se circumscrie atât greșitei aplicări a dispozițiilor art. 5 C. pen. referitoare la stabilirea legii penale mai favorabile, cât și nerespectării principiului non reformatio in peius.

În acest sens, cu privire la greșita aplicare a art. 5 C. pen., apărarea a arătat că, după dispunerea soluției de achitare pentru trei dintre cele cinci infracțiuni pentru care inculpatul fusese condamnat în fond, instanța de apel trebuia să observe că, analizând cele 2 infracțiuni pentru care a considerat indiscutabilă vinovăția acestuia, deveneau incidente normele privind prescripția specială a răspunderii penale pentru una dintre acestea (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni - constituire a unui grup infracțional după schimbarea încadrării juridice), caz în care devenea evident că legea penală mai favorabilă era, în concret, legea nouă, prin raportare la împrejurarea neaplicării dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni (de altfel, singurele care făceau în mod real necesară aplicarea legii penale vechi).

Or, prin aplicarea greșită a dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă au fost aplicate față de inculpat pedepse în alte limite decât cele legale, respectiv nu a fost constatată împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale în raport cu infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat și nu a fost aplicată o pedeapsă pentru infracțiunea de delapidare în limitele prevăzute de legea nouă, respectiv 2-7 ani (cu aplicarea art. 308 și 309 C. pen.).

În acest sens, apărarea a susținut că, în concret, instanța de apel a procedat în mod nelegal pentru că, prioritar, a apreciat greșit asupra limitelor de pedeapsă aferente infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, raportându-se la forma agravantă a infracțiunii, prev. de art. 367 alin. (2) C. pen., deși trebuia să se raporteze strict la forma simplă a infracțiunii, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În acest context, subsecvent, instanța de apel a apreciat nelegal că termenul de prescripție generală, respectiv, specială, a răspunderii penale pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este de 8 ani, respectiv, 16 ani, în loc de 5 ani respectiv 10 ani. Or, procedând în acest fel, instanța de apel nu a constatat împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracțiunea de referință, deși era împlinit încă din data de 30.12.2014, ceea ce implica o soluție de încetare a procesului penal pentru această faptă și, corelativ, excludea posibilitatea existenței unui concurs de infracțiuni, context în care, în mod evident, legea penală mai favorabilă în raport de unica infracțiune pedepsibilă - delapidarea, era noul C. pen.

Ca urmare, prin greșita aplicare a art. 5 C. pen., recurentului i s-au aplicat, în concret, pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru argumentele prezentate, apărarea a susținut că, ulterior dispunerii schimbării încadrării juridice a infracțiunii de delapidare, ca urmare a reținerii caracterului mai favorabil al dispozițiilor noului C. pen., este necesar ca instanța de recurs să stabilească o nouă pedeapsă față de inculpat pentru această infracțiune, la limita specială minimă prevăzută de noua lege penală, respectiv 2 ani închisoare, în considerarea principiului non reformatio in peius și a dezlegării obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept în materie penală prin decizia nr. 10/2014.

În ceea ce privește nerespectarea principiului non reformatio in peius, susținând că practica constantă a Înaltei Curți în materia de referință reliefează o interpretare extensivă a sferei cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sens în care, cu titlu exemplificativ, a evocat deciziile nr. 26/RC/2014, nr. 51/RC din 19 februarie 2016, nr. 63/RC din 2 martie 2016, nr. 230/RC din 6 octombrie 2014, nr. 115/RC din 1 aprilie 2015 și nr. 124/RC din 8 aprilie 2015, apărarea a susținut că instanța de apel a încălcat principiul prev. de art. 418 alin. (1) C. proc. pen. întrucât, deși în apelul inculpatului, a dispus achitarea acestuia pentru trei dintre cele cinci infracțiuni pentru care fusese condamnat în fond, dar și reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. din 1969, în final, a stabilit o pedeapsa rezultantă identică cu cea stabilită de prima instanță (de 3 ani închisoare), situație care constituie o veritabilă agravare în concret a situației juridice a inculpatului în propria cale de atac.

În timpul procedurii de comunicare a cererii de recurs în casație prev. de art. 439 C. proc. pen., intimatul inculpat B., prin apărător ales, a transmis la dosar, la data de 13.11.2017, un memoriu cuprinzând concluzii scrise, prin care a solicitat extinderea efectelor recursului în casație declarat de inculpatul A. și în ceea ce îl privește, arătând că are o situație juridică identică cu a acestuia .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 24 noiembrie 2017, sub nr. x/110/2008**, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 26 ianuarie 2018.

După înregistrarea cauzei pe rolul instanței supreme, la data de 05.12.2017, intimata inculpată C., prin apărător ales, a transmis la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului în casație declarat de inculpatul A. și examinarea cauzei, prin extindere, și cu privire la persoana sa .

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 26 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv 23 martie 2018, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea