ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3648/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 960 din 29 august 2002, Tribunalul Suceava a admis acțiunea introdusă de reclamantul O.Gh. împotriva pârâților C.I., B.M. și SC U.A. SA Suceava, pe care i-a obligat, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 85.092.689 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor la autoturismul, proprietatea lui O.Gh., avariat în urma accidentului de circulație din 26 ianuarie 2002, de către autoturismul, proprietatea pârâtului C.I., condus de pârâtul B.M. Instanța a reținut că vinovat de producerea accidentului și de avarierea autoturismului, proprietatea reclamantului, se face B.M. și că autovehiculul condus de acesta din urmă beneficiază de asigurarea R.C.A.

la SC U.A. SA Suceava. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul și pârâții C.I. și SC U.A. SA Suceava. Prin încheierea din 13 martie 2003, Curtea de Apel Suceava a dispus, conform art. 244 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecării recursurilor până la rezolvarea definitivă a cauzei penale privind pe pârâtul B.M. S-a reținut că se impune întreruperea judecării procesului civil, față de rechizitoriul din 21 noiembrie 2002, prin care B.M. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt a autoturismului, proprietatea pârâtului C.I., cu care a produs accidentul de circulație, urmând a se stabili în penal răspunderea persoanelor chemate în judecată în cauza civilă de față.

Împotriva încheierii de suspendare a declarat recurs reclamantul O.Gh., care nu a invocat nici un motiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., dar, din expunerea în fapt a criticilor aduse încheierii, acestea se pot încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține, în esență, că fapta, pentru care B.M. a fost trimis în judecată penală, nu are nici o legătură cu obiectul cauzei civile de față, care se întemeiază și pe dispozițiile art. 49 - 51 și art. 57 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, în sensul că asigurătorul achită daunele în baza legii și a raportului contractual. Criticând temeiul de drept al suspendării, în opinia recurentului, putându-se invoca, eventual, art. 244 pct. 2 C. proc.

civ., se precizează însă, că, nici în această situație, nu se justifica suspendarea, deoarece procesul penal, în cazul de față, nu are o înrâurire hotărâtoare asupra acțiunii civile, și asta motivat de faptul că cei doi pârâți (C.I. și B.M.) au fost chemați în judecată față de prevederile art. 57 și 54 din Legea nr. 136/1995. Recursul este fondat. De precizat că textul care încadrează corect situația de fapt, care a condus, în cauză, la suspendarea judecății, este art. 244 pct. 2 C. proc. civ. și nu art. 244 alin. (1) C. proc. civ., cum eronat s-a trecut în încheiere. Potrivit textului arătat, infracțiunea pentru care s-a început, prin rechizitoriu, urmărirea penală împotriva lui B.M., trebuie să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra acțiunii civile.

Or, din rechizitoriu rezultă că B.M. a fost trimis în judecată pentru alte infracțiuni la legea circulației pe drumurile publice, și pentru furtul autoturismului, proprietatea pârâtului C.I., iar obiectul acțiunii civile îl constituie obligarea pârâților, printre care și societatea asigurătoare, la plata daunelor, temeiul de drept al cererii fiind Legea nr. 136/1995. În raport cu cele arătate, chiar dacă s-ar reține vinovăția definitivă în penal a pârâtului B.M., pentru infracțiunea de furt, aceasta nu are înrâurire hotărâtoare asupra acțiunii în daune, în care figurează partea pârâtă și asigurătorul, fiind incidente dispozițiile art. 57 și 58 din Legea nr. 136/1995, ceea ce înseamnă că instanța trebuia să aprecieze asupra oportunității suspendării, în ipoteza prevăzută de art. 244 pct. 2 C. proc.

civ., norma în discuție având un caracter permisiv. Clauza de față, prin obiectul său, nu are nici o legătură cu infracțiunea de furt a autoturismului implicat în accident, săvârșită de B.M., părțile pârâte, în raport cu soluția ce se va pronunța pe fond, având posibilitatea desocotirii cu B.M., în cazul în care acesta va fi condamnat definitiv. De aceea, urmează a se admite recursul și a se casa încheierea, cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul O.Gh. împotriva încheierii din 13 martie 2003 a Curții de Apel Suceava, casează încheierea din 13 martie 2003 a Curții de Apel Suceava și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2003.