ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta S.C. G. SRL Negrești a chemat-o în judecată pe pârâta R. S.A. Negrești Oaș și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată să conecteze posturile telefonice desființate abuziv și să plătească prejudiciul cauzat prin deconectare, cu cheltuieli de judecată aferente. Tribunalul Satu Mare prin sentința nr. 93 pronunțată la 26 februarie 2001 a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să conecteze posturile telefonice cu nr. 853200 și 853297 la rețeaua telefonică. Prin aceeași sentință, capătul de cerere pentru plata sumei de 25.000.000 lei reprezentând despăgubiri a fost respins.

Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Oradea care, prin decizia nr. 308 din 12 iunie 2001 a respins ca nefondate apelurile declarate de cele două părți în proces. Critica reclamantei privind neacordarea sumei de 25.000.000 lei cu titlu de despăgubiri actualizate a fost înlăturată cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu cert cât și pentru motivul că art. 9.4 și art. 9.5 din Ordinul nr. 122/1998 limitează în mod expres obligațiile pârâtei. Cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 193/2000, instanța de apel a reținut că aceasta nu retroactivează și deci nu se aplică în speță. Și criticile apelantei pârâte au fost apreciate ca nefondate întrucât reclamanta a reclamat faptul că sumele incluse în facturile telefonice sunt mai mari decât valoarea impulsurilor.

A mai reținut instanța de apel că pârâta este în culpă întrucât nu a respectat prevederile art. 8 pct. 3 și art. 8 pct. 4 din Ord. nr. 122/1998. Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs pârâta S.N.Tc. R. S.A., D.Tc. Satu Mare, care în temeiul art. 304 alin. (8) C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată în apel și, în fond, respingerea acțiunii. Recurenta a susținut că desființarea posturilor telefonice s-a datorat neplății impulsurilor consumate și facturate, așa încât în opinia sa, nu a fost vorba de o desființare abuzivă. În sensul aceleiași critici recurenta a mai susținut că reclamanta nu a reclamat sumele facturate ci a solicitat eliberarea facturii detaliate.

Reclamația pentru impulsuri a fost depusă în interiorul termenului de suspendare când nu se mai putea face o verificare din moment ce postul telefonic era suspendat. Recurenta a contestat și faptul că s-ar fi înregistrat la D.Tc. adresa din data de 27 mai 1999. În concluzie recurenta a susținut că desființarea posturilor telefonice a fost determinată de conduita culpabilă a reclamantei. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor dosarului în raport de criticile formulate se constată că, în adevăr, suspendarea posturilor telefonice aparținând reclamantei a fost făcută cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Ordinul Ministrului Comunicațiilor nr. 122/1998 potrivit cărora în caz de reclamare a sumelor facturate obligația de plată se suspendă pe întreaga perioadă de cercetare.

Potrivit art. 8 alin. (4) din același ordin, în cazul în care utilizatorul este nemulțumit de modul de rezolvare a reclamației la nivelul oficiului comercial, acesta are dreptul să se adreseze direcției de telecomunicații, termenul de plată fiind în continuare amânat. În speță, așa cum corect au reținut instanțele de fond și apel, recurenta pârâtă nu a răspuns reclamațiilor intimatei dar a trecut la deconectarea posturilor telefonice. Recurenta a justificat în alți termeni această măsură prin susținerea că intimata nu și-a exercitat dreptul de a reclama numărul de impulsuri pentru a declanșa procedura de verificare prevăzută de Ordinul nr. 122/1998.

Din înscrisurile aflate la dosarul de fond, rezultă că astfel de reclamații au fost formulate, numai că, recurenta nu a răspuns la acestea și în loc să uzeze de dreptul de a suspenda posturile telefonice respective pe perioada cercetărilor a trecut direct la desființarea lor, măsură care poate fi apreciată, în împrejurările speței, ca abuzivă. Recurenta a contestat în fața instanțelor primirea reclamației nr. 81 din 26 mai 1999 dar în dosarul Judecătoriei Negrești Oaș se află răspunsul dat de O.P. Negrești prin care se infirmă această susținere prin confirmarea predării menționatei adrese, recurentei, la data de 27 mai 1999. Prin urmare, soluțiile pronunțate în cauză se fundamentează pe actele dosarului iar înțelesul probelor nu a fost interpretat greșit cum a susținut recurenta atunci când a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.N.Tc. R. S.A., D.Tc. Satu Mare, împotriva deciziei nr. 308 din 12 iunie 2001 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.