ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2003

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiune, reclamanta S.C. G. SRL Negrești a chemat-o în judecată pe pârâta R.

S.A. Negrești Oaș și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie

obligată să conecteze posturile telefonice desființate abuziv și să plătească

prejudiciul cauzat prin deconectare, cu cheltuieli de judecată aferente.

Tribunalul

Satu Mare prin sentința nr. 93 pronunțată la 26 februarie 2001 a admis în parte

acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să conecteze posturile telefonice cu nr.

853200 și 853297 la rețeaua telefonică. Prin aceeași sentință, capătul de

cerere pentru plata sumei de 25.000.000 lei reprezentând despăgubiri a fost

respins.

Sentința

a fost confirmată de Curtea de Apel Oradea care, prin decizia nr. 308 din 12

iunie 2001 a respins ca nefondate apelurile declarate de cele două părți în

proces.

Critica

reclamantei privind neacordarea sumei de 25.000.000 lei cu titlu de despăgubiri

actualizate a fost înlăturată cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada unui

prejudiciu cert cât și pentru motivul că art. 9.4 și art. 9.5 din Ordinul nr.

122/1998 limitează în mod expres obligațiile pârâtei.

Cu

privire la aplicabilitatea Legii nr. 193/2000, instanța de apel a reținut că

aceasta nu retroactivează și deci nu se aplică în speță.

Și

criticile apelantei pârâte au fost apreciate ca nefondate întrucât reclamanta a

reclamat faptul că sumele incluse în facturile telefonice sunt mai mari decât

valoarea impulsurilor. A mai reținut instanța de apel că pârâta este în culpă

întrucât nu a respectat prevederile art. 8 pct. 3 și art. 8 pct. 4 din Ord. nr.

122/1998.

Împotriva

deciziei pronunțată în apel a declarat recurs pârâta S.N.Tc. R. S.A., D.Tc.

Satu Mare, care în temeiul art. 304 alin. (8) C. proc. civ. a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată în apel și, în fond,

respingerea acțiunii.

Recurenta

a susținut că desființarea posturilor telefonice s-a datorat neplății

impulsurilor consumate și facturate, așa încât în opinia sa, nu a fost vorba de

o desființare abuzivă.

În

sensul aceleiași critici recurenta a mai susținut că reclamanta nu a reclamat

sumele facturate ci a solicitat eliberarea facturii detaliate.

Reclamația

pentru impulsuri a fost depusă în interiorul termenului de suspendare când nu

se mai putea face o verificare din moment ce postul telefonic era suspendat.

Recurenta

a contestat și faptul că s-ar fi înregistrat la D.Tc. adresa din data de 27 mai

1999.

În

concluzie recurenta a susținut că desființarea posturilor telefonice a fost

determinată de conduita culpabilă a reclamantei.

Recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Din

examinarea actelor dosarului în raport de criticile formulate se constată că,

în adevăr, suspendarea posturilor telefonice aparținând reclamantei a fost

făcută cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Ordinul Ministrului

Comunicațiilor nr. 122/1998 potrivit cărora în caz de reclamare a sumelor

facturate obligația de plată se suspendă pe întreaga perioadă de cercetare.

Potrivit

art. 8 alin. (4) din același ordin, în cazul în care utilizatorul este

nemulțumit de modul de rezolvare a reclamației la nivelul oficiului comercial,

acesta are dreptul să se adreseze direcției de telecomunicații, termenul de

plată fiind în continuare amânat.

În

speță, așa cum corect au reținut instanțele de fond și apel, recurenta pârâtă

nu a răspuns reclamațiilor intimatei dar a trecut la deconectarea posturilor

telefonice.

Recurenta

a justificat în alți termeni această măsură prin susținerea că intimata nu și-a

exercitat dreptul de a reclama numărul de impulsuri pentru a declanșa procedura

de verificare prevăzută de Ordinul nr. 122/1998.

Din

înscrisurile aflate la dosarul de fond, rezultă că astfel de reclamații au fost

formulate, numai că, recurenta nu a răspuns la acestea și în loc să uzeze de

dreptul de a suspenda posturile telefonice respective pe perioada cercetărilor

a trecut direct la desființarea lor, măsură care poate fi apreciată, în

împrejurările speței, ca abuzivă.

Recurenta

a contestat în fața instanțelor primirea reclamației nr. 81 din 26 mai 1999 dar

în dosarul Judecătoriei Negrești Oaș se află răspunsul dat de O.P. Negrești

prin care se infirmă această susținere prin confirmarea predării menționatei

adrese, recurentei, la data de 27 mai 1999.

Prin

urmare, soluțiile pronunțate în cauză se fundamentează pe actele dosarului iar

înțelesul probelor nu a fost interpretat greșit cum a susținut recurenta atunci

când a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta S.N.Tc. R. S.A., D.Tc.

Satu Mare, împotriva deciziei nr. 308 din 12 iunie 2001 a Curții de Apel

Oradea, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.