ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2666/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2666/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Deliberând asupra cauzei penale de

față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 3399/P/1999

din 9 februarie 2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a

dispus trimiterea în judecată a inculpaților: M.C.M., pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C.

pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; M.D.Z.; D.C. și V.J., pentru

săvârșirea complicității la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99

C. pen.; R.D. și D.D., pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută

de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen.

S-a reținut că, în noaptea de 28

iunie 1999, partea vătămată S.V.I. a fost deposedată prin violență, de suma de

400.000 lei și 400 dolari S.U.A., de către inculpatul M.C.M., ajutat în diverse

moduri de ceilalți inculpați.

Prin sentința penală nr. 313,

pronunțată la 7 mai 2001, în dosarul penal nr. 686/2000, Tribunalul București,

secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea

juridică pentru inculpații R.D. și V.J., prin completarea cu agravanta

prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. și a aplicat diverse pedepse, nerespectând

dispozițiile legale privind obligativitatea efectuării anchetei sociale pentru

inculpatul minor (V.J.) și privind obligativitatea prezenței inculpatului minor

la judecarea cauzei (M.D.Z.).

Acestea au fost considerentele

pentru care, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr.

664/ A pronunțată la 15 noiembrie 2001, în dosarul penal nr. 2121/2001, a

desființat sentința admițând apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și de inculpații M.C.M., R.D. și M.D.Z., a trimis cauza

spre rejudecare Tribunalului București, secția a II-a penală. În fond după

casare, prin decizia penală nr. 465 pronunțată în dosarul penal nr. 702/2002,

la 14 mai 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a hotărât:

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații: R.D., D.D.,

V.J., astfel:

- pentru inculpatul R.D. din art.

26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., în art. 26,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen., art. 13 C. pen.; pentru inculpatul D.D. din art. 26, raportat

la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c)

C. pen. și art. 13 C. pen.; pentru inculpatul V.J. din art. 26, raportat la

art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) în art. 26, raportat la art. 211 alin. (2)

lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. și art. 13 C.

pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 13 C. pen., a

condamnat pe inculpatul M.C.M., la 6 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată

de 3 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., a computat

prevenția inculpatului de la 17 septembrie 1999 până la 13 mai 2003.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 26, raportat la art.

211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.D.Z. la 2 ani și 6 luni

închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a computat

prevenția inculpatului de la 17 septembrie 1999 la 14 decembrie 1999.

A constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză.

În baza art. 26, raportat la art.

211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.C. la 2 ani și 6 luni

închisoare.

A constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C.

pen.

În baza art. 26, raportat la art.

211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art.

13 C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D. la 5 ani și 6 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 26, raportat la art.

211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art.

13 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.D. la 5 ani și 6 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 116 C. pen., a interzis

inculpatului să se afle pe raza municipiului București 3 ani după executarea

pedepsei.

În baza art. 26, raportat la art.

211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. și art.

13 C. pen., a condamnat pe inculpatul V.J. la 2 ani și 6 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 14, raportat la art.

346 C. proc. pen., a obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumei de

450.000 lei și a echivalentului în lei a sumei de 400 dolari S.U.A., calculată

la data executării, către partea civilă S.V.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli

judiciare statului, din care 450.000 lei, reprezentând onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut în fapt, că inculpatul M.C.M., ajutat de complici, a

tâlhărit-o de bani pe partea vătămată, după metoda abaterii atenției de către

unii și însușirea banilor de către altul.

Inculpatul M.C.M. a arătat în

instanță că el singur este autorul tâlhăriei, ceilalți aflându-se întâmplător

la locul faptei.

Inculpatul R.D. nu a recunoscut vreo

participare activă și nici una pasivă după o înțelegere prealabilă, la

săvârșirea faptei.

Instanța de fond a înlăturat aceste

susțineri, deoarece au fost infirmate de declarația părții vătămate care a

descris în detaliu desfășurarea evenimentelor și i-a recunoscut din fotografii.

Instanța a constatat că faptele

astfel cum au fost reținute, constituie elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie în formă calificată și, respectiv de complicitate la

tâlhărie calificată, texte în baza cărora i-a condamnat pe inculpați.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 689/ A din 13 noiembrie 2003, pronunțată în

dosarul penal nr. 2687/2003 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, desființând în parte sentința și dispunând obligarea în

solidar, a inculpaților minori cu părinții, părți responsabile civilmente la

plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare către stat.

Obligarea în solidar a fost singura

îndreptare adusă, instanța de apel confirmând sentința sub celelalte aspecte,

și anume: situația de fapt reținută, încadrarea juridică dată, pedepsele

aplicate.

Împotriva deciziei, în termen legal,

inculpatul R.D. a declarat recurs, invocând ca motiv de casare grava eroare de

fapt, prevăzută de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și

greșita condamnare pentru infracțiunea ale cărei elementele constitutive nu

există

[

(art. 385

9

alin. (1) pct.

12, teza I C. proc. pen.)].

Inculpatul a solicitat casarea

hotărârii, rejudecarea și în fond, achitarea sa pentru complicitate la

tâlhărie, întrucât nu el a fost autorul faptei,

În subsidiar, conform art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei.

Curtea examinând hotărârea atacată

și sentința de condamnare, în raport de motivele invocate și probele existente,

constată că recursul este întemeiat, deoarece instanțele reținând vinovăția

inculpatului R.D., au comis o gravă eroare de fapt.

Instanța de apel a greșit,

considerând corect reținută situația de fapt în ceea ce îl privește pe

inculpatul R.D., doar pe baza plângerii și declarației părții vătămate, deși

acestea cuprindeau multe contradicții și oricum, nu era suficientă doar poziția

părții vătămate pentru condamnare, cu atât mai mult cu cât acestea nu se

coroborau cu restul probelor administrate.

Toți inculpații au arătat despre

inculpatul R.D., că nu a avut nici o participare. Atât participarea, cât și

poziția inculpatului R.D., nu au fost reținute așa cum rezultau din analiza

corectă a probelor, după înlăturarea acelora necorespunzătoare. În realitate,

situația de fapt se prezintă astfel:

În noaptea de 28 iunie 1999,

inculpatul R.D. se afla în intersecția str. Muncii cu Mihai Bravu, unde, ca și

ceilalți inculpați, căuta clienți pentru relații sexuale, practicând

proxenetismul.

La un moment dat, inculpatul a

observat că unui bărbat (S.V.) o persoană dintre cei care formaseră un grup,

i-a luat telemobilul. S-a apropiat, i-a făcut aceluia (M.C.M.) observație și

i-a cerut să restituie telefonul. Fiindu-i dat lui, l-a restituit părții

vătămate, discutând cu acesta despre faptul că aveau telefoane mobile la fel.

Cu această ocazie și-au dat reciproc numerele de telefon.

R.D. a observat, s-a îndepărtat spre

a-și vedea de treabă și ulterior, a aflat de la partea vătămată că i s-au

sustras banii.

Când partea vătămată și-a făcut

cunoscută intenția de a merge la poliție, deoarece îl fugărise pe hoț fără să-l

prindă, R.D. și însoțitorul său au fost de părere (i-au recomandat) să se

mulțumească cu recuperarea telefonului și că nu a fost bătut.

După depistarea de către poliție,

inculpatul R.D., găsit în același loc s-a oferit să-i ajute.

Situația reținută a rezultat din

analiza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în aceea

de cercetare judecătorească. Astfel, din declarațiile celorlalți inculpați,

date atât în faza de urmărire (separat), cât și în cursul cercetării judecătorești,

a rezultat cu claritate și certitudine că inculpatul R.D. se afla în apropierea

grupului de inculpați la acea oră, deoarece practica proxenetismul.

Toți au arătat că inculpatul R.D.

s-a apropiat de inculpați după ce i se luase părții vătămate telefonul mobil și

le-a cerut să-l restituie acestuia. Fiindu-i înmânat telefonul, R.D., l-a

cercetat, apoi l-a restituit părții vătămate, discutând cu aceasta despre marcă

și schimbând numerele de telefon (V.J., D.D.; D.P.; M.C.M.; M.D.Z. inițial a

mințit pretinzând că el a restituit telefonul, dar a revenit; D.C.).

D.C. mai arată că „nu poate preciza

dacă partea vătămată era înconjurată sau erau în apropiere unii de ceilalți”

și, de asemenea, că nu a existat nici o înțelegere prealabilă de a fura.

M.D.Z. arată „după ce eu am fugit

(și m-am întors, n.n.) R.D. a aflat de la partea vătămată de grup și nu fusese

de față când s-au luat banii.

Ceea ce s-a întâmplat după

sustragerea banilor reiese expres din declarația lui C.D.: „După ce am fugit

noi după hoț, a fugit și reclamantul. Nu l-am ajuns pentru că s-a suit în

taxi”. Iată deci, că partea vătămată (reclamantul) nu a fost oprit să fugă după

hoț, doar că nu l-a prins.

La întoarcere a spus celor prezenți

printre care și inculpatul R.D., că va anunța poliția, fără să fi fost oprit,

dovadă că s-a și dus la poliție.

Cu ocazia confruntărilor, din

procesul-verbal, rezultă că R.D. și V.J. în momentul luării banilor au

„traversat pe strada cealaltă”.

Din declarațiile tuturor

inculpaților a reieșit că atunci când partea vătămată a declarat că se va duce

la poliție (unde s-a și dus tocmai pentru că nimeni nu l-a împiedicat), cei

rămași, printre care și R.D., i-au adresat un îndemn, au emis o părere, au dat

un sfat „să fie mulțumit că a păstrat telefonul și n-a mâncat bătaie”. Această

manifestare nu se poate considera că a constituit o amenințare, o intimidare a

părții vătămate.

Declarațiile părții vătămate,

plângerea, nu pot fi luate în considerare decât în măsura în care se

coroborează cu restul probelor administrate. În cauză, ele nu se coroborează și

sunt contradictorii:

- partea vătămată se referă ca

moment al evenimentului când la ora 2 când la ora 22, deși firesc era să-și

amintească exact;

- în primele declarații, în

plângerea inițială, acuză 4 persoane, apoi 6?!;

- arată întâi că, cel ce i-a smuls

telefonul i l-a restituit, deci o singură persoană apoi se referă la două

persoane diferite, una care i-a luat și alta care i-a dat telefonul.

- declară că nu a fost lovit și nu

s-au „folosit de acte de violență”, iar apoi la confruntarea cu D.R.: „Acesta

m-a îmbrâncit”; apoi, în confruntarea cu D.A.: „acesta m-a îmbrâncit”). Deci,

când o persoană, când alta, exprimarea nereferindu-se la amândoi.

- „R.D. are numărul de telefon (al

părții vătămate), deoarece eu i l-am dat la poliție tatălui acestuia” (tatăl nu

a fost audiat, listingul și agenda telefonică nu au fost verificate) și toți

ceilalți au arătat că partea vătămată l-a dat inculpatului R.D.

Există și unele declarații ale

inculpaților date în faza finală a urmăririi (primele și cele din instanță sunt

la fel), care urmează a fi înlăturate, întrucât ele nu exprimă ceea ce

inculpatul ar fi putut înțelege ce înseamnă.

Inculpații, unii analfabeți,

ceilalți având 3 sau 4 clase primare, oameni cu o exprimare simplistă și cu un

nivel intelectual redus nu puteau folosi fraza (care se și repetă identic la

fiecare): „noi nu am avut participația de a distrage atenția.” (nu participarea

ci exact ca în cod „participația”; „distrage”.).

Evident, aceste declarații tip au

fost sugerate și nu pot constitui baza unui raționament corect finalizat

printr-o concluzie justă.

Pentru aceste considerente,

inculpatul R.D., nefiind autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată,

recursul său apare fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a fi admis și a se casa

ambele hotărâri în ceea ce îl privește pe inculpatul R.D.

Constatând că, deși partea vătămată a fost

tâlhărită, inculpatul R.D. nu este autorul sau complicele acestuia, deoarece

poziția sa pasivă în absența oricărei înțelegeri prealabile, urmată de

restituirea telefonului, ba chiar de schimbare a numerelor de telefon, nu

întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de tâlhărie,

urmează, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., să fie achitat pentru infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 689/ A din 13 noiembrie 2003,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia penală sus-menționată

și sentința penală nr. 465 din 13 mai 2003, pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, cu privire la greșita condamnare a recurentului inculpat.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul R.D.

pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat

la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și g), cu aplicarea art. 75 lit. c) și a art.

13 C. pen.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 mai 2004.