ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2666/2004

Deliberând asupra cauzei penale de față; Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin rechizitoriul nr. 3399/P/1999 din 9 februarie 2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: M.C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; M.D.Z.; D.C. și V.J., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.; R.D. și D.D., pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen.

S-a reținut că, în noaptea de 28 iunie 1999, partea vătămată S.V.I. a fost deposedată prin violență, de suma de 400.000 lei și 400 dolari S.U.A., de către inculpatul M.C.M., ajutat în diverse moduri de ceilalți inculpați. Prin sentința penală nr. 313, pronunțată la 7 mai 2001, în dosarul penal nr. 686/2000, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică pentru inculpații R.D. și V.J., prin completarea cu agravanta prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. și a aplicat diverse pedepse, nerespectând dispozițiile legale privind obligativitatea efectuării anchetei sociale pentru inculpatul minor (V.J.) și privind obligativitatea prezenței inculpatului minor la judecarea cauzei (M.D.Z.).

Acestea au fost considerentele pentru care, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 664/ A pronunțată la 15 noiembrie 2001, în dosarul penal nr. 2121/2001, a desființat sentința admițând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații M.C.M., R.D. și M.D.Z., a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, secția a II-a penală. În fond după casare, prin decizia penală nr. 465 pronunțată în dosarul penal nr. 702/2002, la 14 mai 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a hotărât: În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații: R.D., D.D., V.J., astfel: - pentru inculpatul R.D.

din art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., în art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 13 C. pen.; pentru inculpatul D.D. din art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 13 C. pen.; pentru inculpatul V.J. din art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) în art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. și art. 13 C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C.M., la 6 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei. În baza art. 88 C. pen., a computat prevenția inculpatului de la 17 septembrie 1999 până la 13 mai 2003. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.D.Z. la 2 ani și 6 luni închisoare. A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a computat prevenția inculpatului de la 17 septembrie 1999 la 14 decembrie 1999. A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.C. la 2 ani și 6 luni închisoare. A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D. la 5 ani și 6 luni închisoare. A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.D. la 5 ani și 6 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului să se afle pe raza municipiului București 3 ani după executarea pedepsei. În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul V.J. la 2 ani și 6 luni închisoare. A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumei de 450.000 lei și a echivalentului în lei a sumei de 400 dolari S.U.A., calculată la data executării, către partea civilă S.V. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 450.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt, că inculpatul M.C.M., ajutat de complici, a tâlhărit-o de bani pe partea vătămată, după metoda abaterii atenției de către unii și însușirea banilor de către altul. Inculpatul M.C.M. a arătat în instanță că el singur este autorul tâlhăriei, ceilalți aflându-se întâmplător la locul faptei. Inculpatul R.D. nu a recunoscut vreo participare activă și nici una pasivă după o înțelegere prealabilă, la săvârșirea faptei. Instanța de fond a înlăturat aceste susțineri, deoarece au fost infirmate de declarația părții vătămate care a descris în detaliu desfășurarea evenimentelor și i-a recunoscut din fotografii. Instanța a constatat că faptele astfel cum au fost reținute, constituie elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă calificată și, respectiv de complicitate la tâlhărie calificată, texte în baza cărora i-a condamnat pe inculpați.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 689/ A din 13 noiembrie 2003, pronunțată în dosarul penal nr. 2687/2003 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, desființând în parte sentința și dispunând obligarea în solidar, a inculpaților minori cu părinții, părți responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare către stat. Obligarea în solidar a fost singura îndreptare adusă, instanța de apel confirmând sentința sub celelalte aspecte, și anume: situația de fapt reținută, încadrarea juridică dată, pedepsele aplicate. Împotriva deciziei, în termen legal, inculpatul R.D. a declarat recurs, invocând ca motiv de casare grava eroare de fapt, prevăzută de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. și greșita condamnare pentru infracțiunea ale cărei elementele constitutive nu există [ (art. 385 9 alin. (1) pct. 12, teza I C. proc. pen.)]. Inculpatul a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea și în fond, achitarea sa pentru complicitate la tâlhărie, întrucât nu el a fost autorul faptei, În subsidiar, conform art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei. Curtea examinând hotărârea atacată și sentința de condamnare, în raport de motivele invocate și probele existente, constată că recursul este întemeiat, deoarece instanțele reținând vinovăția inculpatului R.D., au comis o gravă eroare de fapt.

Instanța de apel a greșit, considerând corect reținută situația de fapt în ceea ce îl privește pe inculpatul R.D., doar pe baza plângerii și declarației părții vătămate, deși acestea cuprindeau multe contradicții și oricum, nu era suficientă doar poziția părții vătămate pentru condamnare, cu atât mai mult cu cât acestea nu se coroborau cu restul probelor administrate. Toți inculpații au arătat despre inculpatul R.D., că nu a avut nici o participare. Atât participarea, cât și poziția inculpatului R.D., nu au fost reținute așa cum rezultau din analiza corectă a probelor, după înlăturarea acelora necorespunzătoare. În realitate, situația de fapt se prezintă astfel: În noaptea de 28 iunie 1999, inculpatul R.D.

se afla în intersecția str. Muncii cu Mihai Bravu, unde, ca și ceilalți inculpați, căuta clienți pentru relații sexuale, practicând proxenetismul. La un moment dat, inculpatul a observat că unui bărbat (S.V.) o persoană dintre cei care formaseră un grup, i-a luat telemobilul. S-a apropiat, i-a făcut aceluia (M.C.M.) observație și i-a cerut să restituie telefonul. Fiindu-i dat lui, l-a restituit părții vătămate, discutând cu acesta despre faptul că aveau telefoane mobile la fel. Cu această ocazie și-au dat reciproc numerele de telefon. R.D. a observat, s-a îndepărtat spre a-și vedea de treabă și ulterior, a aflat de la partea vătămată că i s-au sustras banii. Când partea vătămată și-a făcut cunoscută intenția de a merge la poliție, deoarece îl fugărise pe hoț fără să-l prindă, R.D.

și însoțitorul său au fost de părere (i-au recomandat) să se mulțumească cu recuperarea telefonului și că nu a fost bătut. După depistarea de către poliție, inculpatul R.D., găsit în același loc s-a oferit să-i ajute. Situația reținută a rezultat din analiza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în aceea de cercetare judecătorească. Astfel, din declarațiile celorlalți inculpați, date atât în faza de urmărire (separat), cât și în cursul cercetării judecătorești, a rezultat cu claritate și certitudine că inculpatul R.D. se afla în apropierea grupului de inculpați la acea oră, deoarece practica proxenetismul. Toți au arătat că inculpatul R.D. s-a apropiat de inculpați după ce i se luase părții vătămate telefonul mobil și le-a cerut să-l restituie acestuia.

Fiindu-i înmânat telefonul, R.D., l-a cercetat, apoi l-a restituit părții vătămate, discutând cu aceasta despre marcă și schimbând numerele de telefon (V.J., D.D.; D.P.; M.C.M.; M.D.Z. inițial a mințit pretinzând că el a restituit telefonul, dar a revenit; D.C.). D.C. mai arată că „nu poate preciza dacă partea vătămată era înconjurată sau erau în apropiere unii de ceilalți” și, de asemenea, că nu a existat nici o înțelegere prealabilă de a fura. M.D.Z. arată „după ce eu am fugit (și m-am întors, n.n.) R.D. a aflat de la partea vătămată de grup și nu fusese de față când s-au luat banii. Ceea ce s-a întâmplat după sustragerea banilor reiese expres din declarația lui C.D.: „După ce am fugit noi după hoț, a fugit și reclamantul.

Nu l-am ajuns pentru că s-a suit în taxi”. Iată deci, că partea vătămată (reclamantul) nu a fost oprit să fugă după hoț, doar că nu l-a prins. La întoarcere a spus celor prezenți printre care și inculpatul R.D., că va anunța poliția, fără să fi fost oprit, dovadă că s-a și dus la poliție. Cu ocazia confruntărilor, din procesul-verbal, rezultă că R.D. și V.J. în momentul luării banilor au „traversat pe strada cealaltă”. Din declarațiile tuturor inculpaților a reieșit că atunci când partea vătămată a declarat că se va duce la poliție (unde s-a și dus tocmai pentru că nimeni nu l-a împiedicat), cei rămași, printre care și R.D., i-au adresat un îndemn, au emis o părere, au dat un sfat „să fie mulțumit că a păstrat telefonul și n-a mâncat bătaie”.

Această manifestare nu se poate considera că a constituit o amenințare, o intimidare a părții vătămate. Declarațiile părții vătămate, plângerea, nu pot fi luate în considerare decât în măsura în care se coroborează cu restul probelor administrate. În cauză, ele nu se coroborează și sunt contradictorii: - partea vătămată se referă ca moment al evenimentului când la ora 2 când la ora 22, deși firesc era să-și amintească exact; - în primele declarații, în plângerea inițială, acuză 4 persoane, apoi 6?!; - arată întâi că, cel ce i-a smuls telefonul i l-a restituit, deci o singură persoană apoi se referă la două persoane diferite, una care i-a luat și alta care i-a dat telefonul. - declară că nu a fost lovit și nu s-au „folosit de acte de violență”, iar apoi la confruntarea cu D.R.: „Acesta m-a îmbrâncit”; apoi, în confruntarea cu D.A.: „acesta m-a îmbrâncit”).

Deci, când o persoană, când alta, exprimarea nereferindu-se la amândoi. - „R.D. are numărul de telefon (al părții vătămate), deoarece eu i l-am dat la poliție tatălui acestuia” (tatăl nu a fost audiat, listingul și agenda telefonică nu au fost verificate) și toți ceilalți au arătat că partea vătămată l-a dat inculpatului R.D. Există și unele declarații ale inculpaților date în faza finală a urmăririi (primele și cele din instanță sunt la fel), care urmează a fi înlăturate, întrucât ele nu exprimă ceea ce inculpatul ar fi putut înțelege ce înseamnă. Inculpații, unii analfabeți, ceilalți având 3 sau 4 clase primare, oameni cu o exprimare simplistă și cu un nivel intelectual redus nu puteau folosi fraza (care se și repetă identic la fiecare): „noi nu am avut participația de a distrage atenția.” (nu participarea ci exact ca în cod „participația”; „distrage”.).

Evident, aceste declarații tip au fost sugerate și nu pot constitui baza unui raționament corect finalizat printr-o concluzie justă. Pentru aceste considerente, inculpatul R.D., nefiind autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată, recursul său apare fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a fi admis și a se casa ambele hotărâri în ceea ce îl privește pe inculpatul R.D. Constatând că, deși partea vătămată a fost tâlhărită, inculpatul R.D. nu este autorul sau complicele acestuia, deoarece poziția sa pasivă în absența oricărei înțelegeri prealabile, urmată de restituirea telefonului, ba chiar de schimbare a numerelor de telefon, nu întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de tâlhărie, urmează, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., să fie achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 689/ A din 13 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 465 din 13 mai 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, cu privire la greșita condamnare a recurentului inculpat. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul R.D. pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și g), cu aplicarea art. 75 lit. c) și a art. 13 C. pen. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2004.