ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4062/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Moinești, prin sentința

penală nr. 1360 din 27 noiembrie 2001, a condamnat pe inculpatul M.I., la 2 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă,

prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice,

în baza art. 334 C. proc. pen., din art. 181 C. pen. și la 2 luni închisoare,

pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) din același

cod.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2

ani închisoare.

Totodată, inculpatul a fost obligat

să plătească părții civile 4.000.000 lei despăgubiri și 10.000.000 lei daune

morale.

S-a reținut că, la 22 decembrie

2000, inculpatul a aplicat lui C.I.C. două lovituri cu o secure în zona

capului, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie și i-au produs o

infirmitate fizică permanentă, fiind necesare pentru vindecare 50-55 zile de

îngrijiri medicale.

De asemenea, inculpatul a spart

parbrizul autoturismului părții vătămate T.D.

Tribunalul Bacău a admis apelurile

declarate de partea civilă și inculpat, a dispus aplicarea prevederilor art. 13

C. pen., raportat la art. 182 alin. (1) din același cod și a majorat cuantumul

daunelor morale la 20.000.000 lei.

Curtea de Apel Bacău a respins

recursurile declarate de partea civilă și inculpat, prin decizia penală nr. 607

din 24 septembrie 2002.

În baza art. 409 și art. 410 alin.

(1) partea I pct. 7 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare împotriva celor

trei hotărâri, susținând că faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică în

infracțiunea de vătămare corporală gravă în loc de tentativă la infracțiunea de

omor calificat.

Autorul recursului în anulare

consideră că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii.

În dezvoltarea recursului în

anulare, se arată că potrivit art. 174 C. pen., constituie infracțiunea de omor

uciderea unei persoane și se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani și

interzicerea unor drepturi, iar tentativa se pedepsește.

Totodată, în conformitate cu

dispozițiile art. 20 din același cod, tentativa constă în punerea în executare

a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă

sau nu și-a produs efectul.

De asemenea, în art. 175 lit. i) din

același act normativ, se arată că este calificat omorul săvârșit în public.

Conform art. 152 lit. a) C. pen.,

fapta se consideră săvârșită în public atunci când, printre altele, a fost

comisă într-un loc care, prin natura sau destinația lui, este totdeauna

accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.

Din probele administrate în cauză,

spune recursul în anulare, rezultă că inculpatul a lovit victima cu o secure în

zona capului, cauzându-i, așa, cum arată certificatul medico-legal nr. 19 din

10 ianuarie 2001, o fractură cu înfundare a regiunii fronto-parietale.

Pe de altă parte, raportul de

expertiză medico-legală traumatologică nr. 5159 din 1 noiembrie 2001 atestă că

leziunile produse, constând în lipsă de substanță osoasă, care va necesita

cranioplastie, au pus în primejdie viața victimei.

Lovirea victimei cu o secure, într-o

regiune corporală vitală și cu o asemenea forță încât a produs fractura

fronto-parietală cu înfundare și lipsă de substanță osoasă, leziune de natură

să pună în primejdie viața, constituie o acțiune care ar fi fost susceptibilă,

prin ea însăși, în absența unei intervenții chirurgicale, să producă moartea

victimei.

Așadar, din moment ce lovitura a

fost aplicată cu un obiect apt să producă leziuni mortale, asupra capului

părții vătămate, cu asemenea intensitate, încât a fracturat regiunea frontală,

se impunea concluzia că agresorul a intenționat să ucidă victima și nu să-i

producă doar vătămări corporale sau, cel puțin, dacă nu a urmărit rezultatul letal,

l-a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Împrejurarea că decesul părții

vătămate nu s-a produs datorită unei cauze independente de voința sa,

intervenția medicilor care prin activitatea lor, au salvat viața acesteia, nu

înlătură calificarea faptei ca infracțiune de omor, ci doar o circumscrie

formei de tentativă a acesteia.

Pe de altă parte, din declarațiile

martorilor T.D., F.N.S., C.G. și T.C., coroborate cu susținerile părții

vătămate, rezultă că victima a fost lovită de inculpat în fața porții casei în

care inculpatul locuiește, deci într-un loc considerat public, în accepțiunea

art. 152 lit. a) C. pen.

În concluzie, instanța de fond avea

suficiente temeiuri să constate că, în realitate, fapta comisă de inculpat

întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor

calificat și, pe cale de consecință, trebuia să dispună, în temeiul art. 334 C.

proc. pen., schimbarea încadrării juridice din art. 182 în art. 20, raportat la

art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. și trimiterea cauzei la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bacău pentru efectuarea urmăririi penale.

Pentru aceste motive, s-a cerut

admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei, în

limitele arătate.

Recursul în anulare este întemeiat.

Într-adevăr, în dosar, sunt elemente

de natură să poată da faptei inculpatului, încadrarea juridică de tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la

art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. Acestea, însă, trebuie verificate și

dovedite, de organul de urmărire penală competent, în condițiile acordării

inculpatului, a dreptului de a se apăra, împotriva acestei învinuiri, mult mai

gravă decât cea pentru care a fost condamnat, drept constituțional, motiv pentru

care Curtea va privi recursul în anulare, de față, ca fiind întemeiat și-l va

admite, ca atare, împotriva celor trei hotărâri, privindu-l pe inculpat, casând

hotărârile respective, numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor,

trimițând cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru efectuarea

urmăririi penale, pentru tentativă la omor calificat, infracțiune prevăzută de

art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Inculpatul, aflându-se, în stare de

arestare, și, neschimbându-se, cu nimic, condițiile ce au fost avute în vedere,

la luarea măsurii, Curtea va trebui să mențină starea de arest și s-o

prelungească arestarea pe timp de 30 de zile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 1360 din 27 noiembrie 2001 a Judecătoriei

Moinești, deciziei penale nr. 599/ A din 9 mai 2002 a Tribunalului Bacău și

deciziei penale nr. 607 din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, privind

pe inculpatul M.I.

Casează hotărârea atacată numai cu

privire la încadrarea juridică a faptelor și trimite cauza la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bacău pentru efectuarea urmăririi penale pentru tentativă la

omor calificat, infracțiune prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art.

175 lit. i) C. pen.

Menține starea de arest și

prelungește arestarea pe timp de 30 zile.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 septembrie 2003.