ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 631/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr.122/A din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Tg.Mureș. S-a prezentat recurentul inculpat, asistat de avocat D.M., apărător ales și intimata parte civilă R.I. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul inculpatului a susținut și dezvoltat motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei și a solicitat admiterea acestuia așa cum a fost formulat, în sensul casării deciziei instanței de apel și menținerea sentinței instanței de fond sub aspectul laturii civile. Partea civilă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Procurorul solicită respingerea recursului. Inculpatul, în ultimul cuvânt, a susținut apărarea făcută prin apărător.

C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.35 din 18 februarie 2002 a Tribunalului Mureș a fost condamnat inculpatul B.N. la 3 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de artl.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art.20 raportat la art.174 Cod penal. În baza art.81 și 82 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani și 3 luni, atrăgând atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile R.I. suma de 2.750.000 lei despăgubiri materiale și 78.000 lei cheltuieli judiciare. S-au respins celelalte pretenții formulate privind daune materiale, daune morale și cheltuieli judiciare. S-au respins pretențiile civile formulate de Spitalul Clinic județean Mureș. Inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această cauză, instanța de fond a reținut următoarele: Între inculpatul B.I. și partea civilă R.I. a existat o mai veche dispută privind un teren. La data de 29 aprilie 1996 în jurul orelor 18,30 inculpatul s-a deplasat la brutăria din comuna Albești. Pe drum s-a întâlnit cu partea civilă. Între cei doi a avut loc o discuție contradictorie cu privire la mutarea unor țăruși de delimitare de către inculpat de pe terenul în litigiu.

Partea civilă a lovit în mod violent cu umbrela asupra capului inculpatului. După ce au fost despărțiți de martorul C.I., partea civilă și-a continuat drumul ajungând în fața casei martorului R.Z., pe podețul care face legătura între drum și poarta de acces a imobilului. După un timp, inculpatul întorcându-se spre casă, i-a observat pe cei doi și a întrebat pe partea civilă de ce l-a lovit cu umbrela în cap, după care a lovit cu pumnul în maxilar. Partea civilă în urma loviturilor s-a dezechilibrat și a căzut la pământ. Potrivit certificatului medico-legal nr.1667/1996 (f.12 dos.parchet Sighișoara) partea civilă a prezentat leziuni la nivelul feței în regiunea periorbitală stg.echimoză suprafața obrazului stâng, precum și alte semne de violență, stabilindu-se pentru vindecare 11-12 zile.

La o nouă reexaminare, la 9 iulie 1996, s-a constatat o evacuare chirurgicală a unui hematom de emisferă stângă, zilele de îngrijiri fiind stabilite la IML Tg.Mureș, la 50-55 zile. Ulterior s-au efectuat noi reexaminări stabilindu-se că partea civilă a prezentat o infirmitate permanentă, existând o lipsă de substanță osoasă în regiunea parietală stângă și viața i-a fost pusă în primejdie. Aceste acte medico-legale au fost avizate de Comisia superioară din cadrul IML București. Partea civilă a suferit două traumatisme cranio-cerebrale, unul prin lovire directă cu un corp contondent și al doilea prin cădere în urma lovirii cu pumnul, traumatismele putând pune în pericol viața. Între traumatismele suferite la 29 aprilie 1996 și hematomul subdural de emisferă stângă există o legătură cauzală directă.

Din analiza tuturor probelor, declarațiilor părților, a martorilor și a actelor medicale, rezultă că între părți au existat două evenimente. Primul s-a petrecut în jurul orelor 18,30 în apropierea postului de poliție și casa martorului C.I., când aceștia s-au certat și partea civilă a lovit cu umbrela de câteva ori. Ulterior s-a produs incidentul din fața casei martorului R.Z., între cele două existând o strânsă legătură. Astfel, cel de-al doilea eveniment, lovirea părții civile de către inculpat care a pus prin consecințele sale în pericol viața părții civile, își are izvorul în atitudinea părții civile care a aplicat inițial mai multe lovituri cu umbrela asupra capului inculpatului. Aceste lovituri au avut darul să-i provoace inculpatului o stare de puternică tulburare și emoție și în consecință fapta inculpatului s-a produs în condițiile provocării prevăzută de art.73 lit.b Cod penal.

Inculpatul nu a avut intenția de a ucide. Leziunile mai grave s-au datorat căderii părții civile pe un plan dur. Punerea în primejdie a vieții, nu duce automat la ideea unei intehnții de omor. Inculpatul a lovit cu pumnul în față cu intenție directă, însă urmarea mai gravă se datorează culpei fără prevedere. Astfel el a acționat cu preterintenție. Ca atare, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal. În aceste condiții, se va schimba încadrarea juridică din tentativă la omor calificat prevăzută de art.20 raportat la art.174 și 175 lit.i Cod penal. Se va dispune condamnarea inculpatului, cu referire la art.73 lit.b și art.76 lit.d Cod penal la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În raport de conduita inculpatului în precedent, atitudinea părții civile, lipsa de antecedente, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art.81 și 82 Cod penal, ținând seama că fapta a fost comisă anterior modificărilor aduse Codului penal în noiembrie 1996 și deci se poate aplica suspendarea, făcând aplicarea în acest sens a prevederilor art.13 Cod penal. În cursul procesului partea vătămată s-a constituit parte civilă solicitând 100.000.000 lei daune morale, 60.000.000 lei daune materiale și 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Conform art.1169 Cod civil, cine face o propunere judecății, trebuie să o dovedească. În cauză s-a dovedit că partea civilă presta activități în gospodăria din Albești.

Pentru o zi de muncă se cuvenea suma de 50.000 lei. Pentru cele 55 zile de incapacitate se cuvine suma de 2.750.000 lei. Celelalte pretenții nu sunt dovedite și justificate. În măsura în care fapta inculpatului s-a produs în stare de provocare, nu se pot acorda daune morale. Spitalul Clinic județean Mureș a pretins suma de 308.106 lei pentru asistența medicală acordată părții civile R.I. Inculpatul a plătit această sumă (f.131 dos.Judecătoria Sighișoara), astfel că se va respinge pretenția. Pentru cheltuieli judiciare partea civilă a depus două bilete de transport în valoare de 78.000 lei. Pentru restul până la 1 milion lei neexistând acte și dovezi. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și partea civilă R.I.

În ședința de judecată de la 19 septembrie 2002, în fața instanței de apel, procurorul de ședință a declarat că retrage apelul formulat în cauză. Partea civilă a criticat sentința sub aspectul greșitei rețineri a stării de provocare și a solicitat obligarea inculpatului la 150.000.000 lei daune morale, 96.000.000 lei daune materiale, 1.700.000 lei cheltuieli de transport și 6.381.000 lei costul medicamentelor. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia penală nr.122/A/din 19 septembrie 2002, a admis apelul declarat de partea civilă R.I. și a desființat hotărârea atacată doar în ce privește latura civilă, în sensul că majorează cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul B.I.

în favoarea părții civile R.I. de la 2.750.000 lei la suma de 9.131.000 lei și cheltuieli judiciare de la 78.000 lei la suma de 1.000.000 lei. Totodată, obligă pe inculpat ca să plătească părții civile R.I. suma de 50.000.000 lei cu titlu de daune morale. S-au menținut restul dispozițiilor din sentința atacată. Prin aceeași decizie s-a luat act de retragerea apelului declarat de parchet. În motivarea acestei soluții, instanța de apel arată că, în speță, cerințele referitoare la starea de provocare nu sunt întrunite. În acest sens sunt probele administrate în cauză din care rezultă că între părți a avut loc o discuție la data de 29 aprilie 1996, apoi s-au certat și la un moment dat partea civilă a lovit cu umbrela.

A intervenit martorul C.I., care i-a despărțit. Partea civilă a plecat și s-a oprit în fața porții martorului R.Z., cu care a stat de vorbă. După aproximativ 15 minute a apărut inculpatul, a întrebat pe partea civilă „de ce l-a lovit cu umbrela” și fără să primească un răspuns a lovit puternic u pumnul în față, iar partea civilă a căzut lovindu-se în cădere, producându-se consecințele deja arătate și descrise în actele medico-legale. Din cele arătate s-a concluzionat că inculpatul nu a fost lovit decât ușor, că părțile au fost despărțite și astfel conflictul a fost aplanat, caz în care nu se poate reține că inculpatul s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, mai ales că și anterior între părți au existat discuții în legătură cu un teren.

Mai mult, inculpatul este cel care după trecerea unei perioade de timp, a trecut pe lângă partea civilă și de data aceasta fără nici o discuție sau act provocator, a lovit cu pumnul, deci în aceste momente el nu era tulburat sau emoționat, dorind probabil să se răzbune pentru discuția anterioară. În aceste împrejurări s-a constatat că victima nu a avut un comportament care să justifice reducerea pretențiilor civile. De altfel, prima instanță a soluționat latura civilă a cauzei, a acordat despăgubiri și cheltuieli judiciare, integral și nu în raport de culpa părții civile. Sub aspectul soluției date acțiunii penale, aplicarea dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal, a fost menționată, deoarece, potrivit art.362 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală, partea civilă poate face apel numai în ce privește latura civilă.

Sub aspectul laturii civile s-a motivat că suma pretinsă în prezent de 6.381.000 lei nu este exagerată și se consideră dovedită, astfel că urmează a fi adăugată la suma de 2.750.000 lei, împreună constituind daune materiale. Nu au fost acordate despăgubiri pentru veniturile calculate de partea civilă prin muncile agricole neefectuate de el, întrucât nici anterior nu muncea personal, ori coordonarea altor persoane se putea realiza și se poate face și în prezent în aceleași condiții. Daunele morale sunt justificate în condițiile în care s-a produs fapta, internarea în spital, suferințele fizice și psihice la care a fost supusă partea civilă. Sub acest aspect, se pot acorda daune morale în cuantum de 50.000.000 lei.

De asemenea, cheltuielile de transport nu sunt exagerate pentru 1.000.000 lei, făcându-se dovada numeroaselor deplasări, iar suma dată de prima instanță este doar pentru câteva bilete. Chiar dacă nu s-au putut aduce toate biletele de transport, este clar că pentru prezentare la proces la Sighișoara și Tg.Mureș, la organele de cercetare penală, partea civilă a făcut asemenea cheltuieli. Inculpatul a declarat recurs, considerând nelegală și netemeinică decizia dată în apel. S-a arătat că în mod greșit instanța de apel a înlăturat circumstanța atenuantă a provocării în soluționarea laturii civile, a majorat cuantumul despăgubirilor civile și a acordat daune morale în sumă de 50.000.000 lei. S-a cerut casarea deciziei și menținerea sentinței primei instanțe prin care nu s-au acordat daune morale, iar despăgubirile civile au fost acordate în cuantum de 2.750.000 lei.

Examinând lucrările dosarului și hotărârea atacată în raport cu motivele de casarea invocate se constată că recursul nu este întemeiat. Potrivit art.73 lit.b din Codul penal, dispozițiile referitoare la provocare sunt aplicabile în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Rezultă, așadar, că reținerea stării de provocare este condiționată de o comportare culpabilă a victimei, care, prin acțiunile sale, să fie de natură a cauza inculpatului o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia acesta să comită infracțiunea.

Din examinarea probelor rezultă că instanța de apel a reținut în mod corect că în sarcina părții vătămate nu i se poate reține vreo culpă în săvârșirea infracțiunii de către inculpat. Referitor la faza în care între părți a avut o discuție, apoi s-au certat și la un moment dat partea vătămată a lovit cu umbrela pe inculpat, se constată că această manifestare a părții vătămate, în condițiile în care a fost săvârșită, n-a fost de natură să producă inculpatului o puternică tulburare. Că este așa o dovedește și împrejurarea că inculpatul nu a reacționat imediar la atitudinea necorespunzătoare a părții vătămate și a plecat. Numai după aproximativ 15 minute, când tulburarea, fără caracter grav, produsă de atitudinea părții vătămate s-a atenuat, inculpatul a luat hotărârea ca să se reîntoarcă la locul unde se găsea partea vătămată.

În ceea ce privește ultima fază a conflictului, din probe rezultă că, revenind la locul unde se găsea partea vătămată, inculpatul după ce a întrebat-o ce a avut cu el, a lovit-o imediat cu pumnul în față. De vreme ce, în această fază a incidentului, cel care a provocat reluarea conflictului a fost inculpatul, lovind cu pumnul pe partea vătămată, inculpatul nu poate beneficia de circumstanța atenuantă a provocării. Având însă, în vedere că în cauza de față prin apelul declarat de partea civilă nu se poate înlătura circumstanța atenuantă a provocării, dar că motivele de apel sunt strâns legate de aceasta, iar, pe de altă parte, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, partea civilă nu are nici o culpă în săvârșirea faptei care a pricinuit paguba, această împrejurare va trebui reținută în soluționarea laturii civile, cum bine a statuat instanța de apel.

Ar fi cu totul inechitabil ca, în asemenea împrejurări, partea civilă – care nu are nici o culpă în săvârșirea infracțiunii - să fie obligată să suporte o parte din prejudiciul care i-a fost cauzat. Sub acest aspect, prin urmare, decizia recurată este legală și temeinică, astfel că este nefondat primul motiv de recurs al inculpatului. Este, de asemenea, neîntemeiat și motivul de casare vizând despăgubirile civile. Potrivit art.14 Cod procedură penală, raportat la art.998 Cod civil, cel vinovat de comiterea unei infracțiuni este obligat să repare în întregime paguba cauzată. Referitor la despăgubirile civile solicitate de partea vătămată, din probele aflate la dosar rezultă că acestea au fost acordate în limita cuantumului dovedit, respectiv de 9.131.000 lei, așa cum au fost confirmate prin actele depuse de partea vătămată.

Într-adevăr, instanța de apel a examinat probele administrate și a stabilit în mod justificat că despăgubirile civile au fost dovedite nu doar în limita sumei de 2.750.000 lei reținută de prima instanță, ci și în limita sumei de 6.381.000 lei. Astfel, pentru a cumpăra medicamentele necesare tratamentului medical în perioada anilor de la accident, partea vătămată a efectuat cheltuieli în sumă de 6.381.000 lei, care se adaugă la sum a de 2.750.000 lei, acordată de prima instanță, împreună constituind daune materiale. De asemenea, instanța de apel reținând prezența părții vătămate în fața instanțelor de judecată și la organele de urmărire penală, a stabilit în mod corect că, pentru deplasarea la aceste instituții, partea vătămată a efectuat cheltuieli în sumă de 1.000.000 lei și nu de 78.000 lei, cum a reținut instanța de fond, fiind fără relevanță împrejurarea că la dosar sunt depuse numai o parte din tichetele de călătorie.

Cum din probele aflate la dosar nu rezultă elemente din care să se desprindă concluzia modificării despăgubirilor civile în sensul solicitat, urmează a se constata că și în această privință, decizia instanței de apel este temeinică și legală, astfel că este nefondat și cel de al doilea motiv de recurs al inculpatului. Tot astfel este neîntemeiată și critica adusă de recurent deciziei referitoare la acordarea daunelor morale. Potrivit art.14 alin.3 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, fapta omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. De asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniază, între altele, că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.

Din probele administrate în cauză rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat și prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice și psihice suferite, sechele post-traumatice care afectează negativ participarea părții vătămate la viața socială, profesională și de familie, comparativ cu situația lor anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului. Ca atare, corect instanța de apel a decis că partea civilă, urmare vătămărilor fizice cauzate prin infracțiune, a suferit și vătămări psihice și alterarea condițiilor de viață, ceea ce justifică obligarea inculpatului la plata unor daune morale. Totodată, este de reținut că, instanța de apel bine a stabilit întinderea daunelor morale, în raport cu gravitatea vătămărilor produse și de intensitatea suferințelor cauzate.

Așadar, și sub aspectul examinat, hotărârea instanței de apel este legală și temeinică și în consecință urmează a se menține. În raport de considerentele expuse, recursul formulat de inculpat este nefondat și va fi respins, în temeiul art.385 15 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr.122/A din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 februarie 2003.