ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 631/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 631/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat
în examinare recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale
nr.122/A din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Tg.Mureș.
S-a
prezentat recurentul inculpat, asistat de avocat D.M., apărător ales și
intimata parte civilă R.I.
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul
inculpatului a susținut și dezvoltat motivele de recurs depuse în scris la
dosarul cauzei și a solicitat admiterea acestuia așa cum a fost formulat, în
sensul casării deciziei instanței de apel și menținerea sentinței instanței de
fond sub aspectul laturii civile.
Partea
civilă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Procurorul
solicită respingerea recursului.
Inculpatul,
în ultimul cuvânt, a susținut apărarea făcută prin apărător.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr.35 din 18 februarie 2002 a Tribunalului Mureș a fost
condamnat inculpatul B.N. la 3 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare
corporală gravă prevăzută de artl.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73
lit.b Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice
din tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art.20 raportat la art.174
Cod penal.
În
baza art.81 și 82 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal s-a suspendat
condiționat executarea pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani și 3 luni,
atrăgând atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.
Inculpatul
a fost obligat să plătească părții civile R.I. suma de 2.750.000 lei
despăgubiri materiale și 78.000 lei cheltuieli judiciare.
S-au
respins celelalte pretenții formulate privind daune materiale, daune morale și
cheltuieli judiciare.
S-au
respins pretențiile civile formulate de Spitalul Clinic județean Mureș.
Inculpatul
a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.
Pentru
a pronunța această cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Între
inculpatul B.I. și partea civilă R.I. a existat o mai veche dispută privind un
teren.
La
data de 29 aprilie 1996 în jurul orelor 18,30 inculpatul s-a deplasat la
brutăria din comuna Albești. Pe drum s-a întâlnit cu partea civilă. Între cei
doi a avut loc o discuție contradictorie cu privire la mutarea unor țăruși de
delimitare de către inculpat de pe terenul în litigiu. Partea civilă a lovit în
mod violent cu umbrela asupra capului inculpatului.
După
ce au fost despărțiți de martorul C.I., partea civilă și-a continuat drumul
ajungând în fața casei martorului R.Z., pe podețul care face legătura între
drum și poarta de acces a imobilului.
După
un timp, inculpatul întorcându-se spre casă, i-a observat pe cei doi și a
întrebat pe partea civilă de ce l-a lovit cu umbrela în cap, după care a lovit
cu pumnul în maxilar. Partea civilă în urma loviturilor s-a dezechilibrat și a
căzut la pământ.
Potrivit
certificatului medico-legal nr.1667/1996 (f.12 dos.parchet Sighișoara) partea
civilă a prezentat leziuni la nivelul feței în regiunea periorbitală
stg.echimoză suprafața obrazului stâng, precum și alte semne de violență,
stabilindu-se pentru vindecare 11-12 zile. La o nouă reexaminare, la 9 iulie
1996, s-a constatat o evacuare chirurgicală a unui hematom de emisferă stângă,
zilele de îngrijiri fiind stabilite la IML Tg.Mureș, la 50-55 zile.
Ulterior
s-au efectuat noi reexaminări stabilindu-se că partea civilă a prezentat o
infirmitate permanentă, existând o lipsă de substanță osoasă în regiunea
parietală stângă și viața i-a fost pusă în primejdie. Aceste acte medico-legale
au fost avizate de Comisia superioară din cadrul IML București.
Partea
civilă a suferit două traumatisme cranio-cerebrale, unul prin lovire directă cu
un corp contondent și al doilea prin cădere în urma lovirii cu pumnul,
traumatismele putând pune în pericol viața. Între traumatismele suferite la 29
aprilie 1996 și hematomul subdural de emisferă stângă există o legătură cauzală
directă.
Din
analiza tuturor probelor, declarațiilor părților, a martorilor și a actelor
medicale, rezultă că între părți au existat două evenimente. Primul s-a
petrecut în jurul orelor 18,30 în apropierea postului de poliție și casa
martorului C.I., când aceștia s-au certat și partea civilă a lovit cu umbrela
de câteva ori. Ulterior s-a produs incidentul din fața casei martorului R.Z.,
între cele două existând o strânsă legătură.
Astfel,
cel de-al doilea eveniment, lovirea părții civile de către inculpat care a pus
prin consecințele sale în pericol viața părții civile, își are izvorul în
atitudinea părții civile care a aplicat inițial mai multe lovituri cu umbrela
asupra capului inculpatului.
Aceste
lovituri au avut darul să-i provoace inculpatului o stare de puternică
tulburare și emoție și în consecință fapta inculpatului s-a produs în
condițiile provocării prevăzută de art.73 lit.b Cod penal.
Inculpatul
nu a avut intenția de a ucide. Leziunile mai grave s-au datorat căderii părții
civile pe un plan dur. Punerea în primejdie a vieții, nu duce automat la ideea
unei intehnții de omor.
Inculpatul
a lovit cu pumnul în față cu intenție directă, însă urmarea mai gravă se
datorează culpei fără prevedere. Astfel el a acționat cu preterintenție.
Ca
atare, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare
corporală gravă prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73
lit.b Cod penal.
În
aceste condiții, se va schimba încadrarea juridică din tentativă la omor
calificat prevăzută de art.20 raportat la art.174 și 175 lit.i Cod penal.
Se
va dispune condamnarea inculpatului, cu referire la art.73 lit.b și art.76
lit.d Cod penal la o pedeapsă de 3 luni închisoare.
În
raport de conduita inculpatului în precedent, atitudinea părții civile, lipsa
de antecedente, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art.81 și 82 Cod
penal, ținând seama că fapta a fost comisă anterior modificărilor aduse Codului
penal în noiembrie 1996 și deci se poate aplica suspendarea, făcând aplicarea
în acest sens a prevederilor art.13 Cod penal.
În
cursul procesului partea vătămată s-a constituit parte civilă solicitând
100.000.000 lei daune morale, 60.000.000 lei daune materiale și 1.000.000 lei
cheltuieli judiciare.
Conform
art.1169 Cod civil, cine face o propunere judecății, trebuie să o dovedească.
În
cauză s-a dovedit că partea civilă presta activități în gospodăria din Albești.
Pentru o zi de muncă se cuvenea suma de 50.000 lei. Pentru cele 55 zile de
incapacitate se cuvine suma de 2.750.000 lei.
Celelalte
pretenții nu sunt dovedite și justificate.
În
măsura în care fapta inculpatului s-a produs în stare de provocare, nu se pot
acorda daune morale.
Spitalul
Clinic județean Mureș a pretins suma de 308.106 lei pentru asistența medicală
acordată părții civile R.I. Inculpatul a plătit această sumă (f.131
dos.Judecătoria Sighișoara), astfel că se va respinge pretenția.
Pentru
cheltuieli judiciare partea civilă a depus două bilete de transport în valoare
de 78.000 lei. Pentru restul până la 1 milion lei neexistând acte și dovezi.
Împotriva
sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și partea
civilă R.I.
În
ședința de judecată de la 19 septembrie 2002, în fața instanței de apel,
procurorul de ședință a declarat că retrage apelul formulat în cauză.
Partea
civilă a criticat sentința sub aspectul greșitei rețineri a stării de provocare
și a solicitat obligarea inculpatului la 150.000.000 lei daune morale,
96.000.000 lei daune materiale, 1.700.000 lei cheltuieli de transport și
6.381.000 lei costul medicamentelor.
Curtea
de Apel Târgu Mureș, prin decizia penală nr.122/A/din 19 septembrie 2002, a
admis apelul declarat de partea civilă R.I. și a desființat hotărârea atacată
doar în ce privește latura civilă, în sensul că majorează cuantumul despăgubirilor
civile la care a fost obligat inculpatul B.I. în favoarea părții civile R.I. de
la 2.750.000 lei la suma de 9.131.000 lei și cheltuieli judiciare de la 78.000
lei la suma de 1.000.000 lei.
Totodată,
obligă pe inculpat ca să plătească părții civile R.I. suma de 50.000.000 lei cu
titlu de daune morale.
S-au
menținut restul dispozițiilor din sentința atacată.
Prin
aceeași decizie s-a luat act de retragerea apelului declarat de parchet.
În
motivarea acestei soluții, instanța de apel arată că, în speță, cerințele
referitoare la starea de provocare nu sunt întrunite.
În
acest sens sunt probele administrate în cauză din care rezultă că între părți a
avut loc o discuție la data de 29 aprilie 1996, apoi s-au certat și la un
moment dat partea civilă a lovit cu umbrela. A intervenit martorul C.I., care
i-a despărțit.
Partea
civilă a plecat și s-a oprit în fața porții martorului R.Z., cu care a stat de
vorbă.
După
aproximativ 15 minute a apărut inculpatul, a întrebat pe partea civilă „de ce
l-a lovit cu umbrela” și fără să primească un răspuns a lovit puternic u pumnul
în față, iar partea civilă a căzut lovindu-se în cădere, producându-se
consecințele deja arătate și descrise în actele medico-legale.
Din
cele arătate s-a concluzionat că inculpatul nu a fost lovit decât ușor, că părțile
au fost despărțite și astfel conflictul a fost aplanat, caz în care nu se poate
reține că inculpatul s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau
emoții, mai ales că și anterior între părți au existat discuții în legătură cu
un teren.
Mai
mult, inculpatul este cel care după trecerea unei perioade de timp, a trecut pe
lângă partea civilă și de data aceasta fără nici o discuție sau act provocator,
a lovit cu pumnul, deci în aceste momente el nu era tulburat sau emoționat,
dorind probabil să se răzbune pentru discuția anterioară.
În
aceste împrejurări s-a constatat că victima nu a avut un comportament care să
justifice reducerea pretențiilor civile.
De
altfel, prima instanță a soluționat latura civilă a cauzei, a acordat
despăgubiri și cheltuieli judiciare, integral și nu în raport de culpa părții
civile.
Sub
aspectul soluției date acțiunii penale, aplicarea dispozițiilor art.73 lit.b
Cod penal, a fost menționată, deoarece, potrivit art.362 alin.1 lit.d din Codul
de procedură penală, partea civilă poate face apel numai în ce privește latura
civilă.
Sub
aspectul laturii civile s-a motivat că suma pretinsă în prezent de 6.381.000
lei nu este exagerată și se consideră dovedită, astfel că urmează a fi adăugată
la suma de 2.750.000 lei, împreună constituind daune materiale.
Nu
au fost acordate despăgubiri pentru veniturile calculate de partea civilă prin
muncile agricole neefectuate de el, întrucât nici anterior nu muncea personal,
ori coordonarea altor persoane se putea realiza și se poate face și în prezent
în aceleași condiții.
Daunele
morale sunt justificate în condițiile în care s-a produs fapta, internarea în
spital, suferințele fizice și psihice la care a fost supusă partea civilă.
Sub acest aspect, se pot acorda daune morale în cuantum de
50.000.000 lei.
De
asemenea, cheltuielile de transport nu sunt exagerate pentru 1.000.000 lei,
făcându-se dovada numeroaselor deplasări, iar suma dată de prima instanță este
doar pentru câteva bilete. Chiar dacă nu s-au putut aduce toate biletele de transport,
este clar că pentru prezentare la proces la Sighișoara și Tg.Mureș, la organele
de cercetare penală, partea civilă a făcut asemenea cheltuieli.
Inculpatul
a declarat recurs, considerând nelegală și netemeinică decizia dată în apel.
S-a arătat că în mod greșit instanța de apel a înlăturat circumstanța atenuantă
a provocării în soluționarea laturii civile, a majorat cuantumul despăgubirilor
civile și a acordat daune morale în sumă de 50.000.000 lei. S-a cerut casarea
deciziei și menținerea sentinței primei instanțe prin care nu s-au acordat
daune morale, iar despăgubirile civile au fost acordate în cuantum de 2.750.000
lei.
Examinând
lucrările dosarului și hotărârea atacată în raport cu motivele de casarea
invocate se constată că recursul nu este întemeiat.
Potrivit
art.73 lit.b din Codul penal, dispozițiile referitoare la provocare sunt
aplicabile în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei
puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei
vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei
sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Rezultă,
așadar, că reținerea stării de provocare este condiționată de o comportare
culpabilă a victimei, care, prin acțiunile sale, să fie de natură a cauza
inculpatului o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia acesta să
comită infracțiunea.
Din
examinarea probelor rezultă că instanța de apel a reținut în mod corect că în
sarcina părții vătămate nu i se poate reține vreo culpă în săvârșirea
infracțiunii de către inculpat.
Referitor
la faza în care între părți a avut o discuție, apoi s-au certat și la un moment
dat partea vătămată a lovit cu umbrela pe inculpat, se constată că această
manifestare a părții vătămate, în condițiile în care a fost săvârșită, n-a fost
de natură să producă inculpatului o puternică tulburare. Că este așa o
dovedește și împrejurarea că inculpatul nu a reacționat imediar la atitudinea
necorespunzătoare a părții vătămate și a plecat.
Numai
după aproximativ 15 minute, când tulburarea, fără caracter grav, produsă de
atitudinea părții vătămate s-a atenuat, inculpatul a luat hotărârea ca să se
reîntoarcă la locul unde se găsea partea vătămată.
În
ceea ce privește ultima fază a conflictului, din probe rezultă că, revenind la
locul unde se găsea partea vătămată, inculpatul după ce a întrebat-o ce a avut
cu el, a lovit-o imediat cu pumnul în față.
De
vreme ce, în această fază a incidentului, cel care a provocat reluarea
conflictului a fost inculpatul, lovind cu pumnul pe partea vătămată, inculpatul
nu poate beneficia de circumstanța atenuantă a provocării.
Având
însă, în vedere că în cauza de față prin apelul declarat de partea civilă nu se
poate înlătura circumstanța atenuantă a provocării, dar că motivele de apel sunt
strâns legate de aceasta, iar, pe de altă parte, întrucât, așa cum s-a arătat
mai sus, partea civilă nu are nici o culpă în săvârșirea faptei care a
pricinuit paguba, această împrejurare va trebui reținută în soluționarea
laturii civile, cum bine a statuat instanța de apel. Ar fi cu totul inechitabil
ca, în asemenea împrejurări, partea civilă – care nu are nici o culpă în
săvârșirea infracțiunii - să fie obligată să suporte o parte din prejudiciul
care i-a fost cauzat.
Sub
acest aspect, prin urmare, decizia recurată este legală și temeinică, astfel că
este nefondat primul motiv de recurs al inculpatului.
Este,
de asemenea, neîntemeiat și motivul de casare vizând despăgubirile civile.
Potrivit
art.14 Cod procedură penală, raportat la art.998 Cod civil, cel vinovat de
comiterea unei infracțiuni este obligat să repare în întregime paguba cauzată.
Referitor
la despăgubirile civile solicitate de partea vătămată, din probele aflate la
dosar rezultă că acestea au fost acordate în limita cuantumului dovedit, respectiv
de 9.131.000 lei, așa cum au fost confirmate prin actele depuse de partea
vătămată.
Într-adevăr,
instanța de apel a examinat probele administrate și a stabilit în mod
justificat că despăgubirile civile au fost dovedite nu doar în limita sumei de 2.750.000
lei reținută de prima instanță, ci și în limita sumei de 6.381.000 lei.
Astfel,
pentru a cumpăra medicamentele necesare tratamentului medical în perioada
anilor de la accident, partea vătămată a efectuat cheltuieli în sumă de
6.381.000 lei, care se adaugă la sum a de 2.750.000 lei, acordată de prima
instanță, împreună constituind daune materiale.
De asemenea, instanța de apel reținând prezența părții vătămate
în fața instanțelor de judecată și la organele de urmărire penală, a stabilit
în mod corect că, pentru deplasarea la aceste instituții, partea vătămată a
efectuat cheltuieli în sumă de 1.000.000 lei și nu de 78.000 lei, cum a reținut
instanța de fond, fiind fără relevanță împrejurarea că la dosar sunt depuse
numai o parte din tichetele de călătorie.
Cum
din probele aflate la dosar nu rezultă elemente din care să se desprindă
concluzia modificării despăgubirilor civile în sensul solicitat, urmează a se
constata că și în această privință, decizia instanței de apel este temeinică și
legală, astfel că este nefondat și cel de al doilea motiv de recurs al
inculpatului.
Tot
astfel este neîntemeiată și critica adusă de recurent deciziei referitoare la
acordarea daunelor morale.
Potrivit
art.14 alin.3 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, fapta omului care
cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a
ocazionat, a-l repara.
De
asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniază,
între altele, că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în
cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare
victimei.
Din
probele administrate în cauză rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale
suferite de partea vătămată, au existat și prejudicii morale decurgând din
internarea în spital, traumele fizice și psihice suferite, sechele
post-traumatice care afectează negativ participarea părții vătămate la viața
socială, profesională și de familie, comparativ cu situația lor anterioară
vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.
Ca
atare, corect instanța de apel a decis că partea civilă, urmare vătămărilor
fizice cauzate prin infracțiune, a suferit și vătămări psihice și alterarea
condițiilor de viață, ceea ce justifică obligarea inculpatului la plata unor
daune morale.
Totodată,
este de reținut că, instanța de apel bine a stabilit întinderea daunelor
morale, în raport cu gravitatea vătămărilor produse și de intensitatea
suferințelor cauzate.
Așadar,
și sub aspectul examinat, hotărârea instanței de apel este legală și temeinică
și în consecință urmează a se menține.
În raport de considerentele expuse, recursul formulat
de inculpat este nefondat și va fi respins, în temeiul art.385
15
pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, cu obligarea acestuia
la plata
cheltuielilor judiciare către
stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N.
împotriva deciziei penale nr.122/A din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Târgu
Mureș.
Obligă
pe recurent
la plata
sumei
de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată, în ședință publică, azi 7 februarie
2003.