ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 995/2003

Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța, sub nr. 2312/COM/1999, SC C. SRL a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu SC V. SA, să oblige pârâta la plata sumei de 104.571.812 lei, reactualizată prin aplicarea indicelui de inflație, începând cu data de 21 iulie 1999 la zi, reprezentând contravaloare marfă produse balastieră, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 2587 din 20 octombrie 2000, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 35.917.961 lei, reprezentând cota parte din prețul mărfii livrate, respectiv, produse balastieră cu 9.348.309 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut din probele dosarului, că, în urma comenzii lansate de pârâtă, reclamanta a livrat acesteia parte din produsele solicitate, în valoare de 90.972.931 lei. A rămas neachitată suma de 16.406.430 lei, sumă care, reactualizată cu indicele de inflație, se ridică la 35.917.961 lei. În prețul mărfii a fost inclus și T.V.A –ul, în cotă de 22 %, reținându-se că, pentru neaplicarea acestuia în cazul materialelor livrate către Zona Liberă, trebuia să existe factură externă de livrare, declarație vamală de export și contract de transport internațional. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 223/COM din 19 martie 2001, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Curtea a reținut că aplicarea la prețul mărfii a cotei de 22%, reprezentând T.V.A, se datorează culpei reclamantei, întrucât prețul fără adaosul respectiv a fost achitat de pârâtă. SC C. SRL Călărași a declarat recurs împotriva deciziei, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului, se arată că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 17/2000, reținând că și pentru tranzacțiile comerciale încheiate cu partener român aflat în „Zona Liberă” se aplică cota „0” de T.V.A. Pârâta a achitat suma de 67.000.000 lei în timpul procesului, astfel că acțiunea nu putea fi respinsă ca nefondată, ci, cel mult, ca lipsită de obiect. Recursul a fost respins ca nefondat, pentru următoarele motive: Se reține din datele dosarelor că reclamanta, în baza comenzii ferme, emise de pârâtă, a livrat acesteia marfă, conform datelor raportului de expertiză, în valoare de 90.972.931 lei din care suma de 16.404.055 lei reprezintă T.V.A.

Reclamanta recunoaște că materialele au fost expediate în „Zona Liberă” dar se apără în sensul că, potrivit dispozițiilor art. 17 din O.U.G. nr. 17/2000, operațiunii respective nu i se putea aplica cota „0” pentru T.V.A. Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Legea nr. 141/1997 (Codul vamal) mărfurile românești pot fi introduse în zonele libere, cu respectarea condițiilor stabilite pentru exportul de mărfuri. Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (2) din același act normativ, pentru mărfurile respective se depune „declarație vamală”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 82, aplicabil și mărfurilor românești livrate în zonele libere, exportatorul (reclamanta în speță) este obligat să depună o declarație vamală de export la biroul vamal.

Conform art. 17 din O.U.G. nr. 17/2000, în România se aplică cota zero pentru materialele introduse din teritoriul vamal al României în zonele libere, cu îndeplinirea formalităților vamale de export. Rezultă din coroborarea dispozițiilor legale mai sus menționate, că reclamanta, pentru ca mărfurilor livrate să li se aplice cota zero de T.V.A, trebuie să întocmească documentația mai sus menționată. Cum din actele dosarului și recunoașterile reclamantei rezultă că pârâta a achitat contravaloarea materialelor primite, mai puțin suma ce reprezintă T.V.A -ul, corect a reținut instanța de apel că acesta nu este datorat, având în vedere culpa reclamantei, care nu s-a conformat dispozițiilor legale, mai sus menționate.

Admițând apelul, Curtea a respins corect acțiunea ca nefondată, deoarece, prin sentință, pârâta a fost obligată la o sumă ce nu o datora. Pentru motivele arătate, s-a respins ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta, SC C. SRL Călărași, împotriva deciziei nr. 223 din 19 martie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 februarie 2003.