ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 995/2003

Asupra recursului se rețin

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Constanța, sub nr. 2312/COM/1999, SC C. SRL a solicitat instanței ca,

prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu SC V. SA, să oblige pârâta la

plata sumei de 104.571.812 lei, reactualizată prin aplicarea indicelui de

inflație, începând cu data de 21 iulie 1999 la zi, reprezentând contravaloare

marfă produse balastieră, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 2587 din 20 octombrie 2000, a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâta la plata sumei de 35.917.961 lei, reprezentând cota parte din prețul

mărfii livrate, respectiv, produse balastieră cu 9.348.309 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut din probele dosarului, că, în urma comenzii lansate de pârâtă,

reclamanta a livrat acesteia parte din produsele solicitate, în valoare de

90.972.931 lei.

A rămas neachitată suma de

16.406.430 lei, sumă care, reactualizată cu indicele de inflație, se ridică la

35.917.961 lei.

În prețul mărfii a fost inclus și T.V.A

–ul, în cotă de 22 %, reținându-se că, pentru neaplicarea acestuia în cazul

materialelor livrate către Zona Liberă, trebuia să existe factură externă de

livrare, declarație vamală de export și contract de transport internațional.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 223/COM din 19 martie 2001, a admis apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, a schimbat-o în tot în sensul că

a respins acțiunea, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Curtea a reținut că aplicarea la

prețul mărfii a cotei de 22%, reprezentând T.V.A, se datorează culpei

reclamantei, întrucât prețul fără adaosul respectiv a fost achitat de pârâtă.

SC C. SRL Călărași a declarat recurs

împotriva deciziei, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, se arată

că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 17/2000, reținând

că și pentru tranzacțiile comerciale încheiate cu partener român aflat în „Zona

Liberă” se aplică cota „0” de T.V.A.

Pârâta a achitat suma de 67.000.000

lei în timpul procesului, astfel că acțiunea nu putea fi respinsă ca nefondată,

ci, cel mult, ca lipsită de obiect.

Recursul a fost respins ca nefondat,

pentru următoarele motive:

Se reține din datele dosarelor că

reclamanta, în baza comenzii ferme, emise de pârâtă, a livrat acesteia marfă,

conform datelor raportului de expertiză, în valoare de 90.972.931 lei din care suma

de 16.404.055 lei reprezintă T.V.A.

Reclamanta recunoaște că materialele

au fost expediate în „Zona Liberă” dar se apără în sensul că, potrivit dispozițiilor

art. 17 din O.U.G. nr. 17/2000, operațiunii respective nu i se putea aplica

cota „0” pentru T.V.A.

Potrivit dispozițiilor art. 126 alin.

(2) din Legea nr. 141/1997 (Codul vamal) mărfurile românești pot fi introduse

în zonele libere, cu respectarea condițiilor stabilite pentru exportul de

mărfuri.

Potrivit dispozițiilor art. 132 alin.

(2) din același act normativ, pentru mărfurile respective se depune „declarație

vamală”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 82, aplicabil și mărfurilor

românești livrate în zonele libere, exportatorul (reclamanta în speță) este

obligat să depună o declarație vamală de export la biroul vamal.

Conform art. 17 din O.U.G. nr. 17/2000,

în România se aplică cota zero pentru materialele introduse din teritoriul

vamal al României în zonele libere, cu îndeplinirea formalităților vamale de

export.

Rezultă din coroborarea

dispozițiilor legale mai sus menționate, că reclamanta, pentru ca mărfurilor

livrate să li se aplice cota zero de T.V.A, trebuie să întocmească documentația

mai sus menționată.

Cum din actele dosarului și

recunoașterile reclamantei rezultă că pârâta a achitat contravaloarea

materialelor primite, mai puțin suma ce reprezintă T.V.A -ul, corect a reținut

instanța de apel că acesta nu este datorat, având în vedere culpa reclamantei,

care nu s-a conformat dispozițiilor legale, mai sus menționate.

Admițând apelul, Curtea a respins

corect acțiunea ca nefondată, deoarece, prin sentință, pârâta a fost obligată

la o sumă ce nu o datora.

Pentru motivele arătate, s-a respins

ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta, SC C. SRL Călărași, împotriva deciziei nr. 223 din 19 martie 2001 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 19 februarie 2003.