ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4474/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4474/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 440 din 5 mai 2003, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea formulată de condamnata A.T.M.S., de întrerupere a executării pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 222/2001 a Tribunalului Teleorman. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că situația familială, considerată a fi încadrabilă în unul din cazul prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv vârsta înaintată a bunicii materne, starea ei de sănătate și demararea unor proceduri succesorale, nu constituie împrejurări speciale din cauza cărora executarea imediată a pedepsei să aibă consecințe grave pentru condamnată sau pentru familia sa.
Ancheta socială întreprinsă de autoritatea abilitată legal, a relevat că Șt.D., bunica condamnatei, locuiește într-un apartament proprietate personală, este pensionară și nu are probleme deosebite de sănătate. Împotriva sentinței, condamnata a declarat apel, motivul formulat fiind netemeinicia hotărârii. Prin decizia penală nr. 332 din 18 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnată. Și împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, condamnata, în termen legal, a declarat recurs, motivat tot pe situația, considerată a fi specială, a stării bunicii sale materne și pe dorința deschiderii succesiunilor după părinții săi și bunica paternă.
Recursul declarat de condamnată nu este fondat. Instanța a apreciat corect, în baza anchetei sociale, că motivele invocate de condamnată nu constituie împrejurări speciale de natură a atrage întreruperea executării pedepsei, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455 C. proc. pen., raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) din același cod. În aceste condiții, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de condamnată nefiind fondat, va fi respins. Conform art. 192 alin. (4) C. proc. pen., recurenta condamnată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata A.T.M.S. împotriva deciziei penale nr. 332 din 18 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentă la plata sumei de 650.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.