ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 337/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SNP ” P.” SA București – Sucursala” P.” IAȘI – Iași împotriva deciziei nr.910 din 17 iulie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția Contencios Administrativ și Comercial. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, după care, Curtea, constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SNP „P” Sucursala Iași, a achemat în judecată pe pârâtele SNTFM CFR Mrfă Sucursala Iași, SNP ” P.” Sucursala „A.” Pitești solicitând obligarea pârâtei în culpă la plata sumei de 29.802.305 lei contravaloarea cantității de 3.067 kg motorină lipsă la destinație și la 2.459.184 lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă 332 din 20 februarie 2001, a respins excepțiile de necompetență teritorială și materială a instanței și pe fond a respins acțiunea reclamantei. Instanța de fond a reținut, în esență, că vagonul încărcat cu motorină prezenta la urechea capacului domei o ruptură veche care permitea deschiderea fără ruperea sigiliului. Întrucât alegerea mijlocului de tansport aparține expeditorului iar responsabilitățile acestuia sunt prevăzute de art.58.13 din Regulemantul de transport CFR , cărăușul nu mai este în culpă. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia 910 din 17 iulie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, considerând că din probele administrate nu au rezultat nereguli privind paza bunului transportat, neexistând urme de sustrageri iar capacul donei prezentând un sigiliu de siguranță ce nu permitea sustragerea pe timpul transportului, a motorinei.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs, la 31 iulie 2001, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și 10 cod procedură civilă. Recurenta susține netemeinicia hotărârilor judecătorești, care nu au avut în vedere convenția 3135/19 iulie 2000, ce stabilea răspunderi suplimentare în sarcina cărăușului și nici procesele verbale de constatare nr.6/2 noiembrie 2000 și 82/2000. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Dispozițiile art.58-13 din Regulamentul de transport CFR prevăd răspunderea expeditorului pentru starea tehnică necorespunzătoare a mijlocului de transport. În această situație, pentru a putea fi atrasă răspunderea cărăușului, expeditorul avea îndatorirea de a plăti cantitatea de marfă prin două elemente de determinare cantitativă așa cum prevedeau reglementările art.60.3.9 din Regulament.

Pe de altă parte prevederile art.7 din convenția 3135/19 iulie 2000 crează îndoilei cu privire la noțiunea de stare tehnică a vagonului, iar interpretarea clauzelor îndoielnic se face în favoarea celui ce se obligă. În aceeași măsură reclamantul nu poate cere exonerarea sa de răspundere și deplasarea ei către cărăuș cât timp propria sa culpă privind alegerea mijlocului de transport, este pusă în discuție. Existența unui sigiliu de siguranță la capacul rupt al domei și de a stabili cantitatea de marfă supusă transportului sunt elemente care au determinat ca instanțele de fond să pronunțe hotărâri legale și temeinice. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.312 cod procedură civilă, Curtea ca respinge ca nefondat recursul declarat, împotriva deciziei nr.910 din 17 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta SNP”P.” SA București – Sucursala „P.”Iași, împotriva deciziei nr.910 din 17 iulie 2001, pronunțată de Curtea de apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2003.