ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 340/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta

SNTFM CFR Marfă SA- Sucursala Marfă Iași prin SMF SA- Agenția Teritorială Iași

împotriva deciziei nr.907 din 17 iunie 2001 a Curții de Apel Ploiești-Secția de

contencios administrativ și comercial.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către magistratul

asistent, după care Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține

spre soluționare.

C U R T

E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SNP „ P.” Sucursala Peco Bacău, a

chemat în judecată pe pârâtele SNTFM CFR Marfă SA Sucursala Iași, SNP Sucursala

„ P.T.” Ploiești și SNP Sucursala Petrobrazi, solicitând obligarea celei în

culpă la plata sumei de 21.430.092 lei reprezentând cantitatea de 1.550 kg.

benzină premium II lipsă la destinație.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.465

din 20 martie 2001, a respins excepția de necompetență teritorială și admițând

în parte acțiunea, a obligat pe pârâta SNTFM CFR Marfă-Sucursala Iași la

despăgubiri civile către reclamantă.

Instanța de fond a reținut, în esență, competența

teritorială alternativă la dispoziția reclamantului iar pe fond cantitatea de

marfă lipsă

dispărută pe timpul transportului când s-au descoperit și

sigiliile expeditorului violate.

Curtea de Apel Ploiești, soluționând apelul

declarat de pârâta SNTFM, prin decizia nr.907 din 17 iulie 2001, a respins ca

nefondată cererea considerând că instanța de fond a făcut corecta aplicare a

dispozițiilor art.10 pct.5 Cod procedură civilă iar prezumția de culpă pentru lipsa

mărfii este a căii ferate care răspunde în  temeiul art.82 și 83 din

Regulamentul de transport CFR.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta

apelantă a declarat recurs la data de 10 august 2001 fără a preciza temeiul de

drept al acestuia.

Totuși recurenta critică hotărârea judecătorească

atacată pentru nelegala soluționare a excepției de necompetență teritorială,

considerând atitudinea reclamantei abuzivă, iar exercitarea drepturilor

procesuale cu rea credință, întrucât pentru a atrage competența instanțelor din

Ploiești, a chemat în judecată sucursalele aceleiași societăți comerciale.

Pe fond, recurenta critică soluțiile pronunțate

susținând că furnizoarea nu a îndeplinit cerințele art.60.3.9 din Regulamentul

TF și de art.3.2.22 din Anexa3 NUT privind determinarea mărfii prin două

elemente care să certifice diferența cantitativă la destinație. Totodată

susține greșita obligare la plata taxelor și impozitelor câtă vreme reclamanta

nu a făcut dovada achitării la bugetul de stat a acestora.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru

considerentele următoare:

Competența teritorială în accepțiunea de drept și

obligație a instanțelor judecătorești, determinate de lege, de a soluționa

cererile adresate acestora, are în principiu un caracter relativ determinat de

opțiunea reclamantului și de atitudinea pârâtului.

Dispozițiile art.10 Cod procedură civilă prevăd

competența alternativă, mai multor instanțe de același grad, iar posibilitatea

de sesizare aparține titularului acțiunii.

Astfel pct.5 al textului de lege menționat

stabilește deopotrivă competente în cererile izvorâte dintr-un contract de

transport, instanța locului de plecare sau de sosire. Întrucât marfa a fost

expediată de la sucursala” P.T „Ploiești iar reclamanta a optat pentru instanța

locului de plecare a transportului, nu se poate discuta decât de exercitarea cu

bună credință a drepturilor procesuale și nicidecum de o încălcare a legii de

către instanța de judecată.

Art.723 alin.2 Cod procedură civilă nu poate avea

incidență în cauza dedusă judecății pentru că numai exercițiul abuziv al

drepturilor procesuale este sancționat.

Criticile de fond sunt de asemeni nefondate.

Instanțele de fond au interpretat dispozițiile art.85.2 din Regulamentul de

Transport CFR potrivit scopului pentru care a fost edictat: calea ferată

datorează despăgubiri calculate la prețul curent al mărfii, adică prețul care

include TVA, accize și taxe de drum.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod

procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva

deciziei nr.907 din 17 iulie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SNTFM CFR MARFĂ

SA-Sucursala Marfă Iași prin SMF SA - Agenția Teritorială Iași, împotriva

deciziei nr.907 din 17 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești-secția

de contencios administrativ și comercial, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie

2003.