ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3376/2003

M.D.;

E.C.M.;

E.I.;

B.D.C.;

T.S.N.;

A.D.;

T.M.;

C.S.;

M.C.;

M.D.;

O.C.;

Ș.G.;

Ș.L. și

G.D. S-a reținut că inculpații menționați au fost arestați preventiv provizoriu de Parchetul Național Anticorupție, Serviciul pentru cercetarea infracțiunilor de corupție și a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție comise de militari, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod; art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 alin. (3) C. pen.; art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 261 C. pen. Totodată, se motivează că probele din dosar constituie date certe din care rezultă că inculpații, toți polițiști, au pretins și primit, în mod repetat, de la autorii furturilor de produse petroliere, diferite sume de bani, cantități de benzină și alte bunuri și foloase, în schimbul asigurării că, cei care au sustras nu vor fi surprinși sau trași la răspundere penală. Ca atare, s-a apreciat a fi întemeiată cererea prin care procurorul a propus arestarea preventivă pe o durată de 27 zile a celor 14 inculpați, luarea măsurii întemeindu-se pe dispozițiile art. 148 lit. c), d) și h) C. proc. pen., întrucât inculpații au făcut pregătiri pentru sustragerea de la urmărirea penală și există date că urmăresc să se sustragă de la executarea pedepsei, încercând să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau prin alte asemenea fapte. Mai mult, măsura arestării preventive respectă condițiile prevăzute de art. 149 1 și art. 143 C. proc. pen., întrucât există probe din care rezultă cazurile prevăzute și condițiile enumerate în textele menționate, pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În sfârșit, se conchide că necesitatea continuării desfășurării procesului penal în bune condiții, pentru aflarea adevărului, arestarea inculpaților este pe deplin justificată. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în temeiul art. 140 3 C. proc. pen., toți cei 14 inculpați, susținând, între altele, că soluționarea cererii procurorului s-a făcut într-un complet nelegal constituit, că judecătorul nu a fost desemnat prin ordin al președintelui instanței să soluționeze cauze de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și că, în general, nu sunt întrunite cerințele legale pentru luarea unei asemenea măsuri. Recursurile inculpaților sunt întemeiate potrivit celor ce urmează. Prin Legea nr. 169 din 21 aprilie 2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, au fost modificate unele dispoziții ale Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, modificările vizând și unele dispoziții procesul penale care sunt de imediată aplicare și de strictă interpretare. Astfel, art. 29 [(alin. (1) ] prevede că pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute de prezenta lege (nr. 78/2000) se constituie complete specializate. Alin. (2) de sub același articol, prevede că: „La judecătorii, tribunale și curțile de apel, completele specializate sunt formate din 2 judecători”. Această dispoziție procesual penală constituie o normă specială privind compunerea instanței în cazul judecării infracțiunilor la care face referire legea în cauză, ea fiind derogatorie de la dispozițiile cu caracter general prevăzute în Codul de procedură penală. Norma cu caracter general privind compunerea instanței atunci când judecă propunerea de arestare preventivă este cea prevăzută de art. 149 1 alin. (6) C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 281 din 1 iulie 2003). Potrivit dispoziției legale menționate: „Propunerea de arestare preventivă se soluționează în camera de consiliu de un singur judecător.” Evident, această dispoziție procesuală cu caracter general se armonizează cu dispozițiile (tot cu caracter general) cuprinse în art. 17 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 (republicată) potrivit cărora: Cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel se judecă de un singur judecător”. Derogând deci (prin voința legiuitorului) de la normele procesuale cu caracter general privind compunerea instanței, Legea nr. 78/2000 (lege specială, modificată prin Legea nr. 161/2003), a prevăzut, în primul rând, ca pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute de această lege (printre care și infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen.) să se constituie complete specializate și, în al doilea rând, ca aceste complete specializate să fie formate din 2 judecători. Așadar, indiferent de faza procesuală în care se află cauza în fața primei instanțe, toate actele procesuale (inclusiv încheierea prin care se dispune arestarea preventivă) trebuie dispuse în complet colegial, format din 2 judecători, legea specială (derogatorie de la legea generală) nedistingând cu privire la compunerea instanței în anumite faze ale procesului penal. De altfel, dispoziții speciale, derogatorii de la norma generală, sunt prevăzute și în alte legi cum ar fi, de pildă, Legea nr. 56/1993 a Curții Supreme de Justiție potrivit căreia, completele de judecată se constituie din 3 judecători din aceeași secție (art. 17) și atunci când judecă în primă instanță, procesele penale, inclusiv când dispune arestarea preventivă (art. 25) a învinuitului sau inculpatului. În cauza de față, măsura arestării preventive a inculpaților, urmăriți și pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, a fost dispusă, contrar legii, în complet constituit dintr-un singur judecător, ceea ce atrage, potrivit art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen., nulitatea absolută a actului îndeplinit, respectiv încheierea din 18 iulie 2003, recurată. În atare situație, potrivit art. 140 3 alin. (7) C. proc. pen., (introdus prin Legea nr. 281/2003), constatându-se că măsura preventivă a fost dispusă în condiții nelegale, se va dispune casarea încheierii și revocarea măsurii, precum și punerea în libertate de îndată a inculpaților recurenți, dacă nu sunt arestați în altă cauză, iar potrivit aliniatului ultim, dosarul se va restitui instanței a cărei încheiere a fost atacată. Pentru considerentele arătate nu se mai impune examinarea și a celorlalte motive de casare formulate de inculpații recurenți. De asemenea, nici cererea procurorului de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei, și menținere a stării de arest a inculpaților, nu poate fi primită. Este evident că nulitatea absolută produce efecte din chiar momentul întocmirii actului, respectiv a încheierii din 18 iulie 2003, astfel că, toate actele emise în baza unui act declarat nul sunt, la rândul lor, lovite de nulitate (și anume mandatele de arestare emise în baza acestei încheieri). Față de această situație, nu ar mai fi posibilă o nouă judecare a cauzei întrucât, după constatarea nulității absolute a actului prin care inculpații au fost arestați, menținerea lor în această stare ar deveni nelegală, singura soluție permisă fiind aceea de punere de îndată în libertate. Onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru inculpatul Ș.L., se va plăti din fondul Ministerului Justiției.