ÎCCJ, Decizia nr. 128/2004

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din 2 decembrie 2003, emis în dosarul nr. 343/P/2003, Parchetul Național Anticorupție a sesizat Tribunalul Militar Teritorial, trimițând în judecată în stare de arest, între alții, pe inculpații:

- L.S.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2),cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., în referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000, de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.; - S.V.  pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208, raportat la art. 209 alin. (3) lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.

Prin încheierea din 15 martie 2004, Tribunalul Militar Teritorial a admis propunerea procurorului militar și a dispus menținerea arestării preventive pentru 39 inculpați, între care și față de inculpații L.S.G. și S.V. Totodată, a fost respinsă propunerea procurorului de menținere a măsurii arestării preventive față de alți 6 inculpați.

Procurorul și 38 inculpați, față de care s-a dispus menținerea arestării preventive, au declarat recurs.

La termenul din 17 martie 2004, fixat la Curtea Militară de Apel pentru judecarea recursurilor, cei 38 inculpați, între care și L.S.G. și S.V., au formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor acestei instanțe și a procurorului de ședință, maior magistrat G.R.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 43 din 17 martie 2004, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții Militare de Apel și a procurorului militar de ședință G.R., cu motivarea că judecătorii și procurorul militar vizați prin această cerere nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege. S-a mai relevat că participarea anterioară a unora dintre judecătorii Curții Militare de Apel la soluționarea unor probleme, privind arestarea preventivă a inculpaților, nu poate constitui caz de incompatibilitate, cât timp nu s-au pronunțat asupra fondului cauzei, după cum nici punerea anterioară de concluzii de către procuror, la examinarea unor astfel de chestiuni, nu atrage incompatibilitatea acestuia.

Împotriva acestei încheieri, au declarat inițial recurs 24 inculpați, între care și inculpatul L.S.G., față de care s-a dispus disjungerea în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 66/2004, iar ulterior a mai declarat recurs inculpatul S.V., acest recurs făcând obiectul dosarului nr. 71/2004.

În sprijinul acestor recursuri, s-a susținut că, prin încheierea menționată, s-a făcut o greșită aplicare a legii.

S-a relevat, în acest sens că, datorită neînștiințării avocaților aleși, apărarea inculpaților, la termenul când s-a soluționat cererea de recuzare, nu a fost asigurată de către aceștia, ci de un avocat desemnat din oficiu, ceea ce contravine prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În concluzie, s-a cerut casarea încheierii atacate și trimiterea dosarului, pentru rejudecarea cererii de recuzare, la secția penală a instanței supreme.

Recursurile nu sunt fondate.

În adevăr, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la care s-a făcut referire prin motivul de casare invocat, „orice acuzat are, în special, dreptul să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer”.

Dar, din moment ce apărarea inculpaților a fost asigurată, așa cum rezultă din încheierea atacată, de un avocat desemnat din oficiu, care a pus concluzii în sensul admiterii cererii de recuzare formulate, iar în raport de urgența ce o reclama soluționarea unei atari cereri, nu se mai putea pretinde instanței să facă demersuri pentru aducerea avocaților aleși, care aveau posibilitate să se informeze și personal, cu privire la termenul fixat cu precădere, spre a se prezenta și a formula susținerile considerate necesare, se constată că au fost respectate cerințele privind asigurarea apărării, înscrise în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Pe de altă parte, mai este de observat că, din examinarea în ansamblu a cererii de recuzare, formulate de cei doi inculpați, rezultă că nu s-au invocat situații susceptibile a fi încadrate, în ceea ce privește pe judecătorii Curții Militare de Apel, în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 46-48 C. proc. pen., iar în ceea ce privește pe procurorul militar de ședință recuzat în cazurile de incompatibilitate, prevăzute de art. 49, cu referire la art. 46 și art. 48 lit. b) – d) C. proc. pen.

În consecință, constatându-se netemeinicia criticilor aduse încheierii de către inculpații S.V. și L.S.G., urmează ca recursurile declarate de acești inculpați să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.V. și L.S.G., împotriva încheierii nr. 43 din 17 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1428/2004.

Obligă pe inculpați să plătească statului câte 500.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care câte 200.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 martie 2004.