ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3463/2003

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin încheierea din 13 august 2003,

Curtea Militară de Apel a constatat regularitatea luării măsurii arestării

preventive a inculpaților M.D., E.C.M., E.I., B.I.C., T.S.N., A.D., T.M., C.S.,

M.C., M.D, O.C., Ș.G., Șt.L. și G.D. și a prelungit arestarea preventivă a

acestora cu începere de la 15 august 2003 până la 27 august 2003.

Prin aceeași încheiere, Curtea a constatat, de asemenea, regularitatea

prelungirii arestării preventive a inculpaților B.F., D.V., V.M., B.N. H.C.,

L.M., S.G.M., C.D., M.G.M., M.A., A.G.A., C.D., S.V.E. Z.D., Ș.F.G. N.C.,

P.G.R. și C.F. și a prelungit arestarea preventivă a inculpaților B.F., D.V.,

V.M., B.N., H.C., L.M., S.G.M., C.D., M.A., A.G.A., C.D., M.G.M., Z.D., Ș.F.G.,

N.C., P.G.R. și C.F. de la 19 august 2003 până la 27 august 2003, inclusiv. În

finalul încheierii s-a făcut mențiunea definitivă.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs: Ministerul Public, Parchetul Național Anticorupție, numai cu

privire la inculpatul S.V.E.; inculpații: C.D., C.S., G.D., B.D., M.D., T.S.,

A.D., Ș.G., Șt.L., V.M., M.A., H.C., A.G.A., M.G., G.G.M., B.F., B.N., L.M.,

M.C., M.D., O.C., E.C., E.I. și T.M.

Pentru inculpatul S.V.E. a declarat

recurs apărătorul său ales avocat C.I., dar inculpatul nu și l-a însușit, în

ședința de dezbateri.

Recursul Parchetului Național

Anticorupție vizează omisiunea Curții Militare de Apel de a se pronunța asupra

prelungirii arestării preventive a inculpatului S.V.E., prin încheierea din 13

august 2003 și consideră că împotriva acestei încheieri definitive există calea

de atac a recursului, invocându-se art. 128, art. 130 alin. (1) din Constituție

și art. 4 din Convenția europeană a drepturilor omului.

De asemenea, se apreciază că există

o contradicție între considerentele încheierii în care instanța constată că nu

se mai justifică prelungirea arestării preventive pentru acest inculpat și

dispozitivul aceleiași încheieri, în care nu apare nici o mențiune cu privire

la revocarea ori prelungirea arestării preventive.

În recursurile declarate de

inculpați s-a invocat, în apărare, excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 160 și art. 300

1

C proc. pen., în raport cu

prevederile art. 21, art. 23, art. 24, art. 125 și art. 128 din Constituție,

precum și cu art. 5 pct. 4 și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale.

Ca motive de recurs s-au invocat

lipsa unor temeiuri care să fi determinat arestarea inițială, precum și a unor

temeiuri noi care să justifice prelungirea arestării preventive a recurenților

inculpați. De asemenea, s-a invocat lipsa unor probe certe că lăsarea în

libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică,

pericol care să fie dovedit pentru fiecare inculpat.

Curtea având a se pronunța cu

prioritate asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 160 și art. 300

1

C proc. pen., modificat, constată că în

această fază procesuală excepția este inadmisibilă, pentru considerentele ce

urmează:

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare,

de care depinde soluționarea cauzei.

Or, prevederile art. 160 C proc.

pen., modificat, se referă la prelungirea arestării inculpatului după

trimiterea în judecată până la prima zi de înfățișare, respectiv la procedura

de prelungire în primă instanță.

În actuala fază procesuală, însă,

cauza se află în recurs și, prin urmare, de aceste dispoziții nu depinde

soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cît nici nu se motivează ce anume

prevedere existentă încalcă texte constituționale sau convenții internaționale

privitoare la drepturile omului.

Aceeași situație se află și cu

privire la dispozițiile art. 300

1

C proc. pen., referitoare la

verificarea, în primă instanță, a regularității arestării inculpatului la

primirea dosarului, dispoziții de care depinde soluționarea cauzei, în primă

instanță.

În consecință, constatând că

excepția de neconstituționalitate invocată este contrară prevederilor art. 23

alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea o va respinge, ca

inadmisibilă, în baza art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, fără a mai

sesiza Curtea Constituțională.

Potrivit art. 385

1

alin.

(2) C proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința

sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi

atacate separat cu recurs.

Cu privire la admisibilitatea recursurilor, Curtea constată că acesta

este admisibil, în temeiul art. 20 și art. 21 din Constituție, cu referire la

art. 5 pct. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane lipsită de

libertatea sa prin arestare sau deținere de a introduce un recurs în fața unui

tribunal.

Referitor la recursul declarat de

Parchetul Național Anticorupție, Curtea constată că este întemeiat, deoarece,

în dispozitivul încheierii, dispozitiv care reprezintă soluția instanței, nu

s-a dispus nici o măsură cu privire la prelungirea ori revocarea măsurii

arestării preventive a inculpatului S.V.E., deși potrivit art. 300

1

C proc. pen., este datoare să verifice din oficiu atât regularitatea luării sau

după caz a prelungirii, cât și asupra prelungirii acesteia.

Măsura trebuie luată prin

dispozitivul încheierii și motivată prin considerentele încheierii, nu doar

motivată, astfel cum a procedat, contrar legii, Curtea Militară de Apel.

În consecință, Curtea va admite

recursul declarat de parchet numai cu privire la inculpatul S.V.E., casând

încheierea atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, în aceste

limite.

Referitor la recursurile declarate

de inculpați, care vizează netemeinicia măsurii prelungirii arestării

preventive, lipsa motivării individuale a pericolului social concret pentru

ordinea publică, precum și lipsa unor referiri la probele dosarului, Curtea

constată că sunt nefondate pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 5 pct. 1 lit. c) din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi

lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care a fost arestat sau reținut

în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, sau când

există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, sau când

există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Aceste prevederi ale Convenției sunt

deopotrivă aplicabile în cauză alături de pct. 4 invocat de recurenții

inculpați pentru justificarea admisibilității recursului.

Or, în interpretarea Convenției,

sunt suficiente motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune,

motive care, în cauză, există, nefiind absolut necesare probe certe că lăsarea

în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică așa cum, cu

exigență deosebită, ce depășește chiar prevederile Convenției, cer prevederile

art. 148 lit. h) C proc. pen., modificat.

Prin urmare, constatând că există în privința tuturor recurenților

asemenea motive cerute de Convenție pentru lipsirea de libertate a

inculpaților, probele administrate până în prezent (declarații ale

inculpaților, declarații de martori, înregistrări autorizate legal ale

convorbirilor telefonice, acte) care constituie motive verosimile de a bănui că

s-au săvârșit infracțiuni, Curtea reține că măsura prelungirii arestării

preventive a recurenților inculpați este justificată.

De altfel, prin decizia nr. 111 din

25 iulie 2003, Completul de 9 judecători ai Curții Supreme de Justiție a admis

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, și, casând decizia nr. 3376 din 21 iulie 2003 a

C.S.J., secția penală, și a respins recursurile declarate de inculpații B.D.C.,

E.I., E.C.M., M.D., C.S., A.D., M.C., M.D. O.C., T.S.N., T.M., G.D., Șt.L. și

Ș.G. împotriva încheierii din 18 iulie 2003 pronunțată de Curtea Militară de

Apel. În considerentele acestei decizii, Curtea a reținut că sunt probe certe

din care rezultă că acei recurenți, recurenți și în prezentul recurs, ar fi

pretins și primit în mod repetat sume de bani, benzină și alte foloase pentru a

asigura persoanele care sustrăgeau benzină că nu vor fi descoperite și trase la

răspundere penală, săvârșind și alte infracțiuni, probe care se află în

continuare la dosar.

În consecință, Curtea va respinge ca

nefondate recursurile declarate de toți inculpații.

Conform art. 192 alin. (2) C proc. pen., recurenții inculpați vor fi

obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 500.000

lei fiecare, iar recurenții pentru care a fost desemnat un apărător din oficiu,

câte 700.000 lei fiecare, din care câte 200.000 lei fiecare reprezentând

onorariul apărătorului din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, excepția

de neconstituționalitate.

Admite recursul declarat de

Parchetul Național Anticorupție.

Casează încheierea de ședință din 13

august 2003 a Curții Militare de Apel, numai în ceea ce-l privește pe intimatul

inculpat S.V.E. și trimite cauza spre rejudecare Curții Militare de Apel, în

aceste limite.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații: B.F., L.M., C.D., B.N., M.D., E.I., B.D.C., E.C.M.,

Ș.G., A.D., T.S.N., O.C., M.C., T.M., C.S., M.D., Șt.L., G.D., M.A., S.G.M.,

H.C., M.G.M., A.G.A. și V.M. împotriva aceleiași încheieri.

Onorariul avocatului desemnat din

oficiu pentru inculpatul S.V.E., în sumă de 200.000 lei, se va suporta din

fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează: B.D.C., M.D., T.S.N.,

A.D., Ș.G., Șt.L., M.G.M., B.F., B.N., L.M., M.C., O.C., E.I., E.C.M., T.M.,

M.D., G.D. și A.G.A. la câte 500.000 lei, iar pe C.S., V.M., H.C., M.A., C.D.

și S.G.M. la câte 700.000 lei, din care sumele de câte 200.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 august 2003.