ÎCCJ, Decizia nr. 316/2003
ÎCCJ, Decizia nr. 316/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 79 din 3
mai 2001, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat pe inculpații:
C.I. la 2 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264
alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a)
raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea acestui inculpat
pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută
de art. 323 alin. (1) C. pen.
I.P. la 5 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1), la 9 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 lit.
a), e) C. pen. și la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute
de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, toate cu aplicarea art. 37 lit.
b) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa
cea mai grea, de 9 ani închisoare.
N.G. la 3 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen. și la 6 ani
închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin.
(2) lit. a) și e) C. pen., a contopit pedepsele stabilite și a dispus ca
inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.
P.F. la 3 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen. și la 6 ani
închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art.
211 lit. a), e) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a
contopit pedepsele stabilite și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea
mai grea, de 6 ani închisoare.
C.M. la 2 ani închisoare pentru
infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. și la 3 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin.
(2) lit. a), e) C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 și art.
37 lit. b) C. pen. A descontopit și a repus în individualitatea lor pedepsele
de 2 luni închisoare și de un an și 4 luni închisoare stabilite prin sentința
penală nr. 36 din 14 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial, a contopit
aceste pedepse cu pedepsele stabilite în cauză și a dispus ca inculpatul să
execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
U.F. la 5 ani închisoare pentru
infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), e) C.
pen. și la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 36
alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, a contopit pedepsele stabilite și a dispus
ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
F.D.C. la 10 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.
a), e) C. pen.
G.V. la 2 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264
alin. (1) C. pen.
L.D. la 2 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen. și la un an
închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 36 alin. (2) din
Decretul nr. 328/1966, a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să
execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
U.V. la 6 luni închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a suspendat
condiționat executarea acestei pedepse pe o durată de 2 ani și 6 luni.
U.E. la 6 luni închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea
art. 81-82 din același cod.
P.V. la 2 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea
art. 81-82 din același cod.
B.S. la 2 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea
art. 81-82 din același cod.
Curtea Militară de Apel București,
prin decizia penală nr. 123 din 5 decembrie 2001, a respins apelurile declarate
împotriva hotărârii primei instanțe de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul
Militar Teritorial și inculpații P.F., U.F., C.I., N.G., L.D., D.F., F.D.C. și
I.P., ca nefondate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri
inculpații C.I., I.P., N.G., P.F., U.F., L.D., P.V., F.D.C., D.F. și B.S. au
declarat recurs, pentru judecarea cărora s-a fixat prim termen la 25 aprilie
2002.
La data de 10 iulie 2002 s-a fixat,
din oficiu, termen pentru verificarea legalității măsurii arestării
inculpatului F.D.C.
Având în vedere că măsura arestării
preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și
prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de
condamnare la pedeapsa închisorii, menținută în apel și observând și
prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160
d
C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaților este legală
și, prin încheierea pronunțată în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu
încă 30 zile.
La 7 august și 4 septembrie 2003,
secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat, din nou, legalitatea
măsurii arestării preventive și, prin încheierile pronunțate la datele
menționate, a dispus prelungirea acestei măsuri, cu câte 30 zile, până la 4
septembrie 2003 și apoi până la 11 septembrie 2003. La 11 septembrie 20003
arestarea preventivă a fost prelungită până la 11 octombrie 2003.
Împotriva încheierii din 7 august
2003 inculpatul F.D.C. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este inadmisibil.
Prin art. 160
d
alin. (1)
C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de
fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea
preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform
art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art.
385
12
alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din
oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea
sau revocarea acestei măsuri”.
Dar, în timp ce prin alin. (2) din
același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea
preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod
corespunzător dispozițiile art. 160
b
și ale art. 160
c
alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu
recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160
d
C.
proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau
revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Așa fiind, și cum prin art. 160
c
alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10
iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe
prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru
încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de
recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a
considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac,
în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie
o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,
apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
De altfel, o încheiere a instanței
de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată
cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei
instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea
ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale
referitoare la competența instanțelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte
interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160
d
,
corelate cu cele ale art. 160
c
alin. (1) C. proc. pen., mai este
impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă
principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța
firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată
separat sau numai odată cu fondul.
În consecință, pentru considerentele
ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de
inculpat, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va
respinge recursul ca inadmisibil.
Totodată, în temeiul art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la
plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de
avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
inculpatul F.D.C. împotriva încheierii din 7 august 2003, pronunțată de Curtea
Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 693/2002, ca inadmisibil.
Obligă pe inculpat să plătească
statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din
care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din
oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată astăzi, 13 octombrie
2003, în ședință publică.