ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4617/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4617/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 79 din 3 mai 2001

a Tribunalului Militar Teritorial, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost

schimbată încadrarea juridică a faptei inculpatului I.P. din complicitate la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit.

a) și e) și alin. (3) C. pen., în aceeași infracțiune prevăzută de art. 26 C.

pen., raportat la art. 211 alin. (3) lit. a) și e) C. pen.

De asemenea, a fost schimbată

încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul F.D.C. din infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) și alin. (3) C. pen.,

în aceeași infracțiune prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen.

În temeiul aceluiași text de lege

s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului C.I. din complicitate la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit.

a) și e) și alin. (3) C. pen., în infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută

de art. 264 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art.

10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul C.I. a fost achitat pentru infracțiunea de

asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) C.

pen.

Același inculpat a mai fost

condamnat la 2 ani închisoare, de favorizare a infractorului, prevăzută de art.

264 alin. (1) C. pen.

Prin aceeași sentință au mai fost

condamnați, printre alții, inculpații:

I.P.

- la 5 ani închisoare, pentru

infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- 9 ani închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art.

211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) Decret 328/1966 republicat, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., inculpatul va executa 9 ani închisoare.

F.D.C.

- la 10 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen.

L.D.

la

- 2 ani închisoare, pentru

infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- un an închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (2) Decret 328/1966 republicat, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., inculpatul va executa 2 ani închisoare.

P.V.

la

- 2 ani închisoare, pentru

infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen

de încercare de 4 ani.

I s-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

B.S.

la

- 2 ani închisoare, pentru infracțiunea

de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui

termen de încercare de 4 ani.

Conform art. 359 C. proc. pen., i

s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

D.F.

la

- 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C.

pen.

Pe perioada indicată de art. 71 C.

pen., i-au fost interzise drepturile, prevăzute de art. 64 C. pen.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că la data de 3 martie 1999, două persoane i-au adus la

cunoștință unui coinculpat, condamnat prin aceeași sentință, dar nu a declarat

recurs, că la domiciliul unui locuitor din orașul Buftea, a fost parcat un

autoturism încărcat cu cafea iar ulterior inculpatul C.I., împreună cu un alt

inculpat, condamnat, a hotărât să-l înștiințeze pe coinculpatul I.P., despre

acest fapt.

În aceeași seară, inculpatul I.P.

s-a întâlnit la un restaurant din București cu ceilalți inculpați, cu care au

pus la cale un plan de acțiune, potrivit căruia inculpatul C.I. trebuia să

supravegheze camionul, până când acesta urma să fie pus în mișcare, iar

coinculpatul I.P. trebuia să găsească trei persoane din orașul Buftea, care să

participe efectiv la acțiunea de deposedare prin violență a părții vătămate de

camionul în care se afla cafeaua.

În conformitate cu același plan,

camionul respectiv trebuia să fie condus de unul din ceilalți coinculpați, până

la locuința coinculpatului L.D., unde cafeaua urma să fie depozitată.

S-a mai reținut că la data de 4

martie 1999 planul respectiv a fost pus în aplicare, deplasându-se cu două

autoturisme în orașul Buftea. Aceste două mașini au fost parcate în apropierea

unei intersecții și în momentul când autocamionul a ajuns în acel loc, acesta a

fost oprit de una din cele trei persoane racolate de inculpatul I.P., care a

arătat conducătorului auto o legitimație și a spus că este polițist.

Imediat partea vătămată a fost trasă

din cabina autocamionului și lovită în zona capului. Unul dintre agresori s-a urcat

la volanul autocamionului, însă autovehiculul nu a pornit din cauza unei

defecțiuni.

Ulterior s-a stabilit că unul din

cei trei indivizi, care au participat la agresiune este inculpatul F.D.C.

Camionul a fost condus de un alt

inculpat spre comuna Mogoșoaia, până în apropierea unei stații PECO, de unde a

fost manevrat de inculpatul I.P., până la domiciliul lui L.D., căruia i-a cerut

să depoziteze cafeaua, dar acesta din urmă a refuzat. Le cererea lui I.P. a

reparat defecțiunea, pe care autovehiculul a avut-o.

În cele din urmă autocamionul a fost

condus la domiciliul unei alte persoane, unde inculpații I.P., L.D. și F.D.C.,

împreună cu ceilalți inculpați din dosar, au descărcat cafeaua din mașină.

În timp ce autocamionul era

descărcat, inculpatul I.P. a stat de pază pe șosea, pentru a observa dacă în

zonă își face apariția vreun echipaj de poliție.

Ulterior, camionul a fost abandonat

pe șosea.

La un moment dat, inculpatul I.P. a

fost contactat de coinculpatul D.F., care i-a spus că la locul faptei a fost

descoperit autoturismul, care i-a transportat pe autorii tâlhăriei.

La data de 7 martie 1999 inculpatul I.P.

a fost anunțat de către coinculpatul D.F., că lucrătorii de poliție au

identificat unul din autoturismele, care a însoțit camionul încărcat cu cafea.

În aceste condiții, inculpatul I.P.

a stabilit cu alți doi coinculpați ca în ipoteza declanșării unei anchete, să

se declare că autoturismul fusese achiziționat la data de 28 ianuarie 1999,

încheind un act în acest sens și după aceasta i-a spus coinculpatului D.F., că

a rezolvat problema autoturismului.

La data de 8 martie 1999 lucrătorii

de poliție au descoperit cafeaua în locul unde fusese depozitată și au

solicitat identificarea persoanelor, care o aduseseră și o descărcaseră.

În aceeași seară inculpatul I.P. i-a

telefonat coinculpatului N.P. și după ce l-a informat că întreaga cantitate de

cafea fusese găsită, i-a cerut să le spună și celorlalți inculpați că trebuie

să fugă de la domiciliile lor.

Ulterior, inculpații I.P., L.D.,

B.S., P.V. și ceilalți coinculpați s-au întâlnit într-un apartament din

București, unde au stabilit să plece de la domiciliile lor și să se ascundă.

În timp ce se afla în acel loc,

inculpatul I.P. a primit un telefon de la coinculpatul D.F. și din discuția

purtată între ei a rezultat că fuseseră dați în urmărire generală.

După ce au stabilit modul în care

urmau să declare la anchetă, inculpații s-au despărțit și s-au ascuns la

diferite adrese, inculpații I.P. și L.D., în cartierul Drumul Taberei.

Tot în aceeași seară, inculpații

B.S. și P.V. deși știau că coinculpatul I.P. este urmărit general, l-au ajutat

pe acesta, ducându-i autoturismul la domiciliul său la o adresă sigură, dându-i

bani, haine și un încărcător pentru telefonul mobil.

Apeluri declarate de Parchetul

Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial și de către inculpații C.I., L.D.,

D.F., F.D.C. și I.P. au fost respinse, prin decizia nr. 123 din 5 decembrie

2001 a Curții Militare de Apel.

Împotriva acestor soluții inculpații

C.I., I.P., F.D.C., L.D., P.V., B.S. și D.F. au declarat recurs.

Prin motivele de recurs apărătorul

inculpatului D.F. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., susținând că infracțiunea pentru care a fost condamnat nu există, în

sensul că nu a fost implicat în activitatea infracțională a celorlalți și nu a

favorizat pe inculpați, prin furnizarea de informații în legătură cu stadiul

cercetărilor desfășurate de lucrătorii de poliție. A susținut că probele

administrate în cauză nu fac dovada certă a săvârșirii unei infracțiuni și că s-a

dat o mai mare apreciere declarațiilor unui inculpat recidivist, respectiv I.P.,

decât propriilor depoziții.

Apărătorul inculpatului L.D. a

solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen. și în subsidiar coborârea pedepselor aplicate sub minimul

special ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante și suspendarea condiționată

a executării acestora. A considerat că hotărârea instanței de apel este

nelegală și netemeinică, întrucât nu a ținut seama de susținerile inculpatului,

în sensul că nici înainte și nici după descărcarea cafelei în garajul

inculpatului L.D., acesta nu ar fi cunoscut că marfa provine din săvârșirea

unei fapte penale. Pentru acest motiv apărătorul a susținut că faptei săvârșite

de recurent îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii și

anume latura subiectivă, intenția, împrejurare ce rezultă și din probele administrate.

Inculpatul F.D.C. a solicitat

restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale și în subsidiar,

a cerut instanței să țină seama de faptul că a fost amenințat de ceilalți

inculpați, împrejurare ce l-a împiedicat să se prezinte în fața anchetatorilor

și în instanță. A solicitat reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea sa

și reducerea pedepsei aplicate.

Inculpatul C.I. a solicitat

achitarea sa, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Inculpatul I.P. a cerut schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea, prevăzută de art. 211 C. pen., în cea

prevăzută de art. 264 C. pen.

Recursul formulat de inculpatul D.F.

este fondat pentru alt motiv decât cele invocate, și anume sub aspectul

aplicării dispozițiilor Legii nr. 543/2002.

Astfel, analizând hotărârile se

constată că situația de fapt a fost bine reținută pe baza probelor, care au

fost complet administrate și corect interpretate.

Vinovăția recurentului a fost bine

stabilită pe baza declarației coinculpatului C.M., întrucât aceasta

coroborându-se cu celelalte probe, formează convingerea instanței că exprimă

realitatea, acesta nefiind interesat să-l acuze pe nedrept.

Având în vedere că fapta a fost

comisă în anul 1999, iar în anul 2002 a fost promulgată Legea nr. 543, privind

grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, care în art. 1,

prevede că se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani,

inclusiv și deoarece infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., nu este exceptată

de la beneficiul acestei legi, urmează ca în baza articolului menționat să se constate

grațiată în întregime condiționat pedeapsa, aplicată pentru infracțiunea

prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

Totodată instanța va face aplicarea art.

7 din respectivul act normativ.

Recursurile declarate de inculpații P.V.

și B.S. nu sunt admisibile.

Potrivit art. 385

1

alin.

(4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora

persoanele, prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului. Întrucât cei

doi inculpați nu au declarat apel împotriva sentinței primei instanțe,

recursurile formulate de aceștia nu sunt admisibile.

De asemenea, nici teza a II-a a

textului de lege menționat, potrivit căreia împotriva deciziilor pronunțate în

apel inculpatul, chiar dacă nu a folosit această cale de atac, poate declara

recurs, nu este aplicabilă, întrucât prin hotărârea instanței de apel nu a fost

modificată în nici un fel situația juridică a celor doi inculpați.

Recursurile formulate de inculpații C.I.,

I.P., F.D.C. și L.D. nu sunt fondate.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, se constată că instanțele au

stabilit o situație de fapt corectă, pe baza probelor concludente și pertinente

administrate în cauză. S-au stabilit în mod corect faptele fiecăruia din

inculpați, contribuția acestora la activitatea infracțională și au fost

aplicate pedepse bine individualizate, care corespund gradului de pericol

social al faptelor săvârșite, modalității de comitere a lor, atitudinii

infractorilor după săvârșirea faptelor, comportamentului lor în fața

instanțelor de judecată, dându-se eficiență tuturor circumstanțelor reale și

personale, incidente în cauză.

Ca atare instanțele au avut în

vedere criteriile de individualizare a pedepselor, prevăzute în art. 72 C.

pen., astfel încât prin cuantumul lor ele sunt de natură să asigure reeducarea

inculpaților și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, așa cum prevede art. 52

C. pen.

Susținerea apărătorului inculpatului

I.P. de a se schimba încadrarea juridică, în infracțiunea prevăzută de art. 264

C. pen., nu este întemeiată, din probele administrate rezultând cu certitudine

că acesta a comis infracțiunea, prevăzută de art. 211 C. pen., cum temeinic au

motivat instanțele.

Analizând hotărârile pronunțate se

constată că instanțele au administrat toate probele necesare aflării adevărului,

astfel încât cererea apărătorului inculpatului F.D.C. de a se restitui cauza

pentru completarea anchetei nu este întemeiată și în consecință instanța o respinge

ca atare.

Față de cele menționate recursul

declarat de inculpatul D.F. urmează să fie admis numai sub aspectul aplicării

Legii nr. 543/2002, cele ale inculpaților P.V., B.S., C.I., I.P., F.D.C. și L.D.

respinse, primele două ca inadmisibile iar celelalte ca nefondate.

Întrucât inculpatul F.D.C. a fost

judecat în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute

durata arestării preventive.

Cheltuielile efectuate de stat cu

ocazia soluționării cauzei vor fi restituite de către recurenți, în cele pe

care inculpații L.D., P.V. și B.S. urmează să le plătească se include și

onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul D.F., împotriva deciziei nr. 123 din 5 decembrie 2001 a Curții

Militare de Apel.

Casează hotărârea atacată și

sentința nr. 79 din 3 mai 2001 a Tribunalului Militar București, numai cu

privire la aplicarea Legii nr. 543/2002.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002,

constată grațiată în întregime și condiționat pedeapsa de 3 ani închisoare,

aplicată inculpatului D.F., pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1)

C. pen.

Atrage atenția inculpatului asupra

consecințelor ce decurg din nerespectarea dispozițiilor art. 7 din actul

normativ menționat.

Respinge, ca inadmisibile,

recursurile declarate de inculpații P.V. și B.S. și ca nefondate, cele

declarate de inculpații C.I., I.P., F.D.C. și L.D.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului F.D.C., durata arestării preventive de la 13 martie 1999, la 29

aprilie 1999 și de la 23 februarie 2000, la zi.

Obligă pe recurenții inculpați F.D.C.,

C.I. și I.P. să plătească statului fiecare câte 1.000.000 lei cheltuieli

judiciare.

Obligă pe recurenții inculpați L.D.,

P.V. și B.S. să plătească statului, fiecare câte 1.300.000 lei cheltuieli

judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de

câte 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 octombrie 2003.