ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3881/2003

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele;

Curtea Militară de Apel, prin încheierea

din 17 septembrie 2003, a admis propunerea formulată de Parchetul Național

Anticorupție, Serviciul Militar și a dispus arestarea preventivă a inculpaților

A.A. și

g.c.

pe o perioadă de 27

de zile, începând cu 19 septembrie 2003, până la 15 octombrie 2003, inclusiv.

Instanța militară a reținut că prin

referatul nr. 343/P/2003 al Parchetului Militar Anticorupție, Serviciul

Militar, s-a propus arestarea preventivă a inculpaților ag. principal poliție

A.A. și agent șef poliție G.C., primul pentru luare de mită, favorizarea

infractorului, fals intelectual, uz de fals și furt calificat, prevăzută de

art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000,

republicat, art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 264 C. pen., art. 208 și

art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

pentru toate faptele, iar cel de-al doilea, pentru infracțiunile de luare de

mită, complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 254 alin. (2), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr.

78/2000, art. 26, raportat la art. 208 și art. 209 alin. (3) lit. a), art. 33

lit. a) C. pen., pentru toate faptele.

Având în vedere că din probele

administrate, în cauză, Curtea poate reține că inculpații sunt cercetați și au

fost arestați provizoriu, pentru presupusa săvârșire a infracțiunilor ce se

indică în dreptul numelui fiecăruia.

Văzând că, potrivit dispozițiilor

art. 149

1

, în referire la art. 143 C. proc. pen., măsura preventivă

a arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt probe și indicii temeinice,

că acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Văzând că și la art. 148 C. proc.

pen., în ipotezele de reglementare de la lit. c) și h), această măsură

preventivă poate fi luată dacă pedeapsa închisorii, pentru faptele presupus

săvârșite de către inculpat, este mai mare de 4 (patru) ani, iar lăsarea în

libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea publică, potrivit

probelor certe aflate la dosar ori s-ar ascunde sau ar fugi pentru a se

sustrage urmăririi penale.

Ținând cont că fiecare dintre

sus-numiții inculpați, în opinia Curții, este plasat sub imperiul

sus-arătatelor texte de lege, întrucât faptele presupus săvârșite de către

aceștia sunt grave, iar calitatea lor de apărători ai legii îi recomandă pentru

combaterea fermă a lor și nu pentru comiterea acestora. Pentru considerentele

ce prevăd s-a apreciat, că subzistă temeiurile care au justificat luarea

măsurii preventive a arestării provizorii, motiv pentru care, stabilind că sunt

întrunite condițiile prevăzute de lege, Curtea va admite propunerea Parchetului

Național Anticorupție, și va dispune arestarea preventivă a inculpaților pe o

perioadă de 27 de zile, începând cu 18 septembrie 2003 până la 15 octombrie

2003, inclusiv.

Împotriva acestei din urmă

încheieri, în termen legal, au declarat recursuri, inculpații A.A. și G.C.,

susținând în principal, două motive de recurs și anume faptul că instanța

militară de apel, nu era competentă să soluționeze propunerea de arestare

preventivă prezentată de procuror și a făcut o greșită aplicare a legii,

constatând, că inculpații, agenți de poliție, prezintă un pericol concret,

pentru ordinea publică, deși, în dosar, nu există probe care să arate în ce

constă pericolul concret, pentru continuarea procesului penal.

Examinând cele două recursuri,

Curtea constată că acestea sunt nefondate.

Contrar, celor susținute de

recurenți, inculpații fiind învinuiți că în perioada 2002 – 2003, au făcut

parte din gruparea infracțională, în care sunt implicați militari jandarmi,

persoane civile, agenți și ofițeri de poliție, inferiori și superiori, grupare

care a desfășurat după organele de urmărire penală a activitate continuată de

sustragere de produse petroliere, din conductele P., competența de judecată

aparține Curții Militare de Apel, și nu tribunalului civil, cum pretinde

apărarea inculpaților.

Nici cel de-al doilea motiv de

recurs, invocat de inculpați, nu poate fi primit. Inculpații recurenți n-au

acționat în activitatea desfășurată, ca persoane particulare, ci, ca lucrători

de poliție, cu importante sarcini în menținerea ordinii publice, a legalității

și, în demascarea încălcărilor de lege, a sustragerilor din patrimonii, a

corupției.

Or, existența unor indicii, chiar

bănuieli, că au putut participa, la infracțiunile ce li se impută, constituie

elemente menite a demonstra că prezintă gradul de pericol, concret, pentru

ordinea publică, cerut de lege, pentru luarea măsurii arestării preventive.

Rezultă, astfel, din cele spuse, că,

în speță, nu s-a aplicat greșit legea și că hotărârea atacată este temeinică și

legală.

În raport cu cele arătate,

recursurile declarate de inculpați vor trebui privite ca nefondate, și

respinse, ca atare, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., menținând hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații A.A. și G.C. împotriva încheierii de ședință din 17

septembrie 2003 a Curții Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 8/2003.

Obligă pe fiecare inculpat la plata

sumei de către 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 septembrie 2003.