HUSEYNOV v. AZERBAIJAN

Decizia nr. 71401/17 Mehman HUSEYNOV împotriva Azerbaidjanului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 26 septembrie 2023 în calitate de comitet compus din: Krzysztof Wojtyczek , Președintele LÄtif Hüseynov , Erik Wennerström , judecători și Liv Tigerstedt , secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 31 august 2017, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 19 noiembrie 2019 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Mehman Rafig oglu Huseynov, este un național azerian, care s-a născut în 1989 și locuiește în Baku. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl E . Sadigov și dna Z. Sadigova , avocați din Azerbaidjan. Guvernul azerian (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl Ç. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția și al articolului 13 din Convenție că dreptul său de a părăsi Azerbaidjan a fost încălcat de interzicerea de călătorie impusă de autoritățile interne și că nu are niciun remediu eficace la nivel interzis la nivel interzice de călătorie. De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 10 din Convenție și al articolului 18 din Convenția luată coroborat cu art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție că impunerea unei interdicții de călătorie împotriva acestuia a încălcat dreptul la libertate de expresie și că drepturile convenției sale au fost limitate în alte scopuri decât cele prevăzute în Convenție. Cererea a fost comunicată Guvernului DIRECȚIUNEa presupusă încălcarea articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția și art. 13 din Convenție După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin scrisoarea din 19 noiembrie 2019, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei prezentate de aceste plângeri și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Guvernul a recunoscut o încălcare a drepturilor reclamantului garantate în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția și al articolului 13 din Convenție. Ei au oferit să plătească reclamantului suma de 5.000 de euro (EUR) pentru a acoperi orice daune și costuri și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi taxabil reclamantului pe această sumă. Sumă ar fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții. În cazul în care nu a plătit această sumă în cadrul celor de mai sus Guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei neîndeplinite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Prin scrisoarea din 30 decembrie 2019, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, în principal care nu este de acord cu suma compensației. Curtea remarcă că art. 37 § 1 litera (c) îi permite să ia un caz din lista sa dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” 10. Astfel, aceasta poate elimina cererile în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea, în special, Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75‐77, ECHR 2003-VI). 11. Curtea a stabilit o jurisprudență clară privind plângerile referitoare la impunerea interdicțiilor de călătorie în cadrul procedurii penale și lipsa unui remediu eficace în acest sens (a se vedea Mursaliyev și alții c. Azerbaidjan , nr. 66650/13 și altele 10 §§ 29-36 și 44-47, 13 decembrie 2018). 12. Având în vedere natura admiterii conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii în partea acoperită de declarația unilaterală (articolul (c)). 13. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 din amenda 14. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 15. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată aplicarea din lista cazurilor în ceea ce privește plângerile prevăzute la art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția și la art. 13 din Convenția. Alte presupuse încălcări ale Convenției 16. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, în temeiul articolului 10 din Convenție și al articolului 18 din Convenție, luate coroborat cu art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția (a se vedea punctul 4 mai sus). Având în vedere faptele cazului, declarația unilaterală a Guvernului și decizia Curții de a elimina plângerile în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția și art. 13 din Convenție, Curtea consideră că principala întrebare juridică pusă în prezenta cerere a fost rezolvată. Prin urmare, aceasta concluzionează că nu este necesar să se examineze această parte a cererii (a se vedea Namazov c. Azerbaidjan [Comitetul] (dec.), nr. 23036/19, § 16, 11 iulie 2023; Szopa și alții c. Polonia [comitetul] (dec.), nr. 63624/09 și altele 3, § 16, 18 decembrie 2018; Proda c. Albania [comitetul] (dec.), nr. 20127/16, 5 mai 2022; și Jovanovski c. Macedonia de Nord [comitetul] (dec.), nr. 30244/18, 3 februarie 2022). Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat privind art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția și art. 13 din Convenția și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în Convenția; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerile în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția și al articolului 13 din Convenție în conformitate cu art. 37 § litera (c) din Convenție; decide că nu este necesară examinarea părții rămase ale cererii. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 19 octombrie 2023. Liv Tigerstedt Krzysztof Wojtyczek Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 71401/17

Mehman HUSEYNOV

against Azerbaijan

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 26

September 2023 as a Committee composed of:

Krzysztof Wojtyczek

, President

,

Lətif Hüseynov,

Erik Wennerström

, judges

,

and Liv Tigerstedt,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 31 August 2017,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 19 November 2019 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicant, Mr Mehman Rafig oglu Huseynov, is an Azerbaijani national, who was born in 1989 and lives in Baku. He was represented before the Court by Mr E

. Sadigov and Ms Z. Sadigova

, lawyers based in Azerbaijan.

2.

The Azerbaijani Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

Ç. Əsgərov.

3.

The applicant complained under Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention and Article 13 of the Convention that his right to leave Azerbaijan had been violated by the travel ban imposed on him by the domestic authorities and that he had no effective remedy at the domestic level in respect of that travel ban.

4.

The applicant also complained under Article 10 of the Convention and Article 18 of the Convention taken in conjunction with Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention that the imposition of a travel ban on him had violated his right to freedom of expression and that his Convention rights had been restricted for purposes other than those prescribed in the Convention.

5.

The application had been communicated to the Government

.

THE LAW

Alleged violation of Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention and Article 13 of the Convention

6.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 19 November 2019 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by these complaints. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

7.

The Government acknowledged a violation of the applicant’s rights guaranteed under Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention and Article

13 of the Convention. They offered to pay the applicant the sum of 5,000

euros

(EUR) to cover any damage and costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant on this amount. The amount would be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision. In the event of failure to pay this amount within the above

‑

mentioned three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the case.

8.

By a letter of 30 December 2019, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration, mainly disagreeing with the amount of compensation.

9.

The Court observes that Article 37 § 1 (c) enables it to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.”

10.

Thus, it may strike out applications under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued (see, in particular,

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary objections) [GC], no.

26307/95, §§ 75‑77, ECHR 2003-VI).

11.

The Court has established clear case-law concerning complaints relating to the imposition of travel bans within the framework of the criminal proceedings and the lack of an effective remedy in that regard (see

Mursaliyev and Others v. Azerbaijan

, nos. 66650/13 and 10 others, §§ 29-36 and 44-47, 13 December 2018).

12.

Having regard to the nature of the admission contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application in the part covered by the unilateral declaration (Article

37

§

1

(c)).

13.

In the light of the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

14.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (see

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).

15.

In view of the above, it is appropriate to strike the application out of the list of cases as regards the complaints under Article 2 of Protocol No.

4 to the Convention and Article 13 of the Convention.

Other alleged violations of the Convention

16.

The applicant also complained under Article 10 of the Convention and Article 18 of the Convention taken in conjunction with Article 2 of Protocol

No. 4 to the Convention (see paragraph 4 above). Having regard to the facts of the case, the Government’s unilateral declaration and the Court’s decision to strike out the complaints under Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention and Article 13 of the Convention, the Court considers that the main legal question raised in the present application has been resolved. It concludes, therefore, that there is no need to examine this part of the application (see

Namazov v. Azerbaijan

[Committee] (dec.), no.

23036/19, §

16, 11 July 2023;

Szopa and Others v.

Poland

[Committee] (dec.), nos.

63624/09 and 3 others, § 16, 18 December 2018;

Proda v. Albania

[Committee] (dec.), no. 20127/16, 5 May 2022; and

Jovanovski v.

North

Macedonia

[Committee] (dec.), no.

30244/18, 3 February 2022).

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration concerning Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention and Article

13 of the Convention and of the arrangements for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases as regards the complaints under Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention and Article

13 of the Convention in accordance with Article

37 §

1

(c) of the Convention;

Decides

that there is no need to examine the remaining part of the application.

Done in English and notified in writing on 19 October 2023.

Liv Tigerstedt

Krzysztof Wojtyczek

Deputy Registrar

President