ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1869/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1869/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84 din 19

iunie 2001, Tribunalul Olt a dispus condamnarea inculpaților:

- D.A.I. la 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.

189 alin. (2) C. pen., faptă săvârșită împotriva părții vătămate A.C.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen., același

inculpat a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de lipsire de libertate în mod ilegal, parte vătămată O.D.M.

În baza art. 68 lit. b) din Legea nr.

56/1992, inculpatul a mai fost condamnat la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

- Ț.D.F. la 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., parte vătămată A.C.

În baza art. 189 alin (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., același inculpat a fost condamnat la 5

ani închisoare, parte vătămată O.D.M.

În baza art. 68 lit. b) din Legea nr.

56/1992, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat

la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

din C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de

la 25 mai 2000, la zi.

S-a constatat că părțile vătămate O.D.M.

și A.C. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Au fost obligați ambii inculpați la

plata sumei de câte 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt, următoarele;

În cursul lunii iunie 1999,

inculpații Ț.D.F. și D.A.I. au luat legătura cu doi cetățeni bulgari, convenind

cu aceștia să facă rost de femei tinere, pe care să le ducă în Bulgaria, pentru

a dansa în baruri, urmând a fi răsplătiți cu ajutorul de a ajunge în Grecia.

Ca urmare a acestei înțelegeri, în

ziua de 12 august 1999, cetățenii bulgari s-au întâlnit cu cei doi inculpați,

deplasându-se împreună în municipiului Caracal, unde s-au întâlnit cu părțile

vătămate O.D.M. și A.C., aceasta din urmă, fiind o prietenă a inculpatului D.A.I.

La invitația inculpaților, părțile

vătămate au acceptat să-i însoțească pe aceștia să se distreze la un local

public, mergând prin mai multe discoteci, ajungând în cele din urmă la o

discotecă situată în comuna D., jud. Dolj.

În acest local au rămas numai

părțile vătămate și cei doi inculpați, bulgarii deplasându-se într-o altă

direcție.

În discoteca din comuna D., au rămas

până în jurul orelor 2,00, când au hotărât să plece spre casă.

Pentru a se deplasa spre orașul

Corabia, inculpații au plătit unui taximetrist efectuarea transportului și fără

nici o explicație, le-au condus pe părțile vătămate la faleza Dunării.

La scurt timp, a sosit de pe malul

bulgăresc o barcă în care se aflau cetățenii bulgari și profitând de starea de

ebrietate în care se aflau părțile vătămate, inculpații le-au urcat cu forța în

barcă.

Pe faleză, inculpații s-au bătut cu

șoferul mașinii care îi transportase la Corabia, deoarece au refuzat să mai

plătească prețul convenit cu acesta.

Profitând de faptul că inculpații se

băteau cu șoferul autoturismului, părțile vătămate au încercat să fugă, dar au

fost urmărite de inculpați, care le-au imobilizat, le-au bătut, le-au legat la

gură cu fâșii de pânză, după care le-au urcat în barca bulgarilor.

Părțile vătămate s-au împotrivit deplasării

cu barca, dar au fost obligate să traverseze Dunărea pe malul bulgăresc.

În Bulgaria, părțile vătămate au

fost preluate de cei doi bulgari, numiții D. și Di. și predate unui alt grup de

bulgari, care le-au trecut în Macedonia.

În Macedonia părțile vătămate au

fost adăpostite într-un apartament din orașul Skopye, de unde fetele au reușit

să fugă și s-au predat autorităților.

Ca urmare a acestui fapt, la 31

august 1999, părțile vătămate au fost predate de către autoritățile iugoslave, organelor

poliției de frontieră de la Porțile de Fier 1.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apeluri inculpații Ț.D.F. și D.A.I., criticând-o pentru netemeinicie

în sensul că pedepsele aplicate sunt deosebit de severe, iar în ce privește

infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, aceasta nu este dovedită,

în dosar neexistând proba care să conducă la stabilirea vinovăției lor.

Prin decizia penală nr. 21 din 4

februarie 2002, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpați, obligându-i la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de câte 400.000 lei.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului Ț.D.F., timpul arestării preventive de la 19 iunie 2001, la zi.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recursuri inculpații D.A.I. și Ț.D.F. solicitând admiterea lor,

casarea hotărârilor, reducerea pedepselor aplicate pentru infracțiunea

prevăzută de art. 68 din Legea nr. 56/1992 și achitarea lor, pentru

infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.

(2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) din

C. proc. pen., deoarece fapta nu îndeplinește elementele constitutive ale

infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

La termenul de judecată din 22

noiembrie 2002, inculpatul Ț.D.F., prezent în instanță, a declarat personal că

nu a declarat recurs în cauză și nu și-l însușește pe cel declarat de

apărătorul său.

Prin încheierea din 22 noiembrie

2002, pronunțată în cauză de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, s-a

constatat că inculpatul Ț.D.F. nu a declarat recurs în cauză și nu și-l

însușește pe cel declarat de apărătorul său.

Recursul declarat de inculpatul D.A.I.

este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză, iar

pedeapsa rezultantă aplicată a fost just proporționalizată.

Referitor la primul motiv de recurs

invocat de inculpat, în sensul că fapta comisă de el nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, se

constată că nu este fondat și urmează să fie respins.

Astfel, din declarațiile martorelor

I.E. și V.M., rezultă faptul că inculpatul D.A.I. și coinculpatul Ț.D.F., în

mai multe rânduri s-au ocupat de trecerea peste frontieră a unor femei tinere,

pentru a-și găsi de lucru în Bulgaria sau în Iugoslavia.

În depozițiile lor, date atât la

urmărirea penală cât și în timpul cercetării judecătorești, părțile vătămate A.C.

și O.D.M. au relatat constant că, profitând de împrejurarea că cei doi

inculpați se băteau cu șoferul taximetrului, care îi transportase pe faleza

Dunării în localitatea Corabia, acestea au încercat să fugă, dar au fost

urmărite de inculpați, care le-au imobilizat, le-au bătut, le-au legat la gură

cu fâșii de pânză, după care le-au urcat în barca cetățenilor bulgari.

Din declarațiile acelorași părți

vătămate mai rezultă că, acestea s-au împotrivit deplasării spre Bulgaria, A.C.

sărind din barcă, dar a fost readusă în barcă și obligată în acest fel să

traverseze Dunărea pe malul bulgăresc.

De asemenea, în afara relatărilor detaliate

pe care părțile vătămate le-au făcut în declarațiile lor, aspectele susținute

de ele sunt confirmate de declarațiile martorilor F.C. și G.L., din cuprinsul

cărora rezultă că fetele au fost transportate la Corabia de către inculpați,

împotriva voinței lor, că erau timorate și amenințate, plângând pentru cele ce

s-au întâmplat și încercând să fugă, în timp ce martorul G.L. se bătea cu cei doi

inculpați, care au refuzat să-i plătească transportul făcut cu mașina.

Așadar, fapta inculpatului D.A.I.,

care împreună cu coinculpatul Ț.D.F., le-a imobilizat pe părțile vătămate

O.D.M. și A.C., le-a bătut, le-a legat la gură cu fâșii de pânză și le-a urcat

în barca cetățenilor bulgari, împotriva voinței lor, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de lipsire în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.

(2) C. pen.

Așa fiind, se constată că în cauză

nu există temeiuri pentru achitarea inculpatului D.A.I., în sensul solicitat de

acesta, urmând ca primul motiv de recurs să fie respins, ca nefondat.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect individualizată,

conform criteriilor generale, prevăzute de art. 72 C. pen., instanțele ținând

seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor, de modalitatea și

împrejurările comiterii lor, dar și de datele ce caracterizează persoana

inculpatului, care s-a sustras urmăririi penale și cercetării judecătorești și

se află la primul conflict cu legea penală.

De altfel pedeapsa rezultantă de 5

ani închisoare, sub aspectul cuantumului său, este în măsură să asigure

reeducarea inculpatului în vederea reinserției sale în societate și prevenția

generală, potrivit scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Așadar, se apreciază, că în cauză nu

există motive pentru reducerea pedepsei aplicate, în sensul solicitat de

inculpat, urmând ca cererea formulată de acesta să fie respinsă, ca nefondată.

Examinând din oficiu recursul inculpatului,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta

este admisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002,

privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni,

coroborat cu art. 8 din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.

18 din 2 aprilie 2003, se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea până

la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanțele de

judecată faptelor comise până la data de 4 octombrie 2002.

Conform art. 4 din legea

sus-menționată, prevederile printre altele, ale art. 1 nu se aplică celor

condamnați, pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și celor care

sunt recidiviști prin condamnări anterioare.

Din fișa de cazier judiciar a

inculpatului D.A.I., rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale,

iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 68 lit. b) din Legea nr. 56/1992

reținută în sarcina acestuia și care nu este exceptată de la grațiere, a fost

condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Așadar, în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 543/2002 și în consecință, urmează

să se constate, că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D.A.I.,

este grațiată integral și condiționat.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

lit. d) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de inculpatul D.A.I. să fie admis.

Se vor casa decizia atacată și

sentința penală nr. 84 din 19 iunie 2001 a Tribunalului Olt, cu privire la

aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse.

Se va înlătura aplicarea prevederilor

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă

de 5 ani închisoare aplicată inculpatului, în pedepsele componente de:

- 5 ani închisoare stabilită, pentru

infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.

(2) C. pen., (faptă săvârșită împotriva părții vătămate A.C.);

- 5 ani închisoare, stabilită pentru

infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.

(2) C. pen., (împotriva părții vătămate O.D.M.);

- 3 ani închisoare, stabilită pentru

infracțiunea prevăzută de art. 68 lit. b) din Legea nr. 56/1992.

În baza art. 1 și art. 8 din Legea nr.

543/2002 se va constata grațiată integral și condiționat pedeapsa de 3 ani

închisoare aplicată inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 68 lit.

b) din Legea nr. 56/1992.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., se vor contopi pedepsele de câte 5 ani închisoare aplicate

inculpatului D.A.I., pentru săvârșirea a două infracțiuni de lipsire de

libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., urmând ca

acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat, în sumă de

300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul D.A.I., împotriva deciziei penale nr. 21 din 4 februarie 2002 a

Curții de Apel Craiova.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 84 din 19 iunie 2001 a Tribunalului Olt, cu privire la aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse.

Înlătură aplicarea prevederilor art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

Descontopește pedeapsa rezultantă de

5 ani închisoare aplicată inculpatului, în pedepsele componente de:

- 5 ani închisoare, stabilită pentru

infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.

(2) C. pen. ( faptă săvârșită împotriva părții vătămate A.C.);

- 5 ani închisoare, stabilită pentru

infracțiunea de lipsire de liberate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.

(2) C. pen. ( partea vătămată O.D.M.);

- 3 ani închisoare, stabilită pentru

infracțiunea prevăzută de art. 68 lit. b) din Legea nr. 56/1992.

În baza art. 1 și art. 8 din Legea nr.

543/2002 grațiază integral și condiționat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată

inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 68 lit. b) din Legea nr. 56/1992.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., contopește pedepsele de câte 5 ani închisoare aplicate inculpatului

D.A.I., pentru săvârșirea celor două infracțiuni de lipsire de libertate în mod

ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., urmând ca acesta să execute

pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat, în sumă de

300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

aprilie 2003.