ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4426/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4426/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 119 din 6

februarie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

următorii inculpați:

- M.M. la 11 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat

pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189

alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

- I.G.C. la 7 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea

de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2), cu

aplicarea art. 99 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul va executa 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

- D.V. la 5 ani și 6 luni închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3), cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen., inculpatul a fost achitat pentru

infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.

(2), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpatul D.V. un cuțit artizanal cu lama de aproximativ

14 cm, cu mâner de 16 cm, din metal, corp delict.

S-a luat act că partea vătămată O.B.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru pronunțarea acestei sentințe

penale, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În ziua de 19 iunie 2002, în jurul

orei 14,30, O.B.C., minoră care nu împlinise vârsta de 15 ani, se afla pe str.

Baciului din București, unde locuia, când a fost acostată de D.V. care i-a

comunicat că I.G.C., dorește să stea de vorbă cu ea. Sus-numita a avut o

discuție cu I.G.C., care i-a adus la cunoștință că un băiat din cartier,

urmărește să o bată cerându-i să meargă cu el să-i arate fotografii după care

îl va putea identifica.

Inculpatul I.G.C. a primit de la

inculpatul D.V. cheile de la apartamentul acestuia, fără ca partea vătămată

O.B.C. să observe, după care au plecat împreună. Partea vătămată a fost

introdusă cu forța de către inculpatul I.G.C. în apartamentul 3 din str.

Pășunilor unde locuia D.V. Fiind condusă în sufragerie inculpatul I.G.C. i-a

cerut părții vătămate să se dezbrace pentru a întreține împreună un raport

sexual. La refuzul victimei, inculpatul i-a rupt rochia și a amenințat-o cu un

cuțit, împrejurări în care a întreținut un raport sexual normal.

Conform înțelegerii prealabile, la

scurt timp în locuință au venit și D.V., M.M. și N.G.V., ușa fiindu-le

descuiată de I.G.C.

În aceste împrejurări N.G.V. a

intrat în dormitor cu dorința de a întreține raporturi sexuale cu partea

vătămată, dar, găsind-o pe aceasta în stare de șoc, plângând și tremurând, a

renunțat, părăsind camera spunându-le celorlalți că a avut raport sexual, după

care a părăsit imobilul pentru a încunoștiința familia minorei cu privire la

cele întâmplate.

În dormitor au intrat, pe rând și

inculpații I.G.C., D.V. și M.M. care au întreținut raporturi sexuale cu

victima, împotriva voinței acesteia.

La plecarea din locuință, după circa

2 ore, partea vătămată a primit de la inculpatul D.V. un tricou și un pantalon

de trening din fâș, cu care s-a îmbrăcat, deoarece rochia cu care venise îi

fusese ruptă. D.V. a aruncat rochia ruptă în spatele blocului, după care a

schimbat așternuturile de pe patul din dormitor.

După părăsirea locuinței, partea

vătămată a fost așteptată de N.G.V. și prietena sa S.E., care au condus-o

acasă, unde a adus la cunoștință părților cele întâmplate.

În aceeași zi partea vătămată

împreună cu părinții acesteia, au reclamat cazul organelor de poliție, după

care O.B.C. a fost examinată la Institutul Național de Medicină legală, din

raportul de expertiză medico-legală rezultând că ea a prezentat o deflorare

completă veche, a cărei dată nu poate fi precizată, nu prezintă leziuni pe cap,

trunchi și membre, iar în secreția vaginală s-au găsit urme de spermă.

Prima instanță, pe baza probelor

administrate, a reținut vinovăția inculpaților pentru infracțiunea de viol,

considerând că pentru inculpații M.M. și D.V. violul nu poate fi conceput fără

lipsirea de libertate a victimei, deoarece numai în felul acesta au putut fi

realizate raporturile sexuale.

S-a reținut că pentru acești doi

inculpați infracțiunea de viol a absorbit în conținutul său lipsirea de

libertate care este necesară realizării, în condițiile arătate, a raporturilor

sexuale.

Se precizează că, din probe rezultă

că partea vătămată a stat aproximativ 2 ore în locuința inculpatului D.V., timp

necesar pentru realizare, prin constrângere, a raporturilor sexuale, cu partea

vătămată de către cei 3 inculpați.

Împotriva sentinței penale nr. 119

din 6 februarie 2003 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și inculpații D.V., M.M. și I.G.C.

Prin apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București s-a apreciat că prima instanță, în mod greșit, a reținut

că infracțiunea de lipsire de libertate este absorbită de infracțiunea de viol.

Or, lipsirea de libertate a depășit necesitatea realizării raporturilor

sexuale, motiv pentru care această infracțiunea și-a păstrat autonomia, intrând

în concurs real cu infracțiunea de viol.

Se concluzionează că acțiunile

inculpaților nu s-au rezumat doar la constrângerea părții vătămate în timpul

actului sexual, ci pe o durată de 2 ore, timp în care inculpații au

împiedicat-o pe aceasta să părăsească locuința, fie pentru a repeta raporturile

sexuale, fie pentru a întreține altele cu diverși bărbați.

Hotărârea a mai fost criticată

pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților,

solicitându-se majorarea lor.

Inculpații, prin apelurile

declarate, au solicitat achitarea pentru infracțiunea de viol, pretinzând că nu

au folosit violențe, raporturile sexuale realizându-se cu acceptul părții

vătămate, în subsidiar cerându-se reducerea pedepselor, prin aplicarea

circumstanțelor atenuante.

Prin decizia penală nr. 340 din 20

iunie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de cei

trei inculpați.

Cu privire la respingerea apelului

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a motivat că din

declarațiile părții vătămate și ale martorului N.G.V. nu rezultă că inculpații

M.M. și D.V. ar fi împiedicat pe minoră să părăsească locuința în care s-a

consumat infracțiunea de viol, iar la individualizarea pedepselor s-a ținut

seama atât de împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele deduse

judecății, cât și de datele personale ale inculpaților.

În ce privește respingerea

apelurilor inculpaților, s-a motivat că violarea părții vătămate este dovedită

cu susținerile părții vătămate, confirmate de martorii N.G.V. și S.E., ruperea

rochiei victimei și amenințarea acesteia cu cuțitul corp delict, de către

inculpatul I.G.C. care a împiedicat pe minoră să se deplaseze și să acționeze

potrivit propriei voințe. Pedepsele aplicate inculpaților sunt apropiate de

minimul special prevăzut de lege pentru faptele deduse judecății, ceea ce relevă

că, la individualizarea lor, instanța de fond a ținut seama și de datele

personale favorabile (vârsta, lipsa antecedentelor penale, etc.).

Împotriva deciziei penale au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații

D.V., M.M. și I.G.C.

Parchetul a criticat decizia penală

a Curții de apel pentru greșita achitare a inculpaților D.V. și M.M. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. și netemeinicia

pedepselor aplicate inculpaților.

Se motivează că la lipsirea de

libertate a minorei a contribuit și inculpatul D.V., care a fost primul ce a

abordat-o pe partea vătămată, spunându-i să se întâlnească cu inculpatul

I.G.C., căruia i-a dat și cheile apartamentului său, iar ea nu a fost ținută în

acel apartament cât a durat relațiile sexuale, întreținute prin constrângere de

cei trei inculpați, ci aproximativ 2 ore, împotriva voinței ei.

Majorarea pedepselor aplicate

inculpaților este motivată de modul concret de comitere a faptei, folosirea

unei arme albe, vârsta părții vătămate, atitudinea nesinceră pe tot parcursul

procesului penal și încercarea de a zădărnici aflarea adevărului.

Inculpații în recursurile declarate

au reiterat motivele invocate și la prima instanță, cât și la instanța de

control judiciar, solicitând menținerea hotărârilor judecătorești de achitare

pentru infracțiunea de lipsire de libertate, precum și cererea de a se dispune

achitarea lor pentru infracțiunea de viol, deoarece partea vătămată a acceptat

de bună voie întreținerea raporturilor sexuale, iar în subsidiar reducerea

pedepselor aplicate prin acordarea circumstanțelor atenuante.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând actele și lucrările de la

dosar atât în raport cu motivele și considerentele arătate în recursul

parchetului, având în vedere și motivarea celor două instanțe pe baza cărora au

dispus achitarea inculpaților D.V. și M.M., pentru infracțiunea de lipsire de

libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen., se constată că hotărârile pronunțate de acestea sunt corecte

și nu se impune a fi schimbate.

În acest sens, instanța de recurs

constată că cele două instanțe au dat dovadă de rol activ în judecarea cauzei,

că au administrat toate probele ce se impuneau și că le-au dat o interpretare

corectă, din care nu se poate trage concluzia că inculpații D.V. și M.M.,

personal, au săvârșit infracțiunea de lipsire de libertate a părții vătămate,

activitatea lor rezumându-se la realizarea raportului sexual cu aceasta,

împotriva voinței sale.

Cel care a inițiat, regizat și

organizat desfășurarea activității ilicite, prin reținerea minorei, a

conducerii ei forțate în locuința unde au avut loc relațiile sexuale împotriva

voinței ei, a fost inculpatul I.G.C., condiții de care au beneficiat și

ceilalți doi inculpați.

Având în vedere limitele în care

s-au desfășurat activitățile inculpaților D.V. și M.M., unite cu motivările

făcute de instanțele de fond și apel, urmează a se constata că în cauză nu sunt

temeiuri care să justifice că acești doi inculpați sunt autori ai săvârșirii

infracțiunii de lipsire de libertate ilegală, prevăzută de art. 189 alin. (2)

C. pen., motiv pentru care se va menține soluția de achitare a acestora pentru

această infracțiune.

De asemenea, nu este întemeiată nici

cererea formulată de parchet pentru majorarea pedepselor aplicate inculpaților.

Curtea apreciază că la dozarea pedepselor aplicate inculpaților s-a avut în

vedere dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., respectiv atât pericolul social

concret al faptelor comise, pericolul dedus din modul în care s-au derulat

activitățile infracționale și consecințele acestor infracțiuni, cât și datele

care caracterizează persoana inculpaților.

Pentru aceleași motive nu se

justifică nici reducerea pedepselor aplicate inculpaților.

Pedepsele de 11 ani, respectiv 7 ani

și 5 ani și 6 luni închisoare, aplicate inculpatului M.M. și inculpaților

minori I.G.C. și D.V., corespund unor individualizări proporționale și sunt de

natură prin duratele lor să asigure atât finalitatea preventivă, cât și cea

educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea lor.

De asemenea, nu sunt întemeiate nici

criticile formulate de inculpați, care pretind că au realizat raporturile

sexuale cu acordul părții vătămate.

Evaluarea justă a materialului

probator administrat evidențiază că inculpații au întreținut raporturi sexuale

cu O.B.C., minoră de 14 ani, elevă, împotriva voinței liber exprimate de

aceasta și profitând de imposibilitatea ei de a se apăra.

Instanțele au reținut corect în

sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197

alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., de către cei trei inculpați, pe baza

unui probator minuțios analizat de către prima instanță.

Din examinarea actelor de la dosar

neconstatându-se existența unor cazuri de casare, din cele prevăzute de art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din

oficiu, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod,

urmează a respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, cât și de către inculpați, cu obligarea acestora la cheltuieli

judiciare către stat.

Din pedeapsă se va deduce durata

arestării preventive pentru fiecare din inculpați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații D.V.,

M.M., I.G.C. împotriva deciziei penale nr. 340 din 20 iunie 2003 a Curții de

Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților timpul arestării preventive de la 20 iunie 2002, la 10 octombrie

2003.

Obligă recurenții inculpați M.M. și

I.G.C. să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare,

iar pe inculpatul D.V. să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli

judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 octombrie 2003.