ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7700/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24

noiembrie 2003, reclamantul V.D. a solicitat anularea hotărârii nr. 1753 din 14

august 2002, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, și obligarea

pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că părinții săi s-au refugiat din localitatea de domiciliu, Cluj, pe

motive etnice, în orașul Turda, unde s-a născut la data de 11 septembrie 1942.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1480 din 4

decembrie 2003, a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă,

fiind dovedită ca dată a comunicării hotărârii contestate – data de 29 august

2003, ca urmare a demersurilor repetate întreprinse de către reclamant, s-a

dispus anularea hotărârii atacate și pe cale de consecință, s-a recunoscut

reclamantului, statutul de persoană refugiată, în perioada 11 septembrie 1942 –

6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

începând cu data de 1 august 2002.

Sentința a fost recurată de pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul urmează a fi respins,

pentru considerentele ce se vor arăta.

Cu privire la tardivitatea acțiunii

formulată de reclamant, în mod corect instanța de fond a constatat că în urma a

mai multor demersuri efectuate de reclamant, pârâta l-a informat că cererea sa

i-a fost respinsă și răspunsul în acest sens i-a fost comunicat prin poștă, cu

scrisoare recomandată, fapt neconfirmat de Direcția Regională de Poștă Cluj,

care a comunicat faptul că hotărârea s-a expediat sub formă de scrisoare simplă,

neexistând certitudinea sosirii la destinatar. Pârâta, în acest caz, tot în

urma demersurilor reclamantului, i-a comunicat hotărârea, însoțită de borderou,

însă numai după data primirii răspunsului prin poștă, reclamantul a atacat

hotărârea pe calea contenciosului administrativ.

Prin urmare, înregistrarea acțiunii

la data de 24 noiembrie 2003, s-a făcut în termenul legal, motiv pentru care

hotărârea instanței de fond este sub acest aspect, legală și temeinică.

Și cu privire la fondul cauzei,

hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act

normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6

martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6

situații enumerate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada

arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana

care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate

consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a

născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din

localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și

prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate.

Din această perspectivă, concluzia

la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent, că un

minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav

restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind

contrară ordinii publice și bunelor moravuri .

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Față de considerentele expuse,

recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se

sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 1480 din 4 decembrie

2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 octombrie 2004.