ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2055/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 726 din 22

decembrie 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpații:

- M.G. la pedepse de 9 ani și câte 2

pedepse a 10 ani și respectiv 12 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; la 2

pedepse a câte 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211

lit. c), combinat cu art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și art. 37 lit. b)

C. pen. și la 11 ani și 3 pedepse a câte 14 ani închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), combinat cu art. 211 alin. (2

1

)

lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare

și

- C.M. la 2 pedepse de câte 8 ani și

respectiv 8 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. c), combinat cu art. 211 alin. (2

1

) C. pen. (respectiv cu art.

41 alin. (2) C. pen.) și la 8 ani și 3 pedepse de câte 9 ani și 6 luni

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c),

combinat cu art. 211 alin. (2

1

) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 9 ani și 6 luni

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.,

cu referire la art. 64 C. pen.

Inculpații au fost obligați, în

solidar, la plata a 2.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă S.S.,

10.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă P.M. și la 5.000.000 lei

despăgubiri civile și 10.000.000 lei daune morale către partea civilă C.L.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima

instanță a reținut următoarea stare de fapt:

M.G. și C.M., se cunoșteau de mai

mult timp, locuind în același cartier din Constanța, ambii având antecedente

penale, printre care și condamnări pentru infracțiuni de furt calificat și

tâlhărie.

La începutul anului 2003, inculpații

au hotărât să sustragă bani și telefoane mobile de la diferite persoane,

orientându-se către cele de sex feminin și folosind același procedeu, respectiv

acostarea lor pe stradă sau în alte locuri publice, imobilizarea victimelor de

către M.G., care le acoperea gura să nu strige sau le amenința cu cuțitul, timp

în care C.M. le smulgea poșeta și fugea cu ea. Apoi, valorificau telefoanele

mobile sustrase sau alte obiecte și împărțeau banii.

Ambii inculpați, folosind acest

procedeu, au săvârșit, împreună, în Constanța, în perioada 8 ianuarie – 5

martie 2003, un număr de 11 tâlhării a căror victime au fost I.N. (8 ianuarie

2003, prejudiciu 3.500.000 lei), C.L. (18 ianuarie 2003, prejudiciu 1.000.000

lei), P.E.E. (20 ianuarie 2003, prejudiciu 5.000.000 lei), C.C. (18 februarie

2003, prejudiciu 3.000.000 lei), S.S.T. (23 februarie 2003, prejudiciu

2.000.000 lei), F.L. (1 martie 2003, prejudiciu 9-10 milioane lei) și P.M. (5

martie 2003, prejudiciu 10.000.000 lei).

Osebit, inculpatul M.G. a mai

săvârșit, singur, 4 tâlhării, victime fiind U.F., angajată la Fast Foods,

aparținând SC D.G. SRL Constanța (26 noiembrie 2002, sustragerea a 450.000 lei

dintr-o cutie), M.C. (13 februarie 2003, prejudiciu 13.000.000 lei), B.L. (13

februarie 2003, prejudiciu 3.000.000 lei) și S.I. (24 februarie 2003,

prejudiciu 3.000.000 lei).

Urmare a reclamațiilor făcute de

părțile vătămate, inculpații au fost identificați și reținuți de către organele

de poliție, în ziua de 7 martie 2003, inculpatul C.M. reușind să fugă din

sediul poliției, fiind dat în urmărire generală și apoi prins la 23 martie

2003.

Inculpații au recunoscut toate

faptele, cu amănunte, la organele de poliție și la procuror, în prezența

apărătorilor lor, iar la prima instanță nu au mai recunoscut decât 3-4 fapte.

Prin decizia penală nr. 33/ P din 10

februarie 2004, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile,

declarate de inculpați, prin care au solicitat reducerea pedepselor aplicate.

S-a motivat că prima instanță a

interpretat corect criteriile de individualizare a pedepselor aplicate

inculpaților.

Împotriva deciziei penale au

declarat recurs inculpații care, personal și prin apărător au cerut achitarea

inculpatului C.M. pentru cele 4 infracțiuni nerecunoscute în instanță,

pretinzându-se că s-au exercitat presiuni de către organul de poliție pentru

recunoașterea lor, pentru ambii inculpați cerându-se reducerea pedepselor

aplicate.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, se constată că, atât prima instanță, cât și cea de apel, au reținut

corect situația de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, în raport

cu care au stabilit încadrări juridice corespunzătoare și pentru care au

aplicat ambilor inculpați pedepse just individualizate.

Din probele de la dosar, rezultă,

indubitabil, că inculpatul C.M. a săvârșit, împreună cu celălalt coinculpat,

cele 7 infracțiuni de tâlhărie pentru care a fost condamnat, nefiind cazul

achitării sale nici pentru una din ele. Toate aceste infracțiuni au fost

dovedite prin reclamațiile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale

de cercetare la fața locului, procesele verbale de recunoaștere din grup,

declarațiile martorilor asistenți, procesul verbal de percheziție domiciliară,

declarațiile coinculpatului M.G. și însăși recunoașterile inculpatului C.M., în

declarațiile date la urmărirea penală, în prezența avocatului.

Cu privire la individualizarea

pedepselor, se constată că acestea au fost corect stabilite pentru ambii

inculpați, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

printre care și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor

săvârșite, în plină zi sau pe înserat, fiind atacate, în mod repetat, mai multe

femei față de care au folosit violențe, frecvența acestui gen de infracțiuni,

precum și elementele care caracterizează persoana lor.

De asemenea, s-a avut în vedere

perseverența ambilor inculpați pentru săvârșirea unor fapte asemănătoare, C.M.

în anii 1993 și 1996 fiind condamnat între un an și 6 luni și 2 ani și 6 luni

închisoare, pentru mai multe infracțiuni de furt calificat și tâlhărie, iar

M.G. a fost condamnat în perioada 1993 – 1997 la pedepse între 2 ani și 3 ani

și 6 luni închisoare, pentru infracțiuni de furt calificat și falsificarea de

monede sau de alte valori.

În această situație, ținându-se

seama și de poziția ambilor inculpați în timpul procesului penal, respectiv

atitudinea lor nesinceră în fața instanțelor de judecată și sustragerea

inculpatului C.M. de la urmărirea penală prin escaladarea unei ferestre de la

organul de poliție, unde era cercetat, se constată că nu se justifică cu nimic

reducerea pedepselor aplicate, acestea constituind un minim necesar realizării

prevederilor art. 52 C. pen.

În consecință, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, constatând neîndeplinite cerințele

motivelor de recurs invocate, iar din examinarea din oficiu a hotărârilor

atacate nerezultând alte temeiuri de casare, astfel cum prevăd dispozițiile

cuprinse în art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpați și menținerea hotărârilor instanțelor de

judecată ca fiind temeinice și legale.

Se va deduce din pedepsele aplicate

inculpaților timpul arestării lor preventive și îi va obliga la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.M. și M.G. împotriva deciziei penale nr. 33/ P din 10

februarie 2004 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 7 martie 2003 la 16 aprilie

2004, pentru M.G. și de la 23 martie 2003 la 16 aprilie 2004, pentru C.M.

Obligă recurenții inculpați să

plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care

câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 aprilie 2004.