ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2055/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 726 din 22 decembrie 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpații: - M.G. la pedepse de 9 ani și câte 2 pedepse a 10 ani și respectiv 12 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; la 2 pedepse a câte 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 lit. c), combinat cu art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. și la 11 ani și 3 pedepse a câte 14 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), combinat cu art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare și - C.M. la 2 pedepse de câte 8 ani și respectiv 8 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), combinat cu art. 211 alin. (2 1 ) C. pen. (respectiv cu art. 41 alin. (2) C. pen.) și la 8 ani și 3 pedepse de câte 9 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), combinat cu art. 211 alin. (2 1 ) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 9 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., cu referire la art. 64 C. pen. Inculpații au fost obligați, în solidar, la plata a 2.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă S.S., 10.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă P.M.

și la 5.000.000 lei despăgubiri civile și 10.000.000 lei daune morale către partea civilă C.L. Pentru pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: M.G. și C.M., se cunoșteau de mai mult timp, locuind în același cartier din Constanța, ambii având antecedente penale, printre care și condamnări pentru infracțiuni de furt calificat și tâlhărie. La începutul anului 2003, inculpații au hotărât să sustragă bani și telefoane mobile de la diferite persoane, orientându-se către cele de sex feminin și folosind același procedeu, respectiv acostarea lor pe stradă sau în alte locuri publice, imobilizarea victimelor de către M.G., care le acoperea gura să nu strige sau le amenința cu cuțitul, timp în care C.M.

le smulgea poșeta și fugea cu ea. Apoi, valorificau telefoanele mobile sustrase sau alte obiecte și împărțeau banii. Ambii inculpați, folosind acest procedeu, au săvârșit, împreună, în Constanța, în perioada 8 ianuarie – 5 martie 2003, un număr de 11 tâlhării a căror victime au fost I.N. (8 ianuarie 2003, prejudiciu 3.500.000 lei), C.L. (18 ianuarie 2003, prejudiciu 1.000.000 lei), P.E.E. (20 ianuarie 2003, prejudiciu 5.000.000 lei), C.C. (18 februarie 2003, prejudiciu 3.000.000 lei), S.S.T. (23 februarie 2003, prejudiciu 2.000.000 lei), F.L. (1 martie 2003, prejudiciu 9-10 milioane lei) și P.M. (5 martie 2003, prejudiciu 10.000.000 lei). Osebit, inculpatul M.G. a mai săvârșit, singur, 4 tâlhării, victime fiind U.F., angajată la Fast Foods, aparținând SC D.G.

SRL Constanța (26 noiembrie 2002, sustragerea a 450.000 lei dintr-o cutie), M.C. (13 februarie 2003, prejudiciu 13.000.000 lei), B.L. (13 februarie 2003, prejudiciu 3.000.000 lei) și S.I. (24 februarie 2003, prejudiciu 3.000.000 lei). Urmare a reclamațiilor făcute de părțile vătămate, inculpații au fost identificați și reținuți de către organele de poliție, în ziua de 7 martie 2003, inculpatul C.M. reușind să fugă din sediul poliției, fiind dat în urmărire generală și apoi prins la 23 martie 2003. Inculpații au recunoscut toate faptele, cu amănunte, la organele de poliție și la procuror, în prezența apărătorilor lor, iar la prima instanță nu au mai recunoscut decât 3-4 fapte. Prin decizia penală nr. 33/ P din 10 februarie 2004, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile, declarate de inculpați, prin care au solicitat reducerea pedepselor aplicate.

S-a motivat că prima instanță a interpretat corect criteriile de individualizare a pedepselor aplicate inculpaților. Împotriva deciziei penale au declarat recurs inculpații care, personal și prin apărător au cerut achitarea inculpatului C.M. pentru cele 4 infracțiuni nerecunoscute în instanță, pretinzându-se că s-au exercitat presiuni de către organul de poliție pentru recunoașterea lor, pentru ambii inculpați cerându-se reducerea pedepselor aplicate. Recursurile sunt nefondate. Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că, atât prima instanță, cât și cea de apel, au reținut corect situația de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, în raport cu care au stabilit încadrări juridice corespunzătoare și pentru care au aplicat ambilor inculpați pedepse just individualizate.

Din probele de la dosar, rezultă, indubitabil, că inculpatul C.M. a săvârșit, împreună cu celălalt coinculpat, cele 7 infracțiuni de tâlhărie pentru care a fost condamnat, nefiind cazul achitării sale nici pentru una din ele. Toate aceste infracțiuni au fost dovedite prin reclamațiile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, procesele verbale de recunoaștere din grup, declarațiile martorilor asistenți, procesul verbal de percheziție domiciliară, declarațiile coinculpatului M.G. și însăși recunoașterile inculpatului C.M., în declarațiile date la urmărirea penală, în prezența avocatului.

Cu privire la individualizarea pedepselor, se constată că acestea au fost corect stabilite pentru ambii inculpați, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., printre care și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, în plină zi sau pe înserat, fiind atacate, în mod repetat, mai multe femei față de care au folosit violențe, frecvența acestui gen de infracțiuni, precum și elementele care caracterizează persoana lor. De asemenea, s-a avut în vedere perseverența ambilor inculpați pentru săvârșirea unor fapte asemănătoare, C.M. în anii 1993 și 1996 fiind condamnat între un an și 6 luni și 2 ani și 6 luni închisoare, pentru mai multe infracțiuni de furt calificat și tâlhărie, iar M.G.

a fost condamnat în perioada 1993 – 1997 la pedepse între 2 ani și 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiuni de furt calificat și falsificarea de monede sau de alte valori. În această situație, ținându-se seama și de poziția ambilor inculpați în timpul procesului penal, respectiv atitudinea lor nesinceră în fața instanțelor de judecată și sustragerea inculpatului C.M. de la urmărirea penală prin escaladarea unei ferestre de la organul de poliție, unde era cercetat, se constată că nu se justifică cu nimic reducerea pedepselor aplicate, acestea constituind un minim necesar realizării prevederilor art. 52 C. pen. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, constatând neîndeplinite cerințele motivelor de recurs invocate, iar din examinarea din oficiu a hotărârilor atacate nerezultând alte temeiuri de casare, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse în art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați și menținerea hotărârilor instanțelor de judecată ca fiind temeinice și legale. Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților timpul arestării lor preventive și îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M. și M.G. împotriva deciziei penale nr. 33/ P din 10 februarie 2004 a Curții de Apel Constanța. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 7 martie 2003 la 16 aprilie 2004, pentru M.G. și de la 23 martie 2003 la 16 aprilie 2004, pentru C.M. Obligă recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2004.