ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 740/2004

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 280 din 22 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art.13 C. pen. și art. 74 lit.b) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul: -M.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art.211 alin. (2) lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art.13 C. pen. și art. 74 lit.a) și art. 76 lit.b) C. pen., a fost condamnată inculpata: - R.S. la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit.a), d), f) C. pen. cu aplicarea art.13 C. pen. și art. 74 lit.a) și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata: - O.F.

la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art.329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art.13 C. pen. și art.74 lit.a) și 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 10 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art.76 alin. (3) C. pen., privind pedeapsa complementară. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata O.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 cu referire la art. 64 C. pen., pentru toți inculpații. S-a constatat ca inculpatul M.S. este arestat în altă cauză. S-a constatat că părțile vătămate nu s-au constituit părții civile în cauză. Au fost obligați inculpații, la cheltuieli judiciare către stat, conform art.191 C. proc.

pen. În fapt, s-a reținut că, în seara zilei de 14 decembrie 1996, inculpata O.F., însoțită de fiica ei – minora, în vârstă de 12 ani – s-au deplasat la domiciliul martorei B.E., pentru a merge împreună la restaurantul „M.N.” din Mangalia. După aproximativ o oră de la sosirea în restaurant, martora B.E. a fost trimisă de inculpata O.F. la masa învecinată, unde se aflau părțile vătămate – 2 cetățeni filipinezi – pentru a le propune acestora să întrețină raporturi sexuale contra cost. Totodată, au fost întrebați și dacă o plac pe martora A.G., chemată tot de O.F. și care între timp intrase în restaurant. Sus-numitele s-au deplasat apoi, însoțite de părțile vătămate și inculpatele O.F. și R.S., la aprtamentul fratelui inculpatei O.F., unde ulterior a venit și inculpatul M.S., care, fiind trimis de inculpata O.F., a început să-i lovească pe cetățenii filipinezi, cerându-le banii și ceasurile.

Același tip de activitate a fost desfășurat și de inculpata R.S., prin lovirea părților vătămate cu o curea, urmată de sustragerea banilor acestora. Sumele de bani în valută și lei, ceasurile, actele și hainele tip geacă, ale cetățenilor filipinezi, care au reușit să fugă de la locul faptei, au fost luate de inculpații M.S. și R.S. și duse acasă la inculpata O.F., la îndemnul căreia a fost săvârșită fapta de tâlhărie. Situația de fapt și vinovăția inculpaților, au fost stabilite pe baza proceselor verbale de constatare întocmit la 16 decembrie 1996, declarațiilor părților vătămate – cetățenii filipinezi, relatărilor martorilor, proceselor verbale de confruntare între inculpați și martori, dovezilor privind restituirea banilor și actelor, coroborate cu declarațiile inculpaților.

La individualizarea pedepselor, instanța a recunoscut în favoarea tuturor inculpaților existența unor circumstanțe atenuante, coborând cuantumul acestora sub limitele minime prevăzute de lege. Apelurile declarate de parchet, care a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante și de inculpata O.F., care a negat vinovăția sa, au fost respinse prin decizia penală nr. 251 din 29 iulie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Împotriva ultimei hotărâri a declarat recurs numai inculpata O.F., fără a-l motiva. Oral apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat casarea hotărârii și achitarea inculpatei, în baza art.11 pct. (2) lit.a), raportat la art.10 lit.c) C. proc. pen., pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivul invocat și verificând-o cu privire la cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat. Coroborând declarațiile martorilor, ale părților vătămate și ale celorlalți inculpați, instanțele au stabilit corect vinovăția inculpatei O.F., atât pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de tâlhărie cât și a infracțiunii de proxenetism. La îndemnul inculpatei O.F., a fost comisă tâlhăria asupra celor două părți vătămate, iar sumele de bani în valută și lei, ceasurile, hainele și actele sustrase de la victime au fost duse acasă la aceeași inculpată, care apoi le-a împărțit. Unele dintre acestea au fost ridicate ulterior, de la inculpată și restituite părților vătămate.

Deși inculpata a ajutat la comiterea infracțiunii de tâlhărie săvârșită asupra a două părți vătămate, dar a fost condamnată numai pentru o singură faptă, în propriul recurs nu i se poate agrava situația. În ceea ce privește infracțiunea de proxenetism, aceasta a fost pe deplin dovedită și reținută corect de instanțe, pe baza probelor administrate, din care a rezultat cu certitudine că O.F. a înlesnit practicarea prostituției de către martorele B.E. și A.G., cărora le-a asigurat locuința în acest scop și a tras foloase materiale. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul inculpatei, menținând hotărârile atacate.

Văzând și dispozițiile art.192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata O.F. împotriva deciziei penale nr. 251 din 29 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța. Obligă recurenta inculpată să plătescă statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 februarie 2004.