ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2702/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 102 din 15

februarie 2002, tribunalul București, secția a II-a penală, a achitat în baza art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pe

inculpata

D.E.,

pentru infracțiunea, prevăzută de art.

215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

Aceeași inculpată a fost condamnată la

2 ani închisoare, pentru infracțiunea, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3),

cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 291 C. pen., inculpata

a mai fost condamnată la 10 luni închisoare, pedeapsă constatată grațiată, în

baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.

Totodată, s-a atras atenția

inculpatei asupra dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.

S-a dedus, din pedeapsa aplicată,

durata arestării preventive de la 13 aprilie 1998, la 18 aprilie 1998 și de la

7 iunie 2001, la 6 iulie 2001.

Prin aceeași sentință, a fost

achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., inculpatul

G.V.,

pentru infracțiunea,

prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

13 C. pen.

În baza art. 26, raportat la art. 215

alin. (2) și (3) C. pen., inculpatul a fost condamnat la un an și 10 luni

închisoare, cu aplicarea art. 13 și art. 71 și art. 64 C. pen.

Același inculpat a fost condamnat la

10 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., pedeapsă

constatată grațiată, în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive,

de la 12 noiembrie 2001, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea specială a echivalentului în lei a sumei de 8.000 de

dolari, de la inculpata D.E.

Totodată, s-a dispus anularea înscrisurilor

falsificate, enumerate în dispozitivul sentinței.

S-a dispus restabilirea situației

anterioare, în sensul revenirii apartamentului, care a făcut obiectul

infracțiunii, în proprietatea părților civile T.I. și T.F.

A fost respinsă cererea părților

civile B.G. și B.E., privind obligarea inculpatului la plata echivalentului în

lei, a sumei de 20.000 dolari S.U.A., plus dobânda legală.

S-au reținut, în esență,

următoarele:

În perioada iulie - august 1995,

soții T. au contactat mai multe agenții imobiliare, cu scopul de a-și închiria

apartamentul, proprietate personală, situat în București.

Ulterior, fiica soților T. a fost

contactată de agentul imobiliar al Agenției S. SRL, care era însoțit de I.G. și

S.V., care au fost prezentați ca fiind persoane interesate să închirieze

apartamentul.

Agentul imobiliar a solicitat și obținut

o copie a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului și, la cererea sa,

T.L. a acceptat să multiplice la xerox contractul, predând câte un exemplar

agentului imobiliar, precum și lui I.G.

Cu acest prilej, a fost încheiat un

contract de prestări servicii, în care, la rubrica „ofertant” a semnat T.L., iar

la rubrica „beneficiar”, a semnat S.V.

În aceeași zi, I.G. s-a întâlnit cu

soții T., în fața cărora s-a prezentat ca fiind tatăl viitorului chiriaș.

În urma discuțiilor purtate privitor

la închirierea apartamentului, agentul imobiliar le-a cerut proprietarilor

(soții T.), să achite ratele restante, invocând că, dacă apartamentul nu este

achitat integral, nu poate fi închiriat.

Soții T. s-au conformat și au

achitat, la 25 octombrie 1995, restul ratelor.

Ulterior, la sfârșitul lunii

octombrie 1995, același I.G. l-a prezentat pe inculpatul G.V., soților T.,

spunându-le că este fiul său și pe inculpata D.E., ca fiind soția acestuia.

La 1 noiembrie 1995, cei doi

inculpați, G.V. și D.E., au reușit să intre în posesia cheii de la

apartamentul, proprietate a soților T.

La data de 3 noiembrie 1995,

inculpatul G.V. a întocmit o cerere în care a atestat, în mod nereal, în numele

proprietarilor T.I. și T.F., că solicită Administrației financiare a sectorului

3 București, eliberarea unui certificat în care să se precizeze valoarea de

asigurare A.D.A.S., a apartamentului din str. Matei Basarab.

Ulterior, inculpații, la 9 noiembrie

1995, i-au determinat pe martorii M.R.N. și M.Șt., să se prezinte la notariat,

unde, să semneze la rubrica „vânzător” un contract de vânzare-cumpărare a

apartamentului din str. Matei Basarab. La rubrica „cumpărător” a contractului,

a fost trecută inculpata D.E.

Pentru a-i determina pe soții M. să

accepte această manoperă, inculpata D.E. le-a explicat că inculpatul G.V.

dorește să cumpere un apartament și nu are acte de identitate, astfel că a solicitat

acordul sus-numiților ca acest apartament să fie cumpărat pe numele M.R.N.

Ulterior, după o tentativă eșuată în

fața notarului, a fost încheiat, în mod fraudulos, contractul de

vânzare-cumpărare nr. 55889/1995, între M.R.N. și M.Șt., în calitate de

vânzători și inculpata D.E., în calitate de cumpărător, având ca obiect apartamentul

sus-menționat, în care inculpații D.E. și G.V., în calitate de chiriași ai

proprietarilor T.I. și T.F.

În acest contract, s-a atestat, în

mod nereal, că soții M. dobândiseră apartamentul de la soții T.I. și T.F., prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 37321 din 28 august 1995 (acest contract

depus în dosarul Judecătoriei sectorului 3 nu a mai fost găsit).

Ulterior, în încercarea de a se pierde

urmele infracțiunii, inculpata D.E. a vândut același apartament numitului V.A.,

potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 372 din 30 noiembrie 1995 (s-a

înscris drept preț suma de 8.000.000 lei, deși, în realitate, prețul a fost de

18.000 dolari).

Aflând despre existența litigiului

între soții T. și inculpata D.E., numitul V.A., la 12 decembrie 1995, a vândut același

apartament numitei I.M.

La 26 ianuarie 1996, I.M. a vândut,

la rândul ei, același apartament, lui B.E., prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 840 din 26 ianuarie 1996.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 357/ A din 19 iunie 2002, admițând apelul parchetului

și al părților civile B.G. și B.E., a desființat, parțial, sentința, și, în

urma schimbării încadrării juridice, dată faptelor săvârșite de cei doi

inculpați, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.,

și respectiv, din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin.

(1), (2) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3)

C. pen. și respectiv, în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215

alin. (2) și (3) C. pen., i-a condamnat pe inculpații D.E. și G.V. la câte un

an închisoare.

În urma contopirii pedepselor

aplicate celor doi inculpați s-a dispus ca inculpata D.E. să execute 2 ani

închisoare, iar inculpatul G.V. un an și 10 luni închisoare.

Apelul inculpatei D.E. a fost respins.

Totodată, instanța de apel a admis,

în parte, cererea părților civile B.G. și B.E. și a obligat pe inculpați, în

solidar, să le plătească 8.000.000 lei despăgubiri.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute.

În cauză, au declarat recursuri

inculpații D.E. și G.V., precum și părțile civile B.G. și B.E.

Inculpații au solicitat, prin recursul

declarat, să fie menținută hotărârea instanței de fond, prin care au fost

achitați.

Recursurile inculpaților sunt, în

parte, fondate, dar, pentru alte motive.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

rezultă că, privitor la infracțiunile de înșelăciune săvârșite de cei doi

inculpați, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13

C. pen., prevăzută de art. 291 C. pen., prevăzută de art. 290 C. pen. și

prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen., a intervenit prescripția răspunderii penale

prevăzută de art. 124 C. pen.

Așa fiind, sub acest aspect, urmează

ca recursurile inculpaților G.V. și D.E. să fie admise, să fie casate

hotărârile pronunțate și în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10

alin. (1) lit. g) C. proc. pen., să fie încetat procesul penal față de aceștia,

ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, prevăzută

de art. 124 C. pen.

Criticile formulate de recurenți,

care susțin că trebuie menținută soluția de achitare, sunt neîntemeiate,

probele administrate în cauză dovedind, în mod cert, săvârșirea infracțiunilor

de înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fals și uz de fals, așa cum au

fost ele reținute prin hotărârile pronunțate.

Ca urmare a încetării procesului

penal, se va dispune punerea în libertate a inculpatului G.V., dacă nu este

arestat în altă cauză.

Recursurile părților civile B.G. și

B.E. urmează să fie respinse.

Acestora nu li se poate acorda, cu

titlu de despăgubiri, o sumă mai mare decât cea înscrisă în contractul de

vânzare-cumpărare.

Așa fiind, recursurile celor două

părți civile apar ca nefondate și, drept urmare, vor fi respinse, cu obligarea

lor la cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații D.E. și G.V. împotriva deciziei penale nr. 357 din 19 iunie 2002 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează hotărârea atacată precum și

sentința penală nr. 102 din 15 februarie 2002 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, numai cu privire la condamnarea inculpaților pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 13 C.

pen., art. 291 C. pen. și respectiv art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) și

(3), cu aplicarea art. 13 și art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal

față de inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor sus-menționate, constatând

că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale prevăzută de art. 124

C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii pronunțată.

Dispune punerea în libertate a

inculpatului G.V. dacă nu mai este arestat în altă cauză.

Respinge recursurile declarate de

recurentele părți civile B.G. și B.E. împotriva deciziei penale sus-menționate,

ca nefondate.

Obligă recurentele părți civile să

plătească statului 200.000 lei cheltuieli judiciare.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a inculpaților, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

iunie 2003.