ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4598/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 263 din 17 aprilie 2003, Tribunalul Constanța, în baza dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare. În baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

A descontopit pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 649 din 30 martie 1998 a Judecătoriei Tulcea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 423 din 17 decembrie 1999 a Tribunalului Tulcea, în pedepse componente după cum urmează: - pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen.; - 1081 zile închisoare rest rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 59 din 20 martie 1998 a Judecătoriei Babadag, pentru care s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate; - spor de 6 luni. În baza art. 39 alin. (1) C. pen., a dispus contopirea pedepsei de 8 ani închisoare, cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 649/1998 a Judecătoriei Tulcea, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

A menținut revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de 1081 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 59 din 20 martie 1998 a Judecătoriei Babadag și a dispus contopirea acestui rest cu pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, inculpatul I.M. având de executat pedeapsa de 8 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare. În final, inculpatul I.M. având de executat pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 30 august 2002, la zi. În baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata B.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. A constatat că inculpata B.A. este arestată în altă cauză. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., art. 1003 C. civ., a obligat inculpații în solidar către partea civilă G.G. la plata sumei de 15 milioane lei, cu titlu de despăgubiri civile. A obligat inculpații în solidar către partea civilă M.V. la plata sumei de 2.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

A obligat inculpații în solidar către partea civilă G.G. la plata sumei de 1.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile. A constatat recuperat în întregime prejudiciul cauzat părții vătămate M.M. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpații, fiecare, la plata a câte unei sume de 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu în favoarea BA Constanța, B.I., inculpat I.M. și suma de 300.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, G.A., inculpata B.A. s-a avansat din fondul Ministerului Justiției). Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: 1. În noaptea de 31 iulie 2002, I.M.

împreună cu persoane rămase neidentificate și pentru care s-a dispus disjungerea cauzei, a furat de la stâna lui G.G. un număr de 9 oi. După ce au sustras oile, autorii au fost observați de către P.C. și C.P., care asigurau paza unui lot de porumb din zona stânei. Întrucât paznicii au folosit lanternele, crezând că cei ce însoțeau oile au venit să fure porumb, autorii furtului i-au amenințat pe aceștia spunându-le să plece, iar I.M. a afirmat că „le va scoate borhăile”, dacă nu se conformează. Intimidați de amenințările inculpatului, paznicii s-au retras dar au reușit să-l identifice pe I.M. cât și autoturismul. În ziua următoare, I.M. a predat cinci ovine la SC K.K. SRL, dar pentru că, administratorul a refuzat plata fără actele de proveniență, inculpatul a apelat la B.A., iar aceasta la D.S., pe numele căruia s-au predat animalele și făcut plățile pe baza actului de identitate al inculpatei.

2. În noaptea de 26 august 2002 I.M. însoțit de asemenea de persoane rămase neidentificate, a furat de la stâna unor locuitori din județul Constanța, 28 oi și 22 capre. Dintre animalele furate, proprietarii acestora (M.V., M.M., G.A.) au identificat la SC K.K. SRL, județul Constanța, 25 oi care au și fost restituite părților vătămate. Din declarațiile lui M.K. și D.S. rezultă că și de această dată oile au fost predate pe numele acestuia din urmă la intervenția inculpatei B.A., pentru că inculpatul nu avea acte de proveniență, iar martorul se afla în relații de prietenie cu administratorul societății. Plata acestor ovine s-a făcut în numele inculpatei B.A., care știa că oile valorificate de I.M., provin din săvârșirea unei fapte penale.

Dintre părțile vătămate, s-au constituit părți civile G.G. cu 15.000.000 lei, M.V. cu 2.500.000 lei, G.A. cu 1.500.000 lei. Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel de către I.M. și B.A. care au criticat-o pentru nelegalitate, primul susținând că nu este autorul faptelor, iar cel de-al doilea că nu este vinovat de săvârșirea faptelor. Prin decizia penală nr. 173/ P din 23 mai 2003, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondate apelurile declarate, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică. Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care a formulat în esență aceleași critici invocate și în fața instanței de apel, solicitând în principal achitarea, întrucât nu este autorul infracțiunii, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Recursul declarat este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, instanța supremă le apreciază ca fiind nefondate, urmând a le respinge ca atare, pentru următoarele considerente; Astfel, referitor la prima critică formulată care vizează greșita condamnare a inculpatului, pentru infracțiunile deduse judecății, în sensul că nu el este autorul, Curtea constată că, din probele administrate la dosarul cauzei rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului. Astfel, din declarațiile martorilor direcți C.P. și P.C. rezultă că în noaptea de 31 iulie 2002 l-au văzut pe inculpat pe câmp, în apropierea stânei părții vătămate G.G. însoțind animalele sustrase, iar pentru că aceștia îl luminau cu lanternele i-a amenințat pe cei doi, că dacă nu se retrag „le va scoate borhăile”.

De asemenea, martorul C.N. a observat, în aceeași noapte, în zonă, autoturismul, aparținând inculpatului. Mai mult decât atât, fratele inculpatului, martorul I.C. care locuiește în aceeași curte cu inculpatul, dar în alt corp de casă, a arătat că acesta nu a fost niciodată crescător de animale, nu a cumpărat ovine în scop de revânzare și nici nu a deținut vreodată la locuința comună oile despre care inculpatul a afirmat că le-ar fi ținut timp de trei săptămâni, pentru a le îngrășa. Pe de altă parte, martorul M.K., acționar al SC K.K. SRL și administratorul fermei, a relatat că inculpatul a fost cel care a încercat să predea oi la fermă, dar pentru că nu a avut acte de proveniență a fost refuzat, oile fiind predate ulterior ca urmare a intervenției lui D.S., o cunoștință a administratorului, fiind identificate, recunoscute și ridicate apoi, de părțile vătămate.

Așa fiind, cum apărările inculpatului sunt simple afirmații, nesusținute în plan probator, instanța urmează să respingă ca atare recursul declarat. În ceea ce privește cea de-a doua critică formulată care vizează pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea Supremă o consideră de asemenea nefondată, instanțele procedând la o justă individualizare ținând cont de toate criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, față de gradul de pericol concret al infracțiunilor săvârșite, modalitatea în care acestea au fost comise, pe timp de noapte, în grup, prin amenințare, atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, în ciuda probelor evidente existente la dosarul cauzei, dar și starea de recidivă post executorie a acestuia, care dovedește o specializare în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, cu cea din prezenta cauză, au îndreptățit instanțele să aplice o pedeapsă orientată spre mediu, în cauză, neconstatându-se temeiuri noi, care să conducă la o reindividualizare în sensul reducerii acesteia, situație în care, și pentru acest motiv recursul declarat de inculpat este nefondat. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., secția penală, a Curții Supreme de Justiție, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 30 august 2002, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M., împotriva deciziei penale nr. 173/ P din 23 mai 2003 a Curții de Apel Constanța. Deduce din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 30 august 2002, la 17 octombrie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2003.