ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3637/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 338 din 21 februarie 2001, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.M., împotriva pârâților B.H.G., P.C. și SC C.P.S. Turda, societate de producție și desfacere bunuri de larg consum, constatându-se că reclamanta a încheiat cu pârâții, persoane fizice, la data de 24 aprilie 2000, o convenție având ca obiect lipsirea de efecte juridice a actului adițional autentic nr. 403/1999. Au fost obligați pârâții, persoane fizice, să semneze act autentic cu privire la convenția arătată, iar în caz de refuz, urmând ca sentința să țină loc de act autentic. S-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la daune cominatorii.

Instanța de fond a motivat că, convenția din 24 aprilie 2000 și-a produs efectele între asociați, care erau obligați să respecte conținutul acesteia, cererea reclamantei fiind justificată, potrivit art. 1073 C. civ. Apelul declarat de pârâții, persoane fizice, și pârâta, persoană juridică, a fost respins de Curtea de Apel Cluj, care, prin decizia civilă nr. 605 din 31 mai 2001, a reținut, pe lângă argumentele instanței de fond, că cele menționate în actul sub semnătură privată – convenția în discuție - duc la concluzia că s-a avut în vedere de către toate părțile din proces, semnatare ale convenției, de a se încheia în viitor un act autentic, care să înlăture efectele actului adițional, și de a continua activitatea în comun, ca asociați, în cadrul societății.

În aceste condiții, s-a apreciat că neexecutarea de bună voie a obligațiilor asumate de către pârâți dă dreptul reclamantei de a cere în justiție realizarea drepturilor sale. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs toți pârâții, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului și respingerea acțiunii. În dezvoltarea celor două motive de nelegalitate a hotărârii atacate, s-a susținut, în esență, că actul adițional nr. 403/1999 nu putea fi modificat sau anulat decât tot printr-un act autentic și nu prin convenția din 24 aprilie 2000, care este un act sub semnătură privată, încălcându-se astfel dispozițiile art. 5 alin. (5), art. 199 alin. (1) și art. 35 din Legea nr. 31/1990.

Se mai susține că hotărârea recurată nu a ținut seama de probele administrate, respectiv, că lipsirea de eficacitate a actului adițional nr. 403/1999 nu prevedea nici un termen, convenția respectându-se atât cât s-a convenit, după care actul adițional s-a depus la Registrul Comerțului. Recursul este nefondat. Prealabil analizei celor două motive de recurs pe fondul lor, trebuie menționat că, la termenul de judecată al recursului, apărătorul pârâților, care îi reprezenta, întrucât pârâții au fost lipsă, a cerut să se facă în cauză aplicarea art. 246 C. proc. civ., în sensul că aceștia renunță la judecarea acestei căi de atac. Cum însă, nu erau îndeplinite cerințele art. 246 alin. (1) C. proc.

civ., recurenții fiind lipsă, și nici ale art. 69 alin. (1) C. proc. civ., avocatul recurenților a lăsat la aprecierea Curții soluționarea recursului. S-a considerat necesară această expunere prealabilă, pentru a se vedea lipsa de interes a pârâților în susținerea recursului, cât și motivul pentru care acesta s-a analizat pe fond. În legătură cu primul motiv de recurs, textele din Legea nr. 31/1990, republicată, invocate de recurenți, nu au fost încălcate, deoarece acestea se referă la constituirea unei societăți comerciale (ceea ce nu este cazul) sau la modificarea acestuia printr-un act adițional (ceea ce, de asemenea, excede obiectul procesului). De necontestat că obiectul litigiului îl constituie convenția din 24 aprilie 2000, prin care toate părțile semnatare au fost de acord că actul adițional nr. 403/1999, prin care reclamanta și-a cesionat cota din capitalul social, este nul, pârâții obligându-se să respecte clauzele convenției cu bună credință.

Contestând această convenție, pe motiv că, nefiind autentică, nu poate duce la modificarea actelor constitutive ale unei societăți și că forma autentică a actului este ad validitatem și nu ad probationem , recurenții se află în eroare, deoarece, prin actul sub semnătură privată (convenția), nu s-a modificat vreun act de constituire al societății comerciale la care părțile erau asociați, ci s-a declarat, prin voința tuturor părților, ca fiind fără eficacitate actul adițional nr. 403/1999, care, la rândul său, la data încheierii convenției, nu făcea parte din actul constitutiv al societății, nefiind înregistrat la oficiul C.C.I.A. Cluj (art. 199 din Legea nr. 31/1990) și, deci, cele prevăzute de părți anterior înregistrării actului adițional, sunt obligatorii, constituie legea părților (art. 969 C. civ.).

Așa cum rezultă din dosar, la mult timp după semnarea convenției, și anume, în septembrie 2000, unul dintre pârâți a depus actul adițional nr. 403/1999 la Oficiul C.C.I.A. Cluj, încălcând astfel clauza din convenția semnată în legătură cu efectele acestui act. Potrivit art. 35 din Legea nr. 31/1990/R numai din momentul depunerii actului constitutiv al societății, iar potrivit art. 119 din aceeași lege și a actelor modificatoare, acestea își produc efectele, ceea ce nu a fost cazul în speță. De aceea, cu privire la convenția din 24 aprilie 2000, operează dispozițiile art. 1176 C. civ., în sensul că actul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia i se opune, are același efect ca și actul autentic, atât aceasta, cât și actul adițional la data semnării convenției, nu făceau parte din actul constitutiv al societății, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Nici pentru cel de al doilea motiv de recurs nu operează dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Motivarea din această critică are în vedere netemeinicia hotărârii (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.) prin faptul că a fost eronat interpretat conținutul convenției, în sensul că lipsirea de eficacitate a actului adițional nu prevedea nici un termen. Cum dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. sunt abrogate, critica vizând netemeinicia nu mai poate constitui motiv de recurs, iar, așa cum s-a arătat, instanța de apel s-a pronunțat asupra celor două acte (convenție și act adițional) deci, nu operează art. 304 pct. 10 C. proc. civ. invocat. De menționat totuși că termenul la care se referă recurenții nu se justifică, din moment ce părțile au convenit că actul adițional este nul, ceea ce înseamnă de la data convenției.

Față de cele arătate, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții SC C.P.S. SRL Turda, societate de producție și desfacere bunuri de larg consum, B.G. și P.C., împotriva deciziei nr. 605 din 31 mai 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2003.