ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 933/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 502 din 23

aprilie 2002, Judecătoria Miercurea-Ciuc, rejudecând cauza după casare a

condamnat pe inculpatul B.L.F. la:

- 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin.

(2) și (4) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 184 alin.

(1) și (3) din același cod.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de

încercare de 2 ani și 6 luni.

Prin aceeași hotărâre, inculpatul a

fost obligat să plătească:

- în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC A. SA Miercurea-Ciuc, suma de 22.270.000 lei cu titlu de

despăgubiri materiale, suma de 2.000.000 lei, cu titlu de daune morale și o

prestație periodică în sumă de 550.000 lei lunar, cu începere de la producerea

accidentului și până la încetarea stării de invaliditate către partea civilă G.P.;

- în solidar cu aceeași parte

responsabilă civilmente a sumelor de: 9.069.000 lei cu dobânzile legale

aferente către partea civilă Spitalul județean Miercurea-Ciuc, cu titlu de

cheltuieli de spitalizare; 1.500.000 lei către partea civilă G.P. și 1.000.000

lei statului, pentru ambele cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre.

Prima instanță a reținut în fapt, că, la data de 5 decembrie 1997, ca urmare a

nerespectării regulilor privind circulația pe drumurile publice, inculpatul

care conducea un autoturism, a accidentat pe partea civilă G.P., ce traversa

strada pe trecerea de pietoni, producându-i leziuni traumatice, pentru a căror

vindecare au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale și infirmitate permanentă.

Prin deciziile penale nr. 348 din 5

noiembrie 2002 și 116/ R din 19 martie 2003, Tribunalul Harghita și, respectiv,

Curtea de Apel Târgu-Mureș, au respins ca nefondate apelurile și recursurile

declarate de inculpat și partea responsabilă civilmente.

În temeiul art. 409 și art. 410 alin.

(1) partea I pct. 7

1

teza I C. proc. pen., procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție a declarat recurs

în anulare, împotriva acestor hotărâri, criticându-le ca fiind contrare legii,

constând în:

- o greșită obligare a inculpatului

și a părții responsabile civilmente la plata unor despăgubiri, într-un cuantum

mai mare decât cel stabilit, printr-o hotărâre judecătorească pronunțată

anterior și care a fost casată în calea de atac formulată de inculpat,

încălcându-se în acest fel principiul neagravării situației în propria cale de

atac;

- încălcarea dispozițiilor art. 7

din H.G. nr. 1259 din 20 noiembrie 1996, constând în aceea că, deși prin acest

act normativ s-a stabilit că despăgubirile pe care le poate acorda asigurătorul

în caz de vătămare corporală și deces, nu pot depăși suma de 15.000.000 lei,

pentru fiecare persoană accidentată, dar nu mai mult de 40.000.000 lei,

indiferent de numărul persoanelor accidentate, din moment de inculpatul și

partea responsabilă civilmente au fost obligate să plătească, în solidar, suma

totală de 53.839.000 lei, deci peste limita maximă stabilită prin hotărârea de

guvern citată.

Recursul în anulare este

inadmisibil.

Potrivit art. 410 alin. (1) C. proc.

pen., pot fi atacate cu recurs în anulare, hotărârile definitive de condamnare,

achitare și încetare a procesului penal, iar conform art. 411 alin. (1) din

același cod, recursul în anulare în favoarea inculpatului cu privire la latura

civilă, numai dacă soluționarea acesteia se răsfrânge asupra laturii penale.

Din moment ce prin recursul în

anulare nu se critică hotărârile cu privire la latura penală a cauzei,

respectiv, pentru condamnarea, achitarea ori încetarea procesului penal, iar

prin motivele invocate privind latura civilă a cauzei nu se tinde a se modifica

latura penală, urmează a se constata că recursul în anulare este inadmisibil și

a fi respins ca atare, întrucât temeiurile pe care se întemeiază acesta, nu se

regăsesc în textele de lege mai sus-citate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și justiție, împotriva sentinței penale nr. 502 din 23 aprilie

2002 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc, deciziei penale nr. 348 din 5 noiembrie

2002 a Tribunalului Harghita și deciziei penale nr. 116/ R din 19 martie 2003 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, privind pe inculpatul B.L.F.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

februarie 2004.