ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4901/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2410 din 25

noiembrie 2002, Judecătoria Pitești a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe inculpatul B.E.C.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.

Prin rechizitor, se reținuse că, la

26 decembrie 1998, în timp ce conducea un autoturism, în regim de taximetrie,

inculpatul a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar, de

martorul S.D.E. În urma impactului, partea vătămată G.C.B., pasager al taximetrului,

a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80 de zile îngrijiri

medicale.

Pentru a pronunța achitarea,

instanța a reținut că vinovat de producerea accidentului rutier este martorul

S.D.E., și nu inculpatul B.E.

Tribunalul Argeș, prin decizia

penală nr. 89 din 4 martie 2003, admițând apelurile declarate de procuror și

martorul S.D.E., a desființat sentința și, rejudecând, a condamnat pe

inculpatul B.E. la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., dispunând suspendarea condiționată a

executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.

Totodată, a dispus obligarea

inculpatului la plata sumei de 6.734.000 lei despăgubiri, către partea civilă

Spitalul Județean Argeș, precum și la 5.000.000 lei daune materiale, respectiv

20.000.000 lei daune morale, către partea civilă G.C.B.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

penală nr. 254/ R din 10 iunie 2003, admițând recursul inculpatului, a casat,

în totalitate, decizia instanței de apel și a menținut sentința instanței de

fond.

Procurorul general a declarat recurs

în anulare, solicitând casarea deciziei instanței de recurs și menținerea

hotărârii instanței de apel.

Recursul în anulare este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

rezultă că, într-adevăr, soluțiile instanței de fond și de recurs sunt greșite.

Pentru a pronunța aceste soluții,

instanța de fond și de recurs au apreciat că starea de pericol în producerea

accidentului a fost creată de martorul S.D.E., prin pătrunderea în intersecție,

în mod intempestiv, urmată de neacordarea priorității autoturismului condus

regulamentar de inculpat.

Această concluzie a celor două

instanțe s-a întemeiat, însă, numai pe datele oferite de expertiza

criminalistică efectuată în cursul cercetării judecătorești, cu ignorarea

celorlalte probe administrate în cauză.

Or, expertiza tehnică, efectuată în

cursul urmăririi penale, care se coroborează cu declarațiile martorului ocular

S.C. și ale martorului S.D., impun concluzia că starea de pericol care a

generat producerea accidentului este imputabilă inculpatului, așa cum, corect,

a reținut instanța de apel.

Astfel, expertiza tehnică efectuată

în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu declarațiile celor doi

martori sus-menționați a demonstrat, prin măsurători și calcule efectuate în

raport de poziția autoturismelor, după impact, precum și de datele reținute în

procesul-verbal de cercetare a accidentului, de fotografiile operative și de

schița locului faptei, că inculpatul a nesocotit prevederile art. 15 alin. (2)

din Decretul nr. 328/1966, prin neacordarea priorității de trecere,

autoturismului condus regulamentar de S.D.E. și, astfel, a determinat

producerea accidentului a cărui victimă a fost partea vătămată G.C.B.

Dar, faptul că versiunea reținută de

instanța de apel este cea care corespunde adevărului rezultă și din

declarațiile părții vătămate și ale martorului C.A., pasageri în autoturismul

condus de inculpat, date în cursul urmăririi penale, care au confirmat că

direcția de deplasare a autoturismului S.O. a fost cea reținută în raportul de

expertiză tehnică, efectuată în cursul urmăririi penale.

„Revenirile” celor doi pasageri din

autoturism, la instanță, asupra declarațiilor inițiale date în cursul urmăririi

penale, în sensul că autoturismul S.O. s-ar fi deplasat pe o altă traiectorie,

respectiv pe Bd. Republicii dinspre Gara Sud, nu sunt justificate, și sunt

infirmate de probele mai sus analizate.

În concluzie, se desprinde concluzia că inculpatul

B.E.C. a încălcat prevederile art. 15 din Decretul nr. 328/1966, prin

neacordarea priorității de trecere autoturismului condus regulamentar de

martorul S.D., în sensul că, apreciind, în mod ușuratic, că are timp să

efectueze virajul spre stânga, pe Bd. Republicii din capitală, a intrat în coliziune

cu acesta și a vătămat grav integritatea corporală a părții vătămate.

Pentru aceste considerente, urmează

a se admite recursul în anulare, a se casa decizia instanței de recurs și a se

menține decizia instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 254 din 10 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești,

privind pe inculpatul B.E.C.

Casează decizia atacată și menține

decizia nr. 89 din 4 martie 2003 a Tribunalului Argeș.

Onorariul apărătorului din oficiu,

în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 septembrie 2004.