ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4362/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 144 din 30 noiembrie

2002, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul E.S. la 8 ani închisoare și

4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., combinat cu

art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 39 C. pen., s-a dispus

contopirea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința nr.

203 din 19 decembrie 1995 a Judecătoriei Lehliu Gară în pedeapsa pronunțată

prin sentința nr. 144/2002 a Tribunalului Călărași și potrivit art. 33 și art.

34 C. pen., inculpatul E.S. va executa 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., a fost menținută starea de arest, computată durata arestării

preventive și inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că în noaptea de 11 mai 2001, partea vătămată împreună

cu doi prieteni au mers cu autoturismul unuia dintre ei, pe la diferite baruri

unde au consumat băuturi alcoolice.

Pe fondul consumului de alcool,

într-un local a izbucnit un scandal cu care ocazie persoanele implicate

inclusiv partea vătămată, s-au lovit între ele.

La un moment dat, toți romii din

local fugind, partea vătămată și cei doi prieteni ai săi s-au hotărât să meargă

în cartierul acestora pentru a-i bate la ei acasă.

Ajungând în acel loc, înarmați cu

câte o scândură, au provocat un scandal soldat cu lovituri în timpul căruia

recurentul, având asupra sa un par, pe la spate, s-a apropiat de partea

vătămată și a lovit-o în cap de două trei ori cu putere trântind-o la pământ în

stare de inconștiență.

În urma agresiunii întreprinse,

victimei i s-au produs leziuni care i-au pus viața în primejdie, aceasta fiind

salvată ca urmare a intervenției chirurgicale efectuate.

Potrivit raportului de constatare

medico-legală nr. 632 din 7 iunie 2001 al Laboratorului de Medicină Legală

Călărași, victima a prezentat diagnosticul „Traumatism cranio-cerebral mediu,

hematom extradural fronto-temporal stâng”, leziunile necesitând 80-90 zile

îngrijiri medicale pentru vindecare dacă nu survin complicații și au pus în

primejdie viața victimei.

Partea vătămată, ca urmare a loviturilor

pronunțate a rămas cu infirmitate fizică permanentă.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins prin decizia nr. 149 din 12 martie 2003 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Împotriva acestor soluții,

inculpatul a declarat recurs.

Apărătorul a menționat că din

probele administrate nu rezultă cu certitudine că recurentul este vinovat de

comiterea faptei imputate, deoarece cu ocazia incidentului, victima a fost

lovită în cap, cu bețe, de mai multe persoane.

Pentru acest motiv, apărătorul a

solicitat admiterea recursului, casării hotărârilor și în principal achitarea

inculpatului în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar,

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de încăierare prevăzută de art.

322 C. pen. În ipoteza în care instanța nu este de acord cu aceste concluzii,

apărătorul a cerut reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Examinând legalitatea și temeinicia

hotărârilor prin prisma motivului invocat, cât și din oficiu rezultă că

instanțele au stabilit corect starea de fapt și vinovăția inculpatului pe baza

probelor care au fost complet administrate și corect interpretate.

Astfel, din declarația unui martor

(O.V.) reiese că recurentul i-a spus acestuia că a lovit-o pe partea vătămată

în cap cu un par până când aceasta a căzut la pământ unde a fost lovită și cu

pumnii și „crede că a omorât-o”.

Din declarațiile altor martori

(M.G., A.P. și L.D.) rezultă că aceștia au văzut când recurentul a lovit

victima în cap cu parul, de două ori și apoi cu pumnii după ce aceasta a căzut,

iar unul din martori a precizat că inculpatul l-a rugat să nu-l denunțe

lucrătorilor de poliție.

Faptul că martorii, cu ocazia

anchetei penale au dat declarații care contrazic pe cele de la urmărirea

penală, nu duce la concluzia că inculpatul nu a comis fapta imputată, deoarece

aceștia au fost amenințați de membrii familiei recurentului să le retracteze

după cum au precizat în instanță.

Față de cele menționate mai sus este

evident că încadrarea juridică dată faptei de către instanțe, este corectă, astfel

încât, cererea apărătorului de schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

prevăzută de art. 322 C. pen., se respinge ca atare.

Pedeapsa aplicată a fost bine

individualizată, instanțele având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei determinat de

urmările produse și de timpul de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare.

Totodată, s-a avut în vedere și

persoana inculpatului care s-a sustras de la urmărirea penală, nu a recunoscut

săvârșirea faptei a încercat să influențeze martorii pentru a declara în

favoarea sa și este recidivist ceeace denotă perseverență infracțională și că

executarea pedepsei anterioare nu și-a atins scopul ei educativ.

Întrucât inculpatul a fost judecat

în stare de arest urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata

detenției preventive.

Cheltuielile efectuate de stat cu

ocazia soluționării cauzei vor fi restituite de către inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul E.S. împotriva deciziei nr. 149 din 12 martie 2003 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 29 octombrie 2002, la zi.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

octombrie 2003.