ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4479/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 132 din 27 noiembrie 2003, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul I.V.C. la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de „port ilegal al cuțitului în locuri publice” prevăzută de art. 1 1 din Legea nr. 61/1991, modificată prin Legea nr. 169/2002. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost admise, în parte, pretențiile civile ale părții civile G.I.C., inculpatul fiind obligat să plătească acesteia 25.000.000 lei despăgubiri civile și 20.000.000 lei daune morale. Inculpatul a mai fost obligat la 12.867.918 lei despăgubiri către C.A.S. a municipiului București și la 6.579.069 lei către C.A.S. Ialomița. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat cuțitul corp delict. Pentru pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: În seara de 19 iulie 2003, după ce a consumat două sticle cu bere în barul S. din municipiul Călărași, cu prietenii săi C.C.M. și V.I.A., inculpatul I.V.C., luând de la barman cuțitul tip „fluture”, ce-l avusese în păstrare, la acesta, însoțit și de prietena sa S.M., elevă, cu toții s-au deplasat cu un autoturism taxi la discoteca din satul Drajna, jud. Călărași, unde au ajuns, în jurul orei 23,30.

În jurul orei 0,30, în timp ce I.V.C. se afla cu S.M. și cu martora D.Șt.A. în apropierea ringului de dans, partea vătămată G.I.C., din satul Drajna a trecut pe lângă ei, atingându-l pe inculpat, din greșeală, cu umărul, după care între ei a avut loc o altercație, fără a degenera în violențe. A intervenit C.C.M., cunoscut al inculpatului, care a încercat să aplaneze conflictul, G.I.C. înjurându-l, motiv pentru care martorul l-a împins, partea vătămată căzând pe spate. În acest timp, S.M. s-a dus după C.C.M. și V.I.A. (care se aflau în altă parte a discotecii), spunându-le că inculpatul se ceartă cu o persoană. Alertați, cei doi s-au deplasat la locul conflictului (unde nu se mai aflau inculpatul, partea vătămată și C.C.M.), fără a ști exact ce se întâmplă, declanșându-se o ceartă între C.C.M.

și V.I.A., veniți din Călărași și câțiva tineri din satul Drajna, ce erau la discotecă. La scurt timp, observând cearta ivită, inculpatul s-a hotărât să se alăture prietenilor săi din Călărași, la un moment dat, scoțând cuțitul din buzunar și înjunghiindu-l pe G.I.C. (aflat în apropiere) în hemitoracele stâng, în zona inimii. Victima a fost transportată la Spitalul din Slobozia, în stare de comă, unde s-a intervenit chirurgical, de urgență. Din raportul de constatare medico-legală rezultă că G.I.C. a suferit o plagă penetrantă prin înjunghiere în regiunea toracică stânga, insuficiență respiratorie acută și hemopneumotorax stâng, necesitându-i 30-35 zile de îngrijiri medicale, leziunile de violență punându-i viața în primejdie.

Împotriva sentinței penale menționate a declarat apel inculpatul, solicitându-se achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1999, modificată prin Legea nr. 169/2002, deoarece nu s-a demonstrat că inculpatul a fost purtător de cuțit permanent și în mod obișnuit; nu s-a reținut scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv contribuția victimei prin lovirea inculpatului cu piciorul, declanșându-se astfel conflictul și nu s-au acordat circumstanțele atenuante conform art. 74 – art. 76 C. pen., respectiv conduita iresponsabilă a inculpatului; pentru reținerea tentativei era necesar să se stabilească intenția inculpatului de a săvârși infracțiunea, și avându-se în vedere culpa comună să fie înlăturate daunele morale și reduse la jumătate despăgubirile materiale.

Prin decizia penală nr. 217/ R din 29 martie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, cu motivarea că nu este cazul achitării pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, modificată prin Legea nr. 169/2002, deoarece sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni; în cauză nu poate fi făcută aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., deoarece nici o probă administrată nu confirmă apărarea inculpatului și susținerile sale; s-a respins cererea de acordare a circumstanțelor atenuante, deoarece inculpatul a avut o poziție nesinceră în timpul procesului penal, nu a acoperit prejudiciul patrimonial și moral suferit de partea vătămată, iar vârsta tânără și lipsa antecedentelor penale nu justifică aplicarea în mod direct și obligatoriu a dispozițiilor legale privitoare la circumstanțele atenuante.

Decizia penală a instanței de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat, care prin apărător, a reiterat, parțial, motivele din apel. S-a susținut greșita încadrare juridică, constând în reținerea a două infracțiuni în loc de una singură, complexă, „deținerea de armă albă”, infracțiune de pericol, fiind mijloc de realizare a infracțiunii de rezultat, tentativă la omor, astfel că această infracțiune absoarbe pe cealaltă. Înalta Curte, consideră că este depășită și eronată susținerea concursului, dublat de conexitate etiologică, respectiv că infracțiunea mijloc nu ar avea autonomie proprie, fiind absorbită de prima infracțiune, ca o activitate necesară pentru realizarea acesteia. În teza unității infracționale nu s-a avut în vedere că în realitatea obiectivă se săvârșise atât obiectiv cât și subiectiv, două infracțiuni distincte.

Deci, în raport de fiecare faptă în parte și în cazul în speță, se realizează câte o activitate fizică și o rezoluție infracțională proprie, săvârșindu-se două fapte autonome, aflate în concurs real. Legea nu dă nici o eficiență, sub aspectul existenței infracțiunii, situației că o infracțiune este legată de alta, chiar dacă ar fi printr-un raport de la mijloc la scop. În legislația penală, orice activitate, care înfrânge o dispoziție legală de drept penal material, atrage aplicarea textului respectiv și a unei sancțiuni distincte. În concluzie, în raport de prevederile art. 33 lit. a) teza a II-a C. pen., potrivit cărora există concurs de infracțiuni, chiar dacă una dintre acestea a fost comisă pentru săvârșirea altei infracțiuni, întrucât faptele reținute în sarcina inculpatului în prezenta cauză constau în acțiuni distincte, fiind prevăzute în codul penal și legea specială ca infracțiuni de sine stătătoare, păstrându-și autonomia infracțională.

S-a mai criticat decizia penală, susținându-se că s-ar fi comis o gravă eroare de fapt prin reținerea tentativei la infracțiunea de omor calificat fără aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării), respectiv faptul că victima a provocat scandalul și a acționat prima. Această critică este în neconcordanță cu probele dosarului. Examinându-se actele dosarului, se constată că inculpatul a susținut că, în prima fază a conflictului, între el și victimă, comis în prezența apropiată a martorilor C.C.M., S.M. și D.Șt.A., a fost lovit cu o sticlă de bere peste mână, iar în faza a doua a conflictului, când a ieșit în stradă, a fost lovit cu „piciorul în spate” de către partea vătămată.

Aceste afirmații ale inculpatului nu sunt confirmate de nici o probă a dosarului. Martorul C.C.M. în declarația de la procuror a arătat că „pe tot parcursul altercației I.V.C. nu a lovit cu pumnul sau cu piciorul vreo persoană și nici nu a fost lovit în această modalitate de către altcineva. Nu este adevărat că G.I.C. l-ar fi lovit pe C.C.M. cu pumnul sau cu piciorul”, iar în declarația din instanță în ce privește prima fază a conflictului declara că „nici în bar nu am văzut ca partea vătămată să-l lovească pe inculpat cu vreo sticlă de bere”, iar în legătură cu faza a doua a conflictului a precizat că „În momentul acela inculpatul a scos cuțitul și l-a lovit. În timpul în care se desfășura scandalul G.I.C.

nu era de față și deci nu l-a lovit pe inculpat”. Martorele D.Șt.A. și S.M., nici în declarațiile de la procuror și nici în instanță nu îl indică pe G.I.C. că ar fi lovit în vreun mod oarecare pe inculpat. Nici victima G.I.C. nu confirmă că ar fi lovit în vreun mod pe inculpat. În concluzie, față de cele arătate, Înalta Curte consideră că nu este cu nimic dovedită scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., pretinsă de inculpat. În final este criticată decizia instanței de apel pentru greșita individualizare a pedepsei „întemeiat se puteau reține circumstanțe atenuante”, solicitându-se reducerea pedepsei. Nici această critică nu este întemeiată.

Înalta Curte apreciază, ca și instanța de apel, că sancțiunea stabilită inculpatului este just individualizată, nefiind cazul acordării circumstanțelor atenuante, întrucât au fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., printre care și gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, punându-se în pericol viața victimei prin înjunghierea acestuia în zona inimii, fiind salvat numai datorită intervenției medicale de urgență. În mod corect s-a apreciat că pedeapsa de 8 ani închisoare, cu privare de libertate, este în măsură să atingă scopul educativ și de prevenire a săvârșirii unor alte infracțiuni, prevăzut de art. 52 C. pen. Recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins, menținându-se hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală. Conform dispozițiilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive. În conformitate cu prevederile art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V.C. împotriva deciziei penale nr. 217/ R din 29 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 20 iulie 2003 la 10 septembrie 2004. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2004.