ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4479/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 132 din 27

noiembrie 2003, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul I.V.C. la 8 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și la 6

luni închisoare, pentru infracțiunea de „port ilegal al cuțitului în locuri

publice” prevăzută de art. 1

1

din Legea nr. 61/1991, modificată prin

Legea nr. 169/2002.

În baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 8 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

Au fost admise, în parte,

pretențiile civile ale părții civile G.I.C., inculpatul fiind obligat să

plătească acesteia 25.000.000 lei despăgubiri civile și 20.000.000 lei daune

morale.

Inculpatul a mai fost obligat la

12.867.918 lei despăgubiri către C.A.S. a municipiului București și la

6.579.069 lei către C.A.S. Ialomița.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

fost confiscat cuțitul corp delict.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima

instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În seara de 19 iulie 2003, după ce a

consumat două sticle cu bere în barul S. din municipiul Călărași, cu prietenii

săi C.C.M. și V.I.A., inculpatul I.V.C., luând de la barman cuțitul tip

„fluture”, ce-l avusese în păstrare, la acesta, însoțit și de prietena sa S.M.,

elevă, cu toții s-au deplasat cu un autoturism taxi la discoteca din satul

Drajna, jud. Călărași, unde au ajuns, în jurul orei 23,30.

În jurul orei 0,30, în timp ce

I.V.C. se afla cu S.M. și cu martora D.Șt.A. în apropierea ringului de dans,

partea vătămată G.I.C., din satul Drajna a trecut pe lângă ei, atingându-l pe

inculpat, din greșeală, cu umărul, după care între ei a avut loc o altercație,

fără a degenera în violențe.

A intervenit C.C.M., cunoscut al

inculpatului, care a încercat să aplaneze conflictul, G.I.C. înjurându-l, motiv

pentru care martorul l-a împins, partea vătămată căzând pe spate.

În acest timp, S.M. s-a dus după

C.C.M. și V.I.A. (care se aflau în altă parte a discotecii), spunându-le că

inculpatul se ceartă cu o persoană. Alertați, cei doi s-au deplasat la locul

conflictului (unde nu se mai aflau inculpatul, partea vătămată și C.C.M.), fără

a ști exact ce se întâmplă, declanșându-se o ceartă între C.C.M. și V.I.A.,

veniți din Călărași și câțiva tineri din satul Drajna, ce erau la discotecă.

La scurt timp, observând cearta

ivită, inculpatul s-a hotărât să se alăture prietenilor săi din Călărași, la un

moment dat, scoțând cuțitul din buzunar și înjunghiindu-l pe G.I.C. (aflat în

apropiere) în hemitoracele stâng, în zona inimii.

Victima a fost transportată la

Spitalul din Slobozia, în stare de comă, unde s-a intervenit chirurgical, de

urgență.

Din raportul de constatare

medico-legală rezultă că G.I.C. a suferit o plagă penetrantă prin înjunghiere

în regiunea toracică stânga, insuficiență respiratorie acută și hemopneumotorax

stâng, necesitându-i 30-35 zile de îngrijiri medicale, leziunile de violență

punându-i viața în primejdie.

Împotriva sentinței penale

menționate a declarat apel inculpatul, solicitându-se achitarea în baza art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1999, modificată prin Legea nr. 169/2002, deoarece nu

s-a demonstrat că inculpatul a fost purtător de cuțit permanent și în mod

obișnuit; nu s-a reținut scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.,

respectiv contribuția victimei prin lovirea inculpatului cu piciorul,

declanșându-se astfel conflictul și nu s-au acordat circumstanțele atenuante

conform art. 74 – art. 76 C. pen., respectiv conduita iresponsabilă a

inculpatului; pentru reținerea tentativei era necesar să se stabilească

intenția inculpatului de a săvârși infracțiunea, și avându-se în vedere culpa

comună să fie înlăturate daunele morale și reduse la jumătate despăgubirile

materiale.

Prin decizia penală nr. 217/ R din

29 martie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul inculpatului, cu motivarea că nu este cazul achitării pentru

infracțiunea prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991,

modificată prin Legea nr. 169/2002, deoarece sunt întrunite elementele

constitutive ale acestei infracțiuni; în cauză nu poate fi făcută aplicarea

art. 73 lit. b) C. pen., deoarece nici o probă administrată nu confirmă

apărarea inculpatului și susținerile sale; s-a respins cererea de acordare a

circumstanțelor atenuante, deoarece inculpatul a avut o poziție nesinceră în

timpul procesului penal, nu a acoperit prejudiciul patrimonial și moral suferit

de partea vătămată, iar vârsta tânără și lipsa antecedentelor penale nu

justifică aplicarea în mod direct și obligatoriu a dispozițiilor legale

privitoare la circumstanțele atenuante.

Decizia penală a instanței de apel a

fost atacată cu recurs de către inculpat, care prin apărător, a reiterat,

parțial, motivele din apel. S-a susținut greșita încadrare juridică, constând

în reținerea a două infracțiuni în loc de una singură, complexă, „deținerea de

armă albă”, infracțiune de pericol, fiind mijloc de realizare a infracțiunii de

rezultat, tentativă la omor, astfel că această infracțiune absoarbe pe

cealaltă.

Înalta Curte, consideră că este

depășită și eronată susținerea concursului, dublat de conexitate etiologică,

respectiv că infracțiunea mijloc nu ar avea autonomie proprie, fiind absorbită

de prima infracțiune, ca o activitate necesară pentru realizarea acesteia.

În teza unității infracționale nu

s-a avut în vedere că în realitatea obiectivă se săvârșise atât obiectiv cât și

subiectiv, două infracțiuni distincte.

Deci, în raport de fiecare faptă în

parte și în cazul în speță, se realizează câte o activitate fizică și o

rezoluție infracțională proprie, săvârșindu-se două fapte autonome, aflate în

concurs real.

Legea nu dă nici o eficiență, sub

aspectul existenței infracțiunii, situației că o infracțiune este legată de

alta, chiar dacă ar fi printr-un raport de la mijloc la scop.

În legislația penală, orice

activitate, care înfrânge o dispoziție legală de drept penal material, atrage

aplicarea textului respectiv și a unei sancțiuni distincte.

În concluzie, în raport de

prevederile art. 33 lit. a) teza a II-a C. pen., potrivit cărora există concurs

de infracțiuni, chiar dacă una dintre acestea a fost comisă pentru săvârșirea

altei infracțiuni, întrucât faptele reținute în sarcina inculpatului în

prezenta cauză constau în acțiuni distincte, fiind prevăzute în codul penal și

legea specială ca infracțiuni de sine stătătoare, păstrându-și autonomia infracțională.

S-a mai criticat decizia penală,

susținându-se că s-ar fi comis o gravă eroare de fapt prin reținerea tentativei

la infracțiunea de omor calificat fără aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b)

C. pen. (scuza provocării), respectiv faptul că victima a provocat scandalul și

a acționat prima.

Această critică este în

neconcordanță cu probele dosarului.

Examinându-se actele dosarului, se

constată că inculpatul a susținut că, în prima fază a conflictului, între el și

victimă, comis în prezența apropiată a martorilor C.C.M., S.M. și D.Șt.A., a

fost lovit cu o sticlă de bere peste mână, iar în faza a doua a conflictului,

când a ieșit în stradă, a fost lovit cu „piciorul în spate” de către partea

vătămată.

Aceste afirmații ale inculpatului nu

sunt confirmate de nici o probă a dosarului.

Martorul C.C.M. în declarația de la

procuror a arătat că „pe tot parcursul altercației I.V.C. nu a lovit cu pumnul

sau cu piciorul vreo persoană și nici nu a fost lovit în această modalitate de

către altcineva. Nu este adevărat că G.I.C. l-ar fi lovit pe C.C.M. cu pumnul

sau cu piciorul”, iar în declarația din instanță în ce privește prima fază a

conflictului declara că „nici în bar nu am văzut ca partea vătămată să-l

lovească pe inculpat cu vreo sticlă de bere”, iar în legătură cu faza a doua a

conflictului a precizat că „În momentul acela inculpatul a scos cuțitul și l-a

lovit. În timpul în care se desfășura scandalul G.I.C. nu era de față și deci

nu l-a lovit pe inculpat”.

Martorele D.Șt.A. și S.M., nici în

declarațiile de la procuror și nici în instanță nu îl indică pe G.I.C. că ar fi

lovit în vreun mod oarecare pe inculpat.

Nici victima G.I.C. nu confirmă că

ar fi lovit în vreun mod pe inculpat.

În concluzie, față de cele arătate,

Înalta Curte consideră că nu este cu nimic dovedită scuza provocării prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen., pretinsă de inculpat.

În final este criticată decizia

instanței de apel pentru greșita individualizare a pedepsei „întemeiat se

puteau reține circumstanțe atenuante”, solicitându-se reducerea pedepsei.

Nici această critică nu este

întemeiată.

Înalta Curte apreciază, ca și

instanța de apel, că sancțiunea stabilită inculpatului este just

individualizată, nefiind cazul acordării circumstanțelor atenuante, întrucât au

fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., printre care

și gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, punându-se în

pericol viața victimei prin înjunghierea acestuia în zona inimii, fiind salvat

numai datorită intervenției medicale de urgență.

În mod corect s-a apreciat că

pedeapsa de 8 ani închisoare, cu privare de libertate, este în măsură să atingă

scopul educativ și de prevenire a săvârșirii unor alte infracțiuni, prevăzut de

art. 52 C. pen.

Recursul declarat de inculpat

nefiind fondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va fi respins, menținându-se hotărârea atacată, ca fiind

temeinică și legală.

Conform dispozițiilor art. 383 alin.

(2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării

preventive.

În conformitate cu prevederile art.

192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.V.C. împotriva deciziei penale nr. 217/ R din 29

martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 20 iulie 2003 la 10 septembrie

2004.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 septembrie 2004.