ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3715/2013

Deliberând asupra recursului declarate de, inculpatul A.I., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 58 din data de 11 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Călărași s-a dispus următoarele: A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul A.I. prin apărătorul său, din art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., în art. 181 alin. (1) C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A.I., la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 321 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., l-a condamnat pe același inculpat la 8 luni închisoare. În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. l-a condamnat pe același inculpat la 2 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. inculpatul A.I. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A menținut starea de arest inculpatului și conform art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 10 ianuarie 2013 la zi.

A luat act că latura civilă a cauzei a fost disjunsă. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială în folosul statului, a unei macete și a unei scrumiere sparte, obiecte ce se află depuse la Tribunalul Călărași și înregistrate în Registrul Corpuri delicte. A obligat inculpatul la 800 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași din 5 martie 2013, înregistrat la Tribunalul Călărași sub nr. 635/116/2013, a fost trimis în judecată inculpatul A.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art.

175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri, prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen. și port fără drept de sabie în locuri publice, prevăzut de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a reținut că, în seara zilei de 29 decembrie 2012, în timp ce se afla în barul SC D.P.C. SRL din satul P., cu premeditare, i-a aplicat părții vătămate M.I. mai multe lovituri cu tăișul unei săbii tip macetă cu lama de aproximativ 60 cm, într-o zonă vitală, în zona capului, în regiunea parietală și frontală stângă, provocandu-i fractură de boltă craniană, punându-i viața în primejdie, gesturile făcute provocând indignare și temere în rândul persoanelor din bar.

La termenul de judecată din data de 4 aprilie 2013, inculpatul A.I. a învederat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Totodată, acesta a mai precizat că recunoaște faptele așa cum au fost reținute în rechizitoriu, însă apreciază că încadrarea juridică corectă ar fi art. 181 alin. (1) C. pen. și nu art. 20 C. pen., raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., solicitând astfel schimbarea de încadrare juridică, iar judecata să se facă pe baza probelor existente la dosar. De asemenea, inculpatul a mai declarat că pe latură civilă nu este de acord cu pretențiile civile formulate de partea civilă M.I., motiv pentru care cauza a fost disjunsă, urmând a fi administrate probatorii în ceea ce privește latura civilă.

În ceea ce privește latura penală cauzei, instanța de fond, având în vedere precizările inculpatului A.I., referitoare la faptul că solicită schimbarea de încadrare juridică din tentativă la omor calificat în art. 181 alin. (1) C. pen., înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul A.I. este cunoscut pe raza comunei V. ca o persoană consumatoare de alcool și care provoacă scandal. În seara zilei de 29 decembrie 2012 inculpatul A.I. a consumat băuturi alcoolice la domiciliu, după care s-a deplasat la barul SC D.P.C. SRL, unde a continuat să consume băuturi alcoolice. Între inculpatul A.I. și partea vătămată M.I., aflată și ea la o masă de pe terasa barului, s-a iscat o discuție provocată de faptul că partea vătămată M.I.

nu știe să joace cărți. Inculpatul A.I. a plecat din bar, dar după aproximativ 20 de minute s-a întors având asupra sa o sabie tip macetă cu o lamă de aproximativ 60 cm, mergând la partea vătămată și solicitându-i să părăsească împreună barul. Partea vătămată M.I. a refuzat și față de acest refuz, inculpatul A.I. i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în zona feței. De frica inculpatului, partea vătămată a intrat sub masă, însă inculpatul a ridicat masa și a trântit-o peste partea vătămată, M.I. În acest timp, alertat de zgomotul produs și de injuriile adresate de inculpat tuturor consumatorilor pe terasa barului, a venit barmanul V.M.M. și i-a cerut inculpatului să se liniștească, însă acesta i-a comandat o bere.

În timp ce barmanul se îndrepta spre camera alăturată în care se afla barul pentru a aduce berea, partea vătămată M.I. a încercat să se ridice de sub masă și când a ajuns cu capul în dreptul mesei inculpatul a ridicat sabia și cu lama i-a aplicat o lovitură puternică în zona capului, în regiunea parietală și frontală stângă. Din lovitură sabia a ricoșat într-o masă alăturată, unde a spart o scrumieră. În conflict a intervenit nepotul inculpatului, martorul N.M. și a reușit să-l scoată pe inculpat din bar. După plecarea inculpatului, partea vătămată M.I. a ieșit de sub masă și mergând în genunchi și cu capul plin de sânge, a intrat în camera alăturată, unde a cerut ajutor barmanului. Barmanul i-a dat acestuia un prosop și gheață pentru a și le pune în zona capului pentru a opri sângerarea.

Partea vătămată M.I. a fost transportată cu autoturismul unui consătean până în satul N., de unde a fost preluată de ambulanță care a transportat-o la Spitalul „D.B.A.” București, pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Partea vătămată M.I. a prezentat o fractură parietal stânga cu eschilă ușoară intracraniană, o fractură frontal stâng minim intruzivă, contuzie regiunea zigomatică stânga. Astfel, partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic de Urgență D.B.A., în perioada 30 decembrie 2012-3 ianuarie 2013 cu diagnosticul: „Traumatism cranio-cerebral minor grad I ECS-15 p. Fractură frontală stângă minim intruzivă. Plagă contuză frontal stângă suturată. Contuzie regiunea zigomatică stângă”.

Din raportul de constatare medico-legală din 8 ianuarie 2013 a rezultat că partea vătămată M.I. prezintă leziuni ce pot data din 29 decembrie 2012 produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător (posibil sabie). A necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicații. S-a apreciat că leziunile de violență nu au pus în primejdie viața victimei. Față de solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în art. 181 alin. (1) C. pen., instanța de fond a apreciat că nu poate fi primită această solicitare, probatoriile administrate demonstrând faptul că este vorba de infracțiunea de tentativă la omor calificat, indiferent de precizarea din raportul de constatare medico-legal, că leziunile de violență nu au pus în primejdie viața victimei.

Partea vătămată a fost lovită cu un corp tăietor, sabie tip macetă apt să producă leziuni, loviturile vizând regiunea parietală stângă și prin urmare o zonă vitală, astfel că numai întâmplarea a făcut ca rezultatul agresiunii să nu fie unul grav. Instanța de fond a apreciat că premeditarea este evidentă și a rezultat din faptul că inculpatul a plecat acasă cu copilul său, dar s-a întors înarmat în bar, i-a cerut victimei să iasă afară, iar după ce acesta l-a refuzat, l-a lovit cu pumnul în zona feței, victima a căzut sub masă și în momentul când s-a ridicat de sub masă, i-a aplicat o lovitură cu macetă în zona capului. Din toate acestea a rezultat intenția directă de a lovi victima, premeditarea fiind evidentă și având în vedere zona vitală, lovitura cu o intensitate deosebită, o armă aptă să suprime viața, sunt elemente care dau încadrarea juridică a faptei, respectiv tentativă la omor calificat.

Prin urmare, instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice. Recunoașterea inculpatului s-a coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarații parte vătămată, declarații martori, respectiv C.G., C.M., M.V., M.M., care au învederat că l-au văzut pe inculpatul A.I. când a părăsit clădirea barului, și la un interval destul de scurt timp a revenit ținând în mâna o sabie tip macetă, oprindu-se lângă masa părții vătămate, unde a început să adreseze injurii și cuvinte vulgare tuturor persoanelor din bar. De asemenea, au mai declarat că l-au văzut pe inculpat când a ridicat sabia, cu intenția de a o lovi pe partea vătămată, care de frică a intrat sub masă, având doar capul la exterior.

Datorită faptului că acesta s-a ferit sabia a lovit inițial marginea mesei, după care, capul părții vătămate și din capul acesteia sabia a ricoșat într-o masă alăturată unde s-a spart o scrumieră. Partea vătămată a ieșit de sub masă cu capul plin de sânge fiind transportată la spital. Prima instanță a apreciat că în drept, faptele inculpatului A.I., care în seara zilei de 29 decembrie 2012, în timp ce se afla în barul SC D.P.C. SRL din satul P., cu premeditare, i-a aplicat părții vătămate M.I. mai multe lovituri cu tăișul unei săbii tip macetă cu lama de aproximativ 60 cm, într-o zonă vitală, în zona capului, în regiunea parietală și frontală stângă, provocându-i fractură de boltă craniană, punându-i viața în primejdie și gesturile făcute au provocat indignare și temere în rândul persoanelor din bar, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art.

175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri, prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen. și port fără drept de sabie în locuri publice, prevăzut de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele reale în care au fost săvârșite faptele, modalitatea și împrejurările comiterii acestora (inculpatul acționând cu premeditare, a lovit pe partea vătămată cu o sabie în zona capului, zonă vitală), circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea de recunoaștere și regret, dar și faptul că acesta este cunoscut pe raza comunei ca o persoană violentă, fiind un obicei de a adresa injurii și cuvinte vulgare persoanelor din jur, precum și criteriile generale de individualizarea pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Față de aceste circumstanțe, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei și reeducarea inculpatului nu se pot realiza decât prin executarea acesteia în regim de detenție. Infracțiunile sunt catalogate ca infracțiuni cu un grad sporit de pericol social și prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudinii corecte față de muncă, față de drept și față de regulile de conviețuire socială. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, pentru motive de netemeinicie, apreciind că, în raport de gravitatea faptei, se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului și inculpatul A.I., acesta din urmă fără a preciza motivele de apel. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a II-a penală la data de 27 mai 2013, sub nr. 635/116/2013.

Prin decizia penală nr. 187 A din 20 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași împotriva sentinței penale nr. 58 din data de 11 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Călărași, în Dosarul nr. 635/116/2013. A fost desființată, în parte, sentința apelată și, rejudecând, În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.I. la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare. În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a dispus ca inculpatul A.I. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II -a și lit. b) C. pen. În baza art. 383 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest inculpatului și s-a dedus prevenția de la 10 ianuarie 2013 la zi.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului și îl obligă la 400 RON cheltuieli judiciare către stat. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art. 371 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat apelul Parchetului ca fiind întemeiat, iar cel al inculpatului neîntemeiat, pentru considerentele următoare: S-a constatat că prima instanță a analizat corespunzător materialul probator din cauză, reținând corect situația de fapt, în baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale. Inculpatul a recunoscut în fața primei instanței săvârșirea infracțiunilor, cauza fiind judecată în baza art. 320 1 C. proc.

pen. În drept, în acord cu prima instanță, instanța de apel a constatat că faptele inculpatului A.I., care în seara zilei de 29 decembrie 2012, în timp ce se afla în barul SC D.P.C. SRL din satul P., cu premeditare, i-a aplicat părții vătămate M.I. mai multe lovituri cu tăișul unei săbii tip macetă cu lama de aproximativ 60 cm, într-o zonă vitală, în zona capului, în regiunea parietală și frontală stângă, provocându-i fractură de boltă craniană, punându-i viața în primejdie și gesturile făcute au provocat indignare și temere în rândul persoanelor din bar, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri, prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen.

și port fără drept de sabie în locuri publice, prevăzut de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. Cu privire la criticile apelantului, instanța de apel a apreciat că acestea nu sunt întemeiate, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., nefiind fondată. Astfel, instanța de apel a avut în vedere criteriile consacrate de jurisprudență cu privire la diferența ce există între infracțiunea de tentativă de omor și cea de vătămare corporală, respectiv elementele ce pun evidență intenția de a ucide a autorului faptei, și anume obiectul vulnerant folosit, zona corporală vizată, intensitatea loviturii.

În acest sens s-a reținut că în speță, inculpatul a folosit un obiect cu potențial tanatogenerator extrem de ridicat, respectiv o sabie (macetă), a lovit victima în zona capului, o zonă vitală a corpului (o lovitură chiar de intensitate medie aplicată în zona capului poate conduce la moartea victimei, uneori), cu intensitate ridicată, sabia folosită ricoșând din calota craniană a victimei și masa sub care aceasta încerca să se ascundă într-o masă alăturată, unde a spart o scrumieră (conform declarației victimei, viața i-a fost salvată de faptul că s-a aplecat pentru a intra sub masă, astfel încât lovitura aplicată de inculpat, deși i-a atins capul, s-a oprit în marginea mesei, după care a ricoșat).

Victima a suferit leziuni serioase, respectiv o fractură parietal stânga și o fractură frontal stânga (anterior, inculpatul mai aplica o lovitură puternică cu pumnul victimei, tot în zona capului victimei). Toate aceste elemente, la care se adaugă și împrejurarea că anterior inculpatul avusese un conflict verbal cu victima, după care a plecat, s-a înarmat, s-a întors și a lovit victima în modul arătat mai sus, s-a apreciat că acestea pun în evidență intenția directă a inculpatului A.I. de a suprima viața victimei M.I.

Tot cu privire la infracțiunea de tentativă la omor, instanța de apel a constatat că în mod corect a reținut prima instanță forma calificată a acestei infracțiuni, fapta fiind săvârșită în public (într-un bar, în timpul programului de funcționare, în prezența mai multor martori), și cu premeditare (inculpatul a pregătit săvârșirea infracțiunii, în sensul că după ce a plecat din bar, în urma conflictului verbal cu victima, acesta s-a înarmat și s-a întors după aproximativ 30 de minute în bar, fiind evident că a avut răgazul necesar să mediteze asupra hotărârii infracționale luate și să conceapă planul de acțiune, după care, ajuns la bar, imediat a atacat victima).

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de prim control judiciar a apreciat că este întemeiat apelul parchetului, în mod greșit prima instanță neaplicând în mod corespunzător criteriile art. 72 C. pen., stabilind pedeapsa la minimul special redus ca urmare a aplicării art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Astfel, instanța de apel, având în vedere gravitatea deosebită a faptei și împrejurarea că inculpatul și-a premeditat fapta, pregătind uciderea victimei în contradictoriu cu care avusese un simplu conflict verbal (provocat tot de inculpat), înarmându-se cu un obiect vulnerant cu potențial tanatogenerator mare, respectiv o sabie. Totodată, s-a constatat că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor în cursul urmăririi penale, limitându-se să arate că nu a lovit cu sabia partea vătămată, după care, în momentul prezentării materialului de urmărire penală, să arate că victima s-a lovit din greșeală în sabia inculpatului.

S-a mai reținut că de asemenea, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală, inculpatul a arătat că, deși recunoaște formal fapta, nici în acest moment procesual nu a admis că a avut intenția de a suprima viața victimei, ci doar de a o răni, instanța de apel apreciind că această împrejurare naște serioase dubii cu privire la motivația inculpatului în momentul solicitării de a i se aplica procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., punând în evidență și lipsa de remușcări a acestuia în legătură cu fapta comisă.

Din toate aceste elemente, instanța de apel a apreciat că inculpatul are nevoie de un interval mai mare de timp pentru a-și forma o atitudine corectă față de regulile de conviețuire socială și ordinea de drept (în primul rând cu privire la regulile referitoare la respectarea vieții omului, valoare fundamentală protejată și de normele penale), dar și pentru atingerea scopului pedepsei, prevenirea săvârșirii altor infracțiuni, drept pentru care va mări pedepsele pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina inculpatului, pe care le va contopi, fără a aplica vreun spor. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul A.I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei reținută de către instanța de fond și confirmată de către instanța de apel, anume cea prevăzută de tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art.

175 C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., urmând a se avea în vedere împrejurarea că din probele administrate în cauză rezultă că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv intenția de a suprima viața victimei , în baza cazurilor de casare întemeiate pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 17 2 C. proc. pen., susținând că faptei îi lipsește latura subiectivă caracteristică infracțiuni de omor, inculpatul acționând cu intenția de a aplica o corecție corporală și nu de a ucide victima. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin reținera în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen.

și de art. 73 lit. b) C. pen. Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel este legală și temeinică și constată recursul declarat de către recurentul inculpat A.I. ca fiind nefondat. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul inculpat a motivat în termen recursul, motivele fiind expuse, prin apărător, oral, în ziua judecății, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. În legătură cu critica întemeiată pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen. privind greșita încadrare juridică a faptei săvârșite de către recurent, care s-ar fi circumscris cazului de casarea prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. privind greșita încadrare juridică a faptei săvârșite, se reține că prin textul art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013 aceste dispoziții au fost abrogate în mod expres, astfel încât această critică nu ar mai trebui examinată în cadrul recursului promovat de către inculpat. Cu toate acestea, având în vedere strânsa legătură cu cea de a doua critică susținută de către inculpat, referitoare la incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen., sub aspectul lipsei unuia dintre elementele constitutive ale infracțiuni pentru care a fost condamnat, respectiv latura subiectivă, constând în intenția directă sau indirectă de a ucide victima, instanța de recurs va examina, în mod unitar, ambele motive de recurs invocate, considerând critica recurentului privind greșita încadrare juridică a faptei ca fiind circumscrisă dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., în raport și de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat prin critica formulată nu este situația de fapt reținută în speță, ci norma de incriminare aplicabilă.

Susținerea inculpatului privind greșita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat reprezintă o reiterare a cererilor de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., formulate de către recurent atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel și care, în mod corespunzător au fost respinse de instanțe.

Se reține că inculpatul a folosit un obiect cu potențial tanatogenerator extrem de ridicat, respectiv o sabie (macetă), a lovit victima în zona capului, o zonă vitală, cu intensitate ridicată, sabia folosită ricoșând din calota craniană a victimei și masa sub care aceasta încerca să se ascundă într-o masă alăturată, unde a spart o scrumieră (conform declarației victimei, viața i-a fost salvată de faptul că s-a aplecat pentru a intra sub masă, astfel încât lovitura aplicată de inculpat, deși i-a atins capul, s-a oprit în marginea mesei, după care a ricoșat). Victima a suferit leziuni serioase, respectiv o fractură parietal stânga și o fractură frontal stânga (anterior, inculpatul mai aplica o lovitură puternică cu pumnul victimei, tot în zona capului victimei).

Toate aceste elemente, la care se adaugă și împrejurarea că anterior inculpatul avusese un conflict verbal cu victima, după care a plecat, s-a înarmat, s-a întors și a lovit victima în modul arătat mai sus, s-a apreciat că acestea pun în evidență intenția directă a inculpatului A.I. de a suprima viața victimei M.I. Totodată, se constată că în mod corect, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut forma calificată a acestei infracțiuni, fapta fiind săvârșită în public și anume, într-un bar, în timpul programului de funcționare, în prezența mai multor martori și cu premeditare, inculpatul a pregătit săvârșirea infracțiunii, în sensul că după ce a plecat din bar, în urma conflictului verbal cu victima, acesta s-a înarmat și s-a întors după aproximativ 30 de minute în bar, fiind evident că a avut răgazul necesar să mediteze asupra hotărârii infracționale luate și să conceapă planul de acțiune, după care, ajuns la bar, imediat a atacat victima.

De asemenea, Înalta Curte reține că există legătură de cauzalitate între loviturile aplicate de inculpat și leziunile suferite de victimă, aceasta rezultând din declarațiile martorilor C.G., C.M., M.V. și M.M., ale părții vătămate M.I., din recunoașterea recurentului în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, dar și din raportul de constatare medico-legală din 8 ianuarie 2013 al Serviciului de Medicină Legală județul Călărași în care se concluzionează că partea vătămată M.I. prezintă leziuni ce pot data din 29 decembrie 2012 produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător (posibil sabie). A necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicații.

S-a apreciat că leziunile de violență nu au pus în primejdie viața victimei. Înalta Curte, față de împrejurarea că infracțiunea de omor se săvârșește cu intenția de a ucide și nu cu intenția generală de a vătăma, observă că expresia „uciderea unei persoane” utilizată în textul art. 174 C. pen. corespunde unei îndreptări a acțiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei. În această lumină, se apreciază că îndreptarea conștientă a acțiunii violente a inculpatului spre diferite zone ale corpului, cu intensitate, în mod repetat, cu un corp tăietor-înțepător, relevă intenția de ucidere prin prevederea și acceptarea rezultatului decesului, element caracteristic laturii subiective a infracțiunii de omor și nu celei de vătămare corporală.

Date fiind considerentele ce preced, instanța de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care urmează a respinge atât critica formulată de recurentul inculpat în baza cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. cât și pe cea întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., constatându-se că susținerile acestuia privind lipsa unui element constitutiv al infracțiunii pentru care a fost condamnat sau greșita încadrare juridică a faptei comise nu sunt întemeiate. Referitor la critica adusă de inculpatul A.I. cu privire la individualizarea pedepsei, aceasta nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. invocat de apărare, care se referă la aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că decizia atacată pronunțată la data de 20 iunie 2013, intră sub incidența noilor dispoziții legale, nefiind posibilă individualizarea pedepselor prin reținerea circumstanțelor atenuante, ci numai verificarea legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul incriminator.

Cum instanța de apel a aplicat inculpatului pedepsele de: 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, art. 20 raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., se constată că sancțiunile stabilite se încadrează în limitele legale prevăzute de textele de lege incriminatoare. Prin urmare, criticile privind individualizarea pedepselor nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., din actuala reglementare, astfel că sunt nefondate. Date fiind considerentele ce preced, instanța de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care urmează a respinge atât critica formulată de recurentul inculpat în baza cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. cât și pe cea întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., constatându-se că susținerile acestuia privind lipsa unui element constitutiv al infracțiunii pentru care a fost condamnat sau greșita încadrare juridică a faptei comise și greșita individualizare a pedepselor aplicate, nu sunt întemeiate.

În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale atacate. În baza art. 383 alin. (2) raportat la art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 10 ianuarie 2013 la 26 noiembrie 2013. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul-declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 187.A din 20 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 10 ianuarie 2013 la 26 noiembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2013.