ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3715/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3715/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului declarate

de, inculpatul A.I., constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 58 din data de 11 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul

Călărași s-a dispus următoarele:

A fost respinsă cererea de schimbare a

încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul A.I. prin apărătorul său, din

art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C.

pen., în art. 181 alin. (1) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174-art.

175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen. a fost condamnat inculpatul A.I., la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen., l-a condamnat pe același inculpat la 8 luni

închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din

Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

l-a condamnat pe același inculpat la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. inculpatul

A.I. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

A menținut starea de arest inculpatului

și conform art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 10 ianuarie 2013 la zi.

A luat act că latura civilă a cauzei a

fost disjunsă.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C.

pen. a dispus confiscarea specială în folosul statului, a unei macete și a unei

scrumiere sparte, obiecte ce se află depuse la Tribunalul Călărași și înregistrate

în Registrul Corpuri delicte.

A obligat inculpatul la 800 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Călărași din 5 martie 2013, înregistrat la Tribunalul Călărași sub

nr. 635/116/2013, a fost trimis în judecată inculpatul A.I. pentru săvârșirea infracțiunilor

de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art.

175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri, prevăzut

de art. 321 alin. (1) C. pen. și port fără drept de sabie în locuri publice, prevăzut

de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea

art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a reținut că, în seara zilei de 29

decembrie 2012, în timp ce se afla în barul SC D.P.C. SRL din satul P., cu premeditare,

i-a aplicat părții vătămate M.I. mai multe lovituri cu tăișul unei săbii tip macetă

cu lama de aproximativ 60 cm, într-o zonă vitală, în zona capului, în regiunea parietală

și frontală stângă, provocandu-i fractură de boltă craniană, punându-i viața în

primejdie, gesturile făcute provocând indignare și temere în rândul persoanelor

din bar.

La termenul de judecată din data de 4 aprilie

2013, inculpatul A.I. a învederat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen.

Totodată, acesta a mai precizat că recunoaște

faptele așa cum au fost reținute în rechizitoriu, însă apreciază că încadrarea juridică

corectă ar fi art. 181 alin. (1) C. pen. și nu art. 20 C. pen., raportat la

art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., solicitând astfel schimbarea

de încadrare juridică, iar judecata să se facă pe baza probelor existente la dosar.

De asemenea, inculpatul a mai declarat

că pe latură civilă nu este de acord cu pretențiile civile formulate de partea civilă

M.I., motiv pentru care cauza a fost disjunsă, urmând a fi administrate probatorii

în ceea ce privește latura civilă.

În ceea ce privește latura penală cauzei,

instanța de fond, având în vedere precizările inculpatului A.I., referitoare la

faptul că solicită schimbarea de încadrare juridică din tentativă la omor calificat

în art. 181 alin. (1) C. pen., înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul A.I. este cunoscut pe raza comunei

V. ca o persoană consumatoare de alcool și care provoacă scandal.

În seara zilei de 29 decembrie 2012 inculpatul

A.I. a consumat băuturi alcoolice la domiciliu, după care s-a deplasat la barul

SC D.P.C. SRL, unde a continuat să consume băuturi alcoolice.

Între inculpatul A.I. și partea vătămată

M.I., aflată și ea la o masă de pe terasa barului, s-a iscat o discuție provocată

de faptul că partea vătămată M.I. nu știe să joace cărți.

Inculpatul A.I. a plecat din bar, dar după

aproximativ 20 de minute s-a întors având asupra sa o sabie tip macetă cu o lamă

de aproximativ 60 cm, mergând la partea vătămată și solicitându-i să părăsească

împreună barul.

Partea vătămată M.I. a refuzat și față

de acest refuz, inculpatul A.I. i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în zona

feței.

De frica inculpatului, partea vătămată

a intrat sub masă, însă inculpatul a ridicat masa și a trântit-o peste partea vătămată,

M.I.

În acest timp, alertat de zgomotul produs

și de injuriile adresate de inculpat tuturor consumatorilor pe terasa barului, a

venit barmanul V.M.M. și i-a cerut inculpatului să se liniștească, însă acesta i-a

comandat o bere. În timp ce barmanul se îndrepta spre camera alăturată în care se

afla barul pentru a aduce berea, partea vătămată M.I. a încercat să se ridice de

sub masă și când a ajuns cu capul în dreptul mesei inculpatul a ridicat sabia și

cu lama i-a aplicat o lovitură puternică în zona capului, în regiunea parietală

și frontală stângă. Din lovitură sabia a ricoșat într-o masă alăturată, unde a spart

o scrumieră.

În conflict a intervenit nepotul inculpatului,

martorul N.M. și a reușit să-l scoată pe inculpat din bar.

După plecarea inculpatului, partea vătămată

M.I. a ieșit de sub masă și mergând în genunchi și cu capul plin de sânge, a intrat

în camera alăturată, unde a cerut ajutor barmanului.

Barmanul i-a dat acestuia un prosop și

gheață pentru a și le pune în zona capului pentru a opri sângerarea.

Partea vătămată M.I. a fost transportată

cu autoturismul unui consătean până în satul N., de unde a fost preluată de ambulanță

care a transportat-o la Spitalul „D.B.A.” București, pentru a i se acorda îngrijiri

medicale.

Partea vătămată M.I. a prezentat o fractură

parietal stânga cu eschilă ușoară intracraniană, o fractură frontal stâng minim

intruzivă, contuzie regiunea zigomatică stânga.

Astfel, partea vătămată a fost internată

în Spitalul Clinic de Urgență D.B.A., în perioada 30 decembrie 2012-3 ianuarie 2013

cu diagnosticul: „Traumatism cranio-cerebral minor grad I ECS-15 p. Fractură frontală

stângă minim intruzivă. Plagă contuză frontal stângă suturată. Contuzie regiunea

zigomatică stângă”.

Din raportul de constatare medico-legală

din 8 ianuarie 2013 a rezultat că partea vătămată M.I. prezintă leziuni ce pot data

din 29 decembrie 2012 produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător (posibil sabie).

A necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicații.

S-a apreciat că leziunile de violență nu au pus în primejdie viața victimei.

Față de solicitarea inculpatului privind

schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în art.

181 alin. (1) C. pen., instanța de fond a apreciat că nu poate fi primită această

solicitare, probatoriile administrate demonstrând faptul că este vorba de infracțiunea

de tentativă la omor calificat, indiferent de precizarea din raportul de constatare

medico-legal, că leziunile de violență nu au pus în primejdie viața victimei.

Partea vătămată a fost lovită cu un corp

tăietor, sabie tip macetă apt să producă leziuni, loviturile vizând regiunea parietală

stângă și prin urmare o zonă vitală, astfel că numai întâmplarea a făcut ca rezultatul

agresiunii să nu fie unul grav.

Instanța de fond a apreciat că premeditarea

este evidentă și a rezultat din faptul că inculpatul a plecat acasă cu copilul său,

dar s-a întors înarmat în bar, i-a cerut victimei să iasă afară, iar după ce acesta

l-a refuzat, l-a lovit cu pumnul în zona feței, victima a căzut sub masă și în momentul

când s-a ridicat de sub masă, i-a aplicat o lovitură cu macetă în zona capului.

Din toate acestea a rezultat intenția directă

de a lovi victima, premeditarea fiind evidentă și având în vedere zona vitală, lovitura

cu o intensitate deosebită, o armă aptă să suprime viața, sunt elemente care dau

încadrarea juridică a faptei, respectiv tentativă la omor calificat.

Prin urmare, instanța de fond a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice.

Recunoașterea inculpatului s-a coroborat

cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarații parte

vătămată, declarații martori, respectiv C.G., C.M., M.V., M.M., care au învederat

că l-au văzut pe inculpatul A.I. când a părăsit clădirea barului, și la un interval

destul de scurt timp a revenit ținând în mâna o sabie tip macetă, oprindu-se lângă

masa părții vătămate, unde a început să adreseze injurii și cuvinte vulgare tuturor

persoanelor din bar.

De asemenea, au mai declarat că l-au văzut

pe inculpat când a ridicat sabia, cu intenția de a o lovi pe partea vătămată, care

de frică a intrat sub masă, având doar capul la exterior. Datorită faptului că acesta

s-a ferit sabia a lovit inițial marginea mesei, după care, capul părții vătămate

și din capul acesteia sabia a ricoșat într-o masă alăturată unde s-a spart o scrumieră.

Partea vătămată a ieșit de sub masă cu

capul plin de sânge fiind transportată la spital.

Prima instanță a apreciat că în drept,

faptele inculpatului A.I., care în seara zilei de 29 decembrie 2012, în timp ce

se afla în barul SC D.P.C. SRL din satul P., cu premeditare, i-a aplicat părții

vătămate M.I. mai multe lovituri cu tăișul unei săbii tip macetă cu lama de aproximativ

60 cm, într-o zonă vitală, în zona capului, în regiunea parietală și frontală stângă,

provocându-i fractură de boltă craniană, punându-i viața în primejdie și gesturile

făcute au provocat indignare și temere în rândul persoanelor din bar, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen., ultraj

contra bunelor moravuri, prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen. și port fără drept

de sabie în locuri publice, prevăzut de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr.

61/1991, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanța

de fond a avut în vedere circumstanțele reale în care au fost săvârșite faptele,

modalitatea și împrejurările comiterii acestora (inculpatul acționând cu premeditare,

a lovit pe partea vătămată cu o sabie în zona capului, zonă vitală), circumstanțele

personale ale inculpatului, atitudinea de recunoaștere și regret, dar și faptul

că acesta este cunoscut pe raza comunei ca o persoană violentă, fiind un obicei

de a adresa injurii și cuvinte vulgare persoanelor din jur, precum și criteriile

generale de individualizarea pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Față de aceste circumstanțe, prima instanță

a apreciat că scopul pedepsei și reeducarea inculpatului nu se pot realiza decât

prin executarea acesteia în regim de detenție. Infracțiunile sunt catalogate ca

infracțiuni cu un grad sporit de pericol social și prin executarea pedepsei se urmărește

formarea unei atitudinii corecte față de muncă, față de drept și față de regulile

de conviețuire socială.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași,

pentru motive de netemeinicie, apreciind că, în raport de

gravitatea faptei, se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului și inculpatul

A.I., acesta din urmă fără a preciza motivele de apel.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de

Apel București, secția a II-a penală la data de 27 mai 2013, sub nr. 635/116/2013.

Prin decizia penală nr. 187 A din 20 iunie

2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat

de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași împotriva sentinței penale

nr. 58 din data de 11 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Călărași, în Dosarul

nr. 635/116/2013.

A fost desființată, în parte, sentința

apelată și, rejudecând,

În baza art. 20 raportat la art. 174-art.

175 alin. (1) lit. a), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen., a fost condamnat inculpatul A.I. la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea

nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a fost

condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a dispus

ca inculpatul A.I. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani și 6 luni închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II -a și lit. b) C.

pen.

În baza art. 383 alin. (1) și alin.

(2) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest inculpatului și s-a dedus prevenția

de la 10 ianuarie 2013 la zi.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului

și îl obligă la 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii

apelate, în raport de criticile

formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor

art. 371 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat apelul Parchetului

ca fiind întemeiat, iar cel al inculpatului neîntemeiat, pentru considerentele următoare:

S-a constatat că prima instanță a analizat

corespunzător materialul probator din cauză, reținând corect situația de fapt, în

baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale. Inculpatul a

recunoscut în fața primei instanței săvârșirea infracțiunilor, cauza fiind judecată

în baza art. 320

1

C. proc. pen.

În drept, în acord cu prima instanță, instanța

de apel a constatat că faptele inculpatului A.I., care în seara zilei de 29

decembrie 2012, în timp ce se afla în barul SC D.P.C. SRL din satul P., cu premeditare,

i-a aplicat părții vătămate M.I. mai multe lovituri cu tăișul unei săbii tip macetă

cu lama de aproximativ 60 cm, într-o zonă vitală, în zona capului, în regiunea parietală

și frontală stângă, provocându-i fractură de boltă craniană, punându-i viața în

primejdie și gesturile făcute au provocat indignare și temere în rândul persoanelor

din bar, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 alin. (1)

lit. a), lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri, prevăzut de art. 321

alin. (1) C. pen. și port fără drept de sabie în locuri publice, prevăzut de

art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 33

alin. (1) lit. a) C. pen.

Cu privire la criticile apelantului, instanța

de apel a apreciat că acestea nu sunt întemeiate, cererea inculpatului de schimbare

a încadrării juridice a faptei săvârșite din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat

la art. 174-art. 175 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., nefiind

fondată.

Astfel, instanța de apel a avut în vedere

criteriile consacrate de jurisprudență cu privire la diferența ce există între infracțiunea

de tentativă de omor și cea de vătămare corporală, respectiv elementele ce pun evidență

intenția de a ucide a autorului faptei, și anume obiectul vulnerant folosit, zona

corporală vizată, intensitatea loviturii.

În acest sens s-a reținut că în speță,

inculpatul a folosit un obiect cu potențial tanatogenerator extrem de ridicat, respectiv

o sabie (macetă), a lovit victima în zona capului, o zonă vitală a corpului (o lovitură

chiar de intensitate medie aplicată în zona capului poate conduce la moartea victimei,

uneori), cu intensitate ridicată, sabia folosită ricoșând din calota craniană a

victimei și masa sub care aceasta încerca să se ascundă într-o masă alăturată, unde

a spart o scrumieră (conform declarației victimei, viața i-a fost salvată de faptul

că s-a aplecat pentru a intra sub masă, astfel încât lovitura aplicată de inculpat,

deși i-a atins capul, s-a oprit în marginea mesei, după care a ricoșat). Victima

a suferit leziuni serioase, respectiv o fractură parietal stânga și o fractură frontal

stânga (anterior, inculpatul mai aplica o lovitură puternică cu pumnul victimei,

tot în zona capului victimei).

Toate aceste elemente, la care se adaugă

și împrejurarea că anterior inculpatul avusese un conflict verbal cu victima, după

care a plecat, s-a înarmat, s-a întors și a lovit victima în modul arătat mai sus,

s-a apreciat că acestea pun în evidență intenția directă a inculpatului A.I. de

a suprima viața victimei M.I.

Tot cu privire la infracțiunea de tentativă

la omor, instanța de apel a constatat că în mod corect a reținut prima instanță

forma calificată a acestei infracțiuni, fapta fiind săvârșită în public (într-un

bar, în timpul programului de funcționare, în prezența mai multor martori), și cu

premeditare (inculpatul a pregătit săvârșirea infracțiunii, în sensul că după ce

a plecat din bar, în urma conflictului verbal cu victima, acesta s-a înarmat și

s-a întors după aproximativ 30 de minute în bar, fiind evident că a avut răgazul

necesar să mediteze asupra hotărârii infracționale luate și să conceapă planul de

acțiune, după care, ajuns la bar, imediat a atacat victima).

Cu privire la individualizarea judiciară

a pedepselor, instanța de prim control judiciar a apreciat că este întemeiat apelul

parchetului, în mod greșit prima instanță neaplicând în mod corespunzător criteriile

art. 72 C. pen., stabilind pedeapsa la minimul special redus ca urmare a aplicării

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Astfel, instanța de apel, având în vedere

gravitatea deosebită a faptei și împrejurarea că inculpatul și-a premeditat fapta,

pregătind uciderea victimei în contradictoriu cu care avusese un simplu conflict

verbal (provocat tot de inculpat), înarmându-se cu un obiect vulnerant cu potențial

tanatogenerator mare, respectiv o sabie.

Totodată, s-a constatat că inculpatul nu

a recunoscut săvârșirea infracțiunilor în cursul urmăririi penale, limitându-se

să arate că nu a lovit cu sabia partea vătămată, după care, în momentul prezentării

materialului de urmărire penală, să arate că victima s-a lovit din greșeală în sabia

inculpatului.

S-a mai reținut că de asemenea, solicitând

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală, inculpatul

a arătat că, deși recunoaște formal fapta, nici în acest moment procesual nu a admis

că a avut intenția de a suprima viața victimei, ci doar de a o răni, instanța de

apel apreciind că această împrejurare naște serioase dubii cu privire la motivația

inculpatului în momentul solicitării de a i se aplica procedura prevăzută de

art. 320

1

C. proc. pen., punând în evidență și lipsa de remușcări a acestuia

în legătură cu fapta comisă.

Din toate aceste elemente, instanța de

apel a apreciat că inculpatul are nevoie de un interval mai mare de timp pentru

a-și forma o atitudine corectă față de regulile de conviețuire socială și ordinea

de drept (în primul rând cu privire la regulile referitoare la respectarea vieții

omului, valoare fundamentală protejată și de normele penale), dar și pentru atingerea

scopului pedepsei, prevenirea săvârșirii altor infracțiuni, drept pentru care va

mări pedepsele pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina inculpatului, pe care

le va contopi, fără a aplica vreun spor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

inculpatul A.I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate

în cauză și rejudecând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei reținută

de către instanța de fond și confirmată de către instanța de apel, anume cea prevăzută

de tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175

C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1)

C. pen., urmând a se avea în vedere împrejurarea că din probele administrate în

cauză rezultă că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv

intenția de a suprima viața victimei , în baza cazurilor de casare întemeiate pe

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17

2

C. proc. pen.,

susținând că faptei îi lipsește latura subiectivă caracteristică infracțiuni de

omor, inculpatul acționând cu intenția de a aplica o corecție corporală și nu de

a ucide victima.

În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei

aplicate prin reținera în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de

art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. și de art. 73 lit. b) C. pen.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor

de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța

de apel este legală și temeinică și constată recursul declarat de către recurentul

inculpat

A.I. ca fiind nefondat.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale

prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se apreciază

că recurentul inculpat a motivat în termen recursul, motivele fiind expuse, prin

apărător, oral, în ziua judecății, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În legătură cu critica întemeiată pe dispozițiile

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. privind greșita

încadrare juridică a faptei săvârșite de către recurent, care s-ar fi circumscris

cazului de casarea prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

privind greșita încadrare juridică a faptei săvârșite, se reține că prin textul

art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013 aceste dispoziții au fost abrogate în mod expres,

astfel încât această critică nu ar mai trebui examinată în cadrul recursului promovat

de către inculpat.

Cu toate acestea, având în vedere strânsa

legătură cu cea de a doua critică susținută de către inculpat, referitoare la incidența

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.,

sub aspectul lipsei unuia dintre elementele constitutive ale infracțiuni pentru

care a fost condamnat, respectiv latura subiectivă, constând în intenția directă

sau indirectă de a ucide victima, instanța de recurs va examina, în mod unitar,

ambele motive de recurs invocate, considerând critica recurentului privind greșita

încadrare juridică a faptei ca fiind circumscrisă dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., în raport și de împrejurarea că ceea

se tinde a fi modificat prin critica formulată nu este situația de fapt reținută

în speță, ci norma de incriminare aplicabilă.

Susținerea inculpatului privind greșita

încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat reprezintă o reiterare

a cererilor de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de

omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C.

pen., formulate de către recurent atât în fața instanței de fond, cât și în fața

instanței de apel și care, în mod corespunzător au fost respinse de instanțe.

Se reține că inculpatul a folosit un obiect

cu potențial tanatogenerator extrem de ridicat, respectiv o sabie (macetă), a lovit

victima în zona capului, o zonă vitală, cu intensitate ridicată, sabia folosită

ricoșând din calota craniană a victimei și masa sub care aceasta încerca să se ascundă

într-o masă alăturată, unde a spart o scrumieră (conform declarației victimei, viața

i-a fost salvată de faptul că s-a aplecat pentru a intra sub masă, astfel încât

lovitura aplicată de inculpat, deși i-a atins capul, s-a oprit în marginea mesei,

după care a ricoșat). Victima a suferit leziuni serioase, respectiv o fractură parietal

stânga și o fractură frontal stânga (anterior, inculpatul mai aplica o lovitură

puternică cu pumnul victimei, tot în zona capului victimei).

Toate aceste elemente, la care se adaugă

și împrejurarea că anterior inculpatul avusese un conflict verbal cu victima, după

care a plecat, s-a înarmat, s-a întors și a lovit victima în modul arătat mai sus,

s-a apreciat că acestea pun în evidență intenția directă a inculpatului A.I. de

a suprima viața victimei M.I.

Totodată, se constată că în mod corect,

atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut forma calificată a acestei

infracțiuni, fapta fiind săvârșită în public și anume, într-un bar, în timpul programului

de funcționare, în prezența mai multor martori și cu premeditare, inculpatul a pregătit

săvârșirea infracțiunii, în sensul că după ce a plecat din bar, în urma conflictului

verbal cu victima, acesta s-a înarmat și s-a întors după aproximativ 30 de minute

în bar, fiind evident că a avut răgazul necesar să mediteze asupra hotărârii infracționale

luate și să conceapă planul de acțiune, după care, ajuns la bar, imediat a atacat

victima.

De asemenea, Înalta Curte reține că există

legătură de cauzalitate între loviturile aplicate de inculpat și leziunile suferite

de victimă, aceasta rezultând din declarațiile martorilor C.G., C.M., M.V. și M.M.,

ale părții vătămate M.I., din recunoașterea recurentului în fața organelor de urmărire

penală și a instanței de judecată, dar și din raportul de constatare medico-legală

din 8 ianuarie 2013 al Serviciului de Medicină Legală județul Călărași în care se

concluzionează că partea vătămată M.I. prezintă leziuni ce pot data din 29

decembrie 2012 produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător (posibil sabie). A

necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicații.

S-a apreciat că leziunile de violență nu au pus în primejdie viața victimei.

Înalta Curte, față de împrejurarea că infracțiunea

de omor se săvârșește cu intenția de a ucide și nu cu intenția generală de a vătăma,

observă că expresia „uciderea unei persoane” utilizată în textul art. 174 C.

pen. corespunde unei îndreptări a acțiunii spre un rezultat specific, constând în

moartea victimei.

În această lumină, se apreciază că îndreptarea

conștientă a acțiunii violente a inculpatului spre diferite zone ale corpului, cu

intensitate, în mod repetat, cu un corp tăietor-înțepător, relevă intenția de ucidere

prin prevederea și acceptarea rezultatului decesului, element caracteristic laturii

subiective a infracțiunii de omor și nu celei de vătămare corporală.

Date fiind considerentele ce preced, instanța

de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare referitoare

la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care urmează a respinge

atât critica formulată de recurentul inculpat în baza cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. cât și pe cea întemeiată pe dispozițiile

prevăzute de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., constatându-se că susținerile

acestuia privind lipsa unui element constitutiv al infracțiunii pentru care a fost

condamnat sau greșita încadrare juridică a faptei comise nu sunt întemeiate.

Referitor la critica adusă de inculpatul

A.I. cu privire la individualizarea pedepsei, aceasta nu pot fi analizate prin prisma

cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. invocat de apărare, care se referă la aplicarea pedepselor în alte

limite decât cele prevăzute de lege.

Prin modificările aduse C. proc. pen. prin

Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a

înlăturat dintre cazurile de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit

individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat

numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că decizia atacată pronunțată

la data de 20 iunie 2013, intră sub incidența noilor dispoziții legale, nefiind

posibilă individualizarea pedepselor prin reținerea circumstanțelor atenuante, ci

numai verificarea legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată

se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul incriminator.

Cum instanța de apel a aplicat inculpatului

pedepsele de: 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea

de omor calificat, art. 20 raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), lit.

i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.; 1 an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen. și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., se constată că sancțiunile stabilite se încadrează în limitele legale

prevăzute de textele de lege incriminatoare.

Prin urmare, criticile privind individualizarea

pedepselor nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., din actuala reglementare, astfel că sunt nefondate.

Date fiind considerentele ce preced, instanța

de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare referitoare

la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care urmează a respinge

atât critica formulată de recurentul inculpat în baza cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. cât și pe cea întemeiată pe dispozițiile

prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., constatându-se

că susținerile acestuia privind lipsa unui element constitutiv al infracțiunii pentru

care a fost condamnat sau greșita încadrare juridică a faptei comise și greșita

individualizare a pedepselor aplicate, nu sunt întemeiate.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale atacate.

În baza art. 383 alin. (2) raportat la

art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 10 ianuarie 2013 la

26 noiembrie 2013.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 800 RON, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul

parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul-declarat

de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 187.A din 20 iunie 2013 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 10 ianuarie 2013 la 26 noiembrie

2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la

prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26

noiembrie 2013.